ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 264 de la 25 septembrie 2007 a Tribunalului Mureș, inculpatul D.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestării preventive din data de 13 ianuarie 2007 și până la data de 30 mai 2007, iar conform art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a stabilit faptul că

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpatul D.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia faptul că în data de 12 ianuarie 2007, l-a lovit pe fratele său, victima D.M., la domiciliul comun din datul Văleni, apoi a neglijat să ia măsuri pentru a o ajuta să supraviețuiască, victima decedând după câteva ore.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut

că inculpatul D.F., în vârstă de 54 de ani și victima D.M.

De 52 de ani, locuiau la mama lor, D.E., ambii consumând frecvent alcool, pe fondul căruia și urmare a caracterului violent al victimei D.M., în familie aveau loc certuri, martorii relatând mai multe incidente de această natură.

La data de 12 ianuarie 2007, după ce a consumat alcool într-un bar din localitate, victima i-a cerut mamei sale să iasă din casă, aceasta fiind găsită în jurul orelor 15,30 de inculpat, care la rândul său consumase băuturi alcoolice.

S-a reținut că relatările mamei sale, coroborate cu nemulțumirea cauzată de unele distrugeri pe care victima le făcuse în casă, i-au cauzat o puternică stare de indignare, motiv pentru care l-a lovit în mod repetat cu pumnul pe fratele său, cauzându-i mai multe leziuni sângerânde la nivelul feței, în special fractura piramidei nazale, apoi l-a prins de ceafă și l-a apăsat cu fața de dușumea.

S-a reținut că inculpatul a lăsat victima în starea în care era în camera lui, aceasta, decedând, ca urmare a faptului că, fiind lovit și sub

influența băuturilor alcoolice s-a înecat cu propriul său sânge.

S-a reținut că inculpatul a neglijat să-i acorde primul ajutor fratelui său, întârziind să cheme ajutor, începând demersurile pentru a anunța poliția la circa o oră după altercație potrivit propriilor sale declarații.

Prima instanță a statuat că, în drept, fapta inculpatului D.F., care l-a lovit pe fratele său D.M., neglijând să îi acorde apoi ajutor medical, ceea ce a condus la moartea victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere lipsa antecedentelor penale, starea de provocare în care s-a aflat inculpatul, atitudinea de cooperare cu organele judiciare, precum și faptul că victima a fost fratele inculpatului și că, dată fiind vechimea problemelor de familie, inculpatul ar fi trebuit să depună de mult timp diligentele necesare pentru a găsi o rezolvare legală.

Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal a declarat apel inculpatul D.F.

În motivarea cererii de apel formulată a criticat hotărârea instanței

de fond sub aspectul netemeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate

până la trei ani închisoare și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.,

invocând faptul că infracțiunea nu a fost comisă cu intenție și în raport de comportamentul victimei se justifică suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 2/A de la 11 ianuarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1103/102/2007 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.F., împotriva sentinței penale nr. 264 din 25 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1103/102/2007 al Tribunalului Mureș.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în dosar o stare de fapt corectă și a dat o încadrare juridică exactă activității ilicite a inculpatului. De altfel, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond nu a fost criticată prin calea de atac promovată. Exercitare actelor de agresiune asupra victimei, constând în lovituri repetate cu pumnul peste față, finalizate cu căderea victimei a fost dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv raportul de autopsie medico-legală (filele 45-47) dosar urmărire penală, conform căruia victima prezenta leziuni traumatice interne și externe (plăgi buză superioară și inferioară, în special piramida nazală), leziuni posibil a fi produse prin loviri directe, repetate cu un corp dur, contondent de tipul pumnului.

Constatările raportului de autopsie medico-legală au infirmat,

așadar, susținerea inculpatului, în sensul că ar fi aplicat victimei doar două

lovituri cu palma peste față, întrucât loviturile de această natură nu ar fi fost susceptibile a cauza victimei leziuni de natura celor specificate, iar potrivit declarației date de inculpat la instanța de apel, (fila 19), victima nu avea urme de sânge în momentul în care a ajuns acasă, deși urmele de noroi de pe haină evidentiau faptul că acesta căzuse. în cuprinsul aceleiași declarații, inculpatul a precizat că în momentul în care a abandonat victima în casă, aceasta era căzută la pământ, în poziția pe spate, recunoscând, în același timp faptul că i-a spus martorului F.I. că este posibil ca fratele său să fie mort, întrucât nu mai mișca.

