ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 aprilie 2004

reclamantul A.A. cheamă în judecată pe pârâtele SC L.R. SA și SC F.L. SA –

ofertanți, ambele cu sediul social în Franța, solicitând instanței obligarea

acestora în solidar la plata sumei de 3.333.168.245 lei, din care suma de

2.777.031.540 lei reprezintă prejudiciul produs de pârâte, iar suma de

556.136.705 lei reprezintă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

1088 din 24 martie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului reținând că reclamantul a

determinat foarte clar cadrul procesual, insistând asupra calificării juridice

a pretențiilor sale menite a repara prejudiciul pe care pârâtele l-ar fi produs

prin fapta lor delictuală, sesizând instanța cu o acțiune în răspundere civilă

delictuală de drept comun, că în aceste limite stabilite de reclamant instanța

a analizat și respins excepțiile inadmisibilității, tardivității, lipsei de

interes, invocate de pârâte, că în condițiile în care între părți există

încheiat un contract valabil, a cărui anulare nu a fost cerută de reclamant, nu

se poate vorbi de angajarea răspunderii delictuale ci numai de angajarea

răspunderii contractuale a părții în culpă, că deși prețul contractual – care

nu este un preț legal – a fost stabilit de un expert desemnat de pârâtele

inițiatoare ale ofertei publice de preluare, în temeiul reglementării speciale

aplicabile, acesta a fost agreat de ambele părți care au ales să încheie

contractul de vânzare - cumpărare luând în considerare prețul astfel stabilit,

reclamantul necontestând prețul stabilit de evaluatorul independent; mai reține

instanța că, deși în cuprinsul acțiunii sale afirmă că „societățile ofertante

au utilizat cu bună știință un raport de evaluare care a aplicat nelegal și

eronat metoda activului „net contabil, neobservând dispozițiile prevăzute de

lege” și că determinarea prețului din oferta publică obligatorie nu s-a făcut printr-o

evaluare propriu-zisă, așa cum cerea legea, ci s-a făcut într-o manieră prin

care s-a urmărit fraudarea micilor investitori, utilizând datele din bilanțul

contabil încheiat la data de 31 decembrie 2001 în locul datelor din bilanțul

încheiat la 31 decembrie 2002, reclamantul nu a solicitat anularea contractului

pentru dol, precum și că reclamantul, având cunoștință de modalitatea de

evaluare folosită de evaluatorul independent, fiindu-i comunicat – la cerere –

raportul de evaluare, a ales în deplină cunoștință de cauză să încheie

contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni – act obiectiv de comerț – în

condițiile propuse. Reține, de asemenea, instanța că față de cadrul procesual

fixat de reclamant probele propuse de acesta pentru determinarea prețului per

acțiune, cu luarea în considerare a situației financiare a societății emitente,

apar ca fiind neconcludente și inutile, modelul juridic propus de reclamant

neputând fi reținut.

Prin decizia comercială nr. 169

din 2 aprilie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge

ca nefondate apelurile formulate de apelantul - reclamant și apelantele - pârâte

împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a decide astfel

instanța de control judiciar reține – cu privire la apelul reclamantului – că

sentința apelată nu a încălcat drepturile fundamentale ale omului, garantate de

Constituția României, fiind asigurat reclamantului și dreptul la apărare, și

dreptul la contradictorialitate și accesul liber la justiție, și un proces

echitabil, nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, sancționată prin

formularea căii de atac – apelul, neputând conduce la invocarea încălcării

principiilor constituționale, că ar excede dispozițiilor art. 167 alin. (1) C.

proc. civ. administrarea tuturor probelor solicitate de parte, doar pentru a

exista probatoriu la dosar, câtă vreme cadrul procesual stabilit de reclamant

nu necesită probele propuse de acesta, dezlegarea pricinii putându-se face

numai în baza înscrisurilor administrate, că în cauză au fost solicitate și

admise probe pentru ambele părți (proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului,

prospectul de ofertă, formularul de subscriere a acțiunilor), că instanța de

fond a soluționat cauza în concordanță cu temeiul de drept invocat de

reclamant, cu situația de fapt ce stă la baza litigiului – un contract de

vânzare - cumpărare de acțiuni încheiat în procedura specială reglementată de O.U.G.

nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții și piețele

reglementate; mai reține instanța că în cauză nu ar fi putut exista o

răspundere civilă delictuală câtă vreme nu exista o faptă ilicită săvârșită de

pârâtele - intimate care, în calitate de acționari, nu au niciun rol în

întocmirea și furnizarea situațiilor financiare anuale, iar în lipsa faptei

ilicite este inutilă cercetarea celorlalte condiții ale răspunderii delictuale.

Cu privire la apelul

pârâtelor, care atacă atât sentința cât și încheierile premergătoare din 29

noiembrie 2004 prin care instanța de fond a respins excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 7201 C. proc. civ.,

din 18 martie 2003 prin care s-a respins excepția tardivității în raport de

prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, a inadmisibilității în

raport de prevederile art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002 și a lipsei de

interes în raport de prevederile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002 și din 27

iunie 2005 prin care s-a respins excepția depășirii atribuțiilor puterii

judecătorești ca neîntemeiate, instanța de apel reține că excepțiile au fost

întemeiat respinse de prima instanță.

În acest sens, reține

instanța de apel, cât privește excepția tardivității cererii de chemare în

judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, că

textul evocat se referă la deficiențele prospectului și nu acoperă situația din

speță, aceea de nelegalitate a ofertei datorată stabilirii în mod nelegal a

prețului acesteia, în cauză termenul de prescripție a dreptului la acțiune

fiind de 3 ani și nu de 6 luni, iar cât privește excepția inadmisibilității

acțiunii în raport de prevederile art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002

reține că reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de art. 138 din O.U.G. nr.

28/2002 de contestare a prețului determinat de evaluatorul independent, astfel

că admiterea ei ar avea ca efect încălcarea principiului libertății

contractuale și ar înfrânge voința părților, exprimată în cuprinsul unui

contract valabil, pentru a stabili un alt preț decât cel pe care părțile l-au

avut în vedere, încălcându-se astfel dispozițiile art. 969 C. civ.

În ce privește excepția

lipsei de interes raportată la dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002

reține instanța de apel că a fost corect respinsă față de calitatea de

deținător de valori mobiliare a reclamantului care, ca investitor, pe cont și

pe risc propriu, le deține și le vinde cu intenția de a obține profit,

susținerile pârâtelor - apelante vizând caracterul pretins netemeinic al

susținerilor apelantului reclamant și nu lipsa de interes legitim al acestuia.

Reține instanța de apel ca

fiind corect respinsă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești,

întrucât, chiar dacă, potrivit art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., adoptat

prin O.U.G. nr. 25/2002, C.N.V.M. poate înființa o Cameră Arbitrală în scopul

rezolvării litigiilor izvorând din contractele încheiate pe piețele de capital,

aceasta nu are competență exclusivă în soluționarea menționatelor litigii în

lipsa unei convenții exprese în acest sens încheiată de părți, regula în

materie fiind supunerea lor instanțelor judecătorești de drept comun.

Mai reține instanța de apel

și corecta respingere a excepției inadmisibilității cererii întemeiată pe

prevederile art. 7201 C. proc. civ., dat fiind că apelantele - pârâte nu au

făcut dovada neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere.

Împotriva deciziei de mai

sus declară recurs și reclamantul și pârâtele.

În recursul său reclamantul,

cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe spre cercetarea fondului cu administrarea de

probe noi, respectiv a unei expertize contabile. În susținerea recursului său

recurentul - reclamant critică instanța de apel pentru interpretarea eronată a

relațiilor juridice dintre părți, referitoare la oferta publică obligatorie de

preluarea derulată de intimate, prin ignorarea faptului că fapta generatoare de

prejudicii a apărut înainte de încheierea contractului de vânzare - cumpărare

de acțiuni, prețul nelegal fiind stabilit anterior vânzării acțiunilor în

cadrul menționatei proceduri, iar orice faptă cauzatoare de prejudicii din faza

precontractuală antrenează răspunderea civilă delictuală. În opinia

recurentului instanța criticată nu a reținut, cum ar fi trebuit, că în cauză nu

este vorba de o executare necorespunzătoare a unor obligații contractuale,

pentru a putea fi angajată răspunderea contractuală a pârâtelor - intimate.

