ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1446/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 73 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă A.Z.L. Brăila, în

contradictoriu cu pârâții M.F.P. – D.G.R.C.A.S. și A.N.A.F. – D.S.C., având ca

obiect anularea Deciziei nr. 141 din 31 mai 2007, emisă de a doua pârâtă cu

privire la stabilirea impozitului suplimentar pe veniturile salariale, în sumă

de 6448 lei, precum și anularea procesului-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004,

întocmit de primul pârât referitor la aceeași sumă.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 176 alin. (1) lit. c) C. proc.

fisc., ce stipulează obligativitatea motivării contestației și cu împrejurarea

că reclamanta, deși a formulat contestație administrativă împotriva procesului

verbal de mai sus, solicitând anularea obligațiilor fiscale stabilite prin

acesta, totuși nu și-a motivat-o cu privire la impozitul suplimentar pe

veniturile salariale.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Regia Autonomă A.Z.L.

Brăila.

Prin motivele de recurs

dezvoltate, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a

reținut că în cauză a fost atacată numai Decizia nr. 141 din 31 mai 2007, fără

a ține cont de faptul că, în principal, a fost atacat în parte și

procesul-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, cerere asupra căreia instanța nu

s-a pronunțat.

S-a mai arătat că în mod

greșit a reținut instanța, că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept

proteguit de lege, în condițiile în care, în acțiunea introductivă s-a făcut

referire la drepturile stabilite de art. 1, art. 3 și 4 din

O.U.G.

nr. 11/1999, privind acordarea de

facilității fiscale agenților economici, text de lege al cărui conținut a și

fost reprodus, în contextul prezentării situației concrete a reclamantei-recurente,

care, în același temei, poate beneficia de reducerea cu ½ din cuantumul

total al impozitului pe salarii și din impozitul pe venituri din salarii vizat,

în sumă de 569.224.986 lei.

În fine,

recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod nelegal a reținut că

nu a indicat în cererea de chemare în judecată motivul respingerii contestației

sale de către A.N.A.F. – C.S.C., respectiv nemotivarea acesteia, fără a lua

însă în considerare precizările sale referitoare la modul în care s-au derulat cronologic

operațiunile de control și la rezultatele obținute, inclusiv în urma

contestărilor pe cale judecătorească. S-a învederat astfel, că ultimul control,

din martie 2008 a vizat aceeași perioadă ca și controlul din 2003-2004 și a

avut aceleași obiective, astfel că se impune admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor

administrative contestate, emise în anul 2004 și respectiv 2007.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente,

incluzând art. 304

1

C. proc. civ., de probele administrate, dar și

față de criticile recurentei-reclamante, ce pot fi circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că nu subzistă în

cauză motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, în considerarea

celor în continuare arătate.

Din cuprinsul actelor și

lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că recurenta – reclamantă a investit

instanța de fond cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a

procesului – verbal nr. 371306 din 16 martie 2004 emis de M.F.P. – D.G.R.C.A.S.

ca și a Deciziei nr. 141 din 31 mai 2007, numai cu privire la impozitul

suplimentar pe veniturile salariale în sumă de 6448 lei, prima instanță

stabilind în mod corect situația de fapt, pe baza înscrisurilor depuse, în

sensul că după parcurgerea mai multor proceduri judiciare separate numai

contestarea acestei sume a rămas în discuție.

Nu sunt întemeiate și nu pot

fi primite criticile recurentei în sensul că instanța de fond nu a avut în

vedere și cererea sa de anulare parțială a procesului-verbal nr. 371306 din 16

martie 2004, câtă vreme modalitatea în care prima instanță a soluționat

acțiunea de față, pe un considerent formal-procedural, demonstrează că în mod

evident a fost avut în vedere și acest capăt de acțiune.

Astfel, potrivit art. 205 C.

proc. fisc., republicat cu modificări, împotriva actelor fiscale se poate

formula contestație potrivit legii, ceea ce reprezintă o cale administrativă de

atac.

În mod constant, în

jurisprudența sa în această materie Înalta Curte, în interpretarea și aplicarea

acestui text de lege, a statuat că procedura administrativă astfel prevăzută este

obligatorie, reprezentând o condiționare legală în vederea promovării unei acțiuni

în fața instanței de contencios administrativ.

În acord cu principiile

cristalizate în jurisprudența C.E.D.O. și Curtea Constituțională a reținut, de

altfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea unor acțiuni în

justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție,

consacrat de art. 21 din Constituție și la un proces echitabil, în însăși

substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.

Din această perspectivă,

instanța de fond, raportându-se cu prioritate la conținutul deciziei nr. 141

din 31 mai 2007 emisă de

A.N.A.F.,

în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere vizând

suma de 6448 lei, a stabilit cu justețe și cu respectarea prevederilor legale

incidente că nu poate reține aspecte de nelegalitate întrucât nici această

autoritate la rândul său, nu a putut examina fondul susținerilor recurentei-reclamante,

în lipsa motivării în fapt și în drept a contestației depuse (filele nr. 53-56

dosar fond), aspect formal a cărui respectare este impus de prevederile art. 206

alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., republicat.

Câtă vreme contestația

reclamantei a fost respinsă ca nemotivată în cadrul procedurii administrativ

fiscale prealabile, obligatorii, instanța de fond cu deplin temei a reținut că

și acțiunea de față este nefondată, neputând fi examinate omisso medio motive

referitoare la constatările din procesul – verbal nr. 371306 din 16 martie 2004,

privind impozitul pe venitul suplimentar din salariu, invocate pentru prima

dată, direct în fața instanței, motive ce nu au fost analizate de organul de

soluționare a contestației, astfel cum prevăd dispozițiile art. 213 C. proc.

fisc., republicat, întrucât nu i-au fost prezentate de către

recurenta-reclamantă.

Reținând așadar că soluția

instanței de fond este legală și temeinică și raportat la considerentele avute

în vedere în acest sens, Înalta Curte apreciază că nici celelalte critici

formulate de recurenta-reclamantă ce vizează practic aspecte de substanță

referitoare la dreptul de reducere și a impozitului pe veniturile din salarii,

nu pot fi primite întrucât nu sunt întemeiate.

Față de toate cele mai sus

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează ca Înalta Curte să respingă

ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.Z.L. Brăila

împotriva sentinței civile nr. 73 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 martie 2009.