ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1453/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării – UM 02384, anularea deciziei de imputare nr. T/A 2560 din 18 aprilie 2007 emisă de Ministerul Apărării Naționale – UM nr. 02384 – Garnizoana Tunari precum și suspendarea aplicării acestei decizii, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestei cauze. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în speță, sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și existența unei pagube iminente.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea pronunțată la termenul din 29 octombrie 2008, în dosarul nr. 14666/3/2008, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că nu a fost îndeplinită condiția existenței unei pagube iminente, cu caracter ireversibil, care să necesite prevenirea prin suspendare, deoarece, în cauză, reclamantul poate cere restituirea sumelor încasate în baza deciziei de imputare, în ipoteza unei soluții de admitere a acțiunii în anulare. Împotriva susmenționatei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul V.M. În motivarea cererii, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. 1. Recurentul susține că cererea sa de suspendare îndeplinea condiția „cazului bine justificat”, întrucât reprezentanții pârâtei, precum și comisia de imputare nu au examinat și nu au solicitat temeiul juridic al emiterii deciziei de imputare și anume: contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar și actele din care rezultă paguba efectivă creată de el Ministerului Apărării prin demisia lui. Arată recurentul că în decizia de imputare nu s-au luat în considerare: scăderea cheltuielilor aferente stagiului militar obligatoriu și gratuit; cheltuielile reale pentru întreținerea sa în perioada școlarizării, dar s-au trecut cheltuielile de întreținere ca pentru un student școlarizat la data trecerii în rezervă a reclamantului.

Susține recurentul că, în mod greșit, s-au inclus în cheltuieli cele pentru ultimul an de studii (echipament, cazarmament), deși în acesta era deja ofițer și beneficia de alte drepturi și cheltuieli. Consideră recurentul că stabilirea greșită și nelegală a cheltuielilor este cauzată de aplicarea de către pârât a unei legislații abrogate: Legea nr. 46/1996, Ordinul nr. 45/1991 și H.G. nr. 550/1990. De asemenea, susține recurentul că, în practica Comisiei de imputare, s-au pronunțat soluții diferite în cauze similare, ceea ce dovedește nelegalitatea deciziei atacate.

2. În ceea ce privește îndeplinirea condiției „pagubei iminente”, recurentul susține că a dovedit-o prin somația de plată pe care a primit-o la 18 septembrie 2007 și a titlului executoriu nr. 1354 din aceeași dată, iar la suma din titlu sunt calculate penalități de către Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cuantumul creanței fiind considerabil și constituind un prejudiciu material viitor și previzibil. Recurentul invocă în sprijinul acestei susțineri dispozițiile art. 141 alin. (1) și 10 și art. 142 alin. (1) și (3) din Codul de procedură fiscală, arătând că paguba nu trebuie să fie ireversibilă, cum a considerat, în mod greșit, prima instanță, ci doar iminentă. Arată recurentul că dacă ar fi supus executării silite mobiliare, ulterior, dacă ar câștiga procesul în fond, nu ar mai putea recupera bunurile pierdute astfel, ci doar sumele încasate în plus din valoarea bunurilor, ceea ce ar însemna că paguba sa va fi și ireversibilă.

Pe de altă parte, consideră recurentul că instanța de fond a apreciat greșit noțiunea de „pagubă iminentă” prin asimilarea ei, eronată, cu condițiile speciale ale procedurii speciale ale ordonanței președințiale din art. 581 C. proc. civ., deși Legea nr. 554/2004 este una specială. Recursul nu se fondează. 1.Dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definesc sintagma „cazuri bine justificate” ca acele împrejurări, legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Reclamantul–recurent a invocat, ca argument al îndeplinirii primei condiții din art. 14 al legii, situația că valoarea bănească imputată nu cuprinde cheltuielile efective și nici valoarea de la data realizării lor, dar toate acestea sunt chestiuni de fond privind temeinicia imputației, care nu pot fi antamate, în soluționarea unei cereri de suspendare a executării.

Pe de altă parte, din punct de vedere formal, singurul care interesează într-o cerere de suspendare a executării, recurentul nu a dovedit nelegalitatea deciziei de imputare care să creeze „îndoiala serioasă” cerută de lege. De altfel, la cererea de suspendare a executării reclamantul a invocat numai înscrisurile privind executarea silită începută de Administrația Finanțelor Publice Târgoviște , iar nu decizia de imputare, ca act administrativ formal suspus controlului, iar criticile privind paguba iminentă vizează în fapt titlul executoriu și necompetența organelor care l-au emis. În fine, în ceea ce privește temeiurile legale abrogate pe care s-ar sprijini decizia de imputare este de observat că ele se referă tot la temeinicia stabilirii cheltuielilor pe categorii, aspect care nu poate face obiectul decât al analizei în fond a deciziei.

2. Având în vedere că dispozițiile art. 14 prevăd cumulativ existența celor două condiții, în absența dovedirii „cazului bine justificat”, este inutil a mai analiza existența unei „pagube iminente”. Se cuvine însă a observa că dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, definind „paguba iminentă” ca „prejudiciu material viitor și previzibil” care ar putea fi produs de actul administrativ atacat, au în vedere nu valoarea însăși a unei obligații pe care actul ar stabili-o în principal în sarcina persoanei pentru care a fost emis, ci efectele materiale prejudiciabile pe care actul le va produce în viitor. Din acest punct de vedere, motivarea instanței de fond este corectă și nu are nicio legătură cu ordonanța președințială din art. 581 C. proc.

civ. Situația că cele două proceduri, suspendarea executării din art. 14 al Legi nr. 554/2004 și ordonanța președințială prevăzut de art. 581 C. proc. civ., prezintă asemănări este un efect care decurge din modul de reglementare, iar nu din voința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva încheierii din 29 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 14666/3/2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.