ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 martie 2008,

reclamanta T.L. a solicitat anularea art. 31 din

o

rdinul nr. 60/32/2006 emis de Ministerul Sănătății și C.N.A.S.,

obligarea C.N.A.S. și a C.J.A.S. Botoșani la plata în procent de 100% a

concediului medical pentru perioada 6 - 30 noiembrie 2007, obligarea C.N.A.S. la

plata în procent de 100% a tuturor concediilor medicale de urgență, obligarea

Ministerului Sănătății, a C.N.A.S. și a Guvernului României să-i răspundă la

memoriile înaintate și obligarea pârâților la plata de daune morale și

materiale în cuantum de 5.000 lei pentru neplata concediilor medicale în

procent de 100%.

În motivarea acțiunii, reclamanta

a arătat că în luna noiembrie 2007 a suferit o fractură de calcaneu drept

pentru care a fost imobilizată în aparat gipsat gambo-podal și a primit

concediu medical de urgență medico-chirurgicală plătit cu 100% doar primele 5

zile, iar restul a fost plătit cu 75%, conform art. 31 secțiunea II din Ordinul

comun Ministerul Sănătăți/C.N.A.S./60/32/2006.

Reclamanta a apreciat că

este nelegală și abuzivă această prevedere din ordinul contestat prin care

urgențele medico-chirurgicale care nu sunt internate în spital pot primi

maximum 5 zile concediu medical plătit 100%, iar ulterior, concediul medical

poate fi prelungit pentru aceeași afecțiune, dar nu pentru cod de indemnizație

de urgență și se trece la plata cu 75%, fiind exclusă plata cu 100% în

condițiile în care fracturile închise sunt imobilizate în aparat gipsat, nu

beneficiază de nici o zi de spitalizare și deci pacientul este îngrijit la

domiciliu și nu se utilizează fonduri din bugetul asigurărilor de sănătate.

Prin sentința nr. 73 din 21

mai 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006,

a obligat pârâtele C.J.A.S. Botoșani și C.N.A.S. să plătească reclamantei

indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă în cuantum de 100% din baza

de calcul stabilită conform legii, pentru întreaga perioadă de concediu medical

de care a beneficiat 6 - 30 noiembrie 2007 și a respins pentru lipsa calității

procesuale active cererea privind plata cu 100% din baza de calcul a tuturor

concediilor medicale cu urgență medico-chirurgicală.

Prin aceeași sentință, au

fost respinse cererile privind obligarea pârâților Ministerul Sănătății, C.N.A.S.

și Guvernul României de a răspunde la memoriile înaintate și de acordare a

daunelor morale și materiale, fiind obligați pârâții Ministerul Sănătății, C.N.A.S.

și C.J.A.S. Botoșani să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de

40 lei.

Instanța de fond a

considerat că în mod nelegal prin art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 s-a

limitat plata indemnizației de 100% din salariu numai pentru primele 5 zile de

incapacitate temporară de muncă în cazul urgențelor medico-chirurgicale care nu

impun internarea în spital, cum a fost cazul reclamantei.

Astfel, s-a reținut că o

asemenea limitare contravine reglementării cu forță juridică superioară din O.U.G.

nr. 158/2005, care nu distinge între urgențe medico - chirurgicale în funcție

de necesitatea internării în spital și nu prevede alte condiții pentru

acordarea indemnizației de urgență în procent de 100% din baza de calcul.

Cererea privind plata

indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă în procent de 100% pentru

perioada de concediu medical 6 - 30 noiembrie 2007 a fost admisă în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. și C.J.A.S. Botoșani, cu motivarea ca

aceste autorități publice au calitate procesuală pasivă, având atribuții de

gestionare a bugetului de asigurări sociale de sănătate, conform art. 12, art. 36

alin. (3) pct. b și c, art. 42 alin. (3) și 4 și art. 43 alin. (3) din O.U.G. nr.

158/2005.

Cererile privind obligarea

pârâților Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și Guvernul României de a răspunde la

memoriile adresate și privind plata de daune morale și materiale au fost

respinse, reținându-se că reclamanta a primit răspuns la petițiile sale și nu a

dovedit existența prejudiciului pentru care a solicitat despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs reclamanta și pârâții Ministerul Sănătății Publice, C.N.A.S.

și C.J.A.S. Botoșani.

În recursul declarat de

reclamanta T.L. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în

sensul admiterii cererii de obligare a C.J.P. Botoșani la plata diferenței de

25% din indemnizația de incapacitate temporară de muncă pentru concediul

medical urgență medico-chirurgicală din perioada 6 - 30 noiembrie 2007, cu

motivarea că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestei cereri

depusă la termenul de judecată din 6 mai 2008.

Recurenții Ministerul

Sănătății, C.N.A.S. și C.J.A.S. Botoșani au solicitat modificarea hotărârii

instanței de fond în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții - pârâți au

susținut că în mod greșit s-a dispus anularea art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006,

care nu încalcă prevederile O.U.G. nr. 158/2005, stabilind numai perioada

maximă de urgență medico - chirurgicală în ambulatoriu în funcție de criteriile

de ordin medical prevăzute în art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

În dezvoltarea acestei

critici formulate pe fondul cauzei, s-a arătat că limitarea perioadei de

urgență în ambulatoriu la 5 zile calendaristice are la bază argumente de ordin

medical, întrucât tratamentul de urgență este menit a salva viața pacientului

și nu poate fi extins pe toată perioada de recuperare. De asemenea, s-a

învederat că medicul care asistă urgența este cel care apreciază gradul de

severitate al bolii și care poartă responsabilitatea stabilirii diagnosticului

și a tratamentului.

