ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin ordinul nr. 668 din 23 mai 2007, ministrul

sănătății publice a dispus în baza dispozițiilor Titlului VII – Spitalele, ale art.

178 și 200 din Legea nr. 95/1996 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și ale capitolului VIII, lit. b) alin.

(2) din contractul de management nr. 224 din 14 decembrie 2006, revocarea

doctorului M.I.N. din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență S.P.

Focșani, județul Vrancea.

În cuprinsul actului

administrativ unilateral s-a menționat și faptul că începând cu aceeași dată,

încetează contractul de management încheiat de părți, conform capitolului VIII,

lit. b) „pentru existența unei culpe grave în neîndeplinirea obligațiilor

managerului”.

Legalitatea ordinului

ministerial a fost contestată de M.I.N. prin acțiunea înregistrată la data de

19 noiembrie 2007.

În motivarea acestei acțiuni

el a susținut, în esență, că urmare a promovării concursului pentru ocuparea

postului de manager al Spitalului Județean de Urgență S.P. Focșani, a fost

numit în această funcție publică prin Ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006

emis de M.S.P., iar la data de 14 decembrie 2006 s-a încheiat contractul de

management nr. 224 pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii sau

încetării înainte de termen – ca efect al evaluării anuale efectuată pe baza

criteriilor de performanță (art. III).

La doar două luni după

numire însă atitudinea constant abuzivă a ministrului E.N. a început să se

materializeze într-o succesiune de ordine nelegale și contradictorii,

deopotrivă determinate de rațiuni politice.

Astfel, a fost emis ordinul nr.

208 din 21 februarie 2007, de revocare a reclamantului din funcția de manager

și încetarea contractului de management înainte de termen.

Prin sentința nr. 3 din 12

martie 2007, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a suspendat executarea ordinului până la pronunțarea instanței de fond,

iar ulterior, prin adresa din 4 aprilie 2007 i s-a comunicat refuzul pârâtului

de revocare a actului judiciar contestat.

Cu toate acestea, la mai

puțin de o săptămână, a fost emis ordinul nr. 509 din 10 aprilie 2007, de

numire a reclamantului în funcția de manager al spitalului județean cu începere

de la 13 aprilie 2007 până la soluționarea în fond a litigiului dintre părți.

Prin ordinul nr. 668 din 23

mai 2007, ministrul a dispus din nou, revocarea reclamantului din funcția

respectivă și încetarea contractului de management.

În opinia lui M.I.N., actul

administrativ este nelegal, deoarece a fost emis în lipsa unei cercetări

administrative sau disciplinare prealabile, în cadrul căreia să i se asigure

posibilitatea formulării unor explicații sau obiecțiuni și implicit, să i se

garanteze dreptul la apărare. De asemenea, este evidentă lipsa oricărei motivări

în fapt și în drept a actului juridic.

Pe de altă parte, ordinul

nesocotește flagrant prevederile art. 178 și art. 200 din Legea nr. 95/2006,

cărora, încetarea înainte de termen a contractului de management poate avea loc

doar în urma evaluării anuale, pe baza criteriilor de performanță, efectuată de

o comisie de evaluare numită în acest scop de către ministru.

În sfârșit, reclamantul a

arătat că ordinul contestat se întemeiază pe o clauză contractuală lovită de

nulitate absolută (Cap. VIII lit. b) teza a 2-a), înserată cu încălcarea legii

organice ce reglementează conținutul contractului de management (Legea nr. 95/2006).

Prin sentința nr. 30/F din 4

martie 2008, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea și a anulat actul administrativ supus controlului

jurisdicțional, ca nelegal.

Totodată, a obligat pe

pârâtul M.S.P. să plătească reclamantului, drepturile salariale aferente

funcției de care acesta a fost lipsit pe intervalul cuprins între data de 23

mai 2007 și data de 8 noiembrie 2007.

Instanța a reținut că o

atare soluție se impune întrucât nu există nici un act normativ care să permită

M.S.P. să elibereze din funcție un membru al Consiliului director. Că, în

realitate, ordinul de eliberare din funcție reprezintă o sancțiune disciplinară

și prin urmare, îi sunt aplicabile normele generale privitoare la forma și

conținutul actului de sancționare disciplinară.

S-a mai apreciat că din

moment ce Legea specială nr. 95/2006 nu conține norme care să stabilească acele

condiții, sunt incidente în cauză normele generale ale legislației muncii,

conform art. 117 din Legea nr. 188/1999.

