ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2366/2009

Deliberând a

supra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 27 februarie 2008 Tribunalul Mureș, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen. și aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. coroborat cu art. 76 lit. b) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, T.E.E., prin reprezentant legal T.E. și obligă inculpatul să-i plătească acesteia:

- suma de 300 lei RON cu titlu de daune morale;

- suma de 50 lei RON lunar, cu titlu de rentă, începând cu data de 17 iulie 2004 (decesul victimei T.B.) și până la 31 decembrie 2007;

- suma de 125 lei RON lunar, cu titlu de rentă, de la data de 1 ianuarie 2008 și până la majoratul părții civile minore T.E.E.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, cu sediul în Târgu Mureș, județul Mureș, și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 1279,78 lei RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei T.B.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 15 iulie 2004 inculpatul A.D., împreună cu concubina sa, martora C.I., s-au deplasat la Barul Eforie din Târgu Mureș, pe terasa căruia se afla și victima T.B., victimă cu care se cunoșteau. Victima era sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, victima a sustras niște pahare de pe mesele aflate pe terasă și le-a băgat în buzunar.

Martorii audiați au susținut că victima i-a reproșat inculpatului că el a fost cel care l-a pârât în legătură cu paharele sustrase și chiar l-a înjurat, context în care inculpatul s-a ridicat în picioare și a lovit victima în zona feței cu mâna, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat, a făcut câțiva pași cu spatele, după care a căzut, lovindu-se cu capul de betonul terasei, lovitură în urma căreia victima a decedat.

Instanța a reținut că inculpatul, deși a recunoscut că a lovit victima, a susținut că victima nu s-ar fi dezechilibrat în urma loviturii, că aceasta a luat-o la fugă pentru a ieși pe terasa barului și că s-ar fi împiedicat în propriile picioare, după care a căzut.

Instanța a apreciat că probele administrate nu au confirmat acest aspect, deoarece și raportul medico-legal de autopsie a stabilit că leziunea tanatogeneratoare s-a putut produce prin lovire directă, de o suprafață dură plană, posibil cădere, iar varianta susținută de inculpat a fost confirmată doar de martora C.I., concubina inculpatului.

În drept, fapta inculpatului a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., apreciindu-se că inculpatul a acționat cu praeterintenție.

La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. privitoare la gradul de pericol social al faptei, la persoana inculpatului. Mai mult instanța a reținut și circumstanțe atenuante în sarcina inculpatului, astfel că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la latura civilă a cauzei și aceasta a fost soluționată în sensul acordării de daune morale, precum și acordării unei rente pentru minora T.E.E. și obligarea la despăgubiri către spital.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal apel inculpatul, care a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracțiuni.

Apreciind că starea de fapt reținută de către instanța de fond este corectă, ca și încadrarea juridică dată faptei, neexistând niciun element de natură să conducă la concluzia că s-ar impune achitarea inculpatului, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 23/A din 13 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.D. împotriva sentinței penale nr. 51 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.

A fost obligat inculpatul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul.

Inculpatul, prin cererea de recurs, a criticat ambele hotărâri sub greșita sa condamnare, apreciind că victima nu a decedat ca urmare a loviturii aplicate de el, solicitând achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul, prezent în instanță la primul termen, a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat ales, însă ulterior nu s-a mai prezentat pentru a-și susține recursul formulat.

Apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat, în principal, achitarea inculpatului, întrucât fapta nu a fost comisă de acesta, iar în subsidiar a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea circumstanței atenuante a provocării.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt și respectiv, art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare menționate și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.

Există o gravă eroare de fapt, în înțelesul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului.

Pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, cu alte cuvinte greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces.

Inculpatul, pe tot parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, a susținut că a lovit-o pe victimă, însă lovitura nu a fost puternică, iar victima s-a dezechilibrat nu ca urmare a loviturii primite, ci în timp ce ieșea pe terasa barului, împiedicându-se în propriile picioare. În confirmarea celor susținute de el a și propus probe în apărare, astfel că în apel a fost audiat martorul K.A.L.

Această susținere a inculpatului în mod corect a fost înlăturată din ansamblul probator, din probele administrate rezultând că la data de 15 iulie 2004 inculpatul se afla, împreună cu alte persoane, pe terasa barului Eforie din Târgu Mureș. Tot acolo se afla și victima. Aceasta era în stare avansată de ebrietate. La un moment dat, victima a sustras niște pahare aflate pe mesele de pe terasă, iar ospătară B.T., care a fost încunoștințată despre faptul că victima fură paharele, de persoanele aflate în bar, a recuperat paharele din buzunarul victimei.

La un moment dat victima i-a reproșat inculpatului că el a fost cel care l-a pârât în legătură cu paharele sustrase, ba chiar l-a înjurat pe inculpat, context în care inculpatul s-a ridicat în picioare și a lovit victima cu palma peste față.

În legătură cu faptul dacă palma aplicată victimei de către inculpat a fost puternică și de natură să ducă la dezechilibrarea victimei, trebuie subliniat că și în opinia instanței de recurs, în raport de probele administrate, există date suficiente că această lovitură a fost puternică, de natură să ducă la dezechilibrarea victimei.

Este clar stabilit faptul că între lovitura aplicată de inculpat și moartea victimei există un raport de cauzalitate directă, lovitura inculpatului, coroborată cu starea de beție a victimei, ducând în mod inevitabil la dezechilibrarea victimei, la căderea acesteia și lovirea cu capul de beton, lovitură în urma căreia victima a decedat.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă mai presus de orice îndoială vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiune praeterintenționată, când lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă, moartea victimei, revine făptuitorului pe baza culpei.

În consecință, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat, soluția de condamnare a inculpatului fiind pronunțată pe baza probelor administrate în cauză, apărarea inculpatului fiind făcută pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale.

Nici cel de al doilea motiv de recurs invocat referitor la omisiunea reținerii scuzei provocării în favoarea inculpatului nu este fondat.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru existența circumstanței atenuante a provocării este necesar ca între actul pretins provocator și infracțiunea săvârșită să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, respectiv actul provocator (care poate consta în violențe, atingere gravă a demnității sau altă acțiune ilicită) să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul infractorului.

Ori, în cauză, se constată că reacția violentă a inculpatului, de aplicare a unei lovituri puternice victimei, nu-și poate găsi explicația în pretinsa tulburare produsă de fapta victimei, aflată în stare de ebrietate evidentă, care i-a reproșat inculpatului că l-a indicat pe el ca fiind cel ce a sustras pahare, datorită văditei disproporții dintre actul pretins provocator și ripostă.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Înalta Curte apreciază că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, redate anterior și circumstanțele personale ale inculpatului A.D., care s-a prezentat atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței, a recunoscut că a aplicat victimei o lovitură și este recidivist, în formă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată de prima instanță, care a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanței atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de inculpatul A.D. va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.