ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2230/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mehedinți, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 426 din 15 octombrie 2007 emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă cererea de încadrare în prevederile Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile sus-menționatului act normativ, deoarece părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 426 din 15 octombrie 2007 emisă de pârâtă și constatând că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.U.G.nr.

105/1999 pentru perioada 20 octombrie 1943 - 6 martie 1945, obligând pârâta să emită hotărâre în acest sens. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în mod incontestabil reclamantul are calitatea de persoană strămutată, întrucât atât bunicii cât și părinții săi au fost strămutați din Caliacra, Bulgaria, în septembrie 1940, iar el s-a născut ulterior strămutării părinților dar a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii, ca și familia sa, urmare a persecuțiilor etnice. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Mehedinți.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece nu există nici o dovadă în sensul exercitării unor persecuții etnice asupra bunicilor și părinților reclamantului după 1940. Faptul că actul normativ prevede ca interval al persecuțiilor etnice perioada septembrie 1940 - martie 1945 nu înseamnă că măsura de strămutare a fost exercitată și ulterior anului 1940 pentru a putea considera că și reclamantul a avut de suferit de pe urma acestei strămutări. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: -"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral". În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatului-reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului-reclamant de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării. Se constată astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea acesteia.

Mai mult, instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.