ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2008

HOTĂRÂRE
21.03.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții

de Apel Galați, reclamantul M.N. a chemat în judecată Ministerul Sănătății

Publice solicitând suspendarea executării Ordinului 669 din 23 mai 2007 al

M.S.P. de eliberare a reclamantului din funcția de director financiar -

contabil interimar al Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon" Focșani, până

la soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea

cererii s-a arătat că prin Dispoziția nr. 513 din 18 decembrie 2006 a

managerului spitalului, dr. M.I.N., reclamantul a fost numit pe funcția de

director financiar - contabil, de la data de 15 decembrie 2006 până la ocuparea

postului prin concurs, activând până la data de 23 mai 2007 când a primit prin

fax Ordinul nr. 669 de eliberare din funcție.

La 4

iunie 2007 a inițiat procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de

dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 solicitând autorității publice emitente

revocarea Ordinului contestat și plata drepturilor salariale aferente funcției

de care este lipsit.

Soluționarea cauzei a fost strămutată de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, la Cutea de Apel Ploiești care, prin sentința nr. 152 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel

Ploiești,

secția comercială și contencios administrativ, a

admis cererea formulată de reclamantul M.N., a dispus suspendarea executării

Ordinului nr. 669/2007 al M.S.P. până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

că reclamantul, cu adresa existentă la fila 7 dosar fond, a făcut dovada

transmiterii către Ministerul Sănătății Publice a plângerii prealabile

împotriva Ordinului 669/2007 prin care a fost eliberat din funcție.

În ce privește cazul bine justificat se constată că aparența dreptului

este în favoarea reclamantului care a susținut nelegalitatea actului pentru

emiterea lui de către reprezentantul unei alte instituții decât cea care l-a

numit, eliberarea din funcție în lipsa unei cercetări administrative prealabile

și lipsa unei motivări în fapt a actului contestat.

Paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile

salariale, cât și din imposibilitatea certă, concretă și obiectivă de

îndeplinire a indicatorilor de performanță ai managementului preliminări pentru

anul 2007, stabiliți în cadrul negocierilor cu Autoritatea de Sănătate Publică,

precum și imposibilitatea unor alte obiective și proiecte pe anul 2007,

inclusiv din finanțare externă, a căror blocare este de natură să creeze grave

prejudicii sistemului sanitar local.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Ministerul Sănătății Publice criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a arătat că hotărârea

pronunțată de instanța de fond

este nelegală

potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

deoarece

instanța

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

absolute

, respectiv a judecat cauza la termenul din data de 4 octombrie 2007

fiind prima zi de înfățișare

și, totodată, primul termen de judecată la care reprezentantul acestuia a

formulat, în condițiile

art. 152 C. proc.

civ., cerere de amânare;

Instanța de

fond nu a repus cauza pe rol, văzând că recurentul a invocat

o excepție

,

aceea a lipsei de interes a petentului, excepție ridicată în Notele de

concluzii scrise.

În

intervalul de timp 4 octombrie-11

octombrie 2007, recurentul a depus note de concluzii scrise prin care a invocat

excepția lipsei de interes a cererii de suspendare

formulată de petent, în condițiile în care în cauză nu s-a formulat

acțiune în anularea actului administrativ, obligație legală a petentului

rezultată din interpretarea per a contrario a textului art. 14 alin. (1) al

Legii nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, de modificare a legii

contenciosului

administrativ,

publicată în M.OF. nr. 510 din 30 iulie 2007.

În textul art. 14 alin. (1) din Legea

554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 se arată: " în cazul în care

persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de

zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Neprocedând

la introducerea acțiunii în anularea actului administrativ în cele 60 zile,

termen de decădere,

rezultă

inadmisibilitatea cererii de suspendare formulată de

petent.

Sentința

nr. 152 din 11 octombrie 2007 este netemeinică (art. 304

1

civ.) deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de urgență,

respectiv de producere a unei pagube iminente,

simpla

argumentație cum că petentul ar fi lipsit de drepturile bănești nefiind

de

natură a impune admiterea cererii de suspendare.

Mai mult, argumentul instanței de fond potrivit căruia

Spitalul de

Urgență din municipiul Focșani ar fi lipsit în această

perioadă de conducere

managerială, prin lipsa de la conducere a

reclamantului M.N. este

lipsit de suport deoarece în perioada

respectivă Ministerul Sănătății Publice

a numit prin ordin o nouă conducere.

