ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții
de Apel Galați, reclamantul M.N. a chemat în judecată Ministerul Sănătății
Publice solicitând suspendarea executării Ordinului 669 din 23 mai 2007 al
M.S.P. de eliberare a reclamantului din funcția de director financiar -
contabil interimar al Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon" Focșani, până
la soluționarea pe fond a cauzei.
În motivarea
cererii s-a arătat că prin Dispoziția nr. 513 din 18 decembrie 2006 a
managerului spitalului, dr. M.I.N., reclamantul a fost numit pe funcția de
director financiar - contabil, de la data de 15 decembrie 2006 până la ocuparea
postului prin concurs, activând până la data de 23 mai 2007 când a primit prin
fax Ordinul nr. 669 de eliberare din funcție.
La 4
iunie 2007 a inițiat procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de
dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 solicitând autorității publice emitente
revocarea Ordinului contestat și plata drepturilor salariale aferente funcției
de care este lipsit.
Soluționarea cauzei a fost strămutată de către
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, la Cutea de Apel Ploiești care, prin sentința nr. 152 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel
Ploiești,
secția comercială și contencios administrativ, a
admis cererea formulată de reclamantul M.N., a dispus suspendarea executării
Ordinului nr. 669/2007 al M.S.P. până la soluționarea pe fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut
că reclamantul, cu adresa existentă la fila 7 dosar fond, a făcut dovada
transmiterii către Ministerul Sănătății Publice a plângerii prealabile
împotriva Ordinului 669/2007 prin care a fost eliberat din funcție.
În ce privește cazul bine justificat se constată că aparența dreptului
este în favoarea reclamantului care a susținut nelegalitatea actului pentru
emiterea lui de către reprezentantul unei alte instituții decât cea care l-a
numit, eliberarea din funcție în lipsa unei cercetări administrative prealabile
și lipsa unei motivări în fapt a actului contestat.
Paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile
salariale, cât și din imposibilitatea certă, concretă și obiectivă de
îndeplinire a indicatorilor de performanță ai managementului preliminări pentru
anul 2007, stabiliți în cadrul negocierilor cu Autoritatea de Sănătate Publică,
precum și imposibilitatea unor alte obiective și proiecte pe anul 2007,
inclusiv din finanțare externă, a căror blocare este de natură să creeze grave
prejudicii sistemului sanitar local.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs Ministerul Sănătății Publice criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Recurentul a arătat că hotărârea
pronunțată de instanța de fond
este nelegală
potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
deoarece
instanța
a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității
absolute
, respectiv a judecat cauza la termenul din data de 4 octombrie 2007
fiind prima zi de înfățișare
și, totodată, primul termen de judecată la care reprezentantul acestuia a
formulat, în condițiile
art. 152 C. proc.
civ., cerere de amânare;
Instanța de
fond nu a repus cauza pe rol, văzând că recurentul a invocat
o excepție
,
aceea a lipsei de interes a petentului, excepție ridicată în Notele de
concluzii scrise.
În
intervalul de timp 4 octombrie-11
octombrie 2007, recurentul a depus note de concluzii scrise prin care a invocat
excepția lipsei de interes a cererii de suspendare
formulată de petent, în condițiile în care în cauză nu s-a formulat
acțiune în anularea actului administrativ, obligație legală a petentului
rezultată din interpretarea per a contrario a textului art. 14 alin. (1) al
Legii nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, de modificare a legii
contenciosului
administrativ,
publicată în M.OF. nr. 510 din 30 iulie 2007.
În textul art. 14 alin. (1) din Legea
554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 se arată: " în cazul în care
persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de
zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."
Neprocedând
la introducerea acțiunii în anularea actului administrativ în cele 60 zile,
termen de decădere,
rezultă
inadmisibilitatea cererii de suspendare formulată de
petent.
Sentința
nr. 152 din 11 octombrie 2007 este netemeinică (art. 304
1
C. proc.
civ.) deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de urgență,
respectiv de producere a unei pagube iminente,
simpla
argumentație cum că petentul ar fi lipsit de drepturile bănești nefiind
de
natură a impune admiterea cererii de suspendare.
