ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2014

Deliberând în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), b) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul Ș.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 15 iunie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului Ș.V. de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din 17 august 2012 a Tribunalului Constanța.

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul H.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 -145

1

C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpatului H.M. de a nu părăsi localitatea în care locuiește, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, cu măsura preventivă a obligării inculpatului H.M. de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

În baza art. 145 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) C. proc. pen. a dispus ca pe durata acestei măsuri preventive inculpatul H.M. să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată);

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect, cu coinculpații, cu partea vătămată N.S.F.D., cu reprezentanții părții civile SC A.I. SRL și cu martorii și (foștii) învinuiții din cauză.

A desemnat ca organ de supraveghere Secția de poliție rurală ce are în competență comuna C., jud Constanța;

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 86

1

- 86

2

C. pen. a dispus pentru inculpatul Ș.M. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 86

3

C. pen., a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) și (2) C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 -145

1

C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpatului Ș.M. de a nu părăsi localitatea în care locuiește, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

În baza art. 145 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) C. proc. pen. a dispus ca pe durata acestei măsuri preventive inculpatul Ș.M. să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată);

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect, cu inculpatul H.M., cu partea vătămată N.S.F.D., cu reprezentanții părții civile SC A.I. SRL și cu martorii și (foștii) învinuiții din cauză.

A desemnat ca organ de supraveghere Secția de poliție rurală ce are în competență comuna M., jud Brăila;

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.V. a unei bâte ciobănești din lemn în lungime de 1,5 m și grosime de 3 cm, prevăzută la un capăt cu un manșon metalic.

În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată N.S.F.D. a unei pălării din material textil, tip reiat, de culoare verde, a unei perechi de ochelari de vedere și a unui șnur;

A dispus restituirea către inculpatul H.M. a unei chei universale metalice, cu două casete, în formă de buzdugan și o șurubelniță aplicată, folosibilă pentru reglaj drujbe.

A dispus atașarea la dosar a plicurilor nr. 3 și nr. 4 conținând resturi vegetale și etichetă din carton.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 - 1382 C. civ. a admis acțiunile civile formulate de părțile civile N.S.F.D., SC A.I. SRL, Spitalul Clinic Județean de Urgență Slobozia și Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar să plătească părții civile N.S.F.D. suma de 2445,09 euro în echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile SC A.I. SRL suma de 525 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A luat act că SC A.I. SRL nu s-a constituit parte civilă pentru fapta de furt calificat.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Slobozia suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum și dobânda legală în materie civilă calculată la suma datorată, începând cu data de 08 noiembrie 2011 și până la plata sumei.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

Instanța a fost sesizată prin Rechizitoriul nr. 2132/P/2011 din 9 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., a inculpatului H.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și a inculpatului Ș.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a reținut în esență că în seara zilei de 8 noiembrie 2011, cei trei inculpați au sustras trei saci de grâu din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, iar pentru a-și asigura scăparea l-au amenințat cu acte de violență pe N.S.F.D., directorul societății, inculpatul Ș.V. aplicându-i acestuia o lovitură cu o bâtă în cap cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condițiile respingerii cererii de aplicare a procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul recunoscând integral săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în actul de inculpare și solicitând ca judecata cauzei să se realizeze pe baza probelor strânse la urmărirea penală, instanța a constatat următoarele:

SC A.I. SRL București, cu punctul de lucru în Hârșova, avea ca obiect de activitate agricultura. Directorul punctului de lucru Hârșova era partea vătămată N.S.F.D., cetățean spaniol.

Inculpatul H.M. deține o parcelă de teren în apropierea solelor aparținând SC A.I. SRL, din zona localității C., unde locuiește. De asemenea, inculpații Ș.V. și Ș.M. își desfășurau activitatea în calitate de îngrijitori de animale la o stână situată în aceeași zonă agricolă.

În luna noiembrie 2011, pe solele aparținând punctului de lucru al SC A.I. SRL se efectuau lucrări de înființare a culturilor de grâu. Pe una din sole, situată la câțiva km distanță de satul C., își desfășura activitatea martorul M.N. care avea în primire atât semănătoarea, cât și un tractor cu care tracta utilajul agricol. Din considerente de eficiență, conducerea societății a decis ca pe timpul nopții, după terminarea programului de lucru, semănătoarele să rămână în câmp. La data de 07 noiembrie 2011, în timp ce lucra în câmp, martorul M.N. a fost abordat de inculpatul H.M. care i-a spus că are nevoie de niște sămânță de grâu și dacă-i poate lăsa, seara, în buncărul semănătoarei câțiva saci cu grâu.

