ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 466/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 1204 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul

A.L.M.

la pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea complicității la

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1) și

(2) lit. a) și alin. (3) C. pen.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. s-a

revocat suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr.360 din 3 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria

sectorului 4 București, pedeapsă cumulată cu pedeapsa aplicată în cauză, în final

inculpatul urmând a executa 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen.

Totodată, s-a dedus din pedeapsă durata

reținerii și arestării preventive cu începere de la 8 mai 2008, la zi,

menținându-se starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile, în baza art.

14 și art. 346 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat în solidar cu coinculpatul

I.F. (condamnat în cauză la 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3), cu aplicarea

art. 37 lit. b C. pen.) la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale

către partea civilă T.E.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 10 iulie 2007, inculpații

A.L.M. și I.F. s-au aflat în zona stației de metrou „Universitate” din

București și la un moment dat a apărut partea vătămată T.E.V.A., în vârstă de

12 ani, însoțită de o prietenă. Partea vătămată era fugită din Adăpostul de zi

și noapte pentru copii străzii „Casa Noastră” București, unde se afla în

plasament, conform unei dispoziții a Consiliului local sector 3 București.

Minora obișnuia să frecventeze copii care fugeau din centrul de plasament,

locuiau pe străzi și făceau parte din așa zisul grup al copiilor „străzii”.

Fiind consumatori de aurolac, iar

inculpatul A.L.M. și de heroină, la propunerea lui I.F., inculpații au hotărât

să o invite pe minoră în Parcul Cișmigiu, într-o casă părăsită și să cumpere

aurolac de la persoanele care locuiau în zonă. Propunerea a fost acceptată de

minoră, cei trei au intrat în clădirea situată în str. I.B., clădire dezafectată,

unde inculpații i-au cerut părții vătămate să întrețină relații sexuale. Minora

a refuzat, context în care inculpatul I.F. a lovit-o, a trântit-o la pământ,

i-a aplicat alte lovituri cu piciorul în abdomen și a zgâriat-o cu o brichetă

în zona cervicală. În timp ce partea vătămată era imobilizată de mâini și de

piciorul pus în zona gâtului de către inculpatul A.L.M., care nu-i permitea să

țipe, prin forțare I.F. a întreținut un raport sexual normal.

Datorită consumului de „aurolac”

inculpatul A.L.M. nu a putut avea relații sexuale cu victima.

După consumarea violului, partea vătămată

a fost identificată de o patrulă de poliție și predată adăpostului „ Casa

Noastră”, iar mama victimei a sesizat organele de poliție asupra faptei comise.

Situația de fapt expusă a fost stabilită

pe baza plângerii formulate de T.E., proceselor verbale întocmite de organele

de poliție și de organele de cercetare penală, dispozițiilor martorilor

audiați, declarațiile părții vătămate și a inculpaților, a expertizei medico-legale

care a concluzionat că minora prezintă excoriații ce au necesitat 3-4 zile

îngrijiri medicale și deflorare completă ce pot data din data de 10 iulie 2007.

Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 297A

din 11 decembrie 2008 a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul

A.L.M.. Instanța de apel a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpatul I.F., reducând pedeapsa aplicată acestui

inculpat la 15 ani închisoare, iar în temeiul art. 116 C. pen. i s-a interzis

acestui inculpat prezenta în municipiul București pe o perioadă de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul A.L.M., care a criticat-o pentru netemeinicie, în temeiul

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei

aplicate.

Recursul nu este fondat.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului instanțele de fond și de apel au avut în vedere criteriile

enumerate de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale, limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei

săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Astfel fapta comisă de inculpat,

îndreptată împotriva unei minore în vârstă de numai 12 ani, folosind o violență

excesivă relevă un pericol social ridicat, corect apreciat de instanțe cu

ocazia individualizării pedepsei.

Referitor la persoana inculpatului, din

actele aflate la dosar rezultă că acesta nu este școlarizat, nu are ocupație,

este consumator de substanțe halucinogene, are antecedente penale, fiind

condamnat în minorat la o pedeapsă cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat.

Împrejurarea că inculpatul a recunoscut

constant infracțiunea comisă, nu are relevanță asupra cuantumului pedepsei

atâta vreme cât toate celelalte probe administrate în cauză au evidențiat vinovăția

sa, situație în care inculpatul nu putea adopta o altă poziție procesuală.

În consecință, în cauză s-a făcut o

analiză justă a criteriilor enumerate de art. 72 C. pen., analiză care a dus la

o riguroasă sancțiune aplicată inculpatului A.L.M., aceasta fiind aptă să

asigure scopul educativ, preventiv și coercitiv al pedepsei.

Cu privire la aspectul învederat de

procuror, în sensul că nu se impunea reținerea pedepsei complementare și

accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., se va reține că această cerere

este neîntemeiată.

Natura faptei comise, comportamentul

nedemn al inculpatului, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, dar

mai ales faptul că victima violului avea vârsta de doar 12 ani, relevă că

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești era necesară în

scopul protecției sănătății, moralei și educației copiilor.

În raport de considerentele arătate,

recursul formulat de inculpat nu este fondat și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat.

Se va scădea din durata pedepsei

închisorii pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, urmând ca

onorariul apărătorilor din oficiu să fie fir avansat din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

A.L.M.,

împotriva deciziei penale nr. 297 din11 decembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 08 mai 2008 la 11 februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și 150 reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată

T.E.V.A., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.