ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1446/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 73 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă A.Z.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – D.G.R.C.A.S. și A.N.A.F. – D.S.C., având ca obiect anularea Deciziei nr. 141 din 31 mai 2007, emisă de a doua pârâtă cu privire la stabilirea impozitului suplimentar pe veniturile salariale, în sumă de 6448 lei, precum și anularea procesului-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, întocmit de primul pârât referitor la aceeași sumă. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 176 alin. (1) lit. c) C. proc.

fisc., ce stipulează obligativitatea motivării contestației și cu împrejurarea că reclamanta, deși a formulat contestație administrativă împotriva procesului verbal de mai sus, solicitând anularea obligațiilor fiscale stabilite prin acesta, totuși nu și-a motivat-o cu privire la impozitul suplimentar pe veniturile salariale. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Regia Autonomă A.Z.L. Brăila. Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză a fost atacată numai Decizia nr. 141 din 31 mai 2007, fără a ține cont de faptul că, în principal, a fost atacat în parte și procesul-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

S-a mai arătat că în mod greșit a reținut instanța, că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, în condițiile în care, în acțiunea introductivă s-a făcut referire la drepturile stabilite de art. 1, art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 11/1999, privind acordarea de facilității fiscale agenților economici, text de lege al cărui conținut a și fost reprodus, în contextul prezentării situației concrete a reclamantei-recurente, care, în același temei, poate beneficia de reducerea cu ½ din cuantumul total al impozitului pe salarii și din impozitul pe venituri din salarii vizat, în sumă de 569.224.986 lei. În fine, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod nelegal a reținut că nu a indicat în cererea de chemare în judecată motivul respingerii contestației sale de către A.N.A.F.

– C.S.C., respectiv nemotivarea acesteia, fără a lua însă în considerare precizările sale referitoare la modul în care s-au derulat cronologic operațiunile de control și la rezultatele obținute, inclusiv în urma contestărilor pe cale judecătorească. S-a învederat astfel, că ultimul control, din martie 2008 a vizat aceeași perioadă ca și controlul din 2003-2004 și a avut aceleași obiective, astfel că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor administrative contestate, emise în anul 2004 și respectiv 2007. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., de probele administrate, dar și față de criticile recurentei-reclamante, ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că recurenta – reclamantă a investit instanța de fond cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a procesului – verbal nr. 371306 din 16 martie 2004 emis de M.F.P. – D.G.R.C.A.S. ca și a Deciziei nr. 141 din 31 mai 2007, numai cu privire la impozitul suplimentar pe veniturile salariale în sumă de 6448 lei, prima instanță stabilind în mod corect situația de fapt, pe baza înscrisurilor depuse, în sensul că după parcurgerea mai multor proceduri judiciare separate numai contestarea acestei sume a rămas în discuție.

Nu sunt întemeiate și nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere și cererea sa de anulare parțială a procesului-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, câtă vreme modalitatea în care prima instanță a soluționat acțiunea de față, pe un considerent formal-procedural, demonstrează că în mod evident a fost avut în vedere și acest capăt de acțiune. Astfel, potrivit art. 205 C. proc. fisc., republicat cu modificări, împotriva actelor fiscale se poate formula contestație potrivit legii, ceea ce reprezintă o cale administrativă de atac. În mod constant, în jurisprudența sa în această materie Înalta Curte, în interpretarea și aplicarea acestui text de lege, a statuat că procedura administrativă astfel prevăzută este obligatorie, reprezentând o condiționare legală în vederea promovării unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ.

În acord cu principiile cristalizate în jurisprudența C.E.D.O. și Curtea Constituțională a reținut, de altfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea unor acțiuni în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție și la un proces echitabil, în însăși substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.

Din această perspectivă, instanța de fond, raportându-se cu prioritate la conținutul deciziei nr. 141 din 31 mai 2007 emisă de A.N.A.F., în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere vizând suma de 6448 lei, a stabilit cu justețe și cu respectarea prevederilor legale incidente că nu poate reține aspecte de nelegalitate întrucât nici această autoritate la rândul său, nu a putut examina fondul susținerilor recurentei-reclamante, în lipsa motivării în fapt și în drept a contestației depuse (filele nr. 53-56 dosar fond), aspect formal a cărui respectare este impus de prevederile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., republicat.

Câtă vreme contestația reclamantei a fost respinsă ca nemotivată în cadrul procedurii administrativ fiscale prealabile, obligatorii, instanța de fond cu deplin temei a reținut că și acțiunea de față este nefondată, neputând fi examinate omisso medio motive referitoare la constatările din procesul – verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, privind impozitul pe venitul suplimentar din salariu, invocate pentru prima dată, direct în fața instanței, motive ce nu au fost analizate de organul de soluționare a contestației, astfel cum prevăd dispozițiile art. 213 C. proc. fisc., republicat, întrucât nu i-au fost prezentate de către recurenta-reclamantă.

Reținând așadar că soluția instanței de fond este legală și temeinică și raportat la considerentele avute în vedere în acest sens, Înalta Curte apreciază că nici celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă ce vizează practic aspecte de substanță referitoare la dreptul de reducere și a impozitului pe veniturile din salarii, nu pot fi primite întrucât nu sunt întemeiate. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează ca Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.Z.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 73 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.