ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2266/2009

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de petentul T.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 1716/111-6/2008 din 2 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost înaintată tribunalului cererea formulată de condamnatul T.C. , privind revizuirea sentinței penale nr. 613 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, în dosarul nr. 48446/3/2005.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine participația sa la săvârșirea faptei, iar în cauză au fost audiați martori pe care nu îi cunoaște și care au fost înțeleși cu poliția. Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins cererea formulată de petent. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul revizuient, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.

Prin decizia penală nr. 54 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul T.C., împotriva sentinței penale nr. 34 din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția II penală. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că petiționarul nu a prezentat fapte și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat definitiv cauza. În ce privește faptul că nu i-a cunoscut pe martorii care au fost audiați cu ocazia judecării cauzei și că aceștia nu ar fi spus adevărul s-a arătat că petentul a avut ocazia să invoce aceste aspecte cu ocazia exercitării căilor de atac. S-a mai arătat că nu s-a făcut dovada că vreunul din respectivii martori a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel că nici dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc.

pen. nu-și află incidența în cauza de față. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs revizuientul condamnat, arătând că a fost condamnat dintr-o gravă eroare, pe baza declaraților unor martori mincinoși, solicitând admiterea cererii de revizuire. Recursul revizuientului condamnat este nefondat. Cererea de revizuire formulată de condamnatul T.C. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cazul de la lit. b) constituie motiv de revizuire dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Pe de altă parte, conform art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. In cauza de față, revizuientul condamnat nu a făcut dovada că vreunul din martorii audiați în cauza a cărei revizuire o cere, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Totodată, din referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București rezultă că revizuientul a exercitat toate căile de atac împotriva hotărârii de condamnare, nu a formulat plângere împotriva martorilor în vederea cercetării lor pentru mărturie mincinoasă, iar aspectele menționate în cererea de revizuire nu reprezintă împrejurări noi, necunoscute instanțelor, ci doar susținerile sistematice ale acestuia.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuientul condamnat nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. , astfel că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 385/15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat T.C. , împotriva deciziei penale nr. 54 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 15 iunie 2009.