Martorul M.N. a fost de acord, iar în aceeași seară, conform înțelegerii, inculpatul H.M., s-a deplasat în câmp la semănătoare, din buncărul căreia a încărcat 4 (patru) saci cu grâu de sămânță. În ziua următoare inculpatul H.M. l-a căutat pe martorul M.N. și i-a înmânat suma de 100 RON (1.000.000 lei vechi) pentru serviciul făcut.

În după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, în timp ce se afla în câmp și remedia, împreună cu martorul C.M., o defecțiune la tractor, M.N. i-a adus la cunoștință acestuia de "tranzacția" pe care a făcut-o cu inculpatul H.M., înjumătățind cu el suma primită. Astfel, acest din urmă martor a luat la cunoștință despre fapta petrecută cu o seară înainte.

În după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, aproximativ în jurul orelor 18,00, inculpatul H.M. a revenit la locul unde cei doi angajați ai SC A.I. SRL Hârșova reparau tractorul și l-a rugat din nou pe M.N., care de altfel avea în primire semănătoarea, să-i mai lase niște grâu. Martorul M.N. a acceptat și, după ce a remediat împreună cu colegul său defecțiunea tractorului, a plecat la unitate, lăsând în buncărul semănătoarei aproximativ patru saci cu grâu de sămânță.

La rândul lui, H.M., pentru a-și acoperi timpul până la lăsarea întunericului, s-a deplasat la stâna unde erau ciobani inculpații Ș.V. și Ș.M., situată în câmp în aceeași zonă, cu care s-a întreținut consumând împreună cu aceștia băuturi alcoolice - vin și bere, conform declarațiilor lor. În timp cât au consumat băuturi alcoolice, inculpatul H.M. le-a adus la cunoștință fraților Ș. despre intenția lui de a lua grâul din semănătoare, precum și înțelegerea avută cu mecanicul utilajului, solicitându-le să se deplaseze împreună cu el și să-l ajute la încărcarea grâului, având în vedere că bena semănătoarei era destul de înaltă.

Coinculpații Ș.V. și Ș.M. au acceptat propunerea și, după lăsarea întunericului au urcat cu toții în căruța inculpatului H.M.

Tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. a luat asupra lui și o bâtă ciobănească, cu diametrul de aproximativ 3,5 cm, având un capăt metalic, pe care o folosea în mod obișnuit la activitatea de îngrijire a animalelor, precum și pentru deplasare întrucât avusese o problemă medicală la un picior.

Ajungând în câmp la semănătoare, cei trei inculpați au încărcat aproximativ la jumătate 5 saci cu grâu pe care i-au pus în căruță. Tribunalul a reținut că referirile din cuprinsul actelor de urmărire penală la "3 saci cu grâu" sustrași au în vedere cantitatea de grâu ce încape în trei saci plini, însă în realitate, inculpații au încărcat echivalentul a 3 saci plini cu grâu în mai mulți saci (5 saci) pe care i-au încărcat mai puțin, pentru a putea fi manevrați mai ușor.

Potrivit declarațiilor inculpaților și părții vătămate date în cursul judecății, sacii cu grâu erau astfel așezați în căruță încât depășeau marginile din lemn ale acesteia și puteau fi observați de o persoană aflată pe jos, explicația fiind că inculpatul H.M. avea în căruță iarbă cosită pentru cal.

După încărcarea sacilor, și întrucât inculpații au observat farurile unei mașini apropiindu-se de locul în care se afla semănătoarea, aceștia au părăsit locul respectiv, în căruță.

La scurt timp, pe traseul de revenire, căruța inculpaților a fost ajunsă din urmă de partea vătămată N.S.F.D. care, cu mașina proprietate personală, însoțit de J.M.J. verifica în câmp starea semănătoarelor. Rezultă din declarațiile concordante ale persoanelor audiate că partea vătămată era la volanul mașinii.

Potrivit declarației părții vătămate dată în cursul judecății, pe care instanța a reținut-o întrucât reflectă derularea reală a evenimentului și a fost confirmată în elementele esențiale prin declarațiile celorlalte persoane audiate, inclusiv inculpații, la momentul ajungerii din urmă a căruței, partea vătămată a bănuit, având în vedere ora și locul în care se afla căruța, că persoanele din căruță au sustras sau intenționează să sustragă sămânță de grâu aparținând SC A.I. SRL. Ca urmare, N.S.F.D. a oprit mașina și a făcut semn inculpaților să oprească atelajul, apoi s-a apropiat de căruță constatând că în aceasta se află mai mulți saci care, după aparență, erau încărcați cu grâu.

Partea vătămată le-a solicitat inculpaților să coboare din căruță pentru a lămuri situația, însă inculpatul H.M. a manevrat atelajul astfel încât acesta a plecat din locul respectiv.

