ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Galați, reclamantul M.N. a chemat în judecată Ministerul Sănătății Publice solicitând suspendarea executării Ordinului 669 din 23 mai 2007 al M.S.P. de eliberare a reclamantului din funcția de director financiar - contabil interimar al Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon" Focșani, până la soluționarea pe fond a cauzei. În motivarea cererii s-a arătat că prin Dispoziția nr. 513 din 18 decembrie 2006 a managerului spitalului, dr. M.I.N., reclamantul a fost numit pe funcția de director financiar - contabil, de la data de 15 decembrie 2006 până la ocuparea postului prin concurs, activând până la data de 23 mai 2007 când a primit prin fax Ordinul nr. 669 de eliberare din funcție.
La 4 iunie 2007 a inițiat procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 solicitând autorității publice emitente revocarea Ordinului contestat și plata drepturilor salariale aferente funcției de care este lipsit. Soluționarea cauzei a fost strămutată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, la Cutea de Apel Ploiești care, prin sentința nr. 152 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamantul M.N., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 669/2007 al M.S.P. până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamantul, cu adresa existentă la fila 7 dosar fond, a făcut dovada transmiterii către Ministerul Sănătății Publice a plângerii prealabile împotriva Ordinului 669/2007 prin care a fost eliberat din funcție.
În ce privește cazul bine justificat se constată că aparența dreptului este în favoarea reclamantului care a susținut nelegalitatea actului pentru emiterea lui de către reprezentantul unei alte instituții decât cea care l-a numit, eliberarea din funcție în lipsa unei cercetări administrative prealabile și lipsa unei motivări în fapt a actului contestat. Paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale, cât și din imposibilitatea certă, concretă și obiectivă de îndeplinire a indicatorilor de performanță ai managementului preliminări pentru anul 2007, stabiliți în cadrul negocierilor cu Autoritatea de Sănătate Publică, precum și imposibilitatea unor alte obiective și proiecte pe anul 2007, inclusiv din finanțare externă, a căror blocare este de natură să creeze grave prejudicii sistemului sanitar local.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Sănătății Publice criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute , respectiv a judecat cauza la termenul din data de 4 octombrie 2007 fiind prima zi de înfățișare și, totodată, primul termen de judecată la care reprezentantul acestuia a formulat, în condițiile art. 152 C. proc. civ., cerere de amânare; Instanța de fond nu a repus cauza pe rol, văzând că recurentul a invocat o excepție , aceea a lipsei de interes a petentului, excepție ridicată în Notele de concluzii scrise.
În intervalul de timp 4 octombrie-11 octombrie 2007, recurentul a depus note de concluzii scrise prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii de suspendare formulată de petent, în condițiile în care în cauză nu s-a formulat acțiune în anularea actului administrativ, obligație legală a petentului rezultată din interpretarea per a contrario a textului art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, de modificare a legii contenciosului administrativ, publicată în M.OF. nr. 510 din 30 iulie 2007. În textul art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 se arată: " în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Neprocedând la introducerea acțiunii în anularea actului administrativ în cele 60 zile, termen de decădere, rezultă inadmisibilitatea cererii de suspendare formulată de petent.
Sentința nr. 152 din 11 octombrie 2007 este netemeinică (art. 304 1 C. proc. civ.) deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de urgență, respectiv de producere a unei pagube iminente, simpla argumentație cum că petentul ar fi lipsit de drepturile bănești nefiind de natură a impune admiterea cererii de suspendare. Mai mult, argumentul instanței de fond potrivit căruia Spitalul de Urgență din municipiul Focșani ar fi lipsit în această perioadă de conducere managerială, prin lipsa de la conducere a reclamantului M.N. este lipsit de suport deoarece în perioada respectivă Ministerul Sănătății Publice a numit prin ordin o nouă conducere.
Înalta Curte constată că recursul este fondat motiv pentru care îl va admite pentru următoarele considerente: Critica ce vizează faptul că instanța de fond nu a luat în considerare cererea de amânare formulată de avocatul recurentei-pârâte la primul termen de judecată nu poate fi reținută, deoarece instanța nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată. Situația invocată de recurent nu poate constitui un motiv care să ducă la anularea deciziei, deoarece instanța este îndreptățită să acorde un termen pentru lipsă de apărare potrivit art. 156 C. proc. civ., numai dacă această cerere este temeinic motivată. Or, deși în cuprinsul cererii avocatul a afirmat că este nevoit să pună concluzii la altă instanță, nu a probat acest lucru.
În plus, când instanța respinge cererea de amânare, urmează să amâne pronunțarea soluției pentru a-i da posibilitatea părții de a pune concluzii scrise, ceea ce a și făcut instanța de fond. Nici susținerea potrivit căreia instanța era obligată să repună cauza pe rol după ce a amânat pronunțarea și a primit concluziile scrise nu poate fi primită, întrucât pricina poate fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi lămuriri, în condițiile art. 151 C. proc. civ., ceea ce nu era cazul în speță, instanța pronunțându-se în temeiul dovezilor administrate. Însă, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de suspendare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Existența unui caz bine justificat nu poate fi reținută decât dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza și în vederea executării legii.
Or, formal, actul administrativ în discuție a fost emis de persoana competentă, întrucât ministrul sănătății publice este persoana cu care s-a încheiat contractul de management și tot ministrul este cel care l-a numit în funcție pe intimatul-reclamant, prin Ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006. În cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudecat fondul litigiului, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului, astfel încât incidența în speță a dispozițiilor art. 182 lit. e) coroborat cu art. 183 din Legea nr. 95/2006 și departajarea competențelor dintre ministru și managerul spitalului, excede prezentei analize.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului. Nici această condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că simpla susținere potrivit căreia paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale cât și din imposibilitatea certă, concretă și obiectivă de îndeplinire a indicatorilor de performanță ai managementului preliminar pentru anul 2007, nu satisface cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Necontestat, după eliberarea din funcție a conducerii Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, ca efect al constatărilor cuprinse în raportul de control nr. EN 4188 din 20 aprilie 2007 întocmit de Direcția Control din cadrul M.S.P., a fost numită o nouă conducere astfel încât intimatul-reclamant nu are nici un temei pentru a invoca în beneficiul său perturbarea gravă a activității în instituția publică, determinată de actul administrativ a cărui suspendare o solicită. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată, reținând și că motivul de recurs referitor la încetarea de drept a suspendării pentru neintroducerea acțiunii în anularea actului în termen de 60 de zile, nu constituie o critică propriu-zisă a sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 152 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul M.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.