ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3577/2008

Ședința publică de la 28 noiembrie 2008 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința nr. 262 din data de 16 martie 2007, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.A.M.A.T. Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâții M.N. și B.V. și în consecință a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare cumpărare” încheiat la 1 aprilie 1998 între pârâtul M.N. în calitate de vânzător și pârâtul B.V. – cumpărător, având ca obiect transmiterea de la vânzător la cumpărător a dreptului de proprietate asupra unui număr de 800.000 acțiuni emise de SC A. SA Rm.

Vâlcea. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului următoarea situație de fapt și de drept: Potrivit înscrisului încheiat de pârâți, la data de 1 aprilie 1998, prețul vânzării convenit era de 2.000 lei/acțiune valoare totală a contractului fiind de 1.600.000.000 lei (vechi), transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor urmând să se facă pe piața extrabursieră Rasdaq în perioada 25 – 30 septembrie 1998 prin Societatea de valori mobiliare G. La data încheierii contractului pârâtul M.N. a confirmat primirea sumei de un miliard lei de la cumpărător. În februarie 1999 împotriva pârâților s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

și art. 13 din Legea nr. 87/1994, fiind dispusă o expertiză contabilă care a reținut că, în perioada 1 aprilie 1998 – 24 septembrie 1998, pârâtul M.N. a achiziționat un număr de 825.313 acțiuni emise de SC A. SA, având un procent de 5 % din numărul total de acțiuni emise de societate, ceea ce îi conferea calitatea de acționar semnificativ, tranzacționarea pachetului de acțiuni deținute în aceste condiții urmând să se facă numai prin ofertă publică secundară conform art. 43 alin. ultim din Legea nr. 52/1994, inițierea ofertei publice putându-se realiza numai prin intermediul unei societăți de valori mobiliare autorizate de C.N.V.M. La data de 19 ianuarie 1999, C.N.V.M. autoriză derularea ofertei publice pentru un număr de 720.560 acțiuni emise SC A. SA la prețul de 600 lei/acțiune, iar prin Ordonanța nr. 17 din 2 februarie 1998 se suspendă derularea ofertei publice de cumpărare, intermediată de S.V.M.

M. SA față de împrejurarea că împotriva ofertantului M.N. se efectuau cercetări penale. Prin rezoluția din 8 noiembrie 1999, organele de cercetare penală dispun scoaterea de sub urmărire penală a celor doi pârâți, întrucât faptele nu întruneau elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate. Examinând înscrisul convenit de pârâți, în contextul situațiilor de fapt relevante reținute, Tribunalul apreciază, că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată, reprezintă un act juridic producător de efecte, și prin urmare, ca orice convenție trebuie încheiată în condițiile legii, or, scopul încheierii ei a fost fraudarea legii, respectiv a dispozițiilor legale referitoare la inițierea tranzacției de valori mobiliare potrivit Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, lege în vigoare la data încheierii convenției.

Că, deși ambii pârâți cunoșteau împrejurarea că nu se puteau obliga să cumpere și respectiv să vândă acțiunile unei societăți deschise, deținute de un acționar semnificativ în afara cadrului legal reglementat de Legea nr. 52/1994, de totală rea credință au încheiat actul, care în aceste condiții, este lovit de nulitate absolută. II. Apelurile formulate de pârâții M.N. și B.V. împotriva sentinței fondului au fost admise de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 141/ A-C din data de 5 decembrie 2007. Instanța de control judiciar a schimbat în tot sentința nr. 262 din 16 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, și pe fond a respins ca nefondată acțiunea introductivă formulată de reclamantă.

Principalul argument pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția adoptată a constat în calificarea actului încheiat de pârâți ca fiind o promisiune de vânzare-cumpărare prin care promitentul vânzător s-a obligat față de promitentul cumpărător să dobândească în viitor un număr de 800.000 acțiuni emise de SC A. SA pe care să i le vândă, sens în care vânzătorul a făcut demersuri pentru obținerea autorizației C.N.V.M. Cum tranzacția nu s-a finalizat sub aspectul transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, Curtea apreciază că promisiunea de vânzare nu a produs consecințe juridice și pe cale de consecință nu se impune constatarea nulității actului. III. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, la data de 15 ianuarie 2008 solicitând desființarea hotărârii și menținerea ca legală și temeinică a sentinței fondului.

Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În esență, recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, critică motivarea sumară a deciziei atacate susținând că nu explicitează rațiunile pentru care actul încheiat nu se impune a fi anulat. Sub un al doilea aspect recurenta susține că actul încheiat, a avut ca scop fraudarea acționarilor și a societății SC A. SA Rm. Vâlcea respectiv preluarea societății de pârâtul M.N. și înstrăinarea patrimoniului ei, ceea ce s-a și întâmplat, deoarece în prezent, practic societatea nu mai exista. În acest sens, recurenta susține că pârâtul M.N. la data încheierii actului nu deținea decât 355.107 acțiuni emise de societate, iar pentru diferența până la 800.000 acțiuni trebuia să inițieze o ofertă publică, procedură pe care nu a declanșat-o.

Că, prețul de vânzare al acțiunilor convenit în contract a fost de 3 – 4 ori mai mare decât valoare de piață la care se tranzacționau acțiunile A. în perioada 1 aprilie – 24 septembrie 1998. Concluzionând recurenta arată că actul încheiat în aceste condiții încalcă dispozițiile imperative ale legii nr. 52/1994 și ale Regulamentului nr. 6/1995 al C.N.V.M., iar faptul că urmare acestei „promisiuni de vânzare-cumpărare” societatea a fost prejudiciată cu suma de 7.338.431.078 lei sumă pe care a fost obligată să o plătească cu titlu de despăgubiri pârâtului M.N. dovedește caracterul ilicit și imoral al actului încheiat de cei doi pârâți. Intimatul B.V. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, la data de 19 septembrie 2008, iar intimatul M.N.

a depus concluzii scrise la dosar, ambii intimați solicitând respingerea recursului, ca nefondat, față de cele statuate irevocabil, prin decizia 1859 din 4 aprilie 2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că actul încheiat reprezintă o promisiune de vânzare-cumpărare care precede încheierea contractului, astfel că nu este supus condițiilor prevăzute de Legea nr. 52/1994. Asupra recursului. Înalta Curte, analizând, decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este fondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum se va arăta în considerentele ce urmează: 1. Înscrisul încheiat de pârâți, la data de 1 aprilie 1998, este un act juridic, un contract, în sensul dispozițiilor art. 942 – art. 947 C. civ., respectiv un acord între două în vederea stabilirii de raporturi juridice potrivit dreptului obiectiv.

Altfel spus, prin actul încheiat, pârâții și-au asumat drepturi și obligații în anumite condiții, iar această manifestare de voință a fost făcută cu intenția de produce efecte juridice. Potrivit art. 2 din contract, vânzătorul s-a obligat să transmită cumpărătorului dreptul de proprietate asupra unui număr de 800.000 acțiuni deținute la SC A. SA, iar cumpărătorul să plătească prețul de 1.600.000 lei, la termenele și în condițiile stabilite de părți. Cum promisiunea de vânzare constituie în sine o convenție, un contract, este supusă, condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor statuate de art. 948 C. civ. În măsura în care prin convenția încheiată se nesocotesc condițiile de validitate a actului, el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulității.

Din această perspectivă, motivarea instanței de apel, în sensul că, neoperând transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, convenția părților nu a produs consecințe juridice și prin urmare nu se impune constatarea nulității, este lipsită de orice fundament legal. Nulitatea ca sancțiune a nerespectării condițiilor de validitate a actului operează pentru cauze existente la momentul încheierii actului, independent de faptul îndeplinirii obligațiilor asumate. În alți termeni, nulitatea nu se confundă cu rezoluțiunea sau rezilierea care se aplică în caz de neexecutare a obligațiilor generate de contractele sinalagmatice și care intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a convenției.

Or, raționamentul instanței de apel este întemeiat pe această ipoteză a neîndeplinirii obligațiilor asumate de părți respectiv de a vinde și a cumpăra, ceea ce, în raport de obiectul acțiunii, reprezintă o abordare eronată. Mai trebuie precizat în acest punct al analizei, că neîndeplinirea obligațiilor asumate, nu lipsește actul de consecințe juridice, ci atrage răspunderea părții în culpă, considerându-se că s-a încheiat cu contract valabil. Or, din economia motivării instanței de apel ar rezulta că actul neproducând consecințe juridice, nu se mai impune constatarea nulității lui, fiind lipsit de orice semnificație juridică, ca și un act inexistent, ceea ce contravine chiar propriului său raționament, prin raportare la efectele pe care legea le prevede pentru neîndeplinirea obligațiilor de către o parte în contractele sinalagmatice.

