ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1974/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21

martie 2006 reclamantul C.C. a chemat în judecată pârâții L. ROMÂNIA și F.L.F.,

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni L.R., având ca obiect vânzarea-cumpărarea

unui număr de 1.149.185 acțiuni.

Se arată că părțile contractului sunt L.

ROMÂNIA și F.L. în calitate de cumpărători și foștii acționari minoritari ai SC

L. ROMÂNIA SA.

În susținerea cererii reclamantul arată

că este fost acționar al SC L. ROMÂNIA SA cu un număr de 1.500 acțiuni

subscrise în cadrul ofertei publice obligatorii de cumpărare derulate de cele

două pârâte în perioada februarie-martie 2003. În perioada 27 februarie 2003 și

19 martie 2003 pârâtele au inițiat, în temeiul art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002

o ofertă publică obligatorie de preluare a unui pachet de 1.374.655 acțiuni în

vederea închiderii S.C. L.R.

Arată reclamantul că între cei doi

ofertanți și toți acționarii existenți ai societății L.R. a fost încheiat

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni având clauzele specificate în prospectul

de ofertă publică, fiind pus în situația de a vinde acțiunile, fără a putea

negocia contractul de vânzare-cumpărare în condițiile impuse de acționarul

majoritar – grupul L..

Susține reclamantul că, ulterior a aflat

că prețul a fost determinat în mod nelegal cu încălcarea art. 138 din O.U.G.

nr. 28/2002, iar scopul ofertanților, respectiv cele două pârâte a fost unul

ilicit, urmărindu-se fraudarea acționarilor minoritari, prețul oferit fiind unul

nelegal.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 12028 din 19 decembrie 2006 a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută

a unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni indicând drept cumpărători L.

ROMÂNIA și F.L. iar ca vânzători foștii acționari ai S.C. L.R. S.A., care au

subscris în cadrul ofertei publice de preluare, derulată în perioada februarie-martie

2003.

De asemenea a precizat că în

condițiile în care se solicită constatarea nulității unui contract, este necesar

ca în cauză să fie părți toate părțile contractante în acea convenție pentru ca

oricare dintre acestea să poată să își formuleze propriile apărări și susțineri

și pentru ca hotărârea să poată să fie opozabilă.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel reclamantul care prin criticile formulate susține că au fost încălcate

dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. prima instanță având obligația de

a cere reclamantului modificarea sau completarea acțiunii, încălcând și

principiul disponibilității procesului civil, întrucât reclamantul este cel

care prin cererea de chemare în judecată poate să determine limita subiectivă a

litigiului.

De asemenea apelantul consideră că

instanța a încălcat principiul rolului activ întrucât nu a realizat nici un

demers prin care să stăruie în lămurirea cadrului procesul în scopul aflării

adevărului, iar modul de soluționare al excepției de inadmisibilitate este

nelegal întrucât nu avea cum să cunoască identitatea tuturor persoanelor care

au subscris în cadrul ofertei publice de preluare, deoarece această informație

nu are caracter public.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 311 din 13 iunie 2007 a admis apelul, a

desființat hotărârea criticată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că prima instanță a depășit funcția sa de ordonator

al litigiului stabilită prin art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. la

momentul la care, invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii nu a

manifestat rol activ în sensul de a asigura părții reclamante garanțiile

necesare care să permită acesteia înțelegerea rațiunilor care au prezumat

invocarea excepției. Mai mult, reținând în dezbaterile publice că potrivit art.

112 C. proc. civ., reclamantul este acela care stabilește cadrul procesual

subiectiv prin indicarea pârâților, instanța a lipsit de eficiență actul

precizator al reclamantului care avea destinația regularizării procesului prin

stabilirea persoanelor chemate în judecată.

De asemenea instanța de apel arată

că nu trebuia să se abordeze inadmisibilitatea unei cereri din direcția

opozabilității hotărârii pe care o pronunță față de terți sau din direcția

efectelor pe care instanța le poate antrena.

