ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 august 2007, reclamantul Ș.H. a chemat în judecată M.M.F.E.S. precum și I.T.M. Gorj, solicitând obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente perioadei 1 mai 2000 – 5 decembrie 2006, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că deși are calitatea de funcționar public și suspendarea succesivă a aplicării dreptului prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, printr-o serie de ordonanțe și legi, nu echivalează cu stingerea dreptului, suspendarea fiind o măsură temporară care, de altfel, exclude și prescrierea dreptului la plată a acestora, totuși, autoritățile pârâte refuză plata, deși de la 1 ianuarie 2007 acest drept nu a mai fost suspendat.

În cauză a formulat întâmpinare pârâtul M.M.F.E.S., invocând excepția calității sale procesuale pasive precum și excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului, privind obligarea la plata primei de concediu de odihnă pentru perioada 2001- 2003, iar, pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2850 din 14 noiembrie 2007, a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 2001 – 2003 și a lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.E.S., a constatat prescris dreptul la acțiune pentru sumele de bani aferente anului 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului sumele de bani reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 – 2006 actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.E.S., instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât atât I.T.M.-urile cât și Inspecția Muncii sunt unități subordonate ministerului, cheltuielile de funcționare fiind asigurate din fondurile alocate de la bugetul de stat. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală a fost suspendată succesiv până la 31 decembrie 2006, prin textele de lege indicate de reclamant în cererea sa. Cum de la 1 ianuarie 2007 nu s-a mai dispus suspendarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu, reclamantul este în drept să solicite primele de concediu pe perioada anterioară, încetând efectele suspendării.

Instanța de fond a interpretat normele legale de suspendare în raport de prevederile art. 53 din Constituția României. Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept prevăzut de lege. Prin textele sus indicate s-a amânat doar plata drepturilor privind prima de concediu deoarece în lumina prevederilor constituționale mai sus indicate nu se putea aduce atingere existentei dreptului. S-a mai reținut că potrivit art. 56 și art. 64 din Legea 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, iar aplicarea unui act normativ poate fi suspendată numai în cazuri speciale, printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei suspendării actului normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintrând de drept în vigoare.

În acest context se poate susține că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia iar, pe de altă parte, nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare. Nu se poate retine ca suspendarea unui drept are consecința anularea lui, față de dispozițiile constituționale sus indicate.

Pentru aceste considerente instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată însă numai în parte deoarece pentru anul 2000 acordarea primei de concediu nu a fost suspendată prin niciun act normativ și în acest context, dreptul de a solicita prima de concediu pe anul 2000 s-a născut în 2000 și nu la 1 ianuarie 2007 ca în cazul primei pe ceilalți ani, astfel că față de dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și ale Codului muncii este prescris dreptul la acțiune pentru sumele de bani aferente anului 2000. Cu privire la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă s-a reținut că și această solicitare este întemeiată față de principiul echității și al reparării integrale a prejudiciului suferit.

Prin întârzierea acordării drepturilor se creează un prejudiciu constând în devalorizarea produsă ca urmare a inflației. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții M.M.F.E.S. precum și I.T.M. Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile ar.304 pct., 4, 7 și 9 precum și cele ale art. 3041 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, M.M.F.E.S. susține, pe de o parte, că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului privind obligarea pârâților la plata primei de concediu aferentă anilor 2001 – 2003. Pe de altă parte, susține că și pe fondul cauzei, soluția atacată este greșită, în raport cu faptul că dreptul la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendat succesiv prin ordonanțe și legi constituționale.

La rândul său, recurentul - pârât I.T.M. Gorj susține, că instanța de fond, în mod manifest, nu s-a pronunțat asupra atât a ceea ce s-a solicitat prin întâmpinarea de la fond, respectiv asupra principalului temei juridic de care este condiționată realizarea dreptului reclamantului cât și a faptului că dreptul la prima de concediu a fost suspendată prin legi și ordonanțe constituționale. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul M.M.F.E.S. este fondat în sensul ce se va arăta în continuare, iar recursul I.T.M.

Gorj este total nefondat. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului. Înalta Curte constată că în rezolvarea excepției instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 108/1999 din care rezultă că Inspecția Muncii este organ de specialitate al administrației publice centrale, are personalitate juridică, este finanțată din venituri extrabugetare și are în subordine I.T.M., unități cu personalitate juridică care se organizează în fiecare județ și în municipiul București, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 108/1999. Prin urmare, pentru plata drepturilor bănești solicitate, calitatea procesuală pasivă o are I.T.M.

Gorj, intimatul - reclamant având raporturi de serviciu directe cu acest pârât, iar nu cu ministerul. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, respectiv admiterea excepției calității procesuale pasive a M.M.F.E.S., examinarea celorlalte motive de recurs este lipsită de relevanță juridică. Cu privire la recursul declarat de I.T.M. Gorj, Înalta Curte constată, pe de o parte, că deși acesta critică instanța de fond că nu a avut în vedere întâmpinarea, totuși, în dosarul respectiv nu se regăsește întâmpinarea la care face referire. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legislației incidente pricinii.

Astfel, instanța de fond a reținut corect atât faptul că suspendările succesive ale plăților primei de vacanță nu au adus atingere dreptului la acordarea acestora, instituind numai amânarea posibilității de valorificare a acestuia cât și faptul că în aceste condiții nu se poate reține nici prescripția dreptului la acțiune. Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul M.M.F.E.S., va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului față de minister pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, respingând recursul I.T.M. Gorj și menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru considerentele arătate în cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 137 și art. 312 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.M.F.E.S. împotriva sentinței nr. 2850 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Ș.H. față de M.M.F.E.S. pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de I.T.M. Gorj, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.