ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1453/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării

– UM 02384, anularea deciziei de imputare nr. T/A 2560 din 18 aprilie 2007

emisă de Ministerul Apărării Naționale – UM nr. 02384 – Garnizoana Tunari

precum și suspendarea aplicării acestei decizii, în temeiul art. 15 din Legea

nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestei cauze.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, în speță, sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului

administrativ, respectiv cazul bine justificat și existența unei pagube

iminente.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea pronunțată la termenul

din 29 octombrie 2008, în dosarul nr. 14666/3/2008, a respins cererea de

suspendare, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că nu a fost îndeplinită condiția existenței unei pagube iminente,

cu caracter ireversibil, care să necesite prevenirea prin suspendare, deoarece,

în cauză, reclamantul poate cere restituirea sumelor încasate în baza deciziei

de imputare, în ipoteza unei soluții de admitere a acțiunii în anulare.

Împotriva susmenționatei încheieri a

declarat recurs, în termenul legal, reclamantul V.M.

În motivarea cererii, recurentul invocă

dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a, arătând că hotărârea a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

suspendare îndeplinea condiția „cazului bine justificat”, întrucât reprezentanții

pârâtei, precum și comisia de imputare nu au examinat și nu au solicitat

temeiul juridic al emiterii deciziei de imputare și anume: contractul privind

exercitarea profesiei de cadru militar și actele din care rezultă paguba

efectivă creată de el Ministerului Apărării prin demisia lui.

Arată recurentul că în decizia de

imputare nu s-au luat în considerare: scăderea cheltuielilor aferente stagiului

militar obligatoriu și gratuit; cheltuielile reale pentru întreținerea sa în

perioada școlarizării, dar s-au trecut cheltuielile de întreținere ca pentru un

student școlarizat la data trecerii în rezervă a reclamantului.

Susține recurentul că, în mod greșit,

s-au inclus în cheltuieli cele pentru ultimul an de studii (echipament,

cazarmament), deși în acesta era deja ofițer și beneficia de alte drepturi și

cheltuieli.

Consideră recurentul că stabilirea greșită

și nelegală a cheltuielilor este cauzată de aplicarea de către pârât a unei

legislații abrogate: Legea nr. 46/1996, Ordinul nr. 45/1991 și H.G. nr.

550/1990.

De asemenea, susține recurentul că, în

practica Comisiei de imputare, s-au pronunțat soluții diferite în cauze

similare, ceea ce dovedește nelegalitatea deciziei atacate.

condiției „pagubei iminente”, recurentul susține că a dovedit-o prin somația de

plată pe care a primit-o la 18 septembrie 2007 și a titlului executoriu nr.

1354 din aceeași dată, iar la suma din titlu sunt calculate penalități de către

Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cuantumul creanței fiind considerabil

și constituind un prejudiciu material viitor și previzibil.

Recurentul invocă în sprijinul acestei

susțineri dispozițiile art. 141 alin. (1) și 10 și art. 142 alin. (1) și (3)

din Codul de procedură fiscală, arătând că paguba nu trebuie să fie

ireversibilă, cum a considerat, în mod greșit, prima instanță, ci doar iminentă.

Arată recurentul că dacă ar fi supus

executării silite mobiliare, ulterior, dacă ar câștiga procesul în fond, nu ar

mai putea recupera bunurile pierdute astfel, ci doar sumele încasate în plus

din valoarea bunurilor, ceea ce ar însemna că paguba sa va fi și ireversibilă.

Pe de altă parte, consideră recurentul că

instanța de fond a apreciat greșit noțiunea de „pagubă iminentă” prin asimilarea

ei, eronată, cu condițiile speciale ale procedurii speciale ale ordonanței

președințiale din art. 581 C. proc. civ., deși Legea nr. 554/2004 este una

specială.

Recursul nu se fondează.

1.Dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. t)

din Legea nr. 554/2004 definesc sintagma „cazuri bine justificate” ca acele

împrejurări, legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Reclamantul–recurent a invocat, ca

argument al îndeplinirii primei condiții din art. 14 al legii, situația că

valoarea bănească imputată nu cuprinde cheltuielile efective și nici valoarea de

la data realizării lor, dar toate acestea sunt chestiuni de fond privind temeinicia

imputației, care nu pot fi antamate, în soluționarea unei cereri de suspendare

a executării.

Pe de altă parte, din punct de vedere

formal, singurul care interesează într-o cerere de suspendare a executării,

recurentul nu a dovedit nelegalitatea deciziei de imputare care să creeze

„îndoiala serioasă” cerută de lege.

De altfel, la cererea de suspendare a

executării reclamantul a invocat numai înscrisurile privind executarea silită

începută de Administrația Finanțelor Publice Târgoviște , iar nu decizia de

imputare, ca act administrativ formal suspus controlului, iar criticile privind

paguba iminentă vizează în fapt titlul executoriu și necompetența organelor

care l-au emis.

În fine, în ceea ce privește temeiurile

legale abrogate pe care s-ar sprijini decizia de imputare este de observat că

ele se referă tot la temeinicia stabilirii cheltuielilor pe categorii, aspect

care nu poate face obiectul decât al analizei în fond a deciziei.

14 prevăd cumulativ existența celor două condiții, în absența dovedirii

„cazului bine justificat”, este inutil a mai analiza existența unei „pagube

iminente”.

Se cuvine însă a observa că dispozițiile

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, definind „paguba iminentă” ca

„prejudiciu material viitor și previzibil” care ar putea fi produs de actul

administrativ atacat, au în vedere nu valoarea însăși a unei obligații pe care

actul ar stabili-o în principal în sarcina persoanei pentru care a fost emis,

ci efectele materiale prejudiciabile pe care actul le va produce în viitor.

Din acest punct de vedere, motivarea

instanței de fond este corectă și nu are nicio legătură cu ordonanța

președințială din art. 581 C. proc. civ.

Situația că cele două proceduri,

suspendarea executării din art. 14 al Legi nr. 554/2004 și ordonanța

președințială prevăzut de art. 581 C. proc. civ., prezintă asemănări este un

efect care decurge din modul de reglementare, iar nu din voința instanței de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

V.M. împotriva încheierii din 29 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.

14666/3/2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie 2009.