Tribunalul a reținut prin audierea nemijlocită a părții vătămate, că N.S.F.D. nu cunoaște limba română suficient încât să poarte o conversație uzuală, însă, în același timp, cuvintele limbii spaniole însoțite de gestică corespunzătoare au fost suficiente pentru ca, în condițiile date, inculpații să înțeleagă că partea vătămată le-a solicitat să se oprească, în legătură cu sacii cu grâu din căruță. De altfel, inculpații îl cunoșteau pe N.S.F.D. și cunoșteau că acesta este deținătorul terenului și a semănătoarei din care luaseră grâul, dându-și seama care este demersul acestuia. Față de aceste considerente, susținerea inculpaților potrivit căreia partea vătămată le-a adresat cuvinte în limba spaniolă pe care nu le-au înțeles, va fi înlăturată ca nerelevantă, deoarece inculpații și-au dat seama că, în esență, partea vătămată solicită restituirea grâului sustras pe care îl identificase în căruță.

După plecarea căruței din primul loc unde a fost oprită, partea vătămată a condus autoturismul ajungând din nou atelajul, și a oprit mașina oblic în fața acestuia, cu portiera din stânga față orientată către căruță.

Partea vătămată N.S.F.D. a coborât din autoturism și, aflat lângă mașină, s-a angrenat în discuție cu conducătorul atelajului - inculpatul H.M., intenționând să se deplaseze către acesta.

La momentul blocării atelajului, inculpații au coborât din căruță, H.M. luând calul de căpăstru în intenția de a-l dirija pentru ocolirea mașinii, iar ceilalți doi inculpați rămânând în partea dreaptă a căruței, Ș.V. având bățul ciobănesc în mână.

Inculpatul H.M. a arătat că partea vătămată l-a întrebat dacă are grâu în căruță, el răspunzându-i afirmativ. Tot inculpatul H.M., în consens cu partea vătămată, recunoaște că a luat din căruță o drujbă pe care a folosit-o spre a-l amenința cu ea pe partea vătămată. Aceasta din urmă arată, suplimentar, că inculpatul H.M. a făcut gesturi de pornire a drujbei, și a auzit zgomotul motorului acesteia, astfel de gesturi fiind de natură a produce teama că drujba va fi folosită în stare de funcționare împotriva părții vătămate, chiar dacă, în realitate, aceasta avea nevoie de mai multe manevre pentru a fi pornită. Existența drujbei în căruță este demonstrată, suplimentar, de găsirea cheii de reglare a acesteia, de către organele de urmărire penală, într-un loc unde se observau urmele căruței inculpatului H.M.

De asemenea, atât partea vătămată cât și inculpații Ș.M. și H.M. au confirmat faptul că Ș.M. s-a înarmat cu o furcă aflată în căruță, pe care a îndreptat-o de la distanță către martorul J.M.J., care coborâse din mașină, în intenția de a-l determina pe acesta, prin amenințare, să nu intervină în ajutorul părții vătămate. Ca urmare, declarația acestui martor dată în cursul urmăririi penale, conform căreia nu a putut coborî din autoturism pentru că o persoană i-a blocat ușa, nu a fost reținută sub acest aspect, rezultând că martorul a încercat să-și justifice în acest fel pasivitatea.

A rezultat din declarația părții vătămate N.S.F.D. că, în momentul în care a fost amenințat cu drujba de H.M. și observându-l și pe Ș.M. având o furcă, a scos din buzunar un pistol cu gaze, pe care-l deținea legal, armându-l și îndreptându-l către inculpatul H.M., care se afla la cca 5 metri de el.

Tribunalul a reținut că, în succesiunea evenimentelor, partea vătămată a scos pistolul după ce H.M. manevrase drujba cu intenții agresive și după ce-l observase pe Ș.M. înarmat cu o furcă. Potrivit declarației părții vătămate, acesta nu l-a observat pe Ș.V. apropiindu-se de el, pentru că dacă l-ar fi observat ar fi reacționat, în sensul de a se apăra de acesta. Explicația reflectă realitatea și din perspectiva faptului că cei trei inculpați erau relativ la distanță unul de celălalt, iar pe moment în raza vizuală a părții vătămate, și suscitându-i atenția, s-au aflat doar cei doi inculpați pe care i-a observat înarmați - H.M. și Ș.M.. Tribunalul a mai reținut că, din moment ce partea vătămată l-a observat pe Ș.M. având în mână o furcă - lucru recunoscut de acesta - și în condițiile în care de la momentul scoaterii pistolului până când a fost lovit și și-a pierdut cunoștința au trecut cel mult câteva secunde, rezultă că Ș.M. avea furca în mână dinaintea momentului scoaterii pistolului (pentru că altfel partea vătămată nu ar fi știut că unul dintre inculpați a avut o furcă), și astfel partea vătămată a avut temei să încerce să se apere.