Recunoscând specificitatea

legislației pieței de capital incidentă în cauză, legislație potrivit căreia

recurentul s-a văzut obligat să contracteze cu pârâtele - intimate la prețul

oferit sub sancțiunea delistării acțiunilor SC L.R. SA și, deci, a suportării

unei pagube mult mai însemnate, recunoscând că potrivit prevederilor art. 138

din O.U.G. nr. 28/2002 prețul și modalitatea de stabilire a acestuia nu puteau

fi negociate, recurentul critică instanța pentru a nu fi reținut că prețul în

cauză, menționat în ofertă, a fost stabilit nelegal de către intimate, care au

încălcat, astfel, o obligație legală, aceea de a oferi un preț legal, stabilit conform

unor dispoziții legale imperative, încălcând astfel dreptul recurentului la un

preț legal stabilit.

Recurentul critică drept

ilegală calificarea juridică dată de instanța de apel naturii răspunderii

juridice a intimatelor - pârâte pentru fapta de a fi oferit un preț nelegal în

cadrul procedurii de delistare, fără a fi cercetat întrunirea în cauză a

condițiilor răspunderii delictuale.

Invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul critică instanța de apel pentru

încălcarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. prin neverificarea stabilirii

situației de fapt și de drept de către prima instanță, refuzând ea însăși

cercetarea condițiilor îndeplinirii răspunderii civile delictuale în cauză,

nerespectând astfel limitele stabilite prin cererea de apel și respingând proba

cu expertiza contabilă, unica probă concludentă, întrucât un preț legal ar fi

trebuit stabilit nu pe baza situației financiare a SC L.R. SA la 31 decembrie

2001, ci după o prealabilă reevaluare a imobilizărilor corporale, cu

respectarea Standardelor Internaționale de Contabilitate.

Recurentul critică instanța

de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 167 C. proc. civ. și

ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin ignorarea faptului că prima instanță

nu a intrat în cercetarea fondului și i-a încălcat dreptul la apărare prin

neacceptarea tuturor probelor propuse.

În fine, recurentul critică

instanța de apel și pentru nemotivarea opțiunii de a fi calificat natura

răspunderii pârâtelor ca exclusiv contractuală.

Întemeindu-și recursul pe

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele - pârâte

solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelurilor

și respingerii acțiunii reclamantului ca fiind tardiv introdusă, inadmisibilă

sau lipsită de interes.

În susținerea recursului lor

recurentele reproșează instanței de apel greșita interpretare a dispozițiilor

legii speciale – O.U.G. nr. 28/2002 – a căror aplicare o înlătură, reținând

eronat că dispozițiile art. 75 alin. (3), ale art. 138 alin. (7) și ale art. 100

din O.U.G. nr. 28/2002, ca și ale art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. nu se

regăsesc în cauză.

În acest sens recurentele

reiau excepțiile invocate la fond și în apel, a tardivității formulării cererii

de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr.

28/2002, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de

dispozițiile art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002, a lipsei de interes a

cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr.

28/2002, a depășirii atribuțiilor judecătorești în raport de dispozițiile art. 7

alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, reiterând

totodată aserțiunile formulate în apel în acest sens.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar recurentul - intimat cere respingerea recursului recurentelor - pârâte ca

nefondat întrucât excepțiile invocate de acestea au fost întemeiat respinse de

instanța de apel, dat fiind că în acțiunea sa nu a contestat realitatea,

exactitatea sau acuratețea prospectului de ofertă spre a fi incidente

dispozițiile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, ci doar nelegalitatea

