ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3201/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la 1

octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța a dispus, în baza art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei B.N. cu măsura

preventivă a obligării acesteia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără

încuviințarea instanței, prevăzută de art. 145 alin. (1) C. proc. pen.,

respectiv, comuna Topraisar.

S-a dispus ca inculpata, pe

timpul măsurii, să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1

1

)

și (1

2

) C. proc. pen., respectiv:

- să se prezinte în instanță

de câte ori este chemată;

- să se prezinte la

formațiunea de poliție de la locul de domiciliu (organ desemnat cu

supravegherea) conform programului de supraveghere, sau ori de câte ori este

chemată;

- să nu își schimbe locuința

fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină și să

folosească sau să poarte nici o categorie de arme;

- să nu se apropie de

persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, coinculpat și numitul D.M. și

de martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

S-a făcut comunicarea

conform dispozițiilor legale.

S-a dispus punerea, la

rămânerea definitivă a încheierii atacate, în libertate a inculpatei B.N., de

sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 84 din 27 septembrie 2007,

emis de Tribunalul Constanța, dacă nu este arestată sau reținută în altă cauză.

S-a făcut comunicarea la

locul de deținere.

S-a atras atenția asupra

inculpatei asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind

înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive,

în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate și a obligațiilor

dispuse.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., în sensul că la acest moment procesual temeiurile reținute

cu ocazia arestării preventive a inculpatei s-au modificat, fiind puternic

atenuat pericolul pentru ordinea publică generat de o eventuală lăsare în

libertate a inculpatei.

S-a avut în vedere faptul că

durata arestării preventive a inculpatei a depășit 2 ani, cauza aflându-se în

soluționare în calea de atac a apelului în care s-au administrat o parte din

probele apreciat ca necesare urmând a se completa probatoriul cu audierea

nemijlocită de către instanța de apel a părților vătămate.

Se apreciază că înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu nu poate influența negativ buna desfășurare a procesului penal,

inculpata urmând a fi obligată să respecte mai multe măsuri restrictive a dreptului

la libera circulație.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța solicitând admiterea recursului și menținerea stării de arest a

inculpatei, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive.

Critica adusă este fondată.

Analizând legalitatea și

temeinicia încheierii recurate prin prisma criticilor formulate cât și din

oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte

aspecte, Curtea apreciază că recursul Parchetului este fondat, urmând a fi

admis, ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Din actele existente la

dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că B.N. a fost trimisă în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2)

și (3) C. pen. și art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Se reține că, începând cu

primăvara anului 2005, învinuitul D.M. a luat hotărârea infracțională de a se

ocupa cu racolarea și ademenirea mai multor minore provenind din familii

defavorizate sau dezorganizate și, sub pretextul oferirii unei vieți mai

ușoare, le-a găzduit în mai multe locații din Constanța, unde acestea au fost

lipsite de libertate în mod ilegal și obligate să practice prostituția, cu

ajutorul învinuitului A.C. și a inculpaților G.E.M. și B.N.

Contribuția inculpatei B.N. la

comiterea faptelor a fost permanentă, întrucât aceasta supraveghea părțile

vătămate, împiedicându-le să părăsească locațiile în care se aflau, iar atunci

când acestea se opuneau, erau reclamate învinuitului D.M. care le lovea,

menținându-le, astfel, într-o stare de temere continuă și înfrângându-le

posibilitatea de a fi libere.

Având în vedere gravitatea

faptelor comise, modalitatea de comitere a faptelor respective prin ademenirea

părților vătămate, minore, sub pretextul oferirii unei vieți îndestulate, după

care le lipseau de libertate și le obligau să întrețină relații sexuale cu mai mulți

bărbați, inculpata B.N. având un rol important în cadrul activității

infracționale, în sensul că le păzea pe părțile vătămate pentru a le împiedica

să fugă din locurile unde se aflau. Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, subzistă și fac necesară în continuarea privarea de

libertate a inculpatei.

Perioada de 2 ani de când

inculpata se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil

consacrat de dispozițiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., acest termen fiind

analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei, numărul mare de persoane

implicate în activitatea infracțională.

Nu în ultimul rând, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că inculpata a fost condamnată prin

sentința penală nr. 227 din 9 mai 2008 a Tribunalului Constanța la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție cauza aflându-se în

prezent pe rolul Curții de Apel Constanța, pentru soluționarea apelurilor declarate

de inculpați.

Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în

libertate a inculpatei existând pericolul ca aceasta să influențeze bunul mers

al procesului penal, în condițiile în care instanța de apel urmează să

procedeze la audierea părților vătămate.

Față de considerentele

arătate, Curtea urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., să admită recursul Parchetului, să caseze în parte încheierea

recurată și, rejudecând în fond, să respingă cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Va menține starea de arest a

inculpatei.

Va menține celelalte

dispoziții ale încheierii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 1

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 973/36/2008, privind pe inculpata B.N.

Casează în parte încheierea

atacată și rejudecând în fond, respinge cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Menține starea de arest a

inculpatei.

Menține celelalte dispoziții

ale încheierii atacate.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 octombrie 2009.