În timp ce partea vătămată a îndreptat pistolul către H.M., Ș.V. s-a apropiat din spatele său (prin fața calului) și i-a aplicat o lovitură în zona urechii drepte a capului, cu bățul prevăzut cu o parte metalică astfel cum s-a descris anterior și cum rezultă din planșa foto aflată la dosar. Lovitura a fost aplicată cu partea metalică, cu putere, astfel că partea vătămată a căzut la sol dând astfel posibilitatea inculpaților să părăsească în fugă zona, după ce H.M. a luat pistolul părții vătămate, care căzuse la sol, în ideea de a preveni folosirea acestuia împotriva lor. Rezultă din declarațiile concordante ale inculpaților că Ș.M. a fugit pe jos singur la stână, Ș.V. a luat atelajul (căruța și calul), pe care l-a abandonat pe terenul inculpatului H.M., acesta găsindu-l mai târziu, iar H.M. a plecat tot pe jos către terenul său, după ce luase pistolul părții vătămate.

A doua zi, inculpatul H.M. a aruncat în Dunăre, cu totul, sacii cu grâu pe care îi sustrăsese din semănătoare în cele două zile, și a aruncat în curtea postului de poliție C. pistolul părții vătămate. Pistolul a fost ridicat și reținut în custodie de Serviciul Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și întrucât partea vătămată N.S.F.D. îl deținea în mod legal, s-a dispus restituirea acestuia.

Din adresa Serviciului Arme și Muniții din cadrul I.P.J. Constanța, coroborată cu declarația martorului N.G., a rezultat că partea vătămată nu a deținut decât acest pistol cu gaze. În consecință, a fost înlăturată din materialul probator declarația martorului G.M.E. potrivit căreia partea vătămată ar fi utilizat anterior, împotriva sa, o altă armă de foc; astfel nu s-a confirmat că partea vătămată era cunoscut cu un comportament periculos, în sensul de a avea tendința să facă uz de armă împotriva persoanelor, și astfel nu s-a confirmat nici susținerea inculpatului Ș.V. potrivit căruia l-a lovit pe N.S.F.D. de teamă ca acesta să nu-l împuște pe H.M.

Totodată, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, ale depășirii legitimei apărări sau ale circumstanței atenuante a provocării, pentru următoarele considerente:

- actele ilicite de sustragere a unor bunuri au fost inițiate de inculpați, partea vătămată justificând legitimitatea de a încerca recuperarea lor. De altfel, partea vătămată a încercat oprirea căruței într-o primă fază, dar inculpații au evitat acest lucru, încercând să fugă. Prin urmare, activitatea provocatoare ce a declanșat conflictul a venit din partea inculpaților, și nu din partea părții vătămate.

- inculpații au exercitat acte de amenințare gravă a părții vătămate anterior momentului în care acesta a scos pistolul, actele de amenințare vizau inclusiv vătămarea integrității corporale sau chiar punerea în primejdie a vieții părții vătămate, din moment ce acesta se putea aștepta să fie utilizate împotriva sa o drujbă în funcțiune și o furcă, în condiții de noapte și de neidentificare a agresorilor. Prin urmare, partea vătămată a exercitat activități de autoapărare cu pistolul, și nu de atac.

- susținerile inculpaților potrivit cărora partea vătămată l-a lovit pe H.M., l-a doborât la pământ și apoi i-a pus genunchiul pe piept și pistolul la cap, se contrazic în privința amănuntelor relevante cu declarațiile din cursul urmăririi penale, și totodată conturează o situație neverosimilă, în care partea vătămată singur îl atacă pe H.M. care era sprijinit de ceilalți doi inculpați (unul având furcă și celălalt o bâtă), și în care H.M., deși cu câteva secunde înainte îl amenințase pe N.S.F.D. cu o drujbă, o abandonează în căruță tocmai în momentul în care partea vătămată îl atacă. În consecință, s-a apreciat că această situație de fapt ce tinde la conturarea unei legitime apărări, nu este reală și nu a fost reținută.

Conform declarației martorului N.G., acesta a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază ce nu putea fi rostită decât de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", sensul unei astfel de întrebări fiind provocator, și rezultând că inculpatul nu s-a temut de pistolul părții vătămate.

Ca atare, situația reală este cea reținută în rechizitoriu (în sensul că nu se reține în favoarea inculpaților vreun caz de atenuare a răspunderii penale), pe care și inculpații și-au însușit-o la primul termen de judecată.

După incident, partea vătămată a fost transportată la sediul punctului de lucru și apoi la Spitalul din localitatea Hârșova de către martorii J.M.J. și N.G. În continuare, partea vătămată a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, și apoi la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni București, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Din conținutul actelor medicale emise de spital și din conținutul raportului de expertiză medico-legală efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici, tribunalul a reținut că s-au constatat următoarele vătămări:

- politraumatism prin agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor gradul II cu risc. Fractură temporală dreapta. Otolicvoree dreaptă. Hematom cavotimpanic. Contuzie periorbitară dreapta. Fractură fără decalare perete orbita dreaptă. Contuzie cervicală. Contuzie minoră toraco-abdominală.