Declarațiile inculpatului s-au coroborat cu declarațiile martorului F.I. și constatările raportului medico-legal de autopsie, care a precizat, că moartea a fost cauzată de asfixierea mecanică prin aspirație masivă de sânge propriu, provenit din leziunile traumatice interne și externe.

Constatările aceluiași raport medico-legal au evidențiat faptul că victima prezenta și leziuni posibil a fi produse prin frecare de o suprafață dură, în cadrul unei comprimări a extremității cefalice pe această

suprafață (beton) fapt care a relevat împrejurarea că actele de agresiune

exercitate asupra victimei nu s-au rezumat la două lovituri aplicate cu palma pete față, acestea, nefiind susceptibile a cauza leziunile de natura celor prezentate de victimă. Or, conform declarațiilor inculpatului (dată la

11 ianuarie 2008) din momentul în care a abandonat victima în locuință și momentul sosirii organelor de poliție aceasta nu și-a schimbat poziția, fapt

care exclude posibilitatea ca leziunile evidențiate în raportul medico-legal de autopsie să fie produse în altă modalitate.

Acest aspect este relevant prin prisma analizei tratamentului penal aplicat inculpatului, în considerarea criteriilor generale de individualizare reglementate de art. 72 C. pen., gravitatea faptei săvârșite, fiind evidențiată de modalitatea concretă de comitere, de natura actelor de agresiune exercitate și împrejurarea că inculpatul, deși a observat faptul că victima nu mai mișca a omis a anunța imediat autoritățile pentru a fi posibilă o intervenție medicală de urgență.

Aceste elemente, coroborate cu împrejurarea că victima era fratele inculpatului au condus la concluzia că atenuarea tratamentului penal aplicat acestuia nu este justificată, cu atât mai mult cu cât, cooperarea acestuia cu organele judiciare a fost parțială și circumstanțială, astfel că însăși reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. este discutabilă în cauză.

În același timp, reținerea circumstanței atenuante judiciare a scuzei provocării reglementată de art. 73 lit. b) C. pen., neargumentată, de altfel, de instanța de fond nu era justificată, în contextul în care probele administrate au evidenția faptul că inculpatul a intrat în camera în care se afla victima pentru a-i cere socoteală vis-a-vis de comportarea sa, și potrivit declarației date de inculpat la data de 11 ianuarie 2008, victima nu l-a lovit, întrucât a reușit să se ferească. Susținerea aceluiași inculpat în declarația menționată, în sensul că victima a urinat în fața sa după ce i-a reproșat că se poartă necorespunzător cu mama sa, a fost contrazisă de propria declarație dată de inculpat la data de 12 ianuarie 2007, în care a relatat că victima exercitase acest act în momentul în care inculpatul intra în cameră, fiind cu spatele la ușă. împrejurarea că victima manifesta această conduită reprobabilă cu caracter constant, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, constituind practic o conduită obișnuită, a

condus, de asemenea la concluzia nerealizării cerințelor impuse de art. 73

lit. b) C. pen., însă înlăturarea acestei circumstanțe, inclusiv a circumstanței atenuante judiciare reglementată de art. 74 lit. c) C. pen. nu este posibilă, întrucât s-ar încălca principiul neagravării situației în propriul apel, consacrat de art. 372 C. pen.

Analiza circumstanțelor comiterii infracțiunii realizată mai sus a conturat, însă, concluzia că nu se justifică atenuarea tratamentului penal aplicat inculpatului, pedeapsa aplicată de instanța de fond, fiind necesară

pentru a se realiza scopul reglementat de art. 52 C. pen.

Î

n raport de concluzia menționată mai sus, având în vedere durata pedepsei aplicate de instanța de fond, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

, în cauză este inadmisibilă, nefiind realizată cerința reglementată la

alin. (1) lit. a) textului de lege citat, vizând limita de pedeapsă impusă de lege.

Pe cale de consecință, apelul inculpatului D.F., fiind nefondat a fost respins, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost dispusă obligarea inculpatului apelant la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul D.F., criticând-o, arătând în scris că, prin sentința primei instanțe a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în regim de detenție pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a administrat probatoriul efectuat de către organele de cercetare penală, inclusiv declarația sa și a părții vătămate și a ajuns al concluzia că decesul victimei s-ar datora neglijenței sale sau a lipsei de interes în situația în care a anunțat târziu organele de poliție și deloc asistența medicală.

