ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 martie 2008, reclamanta T.L. a solicitat anularea art. 31 din o rdinul nr. 60/32/2006 emis de Ministerul Sănătății și C.N.A.S., obligarea C.N.A.S. și a C.J.A.S. Botoșani la plata în procent de 100% a concediului medical pentru perioada 6 - 30 noiembrie 2007, obligarea C.N.A.S. la plata în procent de 100% a tuturor concediilor medicale de urgență, obligarea Ministerului Sănătății, a C.N.A.S. și a Guvernului României să-i răspundă la memoriile înaintate și obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale în cuantum de 5.000 lei pentru neplata concediilor medicale în procent de 100%.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2007 a suferit o fractură de calcaneu drept pentru care a fost imobilizată în aparat gipsat gambo-podal și a primit concediu medical de urgență medico-chirurgicală plătit cu 100% doar primele 5 zile, iar restul a fost plătit cu 75%, conform art. 31 secțiunea II din Ordinul comun Ministerul Sănătăți/C.N.A.S./60/32/2006.

Reclamanta a apreciat că este nelegală și abuzivă această prevedere din ordinul contestat prin care urgențele medico-chirurgicale care nu sunt internate în spital pot primi maximum 5 zile concediu medical plătit 100%, iar ulterior, concediul medical poate fi prelungit pentru aceeași afecțiune, dar nu pentru cod de indemnizație de urgență și se trece la plata cu 75%, fiind exclusă plata cu 100% în condițiile în care fracturile închise sunt imobilizate în aparat gipsat, nu beneficiază de nici o zi de spitalizare și deci pacientul este îngrijit la domiciliu și nu se utilizează fonduri din bugetul asigurărilor de sănătate. Prin sentința nr. 73 din 21 mai 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006, a obligat pârâtele C.J.A.S.

Botoșani și C.N.A.S. să plătească reclamantei indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă în cuantum de 100% din baza de calcul stabilită conform legii, pentru întreaga perioadă de concediu medical de care a beneficiat 6 - 30 noiembrie 2007 și a respins pentru lipsa calității procesuale active cererea privind plata cu 100% din baza de calcul a tuturor concediilor medicale cu urgență medico-chirurgicală. Prin aceeași sentință, au fost respinse cererile privind obligarea pârâților Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și Guvernul României de a răspunde la memoriile înaintate și de acordare a daunelor morale și materiale, fiind obligați pârâții Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și C.J.A.S. Botoșani să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 40 lei.

Instanța de fond a considerat că în mod nelegal prin art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 s-a limitat plata indemnizației de 100% din salariu numai pentru primele 5 zile de incapacitate temporară de muncă în cazul urgențelor medico-chirurgicale care nu impun internarea în spital, cum a fost cazul reclamantei. Astfel, s-a reținut că o asemenea limitare contravine reglementării cu forță juridică superioară din O.U.G. nr. 158/2005, care nu distinge între urgențe medico - chirurgicale în funcție de necesitatea internării în spital și nu prevede alte condiții pentru acordarea indemnizației de urgență în procent de 100% din baza de calcul. Cererea privind plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă în procent de 100% pentru perioada de concediu medical 6 - 30 noiembrie 2007 a fost admisă în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S.

și C.J.A.S. Botoșani, cu motivarea ca aceste autorități publice au calitate procesuală pasivă, având atribuții de gestionare a bugetului de asigurări sociale de sănătate, conform art. 12, art. 36 alin. (3) pct. b și c, art. 42 alin. (3) și 4 și art. 43 alin. (3) din O.U.G. nr. 158/2005. Cererile privind obligarea pârâților Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și Guvernul României de a răspunde la memoriile adresate și privind plata de daune morale și materiale au fost respinse, reținându-se că reclamanta a primit răspuns la petițiile sale și nu a dovedit existența prejudiciului pentru care a solicitat despăgubiri. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta și pârâții Ministerul Sănătății Publice, C.N.A.S.

și C.J.A.S. Botoșani. În recursul declarat de reclamanta T.L. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de obligare a C.J.P. Botoșani la plata diferenței de 25% din indemnizația de incapacitate temporară de muncă pentru concediul medical urgență medico-chirurgicală din perioada 6 - 30 noiembrie 2007, cu motivarea că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestei cereri depusă la termenul de judecată din 6 mai 2008. Recurenții Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și C.J.A.S. Botoșani au solicitat modificarea hotărârii instanței de fond în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recurenții - pârâți au susținut că în mod greșit s-a dispus anularea art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006, care nu încalcă prevederile O.U.G.

nr. 158/2005, stabilind numai perioada maximă de urgență medico - chirurgicală în ambulatoriu în funcție de criteriile de ordin medical prevăzute în art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. În dezvoltarea acestei critici formulate pe fondul cauzei, s-a arătat că limitarea perioadei de urgență în ambulatoriu la 5 zile calendaristice are la bază argumente de ordin medical, întrucât tratamentul de urgență este menit a salva viața pacientului și nu poate fi extins pe toată perioada de recuperare. De asemenea, s-a învederat că medicul care asistă urgența este cel care apreciază gradul de severitate al bolii și care poartă responsabilitatea stabilirii diagnosticului și a tratamentului.

