ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3264

din 8 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite în

parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S., cu sediul în București, în

contradictoriu cu pârâta Asociația S.P., cu ultim sediu cunoscut în Șimleul

Silvaniei, județul Sălaj.

Dispune rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 121 din 17 ianuarie 1991 încheiat între părți,

obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 35.430,28 RON cu titlu de

daune interese și 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Între F.P.S. în calitate de vânzător

și Asociația S.P., în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 121 din 17 ianuarie 1997, având ca obiect 14.992

de acțiuni reprezentând 51 % din capitalul social al SC S. SA, cu sediul în

Șimleul Silvaniei, județul Sălaj.

Conform art. 2 din contract,

proprietatea asupra acțiunilor vândute s-a transmis de la vânzător la

cumpărător la momentul semnării contractului.

Prețul convenit de părți este de

586.502.032 lei urmând a fi plătit 20 % până la 17 martie 1997, iar restul în 8

rate eșalonate egale de câte 58.652.032 lei pentru perioada 31 decembrie 1997-31

decembrie 2004.

Conform art.4 din contract părțile au

prevăzut o dobândă pentru plata în rate a restului de preț de 7 % pe an, iar în

cazul neplății unei rate la scadență în contract s-au prevăzut penalități de

0,2 % pe zi de întârziere.

În speță, pârâta nu a achitat ratele

4 – 7 din restul de preț, stabilit conform dispozițiilor art. 4 lit. b) din

contract, datorând pentru acestea o dobândă anuală de 7 % pe an, conform

dispozițiilor contractuale.

Contractele sinalagmatice sunt

guvernate de principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor asumate

de părți. În cazul în care una dintre părțile contractului sinalagmatic refuză

executarea contractului, cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare,

poate cere executarea contractului, eventual cu despăgubiri, sau poate cere

rezoluțiunea.

Rezoluțiunea reprezintă o sancțiune

a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic constând în desființarea

retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară. Potrivit

art. 1020 C. civ. condiția rezolutorie este subânțeleasă totdeauna în

contractele sinalagmatice atunci când una dintre părți nu își îndeplinește

angajamentul său. Rezoluțiunea nu operează de drept, partea îndreptățită fiind

nevoită să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune

conform art. 1021 C. civ., iar în cazul existenței unui pact comisoriu de ultim

grad partea interesată poate solicita instanței constatarea intervenirii

rezoluțiunii.

Tribunalul constată îndeplinite condițiile

rezoluțiunii judiciare întrucât pârâta nu și-a executat obligația contractuală

de plată a prețului.

Conform art. 21 din O.G. nr. 25/2002

aprobată prin Legea nr. 506/2002 în cazul desființării contractului pe cale

convențională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorității,

cumpărătorul este obligat la plata daunelor interese constituite din sumele

reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și

neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile

datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale și sumele

reprezentând dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a

contractului.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 492 din 26 octombrie 2007 admite

apelul declarat de A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale

nr. 3264 din 8 martie 2007

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și schimbă în

parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta Asociația S.P. și la plata

sumei de 2700 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge apelul declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței comerciale nr. 8458 din 21 iunie 2007

pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Ia act de renunțarea la judecata apelului

declarat de către apelanta Cabinetul de Expertiză Contabilă Judiciară S.P.

Instanța de apel a reținut că

potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora plata

experților pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Aceste cheltuieli au fost făcute,

iar faptul că pretențiile au fost admise în parte nu constituie un criteriu de

micșorare a onorariului de expert cu atât mai mult cu cât expertul se presupune

că a răspuns obiecțiunilor stabilite de instanță.

Referitor la cuantumul onorariului

de expert este neîntemeiată critica A.V.A.S. adusă sentinței nr. 8458 din 21

iunie 2007, instanța de fond în mod corect dispunând majorarea acestui onorariu

cu suma de 2000 lei în considerarea complexității și volumului de muncă depus

de către expert.

Având în vedere că această sentință

este pronunțată ulterior sentinței

nr. 3264 din 8 martie 2007 prin care a fost soluționat

capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, la schimbarea în parte a

acestei sentințe, Curtea a avut în vedere și majorarea onorariului de expert,

majorare care trebuie să cadă tot în sarcina pârâtei intimate.

