ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 477/ CA din 26 mai 2008 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă acțiunea reclamatelor SC C.D.L.P.

SRL Isaccea și SC A.K.P. SRL Tulcea în contradictoriu cu Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantele SC C.D.L.P. S.R.L. Isaccea

și SC A.K.P. SRL Tulcea au solicitat recunoașterea calității de beneficiare a

prevederilor Legi nr. 381/2002 și a dreptului la despăgubiri pentru

prejudiciile suferite la cultura de soia în urma secetei excesive din vara

anului 2007.

Instanța de fond a reținut

că prin H.G. nr. 636/2007 modificată și completată de H.G. nr. 1202/2007 a fost

declarată stare de calamitate naturală în agricultură pentru o serie de zone

(inclusiv Dobrogea) și de culturi însămânțate în tomna anului 2006 și primăvara

lui 2007, iar cultura de soia nu a fost trecută printre soiurile pentru care se

acordă despăgubiri, legiuitorul procedând la selecția culturilor agricole calamitate

în funcție de importanța strategică a acestora.

De asemenea, instanța a

reținut că pentru a fi inițiată o hotărâre de guvern în vederea obținerii de

despăgubiri este necesar ca terenurile să nu fie amenajate la irigat sau să nu

aibă posibilitatea amenajării unui sistem de irigare, condiție pe care

reclamantele nu o îndeplinesc.

Instanța de fond a constatat

că reclamantele nu au administrat probe în susținerea cererii de chemare în

judecată, astfel încât acțiunea formulată este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantele SC C.D.L.P. SRL Isaccea și SC A.K.P. SRL Tulcea

solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași instanțe,

motivat de faptul că prima instanță nu a soluționat fiecare capăt de cerere așa

cum a fost formulat și nu a răspuns la excepțiile invocate în cauză, ca de

altfel nici uneia dintre chestiunile litigioase.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentele au solicitat să

fie observată adevărata situație de fapt în contextul prevederilor legale

indicate în acțiune, respectiv că Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Tulcea a înaintat situația calamității culturilor de soia din acest

județ, incluzându-se și pe cele înființate de către acestea, însă în mod abuziv

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a refuzat să îndeplinească

formalitățile administrative legale atunci când nu a înaintat către Guvernul

României situația culturilor de soia calamitate, nesocotind dispozițiile art. 14

din Legea nr. 381/2002.

Guvernul României a formulat

întâmpinare, reiterând excepțiile invocate de judecata în fond, fără a exercita

însă calea de atac a recursului împotriva modalității în care au fost

soluționate de prima instanță.

Prin urmare, acestea nu pot

fi examinate de instanța de recurs anterior pronunțării soluției asupra

recursurilor reclamantelor, o atare obligație subzistând numai în ipoteza

adoptării unei eventuale soluții de casare a respectivei hotărâri, urmată de rejudecarea

în fond a cauzei, astfel încât să se asigure respectarea principiului

neagravării situației reclamantelor în propria cale de atac, prin soluționarea

cauzei pe excepții și nu pe fond.

În ceea ce privește fondul

cauzei, s-a apreciat că acțiunea reclamantelor este neîntemeiată, cum corect a

reținut prima instanță.

În opinia acestui intimat,

reclamantele nu sunt îndreptățite să-și invoce propria lipsă de precauție care

a condus la generarea prejudiciului ce se urmărește a fi acoperit prin această

acțiune, respectiv nesocotirea caracteristicilor speciei cultivate care este

sensibilă la condițiile de umiditate, putând fi cultivată numai acolo unde

există posibilitatea de irigare, precum și a lipsei totale de precipitații pe

tot parcursul iernii 2006/2007 și a primăverii anului 2007, care trebuia să

constituie un semnal de alarmă pentru toți producătorii de soia.

Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Examinând actele dosarului

și criticile recurentelor, prin prisma dispozițiilor art. 304, 304

1

C.

proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului

judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele

în continuare arătate.

Principiul rolului activ al

judecătorului consacrat prin art. 129 C. proc. civ. obligă instanța să dea

acțiunii calificarea juridică exactă în funcție de natura dreptului și scopul

urmărit prin exercitarea ei, fără a se orienta după sensul literal al

termenilor folosiți sau modalitatea de formulare a unor petite distincte subsumate

aceluiași scop și în funcție de această calificare să verifice condițiile de

admisibilitate a cererii, pronunțându-se, în toate cazurile, numai asupra

obiectului acesteia determinat în condițiile legii.

