ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1203/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

litigiului dedus judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, sub nr. 1199/44/2012, reclamantul Municipiul Brăila a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Brăila, anularea deciziei nr. 1500 din 15 iunie 2012 emisă de A.N.A.F. -

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila privind soluționarea

contestațiilor administrative și, pe cale de consecință, anularea

certificatului de înregistrare în scopuri de TVA, a deciziei nr. 7BR-172 din 29

martie 2012, a deciziei nr. 459188 din 06 aprilie 2012, a raportului de

inspecție fiscală din 29 martie 2012 și a dispoziției privind măsurile stabilite

de echipa de inspecție fiscală nr. 43134 din 29 martie 2012.

Prin sentința nr. 82

din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Municipiul Brăila, ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia de impunere

nr. F-BR-172 din 29 martie 2012 emisă de pârâtă au fost stabilitate în sarcina reclamantului

obligații fiscale în sumă totală de 1.043.097 RON, din care TVA în sumă de 630.097

RON, iar dobânzi și majorări de întârziere aferente TVA în valoare de 413.000 RON.

Prin decizia nr.

459188 din 06 aprilie 2012 s-au calculat obligații accesorii în valoare de 504 RON.

Prin decizia nr. 1500

din 15 iunie 2012 emisă de pârâtă au fost respinse contestațiile administrative

formulate de reclamant împotriva actelor administrative, reținându-se că acesta

avea obligația înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003,

în cazul depășirii plafonului de 35.000 euro pentru activitatea economică desfășurată

în cazul novării contractelor de concesiune.

Toate contractele de vânzare-cumpărare

încheiate de reclamant, prin novarea contractelor de concesiune, au avut ca obiect

teren construibil din domeniul privat al instituției publice.

Având în vedere prevederile

art. 127 și art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

se constată că reclamantul a desfășurat o activitate economică din exploatarea trenurilor

din domeniul privat al acesteia, față de numărul mare al tranzacțiilor încheiate

în anul 2007 (46 de tranzacții), cât și ulterior, în anii 2008-2011, așa cum rezultă

din situația depusă de pârâtă, obținând venituri cu caracter de continuitate.

Reclamantul datorează

TVA și față de împrejurarea că scutirea de la plata acestei taxe nu îi este aplicabilă,

întrucât obiectul contractelor de vânzare - cumpărare este reprezentat de terenuri

construibile.

În concluzie, prima instanță

a reținut că actele administrativ-fiscale contestate sunt emise cu respectarea dispozițiilor

legale și a dispus respingerea cererii reclamantului, ca nefondată.

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 82 din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul Municipiul

Brăila, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Atât organul fiscal, cât

și prima instanță au reținut eronat faptul că Municipiul Brăila desfășoară activitate

economică, întrucât Municipiul Brăila, în calitatea sa de autoritate a administrației

publice locale, desfășoară activitate de Administrație Publică Generală conform

Codului CAEN 8411.

La pct. 2 din Capitolul

II al raportului de inspecție fiscală, organul de control completează „alte forme

de proprietate”, contrar prevederilor art. 10 și art. 119 din Legea nr. 215/2001

privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

De asemenea, la Capitolul

II al raportului de inspecție fiscală, organul de control înscrie „alte forme juridice”,

contrar dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Municipiul Brăila, în

calitate de persoană juridică de drept public, exercită prin autoritățile administrației

publice locale, atribuțiile prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Terenul înstrăinat prin

novarea contractelor de concesiune este ocupat de construcții, astfel că această

operațiune este scutită de TVA, conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc.

În concluzie, pentru motivele

expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și anularea deciziei

nr. 1500 din 15 iunie 2012 privind soluționarea contestațiilor administrative formulate

împotriva deciziei de impunere nr. 7-BR-172 din 29 martie 2012 emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila.

în cauză

Intimata Direcția Generală

a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței nr. 82 din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați,

ca fiind legală și temeinică.

II. Aprecierile Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În mod legal prima instanță

a menținut în sarcina reclamantului Municipiul Brăila obligația de plată a TVA,

a dobânzilor și majorărilor de întârziere aferente pentru tranzacțiile efectuate

în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, constând în contracte de vânzare

- cumpărare (prin novarea contractelor de concesiune) pentru terenuri intravilane

din categoria curți-construcții, în valoare totală de 4.400.348 RON.

Astfel potrivit art. 126

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma aplicată începând cu

data de 01 ianuarie 2005, pe întreaga perioadă supusă inspecției fiscale, în sfera

de aplicare a TVA se cuprind livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate

cu plată pe teritoriul României, în condițiile în care sunt realizate de o persoană

impozabilă, astfel cum aceasta este definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea

bunurilor sau prestarea serviciilor rezultă din una dintre activitățile economice

prevăzute la art. 127 alin. (2).

Art. 127 alin. (1) definește

persoana impozabilă ca fiind „orice persoană” care desfășoară, de o manieră independentă

și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2),

oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

În accepțiunea alin. (2)

al art. 127, constituie activitate economică și „exploatarea bunurilor corporale

sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”.

Dispozițiile legale menționate

au fost în mod corect interpretate și aplicate de prima instanță, care a validat

constatările și concluziile organului fiscal, în sensul că activitatea desfășurată

de Municipiul Brăila, persoană juridică de drept public, materializată în contracte

de vânzare - cumpărare încheiate cu diverse persoane fizice și juridice, pentru

terenuri intravilane din categoria curți-construcții, aflate în domeniul privat

al unității administrativ-teritoriale, este o activitate economică potrivit

art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Prin urmare, reclamantul

are calitatea de persoană impozabilă în accepțiunea art. 127 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003, astfel că avea obligația de a declara începerea activității ca persoană

impozabilă și de a se înregistra ca plătitor de TVA în situația depășirii plafonului

de scutire prevăzut de art. 152 din acest act normativ.

Scutirea de la plata TVA

prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

nu era aplicabilă reclamantului, întrucât tranzacțiile efectuate nu au avut ca obiect

construcții/părți de construcții și terenul pe care au fost construite, ci terenuri

construibile.

Dispozițiile art. 2

alin. (1), art. 10, art. 21 alin. (1) și art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind

administrația publică locală nu au relevanță în privința legalității actelor administrativ

- fiscale contestate, întrucât inspecția fiscală a vizat activitatea economică desfășurată

de reclamantul Municipiul Brăila, și nu activitatea de administrație publică generală

desfășurată de acesta, în calitate de persoană juridică de drept public, prin autoritățile

administrației publice locale.

În concluzie, Înalta Curte

constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută,

iar recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul

Brăila, prin Primar, împotriva sentinței nr. 82 din 26 martie 2014 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie

2015.