ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4677/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A.A.Z.L. Brăila a chemat în judecată Primăria Municipiului Brăila, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea în parte a deciziei de impunere fiscală nr. 6416 din 29 mai 2006, precum și a Deciziei nr. 6 din 19 iulie 2006 privitoare la suma totală de 1.030.929 RON, reprezentând cota de 50% asupra veniturilor încasate din concesionarea bunurilor publice. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în urma controlului fiscal al perioadei 1 martie 2004 – 31 decembrie 2005, s-a reținut în mod greșit că ar fi încasat fără a vărsa la bugetul local cota de 50% din veniturile încasate din concesionarea unor bunuri către terți, întrucât ea nu datorează aceste sume, hotărârile prin care C.L.

Brăila a stabilit această obligație fiind nelegale. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 139 din 28 noiembrie 2006, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, reținând că hotărârile C.L. Brăila nu au fost atacate în nici un fel, astfel încât au putere de lege. În plus, acestea nu contravin nici legii, atâta vreme cât fixează, tot în limitele legii, cuantumul sumelor datorate bugetului local de unii agenți economici care concesionează bunurile din domeniul public, pe care le au în administrare. Împotriva acestei sentințe, reclamanta R.A.A.Z.L. Brăila a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., susținându-se, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, art. 12 și 21 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 244/2004, art. 5, art. 8, art. 12 din H.G. nr. 330/1994, art. 3 din H.G. nr. 1222/2003 sumele încasate cu titlu de redevențe și chirii rezultate din derularea contractelor de concesiune și închiriere sunt venituri proprii ale R.A.A.Z.L. Brăila, concluzie care reiese și din Opinia legală a M.F.P., hotărârea primei instanțe fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a apreciat că în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, modificată prin Legea nr. 244/2004, ca lege specială în raport cu Legea nr. 2131998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, puncte de vedere exprimate, de altfel, atât de M.F.P., cât și de Primăria Municipiului Galați, solicitându-se a se avea în vedere și împrejurarea că prin sentința civilă nr. 35/F/CA din 13 martie 2007 Tribunalul Brăila a constatat nelegalitatea Hotărârea C.L. Brăila nr. 28 din 27 februarie 2004 în raport cu dispozițiile Legii nr. 84/1992 și ale H.G. nr. 330/1994, anulând o altă decizie de impunere cu privire la cota de 50% asupra veniturilor încasate din închirierea bunurilor.

A mai susținut recurenta că prin deciziile de impunere emise de C.L. Brăila este obligată, practic, să modifice destinația sumelor încasate cu titlu de redevență. Recursul este fondat. Analizând actele dosarului și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în speță este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru considerentele în continuare arătate. Prin H.G. nr. 330/1994 a fost înființată Zona Liberă Brăila cu o suprafață de 65,1 ha, precum și Regia Autonomă „Administrația Zonei Libere Brăila”, având ca obiect de activitate, potrivit art. 6 din Anexa 2, administrarea și exploatarea suprafeței declarate zonă liberă.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din acest act normativ, terenurile care intră în patrimoniul Zonei Libere Brăila sunt bunuri proprietate publică, administrate de Regia Autonomă „Administrația Zonei Libere Brăila”. Prin H.G. nr. 1222/2003 s-a aprobat trecerea tuturor bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului aflate în administrarea R.A.A.Z.L. Brăila în proprietatea publică a municipiului Brăila și în administrarea aceleiași regii autonome. În conformitate cu art. 12 1 alin. (2) din Legea nr. 84/1992, introdus prin pct. 10 din Legea nr. 244/2004, concesionarea bunurilor aflate în administrarea zonelor libere se realizează în baza unui contract prin care administrația zonei libere, în calitate de concedent, transmite pe o perioadă de cel mult 49 de ani, operatorului, în calitate de concesionar, dreptul și obligația de exploatare a acestora, în schimbul unei redevențe, care se constituie venit propriu al administrației.

Regimul închirierii unor astfel de bunuri este reglementat prin art. 12 2 din Legea nr. 84/1992, modificată și completată prin Legea nr. 244/2004, prevăzându-se expres că și veniturile obținute din chirii se constituie venit propriu al administrației. De asemenea, potrivit art. 21 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 84/1992, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 244/2004, resursele financiare ale administrațiilor zonelor libere se constituie și din veniturile obținute din aplicarea tarifelor de concesionare și închiriere. La data de 27 februarie 2004, C.L. Brăila a adoptat, în baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Hotărârea nr. 28/2004, prin care a stabilit în sarcina recurentei obligația de a vira la bugetul local 50% din sumele încasate cu titlu de redevențe și chirii rezultate din derularea contractelor de concesionare și închiriere încheiate.

În baza acestei hotărâri, reprezentanții Direcției Finanțelor Publice din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, prin Decizia de impunere nr. 6416 din 29 mai 2006, au stabilit în sarcina reclamantei - recurente obligația de plată a sumei de 1.030.929 lei, alături de sumele datorate cu alt titlu, contestația formulată împotriva respectivei decizii fiind respinsă prin Decizia nr. 6 din 19 iulie 2006 a Direcției Finanțelor Publice Locale Brăila. Legea nr. 213/1998, prin art. 16 alin. (1) și alin. (2), prevede într-adevăr că sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, iar, în cazul în care contractul de închiriere se încheie de titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20 - 50% stabilită după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.

În speță însă, raportat la caracterul special al prevederilor Legii nr. 84/1992, modificată și completată prin Legea nr. 244/2004, în raport cu cele ale Legii nr. 213/1998, care constituie cadrul general al proprietății publice, stabilirea unei astfel de obligații în sarcina reclamantei-recurente nu este legalmente posibilă, în același sens fiind și opinia legală a M.F.P., exprimată prin adresa nr. 610098 din 22 ianuarie 2007, depusă la dosar. Nelegalitatea stabilirii unei astfel de obligații în sarcina reclamantei a fost reținută și prin sentința nr. 35/F-CA din 13 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Brăila și devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de C.L.

Brăila și Instituția Primarului municipiului Brăila, conform Deciziei nr. 393 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați, hotărâre prin care s-a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 8147 din 28 iulie 2006 pentru suma pretins datorată cu acest titlu și integral Decizia nr. 422 din 21 septembrie 2006 emisă de C.L. al Municipiului Brăila – Direcției Finanțelor Publice Locale. În consecință, reținând incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs, modificând sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei astfel cum a fost formulată.

Dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate ca temei legal al recursului, au fost abrogate prin art. 1 pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, introdus prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/ 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.A.A.Z.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 139 din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond admite acțiunea reclamantei R.A.A.Z.L. Brăila, dispunând anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 6416 din 29 mai 2006 precum și a Deciziei nr. 6 din 19 iulie 2006 cu privire la suma de 1.030.929 RON, reprezentând 50% din veniturile încasate din concesionarea bunurilor publice. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2007.