ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1974/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 martie 2006 reclamantul C.C. a chemat în judecată pârâții L. ROMÂNIA și F.L.F., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni L.R., având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 1.149.185 acțiuni. Se arată că părțile contractului sunt L. ROMÂNIA și F.L. în calitate de cumpărători și foștii acționari minoritari ai SC

L. ROMÂNIA SA.

În susținerea cererii reclamantul arată că este fost acționar al SC L. ROMÂNIA SA cu un număr de 1.500 acțiuni subscrise în cadrul ofertei publice obligatorii de cumpărare derulate de cele două pârâte în perioada februarie-martie 2003. În perioada 27 februarie 2003 și 19 martie 2003 pârâtele au inițiat, în temeiul art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002 o ofertă publică obligatorie de preluare a unui pachet de 1.374.655 acțiuni în vederea închiderii S.C. L.R. Arată reclamantul că între cei doi ofertanți și toți acționarii existenți ai societății L.R. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni având clauzele specificate în prospectul de ofertă publică, fiind pus în situația de a vinde acțiunile, fără a putea negocia contractul de vânzare-cumpărare în condițiile impuse de acționarul majoritar – grupul L.. Susține reclamantul că, ulterior a aflat că prețul a fost determinat în mod nelegal cu încălcarea art. 138 din O.U.G.

nr. 28/2002, iar scopul ofertanților, respectiv cele două pârâte a fost unul ilicit, urmărindu-se fraudarea acționarilor minoritari, prețul oferit fiind unul nelegal. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 12028 din 19 decembrie 2006 a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni indicând drept cumpărători L. ROMÂNIA și F.L. iar ca vânzători foștii acționari ai S.C. L.R. S.A., care au subscris în cadrul ofertei publice de preluare, derulată în perioada februarie-martie 2003. De asemenea a precizat că în condițiile în care se solicită constatarea nulității unui contract, este necesar ca în cauză să fie părți toate părțile contractante în acea convenție pentru ca oricare dintre acestea să poată să își formuleze propriile apărări și susțineri și pentru ca hotărârea să poată să fie opozabilă.

Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamantul care prin criticile formulate susține că au fost încălcate dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. prima instanță având obligația de a cere reclamantului modificarea sau completarea acțiunii, încălcând și principiul disponibilității procesului civil, întrucât reclamantul este cel care prin cererea de chemare în judecată poate să determine limita subiectivă a litigiului. De asemenea apelantul consideră că instanța a încălcat principiul rolului activ întrucât nu a realizat nici un demers prin care să stăruie în lămurirea cadrului procesul în scopul aflării adevărului, iar modul de soluționare al excepției de inadmisibilitate este nelegal întrucât nu avea cum să cunoască identitatea tuturor persoanelor care au subscris în cadrul ofertei publice de preluare, deoarece această informație nu are caracter public.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 311 din 13 iunie 2007 a admis apelul, a desființat hotărârea criticată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a depășit funcția sa de ordonator al litigiului stabilită prin art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. la momentul la care, invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii nu a manifestat rol activ în sensul de a asigura părții reclamante garanțiile necesare care să permită acesteia înțelegerea rațiunilor care au prezumat invocarea excepției. Mai mult, reținând în dezbaterile publice că potrivit art. 112 C. proc. civ., reclamantul este acela care stabilește cadrul procesual subiectiv prin indicarea pârâților, instanța a lipsit de eficiență actul precizator al reclamantului care avea destinația regularizării procesului prin stabilirea persoanelor chemate în judecată.

De asemenea instanța de apel arată că nu trebuia să se abordeze inadmisibilitatea unei cereri din direcția opozabilității hotărârii pe care o pronunță față de terți sau din direcția efectelor pe care instanța le poate antrena. Învestită cu o pretenție, fie derivată dintr-un act juridic multilateral, instanța învestită avea obligația să analizeze raportul juridic în limita deferită de parte prin cererea sa în justiție, așa cum permite art. 109 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei soluții, a declarat recurs, în termen și legal timbrat, L. ROMÂNIA și L.F. criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind stabilirea cadrului procesual, a părților și a obiectului, a dispozițiilor art. 129 pct. 5 și a dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestei critici, recurentele susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor procedurale privitoare la judecată, extinzând nejustificat limitele principiului rolului activ al judecătorului și considerând în mod greșit că inadmisibilitatea unei acțiuni nu poate deriva și din efectele hotărârii ce se va pronunța. Astfel prin cererea de chemare în judecată ceilalți vânzători, în afara intimatului-reclamant, nu au fost chemați în judecată, ori nu se poate dispune nulitatea unui contract multilateral, caracterizat prin existența mai multor vânzători, la solicitarea numai a unuia dintre aceștia. De asemenea recurentele susțin că în mod greșit instanța de apel permite unui singur vânzător dintr-un acord multilateral să dispună de soarta întregului contract într-un cadru procesual incomplet, fără chemarea în judecată a tuturor părților contractante.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului precizând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească în sensul respectării dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și a sancționat încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. Recursul este fondat. Obiectul acțiunii introductive l-a reprezentat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni L.R. având ca obiect un număr de 1.149.185 acțiuni încheiat între L. ROMÂNIA și F.L. în calitate de cumpărători și foștii acționari minoritari ai S.C. L.R. S.A. care au subscris în cadrul ofertei publice obligatorii de preluare derulată în perioada februarie-martie 2003, în calitate de vânzători.

De reținut că ceilalți vânzători, în afara intimatului nu au fost chemați în judecată și nu au fost identificați. Din cuprinsul dosarului de fond rezultă că la termenul din 7 noiembrie 2006 instanța a pus în vedere intimatului – reclamant să precizeze obiectul cererii și să indice cadrul procesual în privința pârâților. Ulterior reclamantul-intimat a precizat acțiunea în sensul că solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni L.R. având drept cumpărători recurentele, iar ca vânzători foștii acționari ai SC L.R. SA. La interpelarea de către instanță a apărătorului reclamantului-intimat cu privire la cadrul procesual în ce privește părțile care vor sta în proces acesta a arătat că înțelege să se judece numai cu recurentele în calitate de pârâte.

După două solicitări în sensul precizării cadrului procesual, din oficiu instanța a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de obiectul pricinii. La a doua strigare a cauzei, deci după momentul invocării excepției intimatul-rclamant a depus o altă precizare în scris, prin care solicită introducerea în cauză a celorlalți vânzători. Rezultă că instanța de fond a soluționat toate incidentele procesuale, este adevărat la același termen de judecată într-o ordine procedurală de invocare și consecințe diferite, intimatul-reclamant, în exercițiul permanent al principiului disponibilității și înainte de dezbaterea excepției invocate din oficiu nu a regularizat cadrul procesual. În acest context se reține că instanța de apel a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 132 și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. întrucât nu se mai poate preciza/modifica acțiunea după momentul invocării excepției. Pe de altă parte se reține că dreptul afirmat de intimatul-reclamant este acela de a putea obține în calitate de vânzător, nulitatea absolută totală a unui contract de vânzare-cumpărare în care au existat mai mulți vânzători. Prin soluția criticată instanța de apel în mod greșit permite unui singur vânzător dintr-un acord multilateral să dispună de soarta întregului contract într-un cadru procesual incomplet fără chemarea în judecată a tuturor părților contractante. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtele L. ROMÂNIA PARIS și L.F. PARIS, împotriva deciziei nr. 311 din 13 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată și respinge apelul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinței nr. 12028 din 19 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2008.