Este greșită susținerea apelantei în

sensul că prin O.G. nr .40/2003 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002

a fost înlăturat orice dubiu asupra necesității probării existenței unui

prejudiciu și implicit a culpei cumpărătorului, art. 21 din O.G. nr. 25/2002

prevăzând că stabilirea și întinderea prejudiciului va fi făcută în baza unei

expertize financiar-contabile.

Astfel, rolul expertului este de a

stabili existența și de a cuantifica un obiectiv stabilit anterior de către

instanță. Faptul că expertul a stabilit că la acel moment al efectuării

expertizei, valoarea acțiunilor era nulă nu înseamnă automat existența unui

prejudiciu, acest lucru reprezentând o problemă de interpretare lăsată la

aprecierea exclusivă a instanței de judecată.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta

A.V.A.S. București a susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu

încălcarea și greșita aplicarea a legii, respectiv art. 21 alin. (3) din O.G. nr.

25/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Se precizează că, prin acțiunea

formulată a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata daunelor interese

cuantificate provizoriu, urmare desființării contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. 121 din 17 ianuarie 1991 prin acționarea pactului comisoriu, iar în

temeiul art. 167 C. proc. civ. a solicitat proba cu expertiza financiar

contabilă în vederea stabilirii întinderii și a existenței prejudiciului creat

A.V.A.S., în temeiul art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 cu modificările și

completările ulterioare.

Rațiunea reparării în întregime a

prejudiciului rezidă în faptul că în urma desființării contractului de

privatizare, deși părțile vor fi repuse în situația anterioară încheierii

contractului, în patrimoniul A.V.A.S. vor intra acțiuni având o valoare mult

diminuată față de momentul încheierii contractului și care nu mai pot fi

valorificate prin intermediul unei alte privatizări.

Cu privire la aplicabilitatea art. 21

alin. (3) din

O.G.

nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare, instanța în mod greșit

a interpretat textul de lege menționat.

Temeiul de drept indicat de

recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus

întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și părțile nu au depus

înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

De precizat că expertul S.P., prin

Cabinetul de Expertiză Contabilă Judiciară S.P.

București a formulat în recurs

cerere, prin care a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra solicitării de

majorare a onorariului expertizei contabile efectuate în cauză respectiv cu

suma de 21.422 lei, astfel încât cuantumul onorariului final să fie de 22.122

Ron, respectiv 22.122 lei solicitați – 700 lei încasați, respectiv 21.422 lei

Ron – fără ca acesta să fi declarat recurs, în condițiile prevăzute de art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia

recurată în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de

dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația

prevăzută de dispozițiile invocate.

Critica privind motivul de recurs

invocat nu poate fi primită, întrucât hotărârea pronunțată nu este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru antrenarea răspunderii

intimatei pârâte, recurenta-reclamantă trebuia să facă dovada existenței

tuturor elementelor răspunderii civile: prejudiciul, fapta cauzatoare de

prejudicii, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, culpa pârâtei

în producerea acestui prejudiciu.

La stabilirea culpei trebuie avut în

vedere și faptul că intimata a dobândit în proprietate doar 51 % din capitalul

social, respectiv un număr de 14.992 acțiuni, iar cu toate acestea recurenta a

susținut că toate acțiunile SC S. SA au scăzut.

Expertul a analizat obiectivele

stabilite de reclamantă, respectiv evoluția valorii acțiunilor societății

privatizate în raport cu valoarea negociată a prețului acestora. Raportat la

valoarea contabilă a societății în raportul de expertiză s-a stabilit că

procentul de diminuare a acțiunilor este de 100 %.

Expertul nu a identificat drept

cauză a scăderii acțiunilor sau a stării actuale a societății fapta pârâtei din

prezenta cauză.

Având în vedere împrejurarea că nu

s-a făcut dovada faptei acesteia și a raportului de cauzalitate dintre

presupusa faptă și prejudiciul constând în scăderea activului societății,

respectiv diminuarea valorii acțiunilor, corect s-a reținut că pârâta nu poate

fi obligată la plata daunelor interese privind prejudiciul cauzat Autorității

ca urmare a activității sale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva deciziei comerciale nr. 492 din 26 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2008.