S-a concluzionat că N.S.F.D. a suferit leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, pentru care a necesitat 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice nu i-au pus viața în primejdie.

Infracțiunea de omor se poate săvârși cu intenție directă sau indirectă. În acest al doilea caz, intenția indirectă constă în prevederea rezultatului faptei și acceptarea posibilității producerii acestuia.

În cazul în speță, inculpatul Ș.V. a aplicat părții vătămate o lovitură cu un obiect dur din lemn prevăzut la capătul cu care a lovit cu un obiect de metal. Inculpatul era familiarizat pe deplin cu această bâtă ciobănească ce-i aparține și pe care o folosea zilnic în activitatea sa. Astfel, inculpatul cunoștea duritatea lemnului, precum și faptul că forța loviturii creștea datorită obiectului din metal fixat la capăt.

Având în vedere efectele grave ale loviturii evidențiate de expertiza medico-legală dar și de fotografiile prezentate în dovedire de partea vătămată, tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. a aplicat lovitura cu forță. Lovitura a vizat în mod direct zona capului părții vătămate, lucru conștientizat și urmărit de inculpat.

Față de aceste aspecte de fapt, tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. a prevăzut că o astfel de lovitură aplicată prin surprindere unei persoane (partea vătămată nu-l observase) are aptitudinea de a provoca inclusiv decesul victimei, întrucât poate produce fracturi ale craniului și leziuni cerebrale ce nu mai pot fi recuperate medical. În acest sens, este de notorietate pentru orice persoană, chiar lipsită de educație, că intervențiile chirurgicale la craniu sunt cele mai riscante din medicină, și totodată sunt de notorietate diferitele incidente mediatizate, în care persoane s-au lovit accidental la cap iar lovitura a fost astfel poziționată încât a condus la decesul victimei respective. Astfel fiind, tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. avea toate cunoștințele necesare pentru a putea prevedea că o lovitură puternică cu o bâtă aplicată în zona capului poate produce decesul persoanei agresionate.

În ce privește cea de-a doua condiție a intenției indirecte, tribunalul a reținut că prin însăși aplicarea loviturii puternice inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului, deoarece el avea condițiile propice pentru a aplica părții vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condițiile în care susține că a intenționat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală. De asemenea, acceptarea posibilității decesului se conturează și din atitudinea indiferentă a inculpatului față de situația părții vătămate, pe care l-a abandonat deși căzuse în inconștiență la pământ.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. - art. 174 - 176 lit. d) C. pen., atât în privința laturii obiective cât și în privința laturii subiective; fapta a fost săvârșită în împrejurările în care inculpații exercitaseră amenințări împotriva părții vătămate pentru a păstra grâul sustras și a-și asigura scăparea, fiind aplicabile dispozițiile art. 176 lit. d) C. pen.

Față de considerentele de mai sus, tribunalul a respins ca neîntemeiate cererile inculpaților privind schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor deosebit de grav în vătămare corporală, și din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat.

În drept, faptele inculpatului Ș.V. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații H.M. și Ș.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras și a-și asigura scăparea l-au amenințat cu acte de violență pe N.S.F.D., directorul societății, precum și pe martorul J.M.J., și tot în realizarea scopului propus Ș.V. i-a aplicat lui N.S.F.D. o lovitură cu bâta în cap cauzându-i leziuni traumatice care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen.

Faptele inculpatului H.M. care în seara zilei de 07 noiembrie 2011, a sustras din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, patru saci cu grâu iar în seara următoare - 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații Ș.V. și Ș.M. a mai sustras echivalentul a trei saci cu grâu, fără consimțământul reprezentantului acesteia, și fiind surprinși de directorul SC A.I. SRL Hârșova, N.S.F.D., pentru a-și asigura scăparea și păstrarea grâului sustras, au exercitat asupra acestuia și asupra martorului J.M.J. acte de amenințare, precum și acte de violență fizică asupra părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de: furt calificat, prev. de art. 209 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) din C. pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

Fapta inculpatului Ș.M. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații Ș.V. și H.M. au sustras dintr-o semănătoare aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acesteia, echivalentul a trei saci cu grâu și pentru a-și asigura scăparea, au exercitat acte de amenințare asupra martorului J.M.J. și acte de violență și amenințare asupra părții vătămate N.S.F.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Fiind audiați, inculpații au recunoscut în întregime săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați, așa cum au rezultat din anchetă, poziție pe care și-au menținut-o constant.

