ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2266/2009

Asupra recursului penal de

față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de

Tribunalul

București, secția

II

penală,

a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de revizuire

formulată de petentul T.C., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin

adresa

nr. 1716/111-6/2008

din 2 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, a fost

înaintată tribunalului cererea formulată de condamnatul T.C.

, privind revizuirea sentinței penale nr. 613

din 24 aprilie 2007

pronunțată de Tribunalul

București, secția

II

penală,

în dosarul nr. 48446/3/2005.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că din

probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine participația sa la săvârșirea

faptei, iar în cauză au fost audiați martori pe care nu îi cunoaște și care au

fost înțeleși cu poliția.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că

motivele

invocate de condamnat

nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că în baza art. 403 alin. (3) C.

proc. pen. a respins cererea formulată de petent.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel petentul revizuient, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeincie sub aspectul

greșitei respingeri a cererii sale.

Prin decizia penală nr. 54 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel

București,

secția

I

penală, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de condamnatul

T.C., împotriva sentinței penale nr. 34 din 16 ianuarie 2009 a

Tribunalului București, secția

II

penală.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că petiționarul nu a

prezentat

fapte

și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat

definitiv cauza. În ce privește faptul că nu

i-a cunoscut pe martorii care au fost

audiați

cu ocazia judecării cauzei și că aceștia nu ar fi spus adevărul s-a arătat că

petentul a avut ocazia să invoce aceste aspecte cu ocazia exercitării căilor de

atac.

S-a mai arătat că nu s-a făcut dovada că vreunul din respectivii

martori a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel

că nici

dispozițiile

art. 394 lit. b) C. proc. pen. nu-și află incidența în cauza de față.

Împotriva

hotărârii instanței de apel a declarat recurs revizuientul

condamnat, arătând că a fost condamnat dintr-o

gravă eroare, pe baza declaraților

unor

martori mincinoși, solicitând admiterea cererii de revizuire.

Recursul revizuientului condamnat este nefondat.

Cererea de revizuire formulată de condamnatul T.C. a fost

întemeiată pe

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută când un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere;

Potrivit

alin. (3) al aceluiași articol, cazul de la lit. b) constituie motiv de

revizuire dacă a dus la darea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice.

Pe de altă

parte, conform art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situațiile care

constituie cazurile de revizuire prevăzute în

art. 394 lit. b) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau

prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a

dispus asupra

fondului cauzei.

In cauza de față, revizuientul condamnat nu a făcut dovada că vreunul

din

martorii audiați în cauza a

cărei revizuire o cere, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă.

Totodată, din

referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București rezultă că

revizuientul a exercitat toate căile de atac împotriva hotărârii

de condamnare, nu a formulat plângere împotriva

martorilor în vederea cercetării

lor

pentru mărturie mincinoasă, iar aspectele menționate în cererea de revizuire nu

reprezintă împrejurări noi,

necunoscute instanțelor, ci doar susținerile sistematice

ale acestuia.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuientul

condamnat nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

, astfel că hotărârea instanței de apel este

legală și temeinică, iar recursul declarat este nefondat și urmează a fi

respins în temeiul art. 385/15 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la

plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat T.C.

, împotriva deciziei penale nr. 54 din 11

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

azi 15 iunie 2009.