Mai mult, argumentul instanței de fond potrivit căruia
Spitalul de
Urgență din municipiul Focșani ar fi lipsit în această
perioadă de conducere
managerială, prin lipsa de la conducere a
reclamantului M.N. este
lipsit de suport deoarece în perioada
respectivă Ministerul Sănătății Publice
a numit prin ordin o nouă conducere.
Înalta
Curte constată că recursul este fondat motiv pentru care îl va admite pentru
următoarele considerente:
Critica
ce vizează faptul că instanța de fond nu a luat în considerare cererea de
amânare formulată de avocatul recurentei-pârâte la primul termen de judecată nu
poate fi reținută, deoarece instanța nu este obligată să acorde în orice
împrejurare un nou termen de judecată.
Situația
invocată de recurent nu poate constitui un motiv care să ducă la anularea
deciziei, deoarece instanța este îndreptățită să acorde un termen pentru lipsă
de apărare potrivit art. 156 C. proc. civ., numai dacă această cerere este
temeinic motivată. Or, deși în cuprinsul cererii avocatul a afirmat că este
nevoit să pună concluzii la altă instanță, nu a probat acest lucru.
În
plus, când instanța respinge cererea de amânare, urmează să amâne pronunțarea
soluției pentru a-i da posibilitatea părții de a pune concluzii scrise, ceea ce
a și făcut instanța de fond.
Nici
susținerea potrivit căreia instanța era obligată să repună cauza pe rol după ce
a amânat pronunțarea și a primit concluziile scrise nu poate fi primită,
întrucât pricina poate fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi
lămuriri, în condițiile art. 151 C. proc. civ., ceea ce nu era cazul în speță, instanța
pronunțându-se în temeiul dovezilor administrate.
Însă,
Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de
suspendare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.
14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și
pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7
a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței
competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la
pronunțarea instanței de fond.
Existența
unui caz bine justificat nu poate fi reținută decât dacă din împrejurările
cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de
legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza și în vederea
executării legii.
Or,
formal, actul administrativ în discuție a fost emis de persoana competentă,
întrucât ministrul sănătății publice este persoana cu care s-a încheiat
contractul de management și tot ministrul este cel care l-a numit în funcție pe
intimatul-reclamant, prin Ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006.
În cadrul procedurii de soluționare a
cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă
prejudecat fondul litigiului, instanța având posibilitatea să efectueze numai o
cercetare sumară a aparenței dreptului, astfel încât incidența în speță a
dispozițiilor art. 182 lit. e) coroborat cu art. 183 din Legea nr. 95/2006 și
departajarea competențelor dintre ministru și managerul spitalului, excede
prezentei analize.
În ceea ce privește condiția prevenirii
unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este definită de
art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material
viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă
a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Măsura suspendării executării s-ar
justifica numai dacă actul în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului
obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în
ipoteza anulării actului.
Nici această
condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că simpla susținere potrivit
căreia paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale
cât și din imposibilitatea certă, concretă și obiectivă de îndeplinire a
indicatorilor de performanță ai managementului preliminar pentru anul 2007, nu
satisface cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Necontestat,
după eliberarea din funcție a conducerii Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon”
Focșani, ca efect al constatărilor cuprinse în raportul de control nr. EN 4188
din 20 aprilie 2007 întocmit de Direcția Control din cadrul M.S.P., a fost
numită o nouă conducere astfel încât intimatul-reclamant nu are nici un temei
pentru a invoca în beneficiul său perturbarea gravă a activității în instituția
publică, determinată de actul administrativ a cărui suspendare o solicită.
Având în vedere aceste considerente,
Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit
prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 în raport cu împrejurările
concrete ale cauzei, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.
În
consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile
art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința recurată va fi
modificată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului
administrativ, ca neîntemeiată, reținând și că motivul de recurs referitor la
încetarea de drept a suspendării pentru neintroducerea acțiunii în anularea
actului în termen de 60 de zile, nu constituie o critică propriu-zisă a
sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 152 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ
și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că
respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ
formulată de reclamantul M.N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.