ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordinul nr. 668 din 23 mai 2007, ministrul sănătății publice a dispus în baza dispozițiilor Titlului VII – Spitalele, ale art. 178 și 200 din Legea nr. 95/1996 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și ale capitolului VIII, lit. b) alin. (2) din contractul de management nr. 224 din 14 decembrie 2006, revocarea doctorului M.I.N. din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență S.P. Focșani, județul Vrancea. În cuprinsul actului administrativ unilateral s-a menționat și faptul că începând cu aceeași dată, încetează contractul de management încheiat de părți, conform capitolului VIII, lit. b) „pentru existența unei culpe grave în neîndeplinirea obligațiilor managerului”.

Legalitatea ordinului ministerial a fost contestată de M.I.N. prin acțiunea înregistrată la data de 19 noiembrie 2007. În motivarea acestei acțiuni el a susținut, în esență, că urmare a promovării concursului pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Județean de Urgență S.P. Focșani, a fost numit în această funcție publică prin Ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006 emis de M.S.P., iar la data de 14 decembrie 2006 s-a încheiat contractul de management nr. 224 pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii sau încetării înainte de termen – ca efect al evaluării anuale efectuată pe baza criteriilor de performanță (art. III). La doar două luni după numire însă atitudinea constant abuzivă a ministrului E.N.

a început să se materializeze într-o succesiune de ordine nelegale și contradictorii, deopotrivă determinate de rațiuni politice. Astfel, a fost emis ordinul nr. 208 din 21 februarie 2007, de revocare a reclamantului din funcția de manager și încetarea contractului de management înainte de termen. Prin sentința nr. 3 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea ordinului până la pronunțarea instanței de fond, iar ulterior, prin adresa din 4 aprilie 2007 i s-a comunicat refuzul pârâtului de revocare a actului judiciar contestat. Cu toate acestea, la mai puțin de o săptămână, a fost emis ordinul nr. 509 din 10 aprilie 2007, de numire a reclamantului în funcția de manager al spitalului județean cu începere de la 13 aprilie 2007 până la soluționarea în fond a litigiului dintre părți.

Prin ordinul nr. 668 din 23 mai 2007, ministrul a dispus din nou, revocarea reclamantului din funcția respectivă și încetarea contractului de management. În opinia lui M.I.N., actul administrativ este nelegal, deoarece a fost emis în lipsa unei cercetări administrative sau disciplinare prealabile, în cadrul căreia să i se asigure posibilitatea formulării unor explicații sau obiecțiuni și implicit, să i se garanteze dreptul la apărare. De asemenea, este evidentă lipsa oricărei motivări în fapt și în drept a actului juridic. Pe de altă parte, ordinul nesocotește flagrant prevederile art. 178 și art. 200 din Legea nr. 95/2006, cărora, încetarea înainte de termen a contractului de management poate avea loc doar în urma evaluării anuale, pe baza criteriilor de performanță, efectuată de o comisie de evaluare numită în acest scop de către ministru.

În sfârșit, reclamantul a arătat că ordinul contestat se întemeiază pe o clauză contractuală lovită de nulitate absolută (Cap. VIII lit. b) teza a 2-a), înserată cu încălcarea legii organice ce reglementează conținutul contractului de management (Legea nr. 95/2006). Prin sentința nr. 30/F din 4 martie 2008, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicțional, ca nelegal. Totodată, a obligat pe pârâtul M.S.P. să plătească reclamantului, drepturile salariale aferente funcției de care acesta a fost lipsit pe intervalul cuprins între data de 23 mai 2007 și data de 8 noiembrie 2007. Instanța a reținut că o atare soluție se impune întrucât nu există nici un act normativ care să permită M.S.P.

să elibereze din funcție un membru al Consiliului director. Că, în realitate, ordinul de eliberare din funcție reprezintă o sancțiune disciplinară și prin urmare, îi sunt aplicabile normele generale privitoare la forma și conținutul actului de sancționare disciplinară. S-a mai apreciat că din moment ce Legea specială nr. 95/2006 nu conține norme care să stabilească acele condiții, sunt incidente în cauză normele generale ale legislației muncii, conform art. 117 din Legea nr. 188/1999. În fine, curtea de apel a considerat că, problema nemotivării în fapt și în drept a ordinului sancționator are legătură cu forma și conținutul acestui act juridic. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M.S.P.

Recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului, luând în considerare doar aspecte ce țin de forma actului administrativ și fără a examina fondul litigiului. În opinia sa, nu se poate pune în discuție legalitatea emiterii ordinului și pe de altă parte, s-a ignorat împrejurarea că încheierea contractului de management s-a realizat cu M.S.P., singurul în măsură a dispune încetarea contractului. S-a susținut de asemenea, că în mod eronat instanța a făcut aplicațiunea unor dispoziții C. muncii, deoarece contractul de management este reglementat de dispozițiile Legii nr. 95/2006 și ale Ordinului M.S.P. nr. 922/2006. Cu privire la pretinsa nemotivare a ordinului, argumentația instanței este contrazisă de conținutul actului, care face trimitere la faptele consemnate în raportul de control însușit de organul emitent.

Recurentul a invocat și omisiunea instanței de a analiza apărarea sa conform căreia, reclamantul a lucrat în spital în perioada 23 mai 2007 – 8 noiembrie 2007, astfel încât, el este îndreptățit doar la plata diferenței de drepturi salariale și oricum, în raport de suspendarea executării ordinului, nu se justifică plata până la data de 8 noiembrie 2007. Criticile formulate nu sunt întemeiate. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor din dosar revocarea reclamantului din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență S.P.

Focșani s-a dispus în temeiul dispozițiilor cuprinse în Titlul VII Spitalele, art. 178 și art. 200 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și în capitolul VIII, lit. b), alin. (2) din contractul de management nr. 224 din 14 decembrie 2006. În conformitate cu dispozițiile art. 178 din legea menționată mai sus și cele cuprinse în art. III pct. 2 din contract, contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuată pe baza criteriilor de performanță stabilite prin ordin al ministrului sănătății publice, evaluarea fiind dată în competența exclusivă a comisiilor de evaluare special numite în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. (3), din lege, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (1), managerul și consiliile facultative pot fi revocați prin ordin al ministrului sănătății publice. Rezultă deci fără echivoc că în speță, emiterea ordinului nr. 668 din 23 mai 2007 de către ministrul sănătății a determinat încetarea contractului de management încheiat de părți, prematur, adică după numai 5 luni de la încheierea sa și la doar o lună și 13 zile de la ultima numire în funcție a reclamantului, în lipsa evaluării anuale cerută în mod expres de lege. Mai mult, măsura respectivă nu se fundamentează pe o propunere a organului competent și anume a comisiei de evaluare special constituită.

Cât privește incidența în cauză a unor norme generale cuprinse în C. muncii și a prevederilor art. 117 din statutul funcționarilor publici, critica formulată de recurent se vădește nefondată deoarece, în lipsa unor norme speciale, cu caracter derogator care să stabilească condițiile de conținut și de formă ale actului sancționator, de revocare din funcție a managerului, devin aplicabile normele dreptului comun, conținute în C. muncii (art. 268 alin. (2)). Prima instanță a reținut în mod judicios că în realitate, ordinul revocator reprezentă o sancțiune disciplinară, devreme de s-a întemeiat pe constatările menționate în raportul de control nr. EN 4188/20 aprilie 2007 aprobat de conducerea M.S.P., privind pretinse nereguli grave în activitatea profesională a reclamantului.

Ori, potrivit art. 268 alin. (2) C. muncii, lipsa mențiunilor obligatorii, referitoare la descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul de contestare a acesteia și instanța competentă, este sancționată cu nulitatea actului de sancționare. Prin urmare, având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului, numit inițial în funcția de manager prin ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006 emis de pârât, este evident că în cauză își găsesc incidența prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999, care face trimitere expresă la normele generale ale legislației muncii și cu care ele se completează.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a stabilit, pe baza probelor administrate că actul de revocare din funcția de manager a reclamantului nu întrunește condițiile de conținut și de formă prevăzute de lege pentru validitatea unui asemenea act. În sfârșit, contrar susținerii recurentului din motivele de recurs, din actele și lucrările dosarului curții de apel rezultă că dr. M.I.N.

a fost lipsit în mod nelegal de drepturile salariale aferente funcției, din momentul emiterii actului administrativ – 23 mai 2007 și până la data emiterii ordinului nr. 1434, de reintegrare în funcție, respectiv 8 noiembrie 2007. Raportat la această împrejurare, nu are relevanță în cauză data de 25 octombrie 2007, la care aceeași curte de apel a pronunțat sentința civilă nr. 2613, de suspendare a aplicării ordinului, în condițiile în care nu de la data menționată reclamantul a fost reintegrat în funcția de manager al Spitalului Județean S.P. Focșani. În consecință și în lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) din C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 274 din același cod, recurentul va fi obligat să plătească intimatului M.I.N., suma de 2200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinței civile nr. 30/F din 4 martie 2008 a Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurent să plătească intimatului suma de 2200 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.