ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 august 2007,

reclamantul Ș.H. a chemat în judecată M.M.F.E.S. precum și I.T.M. Gorj,

solicitând obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente perioadei

1 mai 2000 – 5 decembrie 2006, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

republicată, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății

efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că deși are calitatea de funcționar public și

suspendarea succesivă a aplicării dreptului prevăzut de art. 34 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999, printr-o serie de ordonanțe și legi, nu echivalează cu

stingerea dreptului, suspendarea fiind o măsură temporară care, de altfel,

exclude și prescrierea dreptului la plată a acestora, totuși, autoritățile

pârâte refuză plata, deși de la 1 ianuarie 2007 acest drept nu a mai fost

suspendat.

În cauză a formulat

întâmpinare pârâtul M.M.F.E.S., invocând excepția calității sale procesuale

pasive precum și excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului,

privind obligarea la plata primei de concediu de odihnă pentru perioada 2001-

2003, iar, pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2850 din

14 noiembrie 2007, a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune al

reclamantului pentru perioada 2001 – 2003 și a lipsei calității procesuale

pasive a M.M.F.E.S., a constatat prescris dreptul la acțiune pentru sumele de bani

aferente anului 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească

reclamantului sumele de bani reprezentând prima de concediu aferentă anilor

2001 – 2006 actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.M.F.E.S., instanța de fond a reținut că aceasta

este neîntemeiată întrucât atât I.T.M.-urile cât și Inspecția Muncii sunt

unități subordonate ministerului, cheltuielile de funcționare fiind asigurate

din fondurile alocate de la bugetul de stat.

Cu privire la fondul cauzei,

s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această

prevedere legală a fost suspendată succesiv până la 31 decembrie 2006, prin

textele de lege indicate de reclamant în cererea sa. Cum de la 1 ianuarie 2007

nu s-a mai dispus suspendarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu,

reclamantul este în drept să solicite primele de concediu pe perioada

anterioară, încetând efectele suspendării.

Instanța de fond a

interpretat normele legale de suspendare în raport de prevederile art. 53 din

Constituția României. Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept

prevăzut de lege. Prin textele sus indicate s-a amânat doar plata drepturilor

privind prima de concediu deoarece în lumina prevederilor constituționale mai

sus indicate nu se putea aduce atingere existentei dreptului.

S-a mai reținut că potrivit art.

56 și art. 64 din Legea 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ,

pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum

sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele

asemenea, iar aplicarea unui act normativ poate fi suspendată numai în cazuri

speciale, printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, la

expirarea duratei suspendării actului normativ sau dispoziția afectată de suspendare

reintrând de drept în vigoare. În acest context se poate susține că suspendarea

unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și

determinat a aplicării acestuia iar, pe de altă parte, nu poate duce la

suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare. Nu se

poate retine ca suspendarea unui drept are consecința anularea lui, față de

dispozițiile constituționale sus indicate.

Pentru aceste considerente

instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată însă numai în

parte deoarece pentru anul 2000 acordarea primei de concediu nu a fost

suspendată prin niciun act normativ și în acest context, dreptul de a solicita

prima de concediu pe anul 2000 s-a născut în 2000 și nu la 1 ianuarie 2007 ca

în cazul primei pe ceilalți ani, astfel că față de dispozițiile Decretului nr. 167/1958

și ale Codului muncii este prescris dreptul la acțiune pentru sumele de bani

aferente anului 2000.

Cu privire la actualizarea

sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata

efectivă s-a reținut că și această solicitare este întemeiată față de

principiul echității și al reparării integrale a prejudiciului suferit. Prin

întârzierea acordării drepturilor se creează un prejudiciu constând în

devalorizarea produsă ca urmare a inflației.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, pârâții M.M.F.E.S. precum și I.T.M. Gorj,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile ar.304

pct., 4, 7 și 9 precum și cele ale art. 3041 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, M.M.F.E.S. susține, pe de o parte, că în mod greșit instanța de

fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția

prescripției dreptului la acțiune a reclamantului privind obligarea pârâților

la plata primei de concediu aferentă anilor 2001 – 2003. Pe de altă parte,

susține că și pe fondul cauzei, soluția atacată este greșită, în raport cu

faptul că dreptul la prima de concediu a funcționarilor publici a fost

suspendat succesiv prin ordonanțe și legi constituționale.

La rândul său, recurentul - pârât

I.T.M. Gorj susține, că instanța de fond, în mod manifest, nu s-a pronunțat

asupra atât a ceea ce s-a solicitat prin întâmpinarea de la fond, respectiv

asupra principalului temei juridic de care este condiționată realizarea

dreptului reclamantului cât și a faptului că dreptul la prima de concediu a

fost suspendată prin legi și ordonanțe constituționale.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

M.M.F.E.S. este fondat în sensul ce se va arăta în continuare, iar recursul I.T.M.

Gorj este total nefondat.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului.

Înalta Curte constată că în

rezolvarea excepției instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr.

108/1999 din care rezultă că Inspecția Muncii este organ de specialitate al

administrației publice centrale, are personalitate juridică, este finanțată din

venituri extrabugetare și are în subordine I.T.M., unități cu personalitate

juridică care se organizează în fiecare județ și în municipiul București,

conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 108/1999.

Prin urmare, pentru plata

drepturilor bănești solicitate, calitatea procesuală pasivă o are I.T.M. Gorj,

intimatul - reclamant având raporturi de serviciu directe cu acest pârât, iar

nu cu ministerul.

Având în vedere soluția ce

urmează a fi pronunțată, respectiv admiterea excepției calității procesuale

pasive a M.M.F.E.S., examinarea celorlalte motive de recurs este lipsită de

relevanță juridică.

Cu privire la recursul

declarat de I.T.M. Gorj, Înalta Curte constată, pe de o parte, că deși acesta

critică instanța de fond că nu a avut în vedere întâmpinarea, totuși, în

dosarul respectiv nu se regăsește întâmpinarea la care face referire.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a

făcut o corectă aplicare a legislației incidente pricinii.

Astfel, instanța de fond a

reținut corect atât faptul că suspendările succesive ale plăților primei de

vacanță nu au adus atingere dreptului la acordarea acestora, instituind numai

amânarea posibilității de valorificare a acestuia cât și faptul că în aceste

condiții nu se poate reține nici prescripția dreptului la acțiune.

Prin urmare, Înalta Curte va

admite recursul M.M.F.E.S., va modifica în parte sentința atacată în sensul că

va respinge acțiunea reclamantului față de minister pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestuia, respingând recursul I.T.M. Gorj și menținând

celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru considerentele arătate în

cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 137 și art. 312 C. proc. civ.,

coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.M.F.E.S.

împotriva sentinței nr. 2850 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Ș.H. față de M.M.F.E.S.

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat

de I.T.M. Gorj, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 mai 2008.