Recurenta - pârâtă C.N.A.S. a

criticat și soluția de obligare a sa la plata indemnizației solicitate prin

acțiune, susținând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raporturile

juridice deduse judecății au fost stabilite între intimata - reclamantă C.J.A.S.

Botoșani, instituție publică, având personalitate juridică și buget propriu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de autoritățile

publice pârâte și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă

pentru următoarele considerente:

Conform art. 31 din Normele

de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și

indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul

ministrului sănătății publice și președintelui C.N.A.S. nr. 60/32/2006, în caz

de urgențe medico - chirurgicale tratate în ambulatoriu, pentru care gradul de

severitate al bolii nu impune internarea în spital, concediul medical se acordă

de medicul care a asistat urgența pentru o perioadă de maximum 5 zile, iar dacă

incapacitatea temporară de muncă se menține, concediul medical poate fi

prelungit pentru aceeași afecțiune, dar nu pentru cod de idemnizație de

urgență.

Instanța de fond a anulat

greșit aceste prevederi din actul administrativ cu caracter normativ întocmit

pentru aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 158/2005, analizând

legalitatea lor numai în raport de reglementarea cuprinsă în această ordonanță

și fără a avea în vedere dispozițiile legale ale altor acte normative de nivel

superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune.

Astfel, instanța de fond nu

a corelat prevederile actului administrativ atacat și ale O.U.G. nr. 158/2005

cu reglementarea generală în materie, Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, care în art. 86 alin. (1) lit. e) definește urgența

medicală.

Potrivit principiului de

tehnică legislativă al unității terminologice, prevăzut în art. 35 din Legea nr.

24/2000, republicată, în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai

prin aceeași termeni și dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau

poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește

prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau

într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele

normative din aceeași materie.

Unicitatea reglementării în

materie impune, conform art. 13 - 14 din legea susmenționată, elaborarea de

regulă a unui singur act normativ pentru reglementările de același nivel și

având același obiect, cu excepția acelora care au un caracter special, determinat

de anumite categorii de situații și de specificul soluțiilor legislative pe

care le instituie.

Cum O.U.G. nr. 158/2005 nu

derogă de la prevederile Legii nr. 95/2006 sub aspectul definirii noțiunii de

urgență medicală, instanța de fond a considerat neîntemeiat că actul normativ

subsecvent, Ordinul nr. 60/32/2006 a limitat fără o bază legală perioada de

urgență în ambulatoriu la 5 zile calendaristice.

Reglementarea generală în

materie și anume, art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 a definit urgența

medicală ca fiind accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea

primului ajutor calificat și/ sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau

mai multe niveluri de competență, după caz.

Astfel, poate fi urgență cu

pericol vital, unde sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenție în

faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean

ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi

efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un

centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.

Față de definiția legală a

urgenței medicale rezultă că tratamentul de urgență este menit a salva viața

pacientului și nu poate fi extins pe toată perioada de recuperare a acestuia.

În consecință, în

exercitarea competenței de reglementare atribuite prin dispozițiile art. 15 alin.

(1) și art. 16 lit. b) din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății Publice și C.N.A.S.

au stabilit în mod legal prin art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 că perioada de

urgență în ambulatoriu este de 5 zile calendaristice, existând posibilitatea

prelungirii concediului medical pentru aceeași afecțiune, dar nu și pentru

codul indemnizației de urgență, care impune îndeplinirea cerințelor cumulative

prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 pentru existența

unei urgențe medicale.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarat de Ministerul Sănătății, C.N.A.S.

și C.J.A.S. Botoșani, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta T.L., constatându-se că nu există

motiv pentru anularea art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 și pentru plata

indemnizației de incapacitate temporară de muncă în procent de 100% pentru

toată perioada concediului medical, respectiv 6 - 30 noiembrie 2007.

De asemenea, se constată că

sunt neîntemeiate cererile privind soluționarea memoriilor adresate Guvernului

României, Ministerului Sănătății și C.N.A.S. privind plata daunelor morale și

materiale, întrucât reclamanta a primit răspuns la petițiile sale și nu a

dovedit existența unui prejudiciu cauzat de autoritățile publice chemate în

judecată.

Față de soluția dată pe fond

acțiunii, în raport de motivul comun de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nu se mai impune examinarea excepției privind lipsa calității

procesuale pasive a C.N.A.S., care a fost invocată numai în privința cererii

accesorii având ca obiect plata indemnizației pentru incapacitate temporară de

muncă.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva aceleiași sentințe va fi respins ca nefondat, întrucât

instanța de fond a soluționat corect cauza în contradictoriu cu pârâții

indicați în cererea de chemare în judecată. Nu se poate constata omisiunea de

pronunțare față de C.J.P. Botoșani, care nu a fost parte în litigiu și nu a

dobândit această calitate prin cererea depusă în dosar la 6 mai 2008, care nu a

fost susținută pi nu a fost discutată în contradictoriu cu celelalte părți.

De altfel, același cadru

procesual a fost constatat prin sentința nr. 91 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 44 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respinsă cererea reclamantei de completare în baza

art. 281

2

C. proc. civ. a dispozitivului sentinței nr. 73 din 21 mai

2008, în sensul obligării C.J.P. Botoșani la plata indemnizației pentru

incapacitate temporară de muncă în perioada 6 - 30 noiembrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și C.J.A.S. Botoșani împotriva sentinței

civile nr. 73 din 21 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta T.L., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat

de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.