Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 octombrie 2009

Decizia nr. 4690/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 martie 2008 la Curtea de Apel București, reclamantul B.F.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.P., anularea tuturor deciziilor emise de aceasta în baza H.G. nr. 1849/2004, ca fiind neconstituționale, având în vedere decizia Curții Constituționale referitoare la C.N.S.A.S. „care fără a avea autoritate judecătorească, emitea decizii”. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3464 din 10 decembrie 2008 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B.F.I., fiul lui Ș. și al S., născut la data de 24 aprilie 1976, deținut în Penitenciarul Giurgiu, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.

În motivarea soluției s-a reținut că, reclamantul nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept sau interes legitim, în înțelesul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență aceleași motive ca și în acțiune. Temeiul nelegalității deciziilor invocat de recurent este în aprecierea acestuia, similitudinea actelor administrative emise de pârâtă în exercitarea atribuțiilor proprii cu deciziile adoptate de C.N.S.A.S. în considerarea Legii nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, lege declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale.

Examinând sentința atacată în raport cu motivul de recurs invocat și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, recurentul nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin actele administrative la care se referă, emise de pârâta A.N.P. În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE Respinge recursul declarat de B.F.I. împotriva sentinței civile nr. 3464 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.