Recurentul inculpat a mai menționat că văzând materialul probator de la doar, inclusiv nota de evaluare asuprea persoanei sale și raportul medico-legal, din care rezultă motivele decesului victimei apreciază că sunt întrunite condițiile atenuante speciale, pe care prima instanță Ie-a reținut doar în parte, condiții care evaluate la justa lor valoare, în lumina prevederilor art. 73 și art. 74 C. pen. puteau duce la aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, sub minimul special, respectiv sub 3 ani, tocmai pentru a putea beneficia de prevederile art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Pentru aceste motive, recurentul inculpat a subliniat că victima a fost

fratele său, iar partea vătămată D.E., este mama sa și a victimei. în această familie între victimă și partea civilă au există numeroase conflicte atât verbale, cât și sub forma agresiunilor fizice, de data asta victima fiind mama sa. Victima a fost cunoscută cu un comportament brutal și agresiv, pe fondul unui consum de alcool excesiv, fapt ce a determinat ca soția și copiii să-l părăsească, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, pentru o similară infracțiune, culminând această activitate cu decesul tatălui lor care la fel, a fost victima agresiunilor fizice exercitate de defunct.

Recurentul inculpat a considerat că probele de la dosar nu au fost analizate și apreciate la justa lor valoare, solicitând instanței de recurs să aibă în vedere evenimentele derulate cronologic în ziua decesului victimei și în mod concret cauzele, motivele care au dus în final la decesul victimei.

Astfel, în ziua respectiva, victima s-a întors de la locul lui de muncă,

într-o avansată stare de ebrietate, consumând băuturi alcoolice, atât la

locul de muncă, acesta fiind paznic de noapte, cât și în drum spre casă la

barul din localitate, consum urmat de mai multe căzături în drum spre casă; odată ajuns acasă, a început agresiunile verbale asupra mamei lor, pe care în final a dat-o afară din casă, fiind ger și frig afară; în casă a continuat băuturi alcoolice, după care spre indignarea mea și a mamei lor a urinat în mijlocul încăperii în care era; această lipsă de bun simț l-a enervat și reacția sa a fost aceea de a-i aplica două lovituri cu palma peste față victimei; victima datorită beției avansate s-a clătinat din picioare

și a căzut pe scaunul de lângă masă, aplecând capul peste masă; în acest moment, el a părăsit încăperea, s-a dus după mama sa, căreia i-a spus că

se duce să anunțe organele de poliție, ca în situația în care fratele său se

trezește din beție, să fie calmat în vederea evitării oricărui conflict după ce acesta se dezmeticește din starea de beție, așa cum în repetate rânduri s-a întâmplat, deci ieșirea sa din încăpere și plecarea sa, după organele de poliție avea un singur scop și anume acela de a cere ajutorul și

intervenția acestora pentru a plana un conflict ce urma să aibă loc în viitor;

la data părăsirii încăperii de către el, victima stătea pe scaun; el s-a întors de la telefonul public din localitate și i-a spus mamei sale că a sunat dar nu a răspuns nimeni la postul de Poliție din comuna Acățari și că o să

revină peste puțin timp cu un alt telefon, iar dacă nu va avea succes se va

duce personal la acel post de poliție; după întoarcerea sa s-a uitat prin geamul camerei în încăperea în care a lăsat-o pe victimă și a văzut că aceasta a alunecat de pe scaun și a căzut pe jos cu fața către podea; din

nou s-a dus la telefonul public din localitate, a sunat din nou și tot n-a găsit

pe nimeni la post; în urma acestor două încercări nereușite și văzând că

victima se află cu capul jos pe podea, s-a adresat unui vecin cu autoturism

și s-a dus cu acesta la Poliția comunei Acățari, unde a anunțat că la ei în casă a avut loc un conflict și să se prezinte în vederea aplanării unui nou scandal, lucru pe care l-au făcut de mai multe ori până atunci; s-a întors acasă, a văzut că victima este în aceeași poziție în care era și ultima oră, deci cu capul pe podea, dar nu a intrat în încăpere de frică să nu-l trezească; la câteva momente după el, a apărut și poliție, cu care deodată a intrat în încăpere și cu care au constatat decesul.

Recurentul inculpat a mai precizat că în acest context, nu putea preconiza sub nicio formă că cele două lovituri aplicate pe fața victimei, un

om solid fizic, să poată avea consecința decesului. Decesul a survenit prin

asfixiere, inhalația de sânge în urma rupturii piramidei nazale. Victima dacă nu avea o alcoolemie de peste 2,40 %o, instinctiv trebuia să supraviețuiască.