Înalta

Curte constată că recursul este fondat motiv pentru care îl va admite pentru

următoarele considerente:

Critica

ce vizează faptul că instanța de fond nu a luat în considerare cererea de

amânare formulată de avocatul recurentei-pârâte la primul termen de judecată nu

poate fi reținută, deoarece instanța nu este obligată să acorde în orice

împrejurare un nou termen de judecată.

Situația

invocată de recurent nu poate constitui un motiv care să ducă la anularea

deciziei, deoarece instanța este îndreptățită să acorde un termen pentru lipsă

de apărare potrivit art. 156 C. proc. civ., numai dacă această cerere este

temeinic motivată. Or, deși în cuprinsul cererii avocatul a afirmat că este

nevoit să pună concluzii la altă instanță, nu a probat acest lucru.

În

plus, când instanța respinge cererea de amânare, urmează să amâne pronunțarea

soluției pentru a-i da posibilitatea părții de a pune concluzii scrise, ceea ce

a și făcut instanța de fond.

Nici

susținerea potrivit căreia instanța era obligată să repună cauza pe rol după ce

a amânat pronunțarea și a primit concluziile scrise nu poate fi primită,

întrucât pricina poate fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi

lămuriri, în condițiile art. 151 C. proc. civ., ceea ce nu era cazul în speță, instanța

pronunțându-se în temeiul dovezilor administrate.

Însă,

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de

suspendare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7

a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond.

Existența

unui caz bine justificat nu poate fi reținută decât dacă din împrejurările

cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza și în vederea

executării legii.

Or,

formal, actul administrativ în discuție a fost emis de persoana competentă,

întrucât ministrul sănătății publice este persoana cu care s-a încheiat

contractul de management și tot ministrul este cel care l-a numit în funcție pe

intimatul-reclamant, prin Ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006.

În cadrul procedurii de soluționare a

cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă

prejudecat fondul litigiului, instanța având posibilitatea să efectueze numai o

cercetare sumară a aparenței dreptului, astfel încât incidența în speță a

dispozițiilor art. 182 lit. e) coroborat cu art. 183 din Legea nr. 95/2006 și

departajarea competențelor dintre ministru și managerul spitalului, excede

prezentei analize.

În ceea ce privește condiția prevenirii

unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este definită de

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material

viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă

a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Măsura suspendării executării s-ar

justifica numai dacă actul în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului

obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în

ipoteza anulării actului.

Nici această

condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că simpla susținere potrivit

căreia paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale

cât și din imposibilitatea certă, concretă și obiectivă de îndeplinire a

indicatorilor de performanță ai managementului preliminar pentru anul 2007, nu

satisface cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Necontestat,

după eliberarea din funcție a conducerii Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon”

Focșani, ca efect al constatărilor cuprinse în raportul de control nr. EN 4188

din 20 aprilie 2007 întocmit de Direcția Control din cadrul M.S.P., a fost

numită o nouă conducere astfel încât intimatul-reclamant nu are nici un temei

pentru a invoca în beneficiul său perturbarea gravă a activității în instituția

publică, determinată de actul administrativ a cărui suspendare o solicită.

Având în vedere aceste considerente,

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 în raport cu împrejurările

concrete ale cauzei, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința recurată va fi

modificată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului

administrativ, ca neîntemeiată, reținând și că motivul de recurs referitor la

încetarea de drept a suspendării pentru neintroducerea acțiunii în anularea

actului în termen de 60 de zile, nu constituie o critică propriu-zisă a

sentinței.

Admite recursul declarat de

Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 152 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ

formulată de reclamantul M.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 28/F/2008 pronunțată la data de 4 martie 2008 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea form
ÎCCJ 2007-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3115/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 8 martie 2007, reclamantul M.I.N., în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Ordinului
ÎCCJ 2008-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1985/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2007, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice în temeiul art
ÎCCJ 2009-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2009
nr. EN 4188/20 aprilie 2007 aprobat de conducerea M.S.P., privind pretinse nereguli grave în activitatea profesională a reclamantului. Ori, potrivit art. 268 alin. (2) C. muncii, lipsa mențiunilor obligatorii, referitoare la descrierea fapt
ÎCCJ 2013-05-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5230/2013
tul Ministerul Sănătății. A fost respinsă în rest acțiunea, fiind obligat Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.040 RON către reclamantă. 1.4. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în c
Sursă