ofertei datorită stabilirii în mod nelegal a prețului acesteia, că unui

investitor care nu îndeplinește criteriile stabilite de art. 138 alin. (7) nu-i

poate fi oprit accesul la justiție când este prejudiciat prin prețul nelegal

stabilit, că, în condițiile în care a fost prejudiciat prin constrângerea de a

tranzacționa acțiunile sale la un preț nelegal stabilit de recurentele - pârâte,

interesul său în promovarea acțiunii este indiscutabil, dispozițiile art. 100

din O.U.G. nr. 28/2002 neavând nicio legătură cu cauza întrucât nu se pun în

discuție interesele SC L.R. SA, societatea emitentă, ci cele ale recurentelor -

pârâte, că la momentul introducerii acțiunii sale Camera Arbitrală a C.N.V.M.,

prevăzută de art. 7 alin. (1)1 din Statutul C.N.V.M. și de Regulamentul nr. 1/2004

al C.N.V.M., nu fusese constituită, iar potrivit art. 340 C. proc. civ.

arbitrajul în România are caracter facultativ.

Și recurentele - intimate

solicită prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului reclamantului

ca neîntemeiat întrucât aserțiunile recurentului nu corespund motivelor de

recurs invocate și nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

hotărârea recurată neîncălcând cu nimic legea prin raționamentul ales.

Recursurile nu sunt fondate.

Criticile formulate de

recurentul - reclamant în recursul său nu sunt întemeiate și urmează a nu fi

primite, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.

Recurentul - reclamant

recunoaște că și-a vândut acțiunile la data de 13 martie 2003 încasând suma

aferentă numărului de acțiuni subscrise pe prospectul de ofertă, întocmit în

baza dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 28/2002, având cunoștință de

raportul de evaluare finalizat la 15 ianuarie 2003, întocmit de expertul

desemnat în condițiile menționatei reglementări, preț stabilit prin metoda activului

net contabil raportat la situațiile financiare la 31 decembrie 2001, oferta

fiind aprobată de C.N.V.M. la 23 ianuarie 2003.

Cum recurentul a încasat în

întregime prețul pentru acțiunile vândute intimatelor - pârâte prin subscrierea

la 13 martie 2003 a prospectului de ofertă, întocmit în baza dispozițiilor

imperative ale O.U.G. nr. 28/2002 și necontestat, așa cum chiar recurentul

recunoaște, în mod întemeiat instanța de apel, confirmând soluția instanței de

fond, a calificat răspunderea pârâtelor – invocată de reclamant – ca o

răspundere contractuală, recurentul nedovedind că a fost silit să-și exprime

consimțământul cu privire la preț și neprobând ca intervenită nicio altă cauză

de nevalabilitate a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, act

obiectiv de comerț, perfect valabil.

Mai mult, câtă vreme

recurentul a acceptat și încasat prețul stabilit în prospectul de ofertă,

recunoscând și probând cu înscrisurile depuse la dosar că a avut cunoștință de

modul de stabilire a acestuia, anterior perfectării vânzării acțiunilor sale,

el nu mai poate cere antrenarea răspunderii delictuale a pârâtelor pentru a fi

săvârșit o faptă ilicită în legătură cu stabilirea prețului de ofertă, acceptat

de vânzătorul recurent.

De altfel se constată din

actele dosarului că prețul contestat de recurent a fost stabilit cu respectarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 28/2002, a cărei incidență în cauză este recunoscută

de recurent, că în acest sens au fost aplicate metoda prețului mediu ponderat de

tranzacționare pe piața R. (piață reglementată) luându-se în calcul perioada 1

decembrie 2001 – 1 decembrie 2002, și metoda activului net contabil cu referire

la situațiile financiare la 31 decembrie 2001, stabilite în conformitate cu

Standardele Internaționale de Contabilitate (I.A.S.) și cu aplicarea

corespunzătoare a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94 pentru

aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a

Comunității Economice, evaluarea fiind făcută în cursul lunii decembrie 2002,

astfel că nu se putea raporta la bilanțul exercițiului financiar al anului 2002

(care se aprobă – conform legii – până la 31 martie 2003), că prețul aferent

ofertei publice, stabilit de un expert independent desemnat de intimatele - pârâte

în acord cu dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002, a fost avizat de C.N.V.M. la 23

ianuarie 2003, că nu au fot înregistrate contestații în conformitate cu art. 138

alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002 referitoare la prețul astfel stabilit, așa cum

rezultă din adresa C.N.V.M. din 17 martie 2003, pârâtele - intimate fiind

autorizate să deruleze oferta. Mai mult, vânzarea de acțiuni ale societăților

comerciale fiind act obiectiv de comerț, conform art. 3 pct. 3 C. com.,

recurentul nu se poate prevala de acceptarea prețului de ofertă datorită

iminenței unei pagube superioare, orice comerț presupunând profit, dar și

posibile pierderi.

Astfel fiind, nu se poate

reține că instanța de apel ar fi interpretat eronat actul dedus judecății, nici

că nu ar fi motivat soluția adoptată, dat fiind că aceasta a analizat toate

motivele de apel formulate de reclamant, respingându-le motivat, reținând

punctual, relativ natura juridică a răspunderii, că în cauză nu ar fi putut

exista o răspundere civilă delictuală câtă vreme nu există o faptă ilicită a

pârâtelor - intimate care, ca acționari, nu au niciun rol în întocmirea și

furnizarea situațiilor financiare anuale, și nici că s-ar fi făcut o greșită

aplicare a legii, proba cu expertiza contabilă fiind corect respinsă ca neavând

relevanță în cauză, instanța pronunțându-se pe baza înscrisurilor depuse la

dosar inclusiv de către recurent.

Nici recursul pârâtelor nu

estre fondat, instanța de apel, ca și instanța de fond, respingând întemeiat

excepțiile invocate de pârâte, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor O.U.G.

nr. 28/2002.

Astfel se constată că în mod

corect a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de chemare în

judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002,

întrucât reclamantul nu a contestat în acțiunea sa realitatea, exactitatea și

acuratețea informațiilor din prospectul de ofertă, pentru a fi incidente

dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 28/2002 invocate de recurente. Și excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art.

138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002 a fost corect respinsă, întrucât – așa cum

a reținut instanța criticată – reclamantul nu a înțeles să aleagă parcurgerea

procedurii prevăzute de dispoziția legală evocată, iar pârâtele nu au probat că

reclamantul deținea cel puțin 75% din acțiunile făcând obiectul ofertei de

preluare spre a fi avut deschisă numai procedura menționată pentru contestarea

prețului de ofertă.

Întemeiat a fost respinsă

excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată în raport de

dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002 în condițiile în care reclamantul,

ca orice investitor deținător de acțiuni, este interesat să le înstrăineze pe

un preț cât mai mare spre a obține un profit cât mai important, aceasta

neafectând interesul prioritar al societății comerciale emitente.

În sfârșit, se reține că în

mod corect a respins instanța de apel și excepția depășirii atribuțiilor

puterii judecătorești în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M.

aprobat de O.U.G. nr. 25/2002, întrucât, pe de o parte, la momentul

introducerii acțiunii, Camera Arbitrală prevăzută de art. 7 alin. (1)1 (și nu

1) din O.U.G. nr. 25/2002 nu era înființată, iar potrivit mențiunii exprese că

în soluționarea litigiilor Camera arbitrală va aplica și dispozițiile dreptului

comun [art. 7 alin. (1)1 lit. c)], este evident că soluționarea unor asemenea

litigii nu este obligatoriu a se face în exclusivitate pe calea arbitrajului,

fie și numai prin raportare la dispozițiile art. 340 și 3401 C. proc. civ.

Față de cele de mai sus

recursul formulat de pârâte împotriva deciziei instanței de apel apare ca

nefondat, acesta fiind, de altfel, și lipsit de interes, dat fiind că, prin

decizia recurată s-a menținut soluția instanței de fond de respingere a

acțiunii reclamantului.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de

recurentul - reclamant și de recurentele - pârâte împotriva deciziei instanței

de apel, care este legală și temeinică, urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul A.A. și de pârâtele SC L.R. SA Franța și SC

F.L. SA Franța împotriva deciziei nr. 169 din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 martie 2008.