Reglementând obiectul

acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

dispune că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns

în termenul legal, poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea

pagubei și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de

efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În considerarea acestor

dispoziții legale și în raport cu conținutul cererii de chemare în judecată, în

mod corect prima instanță s-a considerat legal învestită cu soluționarea unei

acțiuni în contencios administrativ având ca obiect refuzul nejustificat la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a îndeplini formalitățile administrative

legale pentru acordarea despăgubirilor producătorilor agricoli de soia, conform

art. 14 din Legea nr. 381/2002, pe baza documentației privind culturile

calamitate din județul Tulcea, incluzându-le și pe cele ale reclamantelor, înaintată

de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Tulcea și, respectiv,

obligarea Guvernului României să emită o hotărâre prin care să declare starea

de calamitate și pentru culturile de soia și să stabilească limitele

despăgubirilor cuvenite acestor producători, pronunțându-se, în limitele

acestei învestiri, asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acestei

acțiuni.

Prin urmare, criticile

recurentelor privind neexaminarea unor capete de cerere nu pot fi primite.

Actele dosarului atestă

totodată faptul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii,

concluzia primei instanțe privind netemeinicia acțiunii reclamantelor fiind

întrutotul justificată.

Astfel, Legea nr. 381/2002

are drept scop despăgubirea producătorilor agricoli pentru daune produse prin

fenomene naturale. În temeiul acesteia, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale sesizează Guvernul care, în funcție de calamitățile naturale și de

mărimea zonelor afectate, declară prin hotărâre starea de calamitate și apoi

aprobă, prin act similar, soiurile de plante afectate de fenomenele naturale,

precum și atribuirea, pe baza calculelor stabilite de autoritățile de

specialitate ale administrației publice centrale, a sumelor cuvenite

despăgubirilor .

Acordarea despăgubirilor

este condiționată de îndeplinirea anumitor formalități imperativ prevăzute de

lege, în cadrul procedurilor prealabile privind constatarea daunelor și

stabilirea valorii despăgubirilor ținându-se seama și de devizele-cadru

elaborate de Institutul de Economie Agricolă.

Elaborarea hotărârii de

Guvern privind declararea stării de calamitate se face pe baza informațiilor

primite de la Autoritatea Național de Meteorologie cu privire la aria de

răspândire și intensitatea fenomenului meteorologic, precum și de la direcțiile

pentru agricultură județene cu privire la suprafețele afectate pe culturile

asigurate și la gradul de afectare a acestora.

În contextul fenomenelor

metodologice extreme (secetă excesivă persistentă în timp) din primăvara - vara

anului 2007, care s-au manifestat pe areale extinse, afectând întreg teritoriul

țării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 38/2002, Guvernul României a emis H.G. nr.

636 din 20 iunie 2007, cu modificările ulterioare, privind declararea stării de

calamitate naturală pentru culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică,

rapiță, porumb boabe și floarea soarelui, precum și stabilirea nivelului maxim al

sumei ce poate fi acordată ca despăgubire ca fiind 70% din cheltuielile

efectuate până la data producerii fenomenului.

Dată fiind situația

excepțională cu care s-a confruntat țara, numărul mare al producătorilor

agricoli prejudiciați și fondurile bugetare limitate, în acordarea

despăgubirilor s-a impus o prioritizare a culturilor agricole în funcție de

importanța strategică a acestora, astfel încât refuzul pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de a îndeplini formalitățile de

despăgubiri și pentru culturile de soia nu poate fi apreciat ca fiind

nejustificat, concluzia primei instanței cu privire la netemeinicia acțiunii

reclamantelor fiind justificată.

La adoptarea soluției de

excludere a culturilor de soia din categoria celor pentru a căror calamitare se

pot acorda despăgubiri au fost avute în vedere și caracteristicile acestei

specii de notorietate fiind faptul că soia este o plantă de zi scurtă,

sensibilă la temperatură și lumină, dar mai ales la condițiile de umiditate.

Din această perspectivă

prevederile producătorilor agricoli de soia le revenea obligația de a asigura

culturilor un regim de irigare în strânsă concordanță cu necesitățile specifice

planei, cu precipitațiile căzute și cu perioadele critice din timpul

vegetației, una din condițiile impuse de Legea nr. 381/2002 pentru a se putea

promova o hotărâre de Guvern în vederea obținerii despăgubirilor fiind și aceea

ca terenul să nu fie amenajat la irigat sau să nu aibă posibilitatea amenajării

unui sistem de irigare, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de

irigare preexistent.

Or, din actele dosarului

rezultă că reclamantele au înființat culturi de soia în localitățile Isaccea și

Luncavița, în regim neirigat, deși județul Tulcea este un județ preponderent

amenajat la irigat, prin colectarea apei din Dunăre, iar după înființarea

acestora nu au procedat, conform tehnologiei, la irigarea lor.

Prim urmare, nici din

această perspectivă pretențiile recurentelor nu sunt justificate, acestea

neputându-și invoca propria culpă și lipsă de precauție manifestată la

înființarea respectivei culturi pentru a obține acoperirea pierderilor

suferite, cum corect a reținut instanța de fond.

Față de cele expuse, nefiind

dat în speță nici un motiv de nelegalitate care să atragă casarea hotărârii

atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC C.D.L.P. SRL Isaccea și SC A.K.P. SRL Tulcea împotriva sentinței civile nr.

477/ CA din 26 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2009.