În cursul judecății, până la începerea cercetării judecătorești, inculpații au solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., și au dat declarație prin care au recunoscut faptele astfel cum sunt reținute în rechizitoriu, totodată solicitând ca judecata să se realizeze pe baza probelor strânse la urmărirea penală.

Prin încheierea din 27 februarie 2012 instanța a dispus respingerea cererilor privind judecarea cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală, apreciind că materialul probator este neclar în special cu privire la eventualele acte de provocare venite din partea părții vătămate, sau cu privire la incidența legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată.

De asemenea, se impunea efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice inculpatului Ș.V., având în vedere că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar această expertiză nu a fost efectuată în cursul urmăririi penale.

La dosar nu s-a aflat expertiza medico-legală de stabilire a consecințelor lovirii, dispusă în cauză în cursul urmăririi penale, aceasta fiind atașată pe parcursul judecății, ca urmare a solicitării instanței.

În urma administrării probelor în cursul judecății, inclusiv a audierii inculpaților și a părții vătămate, tribunalul a constatat, pe de o parte, că situația de fapt s-a menținut - cu excepția unor amănunte - aceeași cu cea reținută în rechizitoriu, iar pe de altă parte, inculpații au dat declarații prin care și-au menținut poziția de recunoaștere a vinovăției și care confirmă în continuare aceeași situație de fapt.

Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că respingerea cererii de judecare a cauzei pe baza probelor strânse la urmărirea penală nu s-a datorat poziției procesuale a inculpaților, iar la finalul cercetării judecătorești s-a constatat că probele confirmă situația de fapt reținută în rechizitoriu și însușită de la început de cei trei inculpați, chiar dacă această situație de fapt se întemeia pe probe incomplete și susceptibile de a crea dubiu în anumite privințe.

Potrivit art. 320

1

alin. (2), (4) și (7) C. proc. pen. "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe (...).

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (...). Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață".

Tribunalul a reținut că interpretarea acestor texte în consens cu Constituția - o altă interpretare nefiind admisibilă - conduc la concluzia că textul art. 320

1

C. proc. pen., care are ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, este aplicabil și în situația în care inculpații îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (2), dar cererea este respinsă de instanță pentru motive ce nu sunt imputabile inculpaților.

Astfel, alin. (8), care impune a "respinge cererea" atunci când instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, apare ca fiind neconstituțional dacă se interpretează în sensul că inculpatul nu poate beneficia de reducerea pedepsei prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.datorită caracterului incomplet al probatoriului datorat exclusiv organului de urmărire penală, în ciuda faptului că inculpatul a îndeplinit condițiile prevăzute de alin. (1), (2) și (3) ale textului.

Similar, textul ar fi neconstituțional dacă se interpretează în sensul că inculpatul nu beneficiază de dispozițiile alin. (7) în cazul în care instanța respinge eronat cererea - în temeiul alin. (8) - eroare care apoi se constată în urma administrării probelor, menținându-se situația de fapt indicată în rechizitoriu.

Art. 16 din Constituție presupune egalitatea în fața legii în cazul unor situații juridice similare, iar situațiile juridice sunt cele care rezultă din fapte, și nu cele care pot fi influențate de comportamentul organelor judiciare.

Curtea Constituțională a statuat, spre exemplu prin Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, că "În ceea ce privește criteriul de acordare a grațierii colective (...) acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanei condamnate. (...) Durata procesului penal și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei.

Curtea constată că stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clemenței, este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit".

În acest caz, s-ar încălca egalitatea în fața legii între inculpatul judecat pentru o infracțiune pedepsibilă cu închisoarea, și inculpatul judecat pentru o infracțiune pedepsibilă în concret tot cu închisoarea (cazul tentativei și minorității), dar pentru care legea prevede - pentru infracțiunea consumată - și detențiunea pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii.

În ce îl privește pe inculpatul Ș.V., trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, infracțiune pedepsită în formă consumată cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani, tribunalul a reținut că interpretarea în sens constituțional a textului, precum și interpretarea literală, conduc la concluzia că acest inculpat are vocația de a beneficia de aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., în sensul reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, textul alin. (7) ar fi neconstituțional dacă se interpretează în sensul că expresia "infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață" se suprapune cu definiția prevăzută la art. 144 C. pen.: "Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice".

Excluderea inculpatului de la beneficiul prevăzut de art. 320

1

C. proc. pen., pe considerentul că legea prevede pentru fapta consumată (și) detențiunea pe viață, deși în concret pedeapsa aplicabilă pentru tentativă nu poate fi decât închisoarea, contravine principiului egalității în fața legii, în raport cu alți inculpați judecați pentru infracțiuni cu pericol social concret egal sau chiar mai mare decât al primului, dar care sunt pedepsibile numai cu închisoare (exemplu tentativa la omor deosebit de grav în comparație cu omorul calificat consumat).

