Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2007/2009

HOTĂRÂRE
28.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2007/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 09 ianuarie 2009, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de contestație în anulare formulată de petiționara SC D. SRL împotriva deciziei penale nr. 3920 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (cerere transmisă sub forma unui e-mail la Biroul de informare și relații publice al Înaltei Curți). Cazul de contestație invocat a fost cel prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., susținându-se că există 2 hotărâri judecătorești definitive [(„temei legal, art. 386 lit. d) întrucât există două decizii definitive în acest dosar”)].

Prin decizia penală nr. 3920 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul petiționarei SC D. SRL împotriva sentinței penale nr. 155 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Au fost atașate dosarele în care a fost pronunțată decizia contestată, precum și sentința menționată anterior. De asemenea, au fost atașate dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în care au fost emise rezoluțiile atacate la instanță. La Înalta Curte, în cursul soluționării contestației în anulare au fost acordate 3 termene de judecată. Contestatoarea nu s-a prezentat la instanță, transmițând mai multe e-mailuri (înscrisuri prin poșta electronică), pe adresa Biroului de informare și relații publice al Înaltei Curți, acestea fiind listate de personalul Curții și atașate la prezentul dosar.

Prin aceeași modalitate de comunicare, contestatoarea a transmis și o cerere în care a menționat „solicităm judecarea în lipsă”. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele motive: Potrivit art. 386 lit. d) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”. Contestatorul are obligația, pe lângă arătarea cazului de contestație în anulare, să depună la dosar dovezi în sprijinul cazului respectiv (în acest caz, cele două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive pentru aceeași faptă). Or, în condițiile în care contestatoarea SC D. SRL nu s-a conformat acestei obligații prevăzute de lege, și nici din examinarea dosarelor atașate nu rezultă o astfel de situație juridică, soluția asupra cererii de contestație în anulare, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. d) și art. 391art. 392 C. proc.

pen., nu poate fi decât respingerea acesteia. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL împotriva deciziei penale nr. 3920 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatoarea la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2878/2009
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 decembrie 2008, contestatoarea V.E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3653 din 3 decembrie 2008 a Înalte
ÎCCJ 2009-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 812/2009
Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4103 din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 941/54/2008 a fost resp
ÎCCJ 2008-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2294/2008
2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost comunicată petiționarei la data de 18 decembrie 2007, după cum rezultă din borderoul de comunicare și ștampila serviciului poștal (fila 13 dosar), iar plâ
ÎCCJ 2009-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10018/2009
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3430 din 29 mai 2008, a respins ca tardiv
ÎCCJ 2008-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1980/2008
care, prin decizia nr. 554 din 16 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva deciziei sus menționate a declarat recurs la data de 29 ianuarie 2008, reclamanta SC S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă