ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 aprilie 2004 reclamantul A.A. cheamă în judecată pe pârâtele SC L.R. SA și SC F.L. SA – ofertanți, ambele cu sediul social în Franța, solicitând instanței obligarea acestora în solidar la plata sumei de 3.333.168.245 lei, din care suma de 2.777.031.540 lei reprezintă prejudiciul produs de pârâte, iar suma de 556.136.705 lei reprezintă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1088 din 24 martie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului reținând că reclamantul a determinat foarte clar cadrul procesual, insistând asupra calificării juridice a pretențiilor sale menite a repara prejudiciul pe care pârâtele l-ar fi produs prin fapta lor delictuală, sesizând instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală de drept comun, că în aceste limite stabilite de reclamant instanța a analizat și respins excepțiile inadmisibilității, tardivității, lipsei de interes, invocate de pârâte, că în condițiile în care între părți există încheiat un contract valabil, a cărui anulare nu a fost cerută de reclamant, nu se poate vorbi de angajarea răspunderii delictuale ci numai de angajarea răspunderii contractuale a părții în culpă, că deși prețul contractual – care nu este un preț legal – a fost stabilit de un expert desemnat de pârâtele inițiatoare ale ofertei publice de preluare, în temeiul reglementării speciale aplicabile, acesta a fost agreat de ambele părți care au ales să încheie contractul de vânzare - cumpărare luând în considerare prețul astfel stabilit, reclamantul necontestând prețul stabilit de evaluatorul independent; mai reține instanța că,

deși în cuprinsul acțiunii sale afirmă că „societățile ofertante au utilizat cu bună știință un raport de evaluare care a aplicat nelegal și eronat metoda activului „net contabil, neobservând dispozițiile prevăzute de lege” și că determinarea prețului din oferta publică obligatorie nu s-a făcut printr-o evaluare propriu-zisă, așa cum cerea legea, ci s-a făcut într-o manieră prin care s-a urmărit fraudarea micilor investitori, utilizând datele din bilanțul contabil încheiat la data de 31 decembrie 2001 în locul datelor din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2002, reclamantul nu a solicitat anularea contractului pentru dol, precum și că reclamantul, având cunoștință de modalitatea de evaluare folosită de evaluatorul independent, fiindu-i comunicat – la cerere – raportul de evaluare, a ales în deplină cunoștință de cauză să încheie contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni – act obiectiv de comerț – în condițiile propuse.

Reține, de asemenea, instanța că față de cadrul procesual fixat de reclamant probele propuse de acesta pentru determinarea prețului per acțiune, cu luarea în considerare a situației financiare a societății emitente, apar ca fiind neconcludente și inutile, modelul juridic propus de reclamant neputând fi reținut. Prin decizia comercială nr. 169 din 2 aprilie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca nefondate apelurile formulate de apelantul - reclamant și apelantele - pârâte împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar reține – cu privire la apelul reclamantului – că sentința apelată nu a încălcat drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituția României, fiind asigurat reclamantului și dreptul la apărare, și dreptul la contradictorialitate și accesul liber la justiție, și un proces echitabil, nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, sancționată prin formularea căii de atac – apelul, neputând conduce la invocarea încălcării principiilor constituționale, că ar excede dispozițiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ.

administrarea tuturor probelor solicitate de parte, doar pentru a exista probatoriu la dosar, câtă vreme cadrul procesual stabilit de reclamant nu necesită probele propuse de acesta, dezlegarea pricinii putându-se face numai în baza înscrisurilor administrate, că în cauză au fost solicitate și admise probe pentru ambele părți (proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului, prospectul de ofertă, formularul de subscriere a acțiunilor), că instanța de fond a soluționat cauza în concordanță cu temeiul de drept invocat de reclamant, cu situația de fapt ce stă la baza litigiului – un contract de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiat în procedura specială reglementată de O.U.G.

nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții și piețele reglementate; mai reține instanța că în cauză nu ar fi putut exista o răspundere civilă delictuală câtă vreme nu exista o faptă ilicită săvârșită de pârâtele - intimate care, în calitate de acționari, nu au niciun rol în întocmirea și furnizarea situațiilor financiare anuale, iar în lipsa faptei ilicite este inutilă cercetarea celorlalte condiții ale răspunderii delictuale. Cu privire la apelul pârâtelor, care atacă atât sentința cât și încheierile premergătoare din 29 noiembrie 2004 prin care instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 7201 C. proc.

civ., din 18 martie 2003 prin care s-a respins excepția tardivității în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, a inadmisibilității în raport de prevederile art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002 și a lipsei de interes în raport de prevederile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002 și din 27 iunie 2005 prin care s-a respins excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești ca neîntemeiate, instanța de apel reține că excepțiile au fost întemeiat respinse de prima instanță. În acest sens, reține instanța de apel, cât privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G.

nr. 28/2002, că textul evocat se referă la deficiențele prospectului și nu acoperă situația din speță, aceea de nelegalitate a ofertei datorată stabilirii în mod nelegal a prețului acesteia, în cauză termenul de prescripție a dreptului la acțiune fiind de 3 ani și nu de 6 luni, iar cât privește excepția inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002 reține că reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002 de contestare a prețului determinat de evaluatorul independent, astfel că admiterea ei ar avea ca efect încălcarea principiului libertății contractuale și ar înfrânge voința părților, exprimată în cuprinsul unui contract valabil, pentru a stabili un alt preț decât cel pe care părțile l-au avut în vedere, încălcându-se astfel dispozițiile art. 969 C. civ.

În ce privește excepția lipsei de interes raportată la dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002 reține instanța de apel că a fost corect respinsă față de calitatea de deținător de valori mobiliare a reclamantului care, ca investitor, pe cont și pe risc propriu, le deține și le vinde cu intenția de a obține profit, susținerile pârâtelor - apelante vizând caracterul pretins netemeinic al susținerilor apelantului reclamant și nu lipsa de interes legitim al acestuia. Reține instanța de apel ca fiind corect respinsă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât, chiar dacă, potrivit art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, C.N.V.M.

poate înființa o Cameră Arbitrală în scopul rezolvării litigiilor izvorând din contractele încheiate pe piețele de capital, aceasta nu are competență exclusivă în soluționarea menționatelor litigii în lipsa unei convenții exprese în acest sens încheiată de părți, regula în materie fiind supunerea lor instanțelor judecătorești de drept comun. Mai reține instanța de apel și corecta respingere a excepției inadmisibilității cererii întemeiată pe prevederile art. 7201 C. proc. civ., dat fiind că apelantele - pârâte nu au făcut dovada neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere. Împotriva deciziei de mai sus declară recurs și reclamantul și pârâtele. În recursul său reclamantul, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe spre cercetarea fondului cu administrarea de probe noi, respectiv a unei expertize contabile. În susținerea recursului său recurentul - reclamant critică instanța de apel pentru interpretarea eronată a relațiilor juridice dintre părți, referitoare la oferta publică obligatorie de preluarea derulată de intimate, prin ignorarea faptului că fapta generatoare de prejudicii a apărut înainte de încheierea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, prețul nelegal fiind stabilit anterior vânzării acțiunilor în cadrul menționatei proceduri, iar orice faptă cauzatoare de prejudicii din faza precontractuală antrenează răspunderea civilă delictuală.

În opinia recurentului instanța criticată nu a reținut, cum ar fi trebuit, că în cauză nu este vorba de o executare necorespunzătoare a unor obligații contractuale, pentru a putea fi angajată răspunderea contractuală a pârâtelor - intimate. Recunoscând specificitatea legislației pieței de capital incidentă în cauză, legislație potrivit căreia recurentul s-a văzut obligat să contracteze cu pârâtele - intimate la prețul oferit sub sancțiunea delistării acțiunilor SC L.R. SA și, deci, a suportării unei pagube mult mai însemnate, recunoscând că potrivit prevederilor art. 138 din O.U.G.

nr. 28/2002 prețul și modalitatea de stabilire a acestuia nu puteau fi negociate, recurentul critică instanța pentru a nu fi reținut că prețul în cauză, menționat în ofertă, a fost stabilit nelegal de către intimate, care au încălcat, astfel, o obligație legală, aceea de a oferi un preț legal, stabilit conform unor dispoziții legale imperative, încălcând astfel dreptul recurentului la un preț legal stabilit. Recurentul critică drept ilegală calificarea juridică dată de instanța de apel naturii răspunderii juridice a intimatelor - pârâte pentru fapta de a fi oferit un preț nelegal în cadrul procedurii de delistare, fără a fi cercetat întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii delictuale. Invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurentul critică instanța de apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. prin neverificarea stabilirii situației de fapt și de drept de către prima instanță, refuzând ea însăși cercetarea condițiilor îndeplinirii răspunderii civile delictuale în cauză, nerespectând astfel limitele stabilite prin cererea de apel și respingând proba cu expertiza contabilă, unica probă concludentă, întrucât un preț legal ar fi trebuit stabilit nu pe baza situației financiare a SC L.R. SA la 31 decembrie 2001, ci după o prealabilă reevaluare a imobilizărilor corporale, cu respectarea Standardelor Internaționale de Contabilitate. Recurentul critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 167 C. proc.

civ. și ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin ignorarea faptului că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și i-a încălcat dreptul la apărare prin neacceptarea tuturor probelor propuse. În fine, recurentul critică instanța de apel și pentru nemotivarea opțiunii de a fi calificat natura răspunderii pârâtelor ca exclusiv contractuală. Întemeindu-și recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele - pârâte solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelurilor și respingerii acțiunii reclamantului ca fiind tardiv introdusă, inadmisibilă sau lipsită de interes. În susținerea recursului lor recurentele reproșează instanței de apel greșita interpretare a dispozițiilor legii speciale – O.U.G.

nr. 28/2002 – a căror aplicare o înlătură, reținând eronat că dispozițiile art. 75 alin. (3), ale art. 138 alin. (7) și ale art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002, ca și ale art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. nu se regăsesc în cauză. În acest sens recurentele reiau excepțiile invocate la fond și în apel, a tardivității formulării cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002, a lipsei de interes a cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002, a depășirii atribuțiilor judecătorești în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M.

aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, reiterând totodată aserțiunile formulate în apel în acest sens. Prin întâmpinarea depusă la dosar recurentul - intimat cere respingerea recursului recurentelor - pârâte ca nefondat întrucât excepțiile invocate de acestea au fost întemeiat respinse de instanța de apel, dat fiind că în acțiunea sa nu a contestat realitatea, exactitatea sau acuratețea prospectului de ofertă spre a fi incidente dispozițiile art. 75 alin. (3) din O.U.G.

nr. 28/2002, ci doar nelegalitatea ofertei datorită stabilirii în mod nelegal a prețului acesteia, că unui investitor care nu îndeplinește criteriile stabilite de art. 138 alin. (7) nu-i poate fi oprit accesul la justiție când este prejudiciat prin prețul nelegal stabilit, că, în condițiile în care a fost prejudiciat prin constrângerea de a tranzacționa acțiunile sale la un preț nelegal stabilit de recurentele - pârâte, interesul său în promovarea acțiunii este indiscutabil, dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002 neavând nicio legătură cu cauza întrucât nu se pun în discuție interesele SC L.R. SA, societatea emitentă, ci cele ale recurentelor - pârâte, că la momentul introducerii acțiunii sale Camera Arbitrală a C.N.V.M., prevăzută de art. 7 alin. (1)1 din Statutul C.N.V.M.

și de Regulamentul nr. 1/2004 al C.N.V.M., nu fusese constituită, iar potrivit art. 340 C. proc. civ. arbitrajul în România are caracter facultativ. Și recurentele - intimate solicită prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat întrucât aserțiunile recurentului nu corespund motivelor de recurs invocate și nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea recurată neîncălcând cu nimic legea prin raționamentul ales. Recursurile nu sunt fondate. Criticile formulate de recurentul - reclamant în recursul său nu sunt întemeiate și urmează a nu fi primite, hotărârea recurată fiind legală și temeinică. Recurentul - reclamant recunoaște că și-a vândut acțiunile la data de 13 martie 2003 încasând suma aferentă numărului de acțiuni subscrise pe prospectul de ofertă, întocmit în baza dispozițiilor imperative ale O.U.G.

nr. 28/2002, având cunoștință de raportul de evaluare finalizat la 15 ianuarie 2003, întocmit de expertul desemnat în condițiile menționatei reglementări, preț stabilit prin metoda activului net contabil raportat la situațiile financiare la 31 decembrie 2001, oferta fiind aprobată de C.N.V.M. la 23 ianuarie 2003. Cum recurentul a încasat în întregime prețul pentru acțiunile vândute intimatelor - pârâte prin subscrierea la 13 martie 2003 a prospectului de ofertă, întocmit în baza dispozițiilor imperative ale O.U.G.

nr. 28/2002 și necontestat, așa cum chiar recurentul recunoaște, în mod întemeiat instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, a calificat răspunderea pârâtelor – invocată de reclamant – ca o răspundere contractuală, recurentul nedovedind că a fost silit să-și exprime consimțământul cu privire la preț și neprobând ca intervenită nicio altă cauză de nevalabilitate a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, act obiectiv de comerț, perfect valabil. Mai mult, câtă vreme recurentul a acceptat și încasat prețul stabilit în prospectul de ofertă, recunoscând și probând cu înscrisurile depuse la dosar că a avut cunoștință de modul de stabilire a acestuia, anterior perfectării vânzării acțiunilor sale, el nu mai poate cere antrenarea răspunderii delictuale a pârâtelor pentru a fi săvârșit o faptă ilicită în legătură cu stabilirea prețului de ofertă, acceptat de vânzătorul recurent.

De altfel se constată din actele dosarului că prețul contestat de recurent a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 28/2002, a cărei incidență în cauză este recunoscută de recurent, că în acest sens au fost aplicate metoda prețului mediu ponderat de tranzacționare pe piața R. (piață reglementată) luându-se în calcul perioada 1 decembrie 2001 – 1 decembrie 2002, și metoda activului net contabil cu referire la situațiile financiare la 31 decembrie 2001, stabilite în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate (I.A.S.) și cu aplicarea corespunzătoare a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice, evaluarea fiind făcută în cursul lunii decembrie 2002, astfel că nu se putea raporta la bilanțul exercițiului financiar al anului 2002 (care se aprobă – conform legii – până la 31 martie 2003), că prețul aferent ofertei publice, stabilit de un expert independent desemnat de intimatele - pârâte în acord cu dispozițiile O.U.G.

nr. 28/2002, a fost avizat de C.N.V.M. la 23 ianuarie 2003, că nu au fot înregistrate contestații în conformitate cu art. 138 alin. (7) din O.U.G. nr. 28/2002 referitoare la prețul astfel stabilit, așa cum rezultă din adresa C.N.V.M. din 17 martie 2003, pârâtele - intimate fiind autorizate să deruleze oferta. Mai mult, vânzarea de acțiuni ale societăților comerciale fiind act obiectiv de comerț, conform art. 3 pct. 3 C. com., recurentul nu se poate prevala de acceptarea prețului de ofertă datorită iminenței unei pagube superioare, orice comerț presupunând profit, dar și posibile pierderi.

Astfel fiind, nu se poate reține că instanța de apel ar fi interpretat eronat actul dedus judecății, nici că nu ar fi motivat soluția adoptată, dat fiind că aceasta a analizat toate motivele de apel formulate de reclamant, respingându-le motivat, reținând punctual, relativ natura juridică a răspunderii, că în cauză nu ar fi putut exista o răspundere civilă delictuală câtă vreme nu există o faptă ilicită a pârâtelor - intimate care, ca acționari, nu au niciun rol în întocmirea și furnizarea situațiilor financiare anuale, și nici că s-ar fi făcut o greșită aplicare a legii, proba cu expertiza contabilă fiind corect respinsă ca neavând relevanță în cauză, instanța pronunțându-se pe baza înscrisurilor depuse la dosar inclusiv de către recurent.

Nici recursul pârâtelor nu estre fondat, instanța de apel, ca și instanța de fond, respingând întemeiat excepțiile invocate de pârâte, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 28/2002. Astfel se constată că în mod corect a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, întrucât reclamantul nu a contestat în acțiunea sa realitatea, exactitatea și acuratețea informațiilor din prospectul de ofertă, pentru a fi incidente dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 28/2002 invocate de recurente. Și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 138 alin. (7) din O.U.G.

nr. 28/2002 a fost corect respinsă, întrucât – așa cum a reținut instanța criticată – reclamantul nu a înțeles să aleagă parcurgerea procedurii prevăzute de dispoziția legală evocată, iar pârâtele nu au probat că reclamantul deținea cel puțin 75% din acțiunile făcând obiectul ofertei de preluare spre a fi avut deschisă numai procedura menționată pentru contestarea prețului de ofertă. Întemeiat a fost respinsă excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 100 din O.U.G. nr. 28/2002 în condițiile în care reclamantul, ca orice investitor deținător de acțiuni, este interesat să le înstrăineze pe un preț cât mai mare spre a obține un profit cât mai important, aceasta neafectând interesul prioritar al societății comerciale emitente.

În sfârșit, se reține că în mod corect a respins instanța de apel și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat de O.U.G. nr. 25/2002, întrucât, pe de o parte, la momentul introducerii acțiunii, Camera Arbitrală prevăzută de art. 7 alin. (1)1 (și nu 1) din O.U.G. nr. 25/2002 nu era înființată, iar potrivit mențiunii exprese că în soluționarea litigiilor Camera arbitrală va aplica și dispozițiile dreptului comun [art. 7 alin. (1)1 lit. c)], este evident că soluționarea unor asemenea litigii nu este obligatoriu a se face în exclusivitate pe calea arbitrajului, fie și numai prin raportare la dispozițiile art. 340 și 3401 C. proc.

civ. Față de cele de mai sus recursul formulat de pârâte împotriva deciziei instanței de apel apare ca nefondat, acesta fiind, de altfel, și lipsit de interes, dat fiind că, prin decizia recurată s-a menținut soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantului. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de recurentul - reclamant și de recurentele - pârâte împotriva deciziei instanței de apel, care este legală și temeinică, urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A.A. și de pârâtele SC L.R. SA Franța și SC F.L. SA Franța împotriva deciziei nr. 169 din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.