Învestită cu o pretenție, fie

derivată dintr-un act juridic multilateral, instanța învestită avea obligația

să analizeze raportul juridic în limita deferită de parte prin cererea sa în

justiție, așa cum permite art. 109 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei soluții, a

declarat recurs, în termen și legal timbrat, L. ROMÂNIA și L.F. criticile

vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel se susține că hotărârea a

fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind stabilirea cadrului

procesual, a părților și a obiectului, a dispozițiilor art. 129 pct. 5 și a

dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici,

recurentele susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

procedurale privitoare la judecată, extinzând nejustificat limitele

principiului rolului activ al judecătorului și considerând în mod greșit că

inadmisibilitatea unei acțiuni nu poate deriva și din efectele hotărârii ce se

va pronunța.

Astfel prin cererea de chemare în

judecată ceilalți vânzători, în afara intimatului-reclamant, nu au fost chemați

în judecată, ori nu se poate dispune nulitatea unui contract multilateral,

caracterizat prin existența mai multor vânzători, la solicitarea numai a unuia

dintre aceștia.

De asemenea recurentele susțin că în

mod greșit instanța de apel permite unui singur vânzător dintr-un acord

multilateral să dispună de soarta întregului contract într-un cadru procesual

incomplet, fără chemarea în judecată a tuturor părților contractante.

Prin întâmpinare intimatul a

solicitat respingerea recursului precizând că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre judecătorească în sensul respectării dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. și a sancționat încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 85

C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Obiectul acțiunii introductive l-a

reprezentat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni L.R. având ca obiect un număr de 1.149.185 acțiuni încheiat între L.

ROMÂNIA și F.L. în calitate de cumpărători și foștii acționari minoritari ai

S.C. L.R. S.A. care au subscris în cadrul ofertei publice obligatorii de preluare

derulată în perioada februarie-martie 2003, în calitate de vânzători.

De reținut că ceilalți vânzători, în

afara intimatului nu au fost chemați în judecată și nu au fost identificați.

Din cuprinsul dosarului de fond

rezultă că la termenul din 7 noiembrie 2006 instanța a pus în vedere

intimatului – reclamant să precizeze obiectul cererii și să indice cadrul

procesual în privința pârâților.

Ulterior reclamantul-intimat a

precizat acțiunea în sensul că solicită nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni L.R. având drept cumpărători recurentele, iar ca

vânzători foștii acționari ai SC L.R. SA.

La interpelarea de către instanță a

apărătorului reclamantului-intimat cu privire la cadrul procesual în ce

privește părțile care vor sta în proces acesta a arătat că înțelege să se

judece numai cu recurentele în calitate de pârâte.

După două solicitări în sensul

precizării cadrului procesual, din oficiu instanța a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii față de obiectul pricinii.

La a doua strigare a cauzei, deci

după momentul invocării excepției intimatul-rclamant a depus o altă precizare

în scris, prin care solicită introducerea în cauză a celorlalți vânzători.

Rezultă că instanța de fond a

soluționat toate incidentele procesuale, este adevărat la același termen de

judecată într-o ordine procedurală de invocare și consecințe diferite,

intimatul-reclamant, în exercițiul permanent al principiului disponibilității

și înainte de dezbaterea excepției invocate din oficiu nu a regularizat cadrul

procesual.

În acest context se reține că instanța

de apel a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 132 și art. 129

alin. (5) C. proc. civ. întrucât nu se mai poate preciza/modifica acțiunea după

momentul invocării excepției.

Pe de altă parte se reține că

dreptul afirmat de intimatul-reclamant este acela de a putea obține în calitate

de vânzător, nulitatea absolută totală a unui contract de vânzare-cumpărare în

care au existat mai mulți vânzători.

Prin soluția criticată instanța de

apel în mod greșit permite unui singur vânzător dintr-un acord multilateral să

dispună de soarta întregului contract într-un cadru procesual incomplet fără

chemarea în judecată a tuturor părților contractante.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele L. ROMÂNIA PARIS

și L.F. PARIS, împotriva deciziei nr. 311 din 13 iunie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată

și respinge apelul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinței nr. 12028

din 19 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2008.