Recurenta - pârâtă C.N.A.S. a criticat și soluția de obligare a sa la plata indemnizației solicitate prin acțiune, susținând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raporturile juridice deduse judecății au fost stabilite între intimata - reclamantă C.J.A.S. Botoșani, instituție publică, având personalitate juridică și buget propriu. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de autoritățile publice pârâte și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă pentru următoarele considerente: Conform art. 31 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice și președintelui C.N.A.S.

nr. 60/32/2006, în caz de urgențe medico - chirurgicale tratate în ambulatoriu, pentru care gradul de severitate al bolii nu impune internarea în spital, concediul medical se acordă de medicul care a asistat urgența pentru o perioadă de maximum 5 zile, iar dacă incapacitatea temporară de muncă se menține, concediul medical poate fi prelungit pentru aceeași afecțiune, dar nu pentru cod de idemnizație de urgență. Instanța de fond a anulat greșit aceste prevederi din actul administrativ cu caracter normativ întocmit pentru aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 158/2005, analizând legalitatea lor numai în raport de reglementarea cuprinsă în această ordonanță și fără a avea în vedere dispozițiile legale ale altor acte normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune.

Astfel, instanța de fond nu a corelat prevederile actului administrativ atacat și ale O.U.G. nr. 158/2005 cu reglementarea generală în materie, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care în art. 86 alin. (1) lit. e) definește urgența medicală. Potrivit principiului de tehnică legislativă al unității terminologice, prevăzut în art. 35 din Legea nr. 24/2000, republicată, în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceeași termeni și dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie.

Unicitatea reglementării în materie impune, conform art. 13 - 14 din legea susmenționată, elaborarea de regulă a unui singur act normativ pentru reglementările de același nivel și având același obiect, cu excepția acelora care au un caracter special, determinat de anumite categorii de situații și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. Cum O.U.G. nr. 158/2005 nu derogă de la prevederile Legii nr. 95/2006 sub aspectul definirii noțiunii de urgență medicală, instanța de fond a considerat neîntemeiat că actul normativ subsecvent, Ordinul nr. 60/32/2006 a limitat fără o bază legală perioada de urgență în ambulatoriu la 5 zile calendaristice. Reglementarea generală în materie și anume, art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 a definit urgența medicală ca fiind accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/ sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz.

Astfel, poate fi urgență cu pericol vital, unde sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital. Față de definiția legală a urgenței medicale rezultă că tratamentul de urgență este menit a salva viața pacientului și nu poate fi extins pe toată perioada de recuperare a acestuia. În consecință, în exercitarea competenței de reglementare atribuite prin dispozițiile art. 15 alin. (1) și art. 16 lit. b) din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății Publice și C.N.A.S.

au stabilit în mod legal prin art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 că perioada de urgență în ambulatoriu este de 5 zile calendaristice, existând posibilitatea prelungirii concediului medical pentru aceeași afecțiune, dar nu și pentru codul indemnizației de urgență, care impune îndeplinirea cerințelor cumulative prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 pentru existența unei urgențe medicale. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarat de Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și C.J.A.S.

Botoșani, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta T.L., constatându-se că nu există motiv pentru anularea art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 și pentru plata indemnizației de incapacitate temporară de muncă în procent de 100% pentru toată perioada concediului medical, respectiv 6 - 30 noiembrie 2007. De asemenea, se constată că sunt neîntemeiate cererile privind soluționarea memoriilor adresate Guvernului României, Ministerului Sănătății și C.N.A.S. privind plata daunelor morale și materiale, întrucât reclamanta a primit răspuns la petițiile sale și nu a dovedit existența unui prejudiciu cauzat de autoritățile publice chemate în judecată.

Față de soluția dată pe fond acțiunii, în raport de motivul comun de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se mai impune examinarea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a C.N.A.S., care a fost invocată numai în privința cererii accesorii având ca obiect plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă. Recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe va fi respins ca nefondat, întrucât instanța de fond a soluționat corect cauza în contradictoriu cu pârâții indicați în cererea de chemare în judecată. Nu se poate constata omisiunea de pronunțare față de C.J.P. Botoșani, care nu a fost parte în litigiu și nu a dobândit această calitate prin cererea depusă în dosar la 6 mai 2008, care nu a fost susținută pi nu a fost discutată în contradictoriu cu celelalte părți.

De altfel, același cadru procesual a fost constatat prin sentința nr. 91 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 44 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respinsă cererea reclamantei de completare în baza art. 281 2 C. proc. civ. a dispozitivului sentinței nr. 73 din 21 mai 2008, în sensul obligării C.J.P. Botoșani la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă în perioada 6 - 30 noiembrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și C.J.A.S. Botoșani împotriva sentinței civile nr. 73 din 21 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta T.L., ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.