ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2230/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Mehedinți, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va

pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 426 din 15 octombrie 2007 emisă de

pârâtă prin care i-a fost respinsă cererea de încadrare în prevederile Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile

sus-menționatului act normativ, deoarece părinții săi au fost strămutați din

Bulgaria în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea.

Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 12 din 14

ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii

nr. 426 din 15 octombrie 2007 emisă de pârâtă și constatând că reclamantul

beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.U.G.nr. 105/1999

pentru perioada 20 octombrie 1943 - 6 martie 1945, obligând pârâta să emită

hotărâre în acest sens.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în mod incontestabil reclamantul are calitatea

de persoană strămutată, întrucât atât bunicii cât și părinții săi au fost

strămutați din Caliacra, Bulgaria, în septembrie 1940, iar el s-a născut

ulterior strămutării părinților dar a suferit aceleași consecințe nefavorabile

și prejudicii, ca și familia sa, urmare a persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de

Pensii Mehedinți.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece nu există nici o

dovadă în sensul exercitării unor persecuții etnice asupra bunicilor și

părinților reclamantului după 1940.

Faptul că actul normativ

prevede ca interval al persecuțiilor etnice perioada septembrie 1940 - martie

1945 nu înseamnă că măsura de strămutare a fost exercitată și ulterior anului

1940 pentru a putea considera că și reclamantul a avut de suferit de pe urma

acestei strămutări.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată,

beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

-"c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002

privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă

localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această

categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum

și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral".

În cauză, este necontestat

că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or,

această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut

aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și

asupra intimatului-reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă

relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului-reclamant

de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă

parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie

1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare

a strămutării.

Se constată astfel că atât

soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect,

precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a

legii în resorturile și finalitatea acesteia.

Mai mult, instanța de fond a

considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în

urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile

constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale,

principii prevăzute și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului).

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect

motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat

în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 12 din 14

ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.