În concluzie, prima instanță a reținut în sarcina sa, pe lângă cele două lovituri aplicate, faptul că nu a anunțat din timp organele de poliție și organele medicale și datorită acestor ezitări ale sale a survenit decesul victimei. Or, rezultă din materialul probator clar că el când a plecat să anunțe organele de poliție pentru prima oară, nu s-a dus cu ideea de a anunța decesul victimei și în acest sens a solicitat un ajutor, pentru că în acel moment nu avea cunoștință că victima se afla în vreun pericol, ci s-a dus să solicite ajutorului acelui organ de poliție, în vederea aplanării unui conflict viitor. Această stare de fapt s-a menținut și la cea de-a doua încercare a sa de a anunța organele de poliție, el aflând despre inconștiența și apoi decesul victimei, de-abia după ce a revenit de la Poliția comunei Acățari.

Recurentul inculpat a mai arătat că aceasta este starea corectă a faptelor, dar nici instanța nu Ie-a luat în considerare, aceasta a respins apelul și a menținut în întregime hotărârea atacată, apelul vizând doar cuantumul pedepsei aplicate, sub aspectul dozării acestuia raportat la condițiile atenuante concrete.

Niciodată nu a susținut că ar fi nevinovat. Vina sa este aceea că pe o stare profundă de tulburare nervoasă, i-a aplicat victimei două lovituri cu palma, fiind în măsură să răspundă pentru faptele agresive sus­menționate, dar și că pedeapsa de 4 ani privativă de libertate, este mult prea severă, motiv pentru care a solicitat ca în urma admiterii recursului să se dispună conform normelor de procedură, rejudecarea cauzei, în sensul reducerii acestei pedepse, sub minimul special, mai exact la 3 ani cu aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., această pedeapsă fiind

suficientă în îndreptarea comportamentului său, ținând cont și de faptul că

partea civilă, mama lor în vârstă de 80 de ani, este singură, fără niciun ajutor și că doar el îi mai poate alina zilele.

La termenul de judecată de la 27 martie 2008 în recurs, Înalta Curte,

apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, pentru a i se da posibilitatea acestuia să-și angajeze apărător a amânat cauza la 8 mai 2008.

La termenul de astăzi, a lipsit recurentul inculpat D.F.F., aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante, având în vedere probatoriul administrat, nu este recidivist, la 3 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat D.F.F.

împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca

fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit

argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în

mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului D.F.F. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată respectiv de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului D.F., care l-a lovit pe fratele său D.M., în data de 12 ianuarie 2007, în imobilul în care

ambii locuiau și de a neglija să-i acorde apoi ajutor medical, ceea ce a dus

la moartea victimei, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Înalta Curte constată, însă, că sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate inculpatului D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în ceea ce privește aplicarea pedepsei, ambele instanțe au încălcat unul din criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume acela referitor la dispozițiile părții generale a

acestui cod, deoarece, reținând circumstanțele atenuate legale și judiciare

prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., efectele acestor circumstanțe, concretizate în regimul sancționator prevăzut la art. 76 C. pen., trebuia raportat nu la dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen., ci la acela de la art. 76 alin. (2) din același cod.

Legiuitorul român a prevăzut în mod expres o restrângere legală a efectelor circumstanțelor atenuante, atunci când acestea sunt reținute, în cazul unor infracțiuni grave, prin posibilitatea reducerii închisorii cel mult

până la o treime din minimul special, evidențiind în mod expres și limitativ

aceste infracțiuni, în conținutul art. 76 alin. (2) C. pen. și anume infracțiunile contra siguranței statului, infracțiunile contra păcii și omenirii, infracțiunile de omor, infracțiunile săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, infracțiunile prin care s-au produs consecințe deosebit de grave.

Astfel, legiuitorul, prin sintagma folosită „infracțiuni săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane" a delimitat

această categorie de infracțiuni de aceea a infracțiunilor de omor, care din

punct de vedere al formei de vinovăție se săvârșesc numai cu intenție, fie directă, fie indirectă.

Așadar, în cadrul infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane se înscriu toate infracțiunile a căror formă de vinovăție este praeterintentia, respectiv cele, al căror rezultat mai grav produs din culpă (ușurință sau neglijență), respectiv moartea victimei s-a produs cu depășirea intenției, fie directă, fie indirectă, ce a caracterizat acțiunea făptuitorului, de lovire sau vătămate a integrității corporale, a sănătății.