Distinct de acestea, probele relevă că, în cauză, convenția încheiată de pârâți și-a produs efecte juridice atât în raporturile dintre pârâți cât și față de terți. În litigiul finalizat prin decizia nr. 1859/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.N. a fost obligat la plata sumei de 2.272.000.000 lei către B.V. cu titlu de penalități datorate pentru neexecutarea unora din obligațiile prevăzute în contractul lor, sumă pe care SC A. SA, în calitate de chemată în garanție a fost obligată să o plătească pârâtului M.N. Instanța de apel, deși invocă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție atunci când califică obiectul contractului drept o promisiune de vânzare-cumpărare, face abstracție de chestiunea esențială dedusă judecății în acel litigiu, prin care s-au invocat clauzele convenției dintre pârâți și s-a statuat asupra consecințelor patrimoniale urmare nerespectării unora dintre acestea.

Revenind la motivul de nulitate absolută invocat prin acțiunea reclamantei și reținut de prima instanță, frauda la lege, este de principiu, potrivit doctrinei și practicii constante a acestei curți, că actul săvârșit în vederea unei fraude nu poate produce efectul urmărit fiind sancționat cu nulitatea absolută. Se socotește fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor. În cauză acțiunile ce au făcut obiectul convenției dintre cei doi pârâți erau emise de SC A. SA societate deschisă, ale cărei acțiuni se puteau tranzacționa pe piața extrabursieră Rasdaq în condițiile prevăzute de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori.

În acest sens, art. 43 din lege, stabilește expres situațiile în care tranzacțiile directe privind valorile mobiliare reglementate de lege sunt permise cu mențiunea că: „niciuna din părțile într-o tranziție privată nu este sau nu devine acționar semnificativ; tranzacțiile private cu valori mobiliare ale oricărei emitent nu vor depăși într-o perioadă de 12 luni un număr de valori mobiliare echivalent cu 1 % din totalul respectivelor valori mobiliare puse în circulație; sunt interzise tranzacțiile altfel decât prin ofertă publică în care una din părți este … acționar semnificativ”. Conform art. 2 lit. c) din lege, acționar semnificativ este orice persoană care nemijlocit și singură deține sau este proprietar de acțiuni sau alte valori mobiliare reprezentând cel puțin 5 % din capitalul subscris al emitentului.

Prin urmare, pârâtul M.N. în calitate de acționar semnificativ care deținea peste 5 % din numărul total de acțiuni emise de societate putea tranzacționa pachetul său de acțiuni numai prin ofertă publică și corespunzător pârâtul B.V. putea cumpăra pachetul de acțiuni trimițând o ofertă publică de cumpărare prin intermediul unei societăți de valori mobiliare care avea autorizarea C.N.V.M., fiind interzisă inițierea unei tranzacții private directe cu privire la vânzarea-cumpărarea acestor acțiuni potrivit dispozițiilor legale susmenționate. Caracterul fraudulos al convenției private încheiate de pârâți rezidă în intenția evidentă de a încălca aceste dispoziții legale.

Astfel, deși prevăd că transferul dreptului de proprietate asupra acțiunii se va realiza printr-o societate de intermediere autorizată de C.N.V.M., convin că această tranzacție să se desfășoare în anumite condiții statuate în convenția privată, la un anume preț stabilind în acest sens răspunderi patrimoniale pentru neîndeplinirea acestor obligații. Cu alte cuvinte prin trimiterea la dispozițiile din Legea nr. 52/1994, convenția dintre părți nu capătă un caracter legal de vreme ce însăși încheierea ei este prohibită de lege, așa încât orice demers deliberat cu scopul de a eluda sensul și finalitatea legii constituie o fraudă la lege sancționată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiții.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârea curții de apel, nesocotește dispozițiile legale sus-menționate care impuneau lipsirea de efecte a convenției încheiate de părți pentru frauda la lege, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va modifica decizia curții de apel în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți împotriva sentinței nr. 262 din 16 martie 2007 a Tribunalului Vâlcea, pe care o va menține ca fiind legală. Pe cale de consecință, va fi respinsă și cererea de intervenție accesorie în interesul pârâților formulată de intimatul U.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.A.M.A.T. RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr. 141/ A-C din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelurile declarate de pârâții B.V. și M.N. împotriva sentinței nr. 262 din 16 martie 2007 a Tribunalului Vrancea și cererea de intervenție accesorie formulată de intimatul U.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.