ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 octombrie 2006 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.J. - comisia pentru constarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, contestând Decizia nr. 105/2004 din 14 septembrie 2006 emisă de pârât prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă. În motivarea acțiunii, reclamantul susține că se încadrează în prevederile O.U.G.
nr. 214/1999, arătând, în esență, că i s-a desfăcut contractul de muncă de la Institutul Politehnic Galați în luna septembrie 1958 din motive politice, întrucât tatăl său fusese comerciant și exclus din P.C.R., iar reclamantul a fost exclus din U.T.C., fiind astfel victima măsurilor represive luate în anul 1958 de conducerea comunistă a statului împotriva cadrelor didactice și studenților „reacționari", pentru a preîntâmpina evenimente de genul celor care au avut loc în perioada 1956-1958 în centre universitare precum Timișoara, București și Iași. În probațiune, reclamantul a depus adresa nr. 105/2004 din 20 septembrie 2006 emisă de M.J.
- comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, cererea adresată acestei Comisii, adresa din 15 septembrie 1958 a Institutului Politehnic Galați prin care i se aducea la cunoștință încetarea activității în calitate de asistent la Catedra de Tehnologia Mecanicii, copia Ordinului nr. 8/1958 al rectorului Institutului Politehnic Galați prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de asistent, în temeiul art. 20 ultimul alineat C. muncii și al Instrucțiunilor Ministerului învățământului nr. 1003, corespondența purtată cu M.E.C. și A.N. în vederea obținerii unei copii a Instrucțiunilor Ministerului învățământului nr. 1003/1958. De asemenea, reclamantul a mai depus carnetul de membru al P.S.D.
și procesul-verbal de naționalizare a casei familiei O. Prin sentința civilă nr. 16/ F din 18 februarie 2008, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada prin nici unul din înscrisurile depuse în probațiune a aspectelor pe care le susține pentru a beneficia de regimul acordat prin O.U.G. nr. 214/1999, astfel că, în mod corect, pârâtul i-a respins cererea de acordare a calității de luptător în rezistenta anticomunistă. Împotriva sentinței civile nr. 16/ F din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, examinare a declarat recurs reclamantul O.I.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, prin urmare, admiterea acțiunii și acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în conformitate cu O.U.G. nr. 214/1999. În dezvoltarea căii de atac, recurentul amintește dispozițiile art. 3 din actul normativ anterior individualizat și susține că probele administrate în cauză nu au fost evaluate în mod corespunzător. În dovedirea cererii de recurs au fost depuse la dosar înscrisuri noi (filele 4, 16-20 dosar). Prin întâmpinarea de la filele 23-25 dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin adresa din 18 mai 2007, Universitatea D.J. din Galați atestă faptul că recurentul a fost angajat al Institutului Politehnic Galați în perioada septembrie 1956 – septembrie 1958, în funcția de asistent universitar, la catedra de Tehnologie Mecanic; prin ordinul nr. 8/1958 emis de rectorul institutului, recurentului i s-a desfăcut contractul de muncă, începând cu data de 16 septembrie 1958. În plus, același înscris atestă faptul că, potrivit declarațiilor foștilor colegi și studenți ai recurentului, perioada în care a fost emis ordinul anterior menționat a fost o perioadă în care mai multe cadre didactice, printre care și recurentul, au fost înlăturate din sistemul de învățământ, pentru motive politice.
Acest înscris se coroborează cu alte probatorii administrate în cauză, inclusiv cu declarațiile și aprecierile extrajudiciare aflate la filele 16-20 dosar recurs. Pe cale de consecință, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. 1-3 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantului, va anula Decizia nr. 105/2004 din 14 septembrie 2006 emisă de pârâtă și va obliga pârâta să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, fiind vorba de o persoană supusă, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de O.I. împotriva sentinței civile nr. 16/ F din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului, anulează Decizia nr. 105/2004 din 14 septembrie 2006 emisă de pârâtă și obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.