În aceeași situație de neegalitate în fața legii ar fi și inculpatul trimis în judecată pentru o infracțiune pedepsibilă cu detențiune pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii, iar în concret instanța s-ar orienta către aplicarea pedepsei închisorii, față de un altul trimis în judecată pentru o infracțiune pedepsibilă numai cu închisoarea (exemplu omorul deosebit de grav în comparație cu omorul calificat).

Textul ar fi constituțional numai dacă se interpretează în sensul că se referă la situația în care instanța aplică efectiv detențiunea pe viață, când nu s-ar putea face o reducere a pedepsei, față de caracterul nedeterminat al duratei acesteia. În celelalte cazuri trebuie să opereze principiul egalității în fața legii, în sensul că toți inculpații cărora urmează a li se aplica pedeapsa cu închisoarea să aibă dreptul de a invoca art. 320

1

C. proc. pen., ei aflându-se în situații juridice egale, deoarece nu are relevanță, sub acest aspect, încadrarea juridică, ci fapta materială în sine și pedeapsa aplicabilă în concret.

De altfel, tribunalul a apreciat că acesta este și sensul dorit de legiuitor prin reglementarea analizată.

Un argument în plus derivă și din analiza literală a sensului sintagmei "(...) acțiunea penală vizează o infracțiune (...)" din cuprinsul textului.

Astfel, este de observat că textul nu este redactat în sensul că "Dispozițiile (...) nu se aplică în cazul unei infracțiuni care se pedepsește cu detențiune pe viață", ci este redactat în sensul că "Dispozițiile (...) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață".

Diferența este de mare importanță, deoarece, dacă în primul caz se poate susține că textul face trimitere în mod abstract la definiția infracțiunii prev. de art. 144 C. pen., și că, deci, art. 320

1

alin. (7) fraza a II-a se aplică tot în mod abstract, ori de câte ori în cauză există o infracțiune a cărei formă consumată se pedepsește cu detențiune pe viață, în cel de-al doilea caz referirea la "acțiunea penală" personalizează și aduce la concret infracțiunea la care se raportează aplicabilitatea textului, deoarece acțiunea penală este un act procesual care vizează în concret, și nu în abstract, o infracțiune.

Cu alte cuvinte, o acțiune penală se poate referi numai la o infracțiune determinată, și în funcție de această infracțiune determinată trebuie stabilit dacă legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau nu.

În cazul de față, acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului Ș.V. privește infracțiunea concretă de tentativă la omor deosebit de grav, iar această infracțiune individualizată (care este vizată de acțiunea penală) nu este pedepsibilă cu detențiune pe viață. În consecință, pot fi aplicate prevederile art. 320

1

alin. (7) fraza I C. proc. pen.

Față de considerentele de mai sus, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. pentru cei trei inculpați, urmând ca la individualizarea pedepselor să se țină seama de reducerea limitelor speciale ale pedepselor cu o treime.

În baza textelor de lege reținute mai sus, lege inculpații au fost condamnați, urmând ca la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța să țină seama de dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, apreciat prin prisma împrejurărilor și a modalităților concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaților.

Astfel, tribunalul a reținut că modalitatea concretă de comitere a faptei îndreptate împotriva părții vătămate N.S.F.D. - pe timp de noapte, în scopul evitării constatării sustragerii unor bunuri ce nu le aparțineau, prin folosirea unor obiecte contondente, fapte care, pe de altă parte, s-au desfășurat într-o modalitate relativ simplistă, ce a permis organelor judiciare să identifice facil faptele și inculpații - conturează faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad relativ redus de pericol social, impunând, din acest punct de vedere, orientarea pedepselor către minimul special prevăzut de lege.

Aceeași concluzie se impune și în legătură cu infracțiunea de furt calificat săvârșită de inculpatul H.M., având în vedere valoarea prejudiciului, împrejurările concrete, faptul că respectiva faptă a fost înlesnită de un angajat al societății comerciale proprietare.

În ceea ce privește datele ce caracterizează persoana inculpaților s-au arătat următoarele:

Inculpatul Ș.V. este absolvent a 8 clase, căsătorit, doi copii minori și până în prezent a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat la câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 și art. 181 din C. pen. Din ultima pedeapsă inculpatul s-a eliberat condiționat la data de 03 decembrie 2003, cu un rest de 365 zile reprezentând beneficiul liberării condiționate. Pentru aceste infracțiuni s-a împlinit termenul de reabilitare, neputând fi luate în considerare la individualizarea pedepselor.