Or, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen. este o infracțiune, care din punct de vedere subiectiv se săvârșește cu praeterintenție și se înscrie în sintagma

folosită de legiuitor „ infracțiuni săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea victimei."

În contextul cauzei, în stabilirea pedepsei aplicată inculpatului D.F., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., reținându-i-se, atât circumstanța legală a provocării, prevăzută la art. 73 lit. b) C. pen., cât și circumstanța judiciară de la art. 74 lit. c) din același cod, efectele circumstanțelor atenuate, sub aspectul cuantumului propriu-zis al pedepsei acesta trebuia să fie redus, în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen., adică cel mult până la o treime.

Astfel, prin neaplicarea în stabilirea pedepsei inculpatului D.F. a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., ambele instanțe au

încălcat individualizarea legală statuată de legiuitor, cu caracter obligatoriu

prin norma arătată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 teza l-a C. proc. pen.

De asemenea, instanțele sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu au făcut o examinare concretă a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, în raport cu mijloacele de probă administrate, așa încât cuantumul de 4 ani închisoare apare ca fiind prea mare.

Așadar, Înalta Curte consideră că în cauză se impune acordarea unei mai mari eficiente a efectelor circumstanțelor atenuante judiciare, deja reținute în cauză și reindividualizând pedeapsa ce se va aplica inculpatului D.F.F., va face o nouă reevaluare plurală și concretă a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv ținând cont, de dispozițiile părții generale a codului penal, [art. 73 lit. b), art. 74 lit. c) raportate la art. 76 alin. (2) C. pen.] de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

De asemenea va avea în vedere gradul de pericol social al faptei

comise, de circumstanțele reale în care aceasta a fost săvârșită, respectiv

pe fondul unei puternice tulburări produse inculpatului de comportamentul victimei, stare generată de un complex de cauze, respectiv consumul

repetat de băuturi alcoolice al victimei, izgonirea din casă a mamei sale, în

vârstă de 80 de ani, într-o zi de iarnă și găsirea acesteia în fața porții de către inculpat, indignarea produsă ca urmare a efectuării necesităților fiziologice de către victimă în camera unde se afla.

Totodată se va ține cont și de circumstanțele personale ale

inculpatului, care nu are antecedente penale, are un comportament pozitiv

în societate, în sensul că are prieteni, se înțelege cu vecinii, se implică în diverse activități, nu a creat probleme în comunitate, a absolvit 10 clase, urmând o școală profesională, a lucrat la Fabrica M. Târgu Mureș

până la închiderea acesteia, iar apoi a muncit în Ungaria timp de 4 ani, ca

muncitor în construcții, revenind în tară a continuat să muncească în construcții pentru firma SC B.SRL Târgu-Mureș, ca fierar

betonist până în anul 2004, din 2002 locuiește cu mama sa la Văleni și din

anul 2004, când a rămas fără serviciu, s-a implicat mai mult în activitățile gospodărești, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș (filele 25-28 dosarul tribunalului).

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că pedeapsa de

3 ani închisoare este suficientă pentru realizarea scopurilor educativ și de

exemplaritate ale pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia apreciază că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure

îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, putând și

în mediul închis să fie integrat în programe educative și de consiliere

psihologice, în vederea renunțării la consumului de alcool și consiliere pe

problematica managementului conflictelor, așa cum se menționează în același referat de evaluare, pentru ca ulterior acesta să se reintegreze pozitiv în societate.

Totodată, Înalta Curte consideră că modalitatea privativă de libertate

a executării pedepsei aplicată inculpatului, reflectă într-o mai mare măsură

proporționalitatea între gravitatea faptei comise de inculpat, chiar cu forma de vinovăție a praeterințenției, aducându-se atingere, unei valori fundamentale cum este viața unei persoane, aceasta fiind și fratele inculpatului, și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului.

Așadar, față de cele arătate, Înalta Curte nu poate reține solicitarea recurentului inculpat de a i se aplica modalitatea neprivativă de libertate, concretizată în suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., deoarece, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen. și anume că scopul

pedepsei ar putea fi atins chiar fără executarea acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2

lit. d) teza l-a C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat D.F.F. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 11 ianuarie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Se va casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 264 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Mureș, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. și cuantumul acestei pedepse, pe care îl va reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri, fiind date cu

respectarea legii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.F.F. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 11 ianuarie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 264 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Mureș, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. și cuantumul acestei pedepse, pe care îl reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 mai 2008.