Caracterizarea psihosocială a inculpatului, scoasă în evidență de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, îl conturează pe acesta ca fiind o persoană integrată social, cu personalitate în limite normale, care are tendința de a evita conflictele și care urmărește obiective prosociale în ce privește viața sa și a familiei.

Inculpatul H.M. este absolvent a unei școli profesionale, căsătorit, trei copii minori și până în prezent nu a mai intrat în conflict cu legea penală. Rezultă din probele dosarului că acesta desfășoară activități de agricultor, având teren agricol în proprietate.

Tot la primul conflict cu legea penală se află și inculpatul Ș.M.,  absolvent a 8 clase, căsătorit, doi copii minori - în acest sens a depus și înscrisuri doveditoare.

Inculpatul este perceput de cei care îl cunosc ca fiind o persoană liniștită, muncitoare și integrată social, în acest sens fiind declarațiile martorilor și caracterizarea depusă la dosar.

Tribunalul a reținut în favoarea celor trei inculpați o circumstanță judiciară permisă de art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., constând în valoarea redusă a prejudiciului cauzat, precum și în comportamentul ambiguu al părții vătămate, care, fără a fi fost propriu-zis un act de provocare, a condus la agravarea situației și la determinarea inculpatului Ș.V. de a aplica lovitura cu bățul ciobănesc.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a aplicat inculpaților pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, după reducerea acestuia cu o treime ca efect al aplicării art. 320

1

C. proc. pen., urmând ca pentru inculpații Ș.V. și H.M. să contopească pedepsele și să dea spre executare cea mai grea dintre acestea.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaților, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Tribunalul a apreciat că inculpații sunt nedemni de a exercita aceste drepturi în raport de natura intenționată a infracțiunilor comise, rezultând că nu au calitățile necesare pentru a putea reprezenta interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Exercițiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea față de propriile fapte și conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanții autorităților, caracteristici pe care inculpații nu le dețin având în vedere infracțiunile comise.

Inculpații au fost cercetați în stare de reținere, începând cu data de 14 noiembrie 2011, ora 23,10.

Prin ordonanța procurorului din 15 noiembrie 2011 față de inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a formulat propunere de arestare preventivă.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2011 față de inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., Tribunalul Constanța a emis mandatele de arestare preventivă nr. 107, 105 și 106, pe o perioadă de 29 de zile.

Prin încheierea din 06 februarie 2012 tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru inculpații H.M. și Ș.M., încheiere rămasă definitivă prin respingerea recursului la 09 februarie 2012, prin Decizia penală nr. 152/P a Curții de Apel Constanța.

Prin încheierea din 12 iunie 2012 tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru inculpatul Ș.V. Încheierea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 586/P din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța.

Față de măsurile preventive dispuse, în temeiul art. 88 C. pen. tribunalul a dispus deducerea din pedepsele aplicate a perioadelor de reținere și arestare preventivă a inculpaților.

Cu privire la inculpații Ș.V. și H.M., tribunalul a apreciat că modalitatea eficientă în care pedeapsa își va atinge scopul este cea a executării efective în penitenciar; astfel în privința inculpatului Ș.V., gravitatea infracțiunii impune pronunțarea unei hotărâri care să constituie reacția eficientă a statului față de astfel de fapte grave îndreptate împotriva vieții. În privința inculpatului H.M., tribunalul a reținut că acesta este autorul moral al faptelor, îi incumbă responsabilitatea implicării celorlalți doi inculpați, precum și inițierea condițiilor pentru escaladarea conflictului ajungând până la lovitura cu bățul, câtă vreme este cel care nu a oprit atelajul și nu a încercat rezolvarea amiabilă a situației, restituirea grâului, deși putea să o facă, fiind și beneficiarul sustragerii. Ca atare, se impune luarea unei măsuri eficiente care să descurajeze pe viitor astfel de comportamente periculoase pentru societate.

Cu privire la inculpatul Ș.M., tribunalul a apreciat că prezentul proces penal și pronunțarea unei condamnări cu închisoare împotriva sa sunt elemente care constituie un avertisment serios asupra consecințelor unor astfel de fapte, ce îl vor determina să nu se mai implice pe viitor în activități infracționale. Această apreciere se fundamentează și pe poziția procesuală corectă a inculpatului, constând în recunoașterea faptelor, în prezentarea sa în fața instanței, în preocuparea de formulare de apărări în circumstanțiere care să demonstreze integrarea sa socială bună, toate acestea confirmând că inculpatul a înțeles gravitatea faptelor și a repercusiunilor penale pe care le poate suporta în cazul recidivării în săvârșirea de fapte de natură penală. În același sens, tribunalul a mai reținut și contribuția redusă a acestui inculpat la săvârșirea faptei de tâlhărie, precum și faptul că infracțiunea săvârșită este un eveniment izolat în comportamentul său, datorată conjuncturii de moment în care a fost atras d