În fine, curtea de apel a

considerat că, problema nemotivării în fapt și în drept a ordinului

sancționator are legătură cu forma și conținutul acestui act juridic.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul M.S.P.

Recurentul a susținut că în

mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului, luând în considerare

doar aspecte ce țin de forma actului administrativ și fără a examina fondul

litigiului.

În opinia sa, nu se poate

pune în discuție legalitatea emiterii ordinului și pe de altă parte, s-a

ignorat împrejurarea că încheierea contractului de management s-a realizat cu M.S.P.,

singurul în măsură a dispune încetarea contractului.

S-a susținut de asemenea, că

în mod eronat instanța a făcut aplicațiunea unor dispoziții C. muncii, deoarece

contractul de management este reglementat de dispozițiile Legii nr. 95/2006 și

ale Ordinului M.S.P. nr. 922/2006.

Cu privire la pretinsa

nemotivare a ordinului, argumentația instanței este contrazisă de conținutul

actului, care face trimitere la faptele consemnate în raportul de control

însușit de organul emitent.

Recurentul a invocat și

omisiunea instanței de a analiza apărarea sa conform căreia, reclamantul a

lucrat în spital în perioada 23 mai 2007 – 8 noiembrie 2007, astfel încât, el

este îndreptățit doar la plata diferenței de drepturi salariale și oricum, în

raport de suspendarea executării ordinului, nu se justifică plata până la data

de 8 noiembrie 2007.

Criticile formulate nu sunt

întemeiate.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor din dosar revocarea reclamantului

din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență S.P. Focșani s-a

dispus în temeiul dispozițiilor cuprinse în Titlul VII Spitalele, art. 178 și art.

200 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare, precum și în capitolul VIII, lit. b), alin.

(2) din contractul de management nr. 224 din 14 decembrie 2006.

În conformitate cu

dispozițiile art. 178 din legea menționată mai sus și cele cuprinse în art. III

pct. 2 din contract, contractul de management poate înceta înainte de termen,

în urma evaluării anuale efectuată pe baza criteriilor de performanță stabilite

prin ordin al ministrului sănătății publice, evaluarea fiind dată în competența

exclusivă a comisiilor de evaluare special numite în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 200

alin. (3), din lege, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (1), managerul

și consiliile facultative pot fi revocați prin ordin al ministrului sănătății

publice.

Rezultă deci fără echivoc că

în speță, emiterea ordinului nr. 668 din 23 mai 2007 de către ministrul

sănătății a determinat încetarea contractului de management încheiat de părți,

prematur, adică după numai 5 luni de la încheierea sa și la doar o lună și 13

zile de la ultima numire în funcție a reclamantului, în lipsa evaluării anuale

cerută în mod expres de lege.

Mai mult, măsura respectivă

nu se fundamentează pe o propunere a organului competent și anume a comisiei de

evaluare special constituită.

Cât privește incidența în

cauză a unor norme generale cuprinse în C. muncii și a prevederilor art. 117

din statutul funcționarilor publici, critica formulată de recurent se vădește

nefondată deoarece, în lipsa unor norme speciale, cu caracter derogator care să

stabilească condițiile de conținut și de formă ale actului sancționator, de

revocare din funcție a managerului, devin aplicabile normele dreptului comun,

conținute în C. muncii (art. 268 alin. (2)).

Prima instanță a reținut în

mod judicios că în realitate, ordinul revocator reprezentă o sancțiune

disciplinară, devreme de s-a întemeiat pe constatările menționate în raportul

de control nr. EN 4188/20 aprilie 2007 aprobat de conducerea M.S.P., privind

pretinse nereguli grave în activitatea profesională a reclamantului.

Ori, potrivit art. 268 alin.

(2) C. muncii, lipsa mențiunilor obligatorii, referitoare la descrierea faptei,

motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de

drept în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul de contestare a acesteia și

instanța competentă, este sancționată cu nulitatea actului de sancționare.

Prin urmare, având în vedere

calitatea de funcționar public a reclamantului, numit inițial în funcția de

manager prin ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006 emis de pârât, este evident

că în cauză își găsesc incidența prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999,

care face trimitere expresă la normele generale ale legislației muncii și cu

care ele se completează.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a

stabilit, pe baza probelor administrate că actul de revocare din funcția de

manager a reclamantului nu întrunește condițiile de conținut și de formă

prevăzute de lege pentru validitatea unui asemenea act.

În sfârșit, contrar

susținerii recurentului din motivele de recurs, din actele și lucrările

dosarului curții de apel rezultă că dr. M.I.N. a fost lipsit în mod nelegal de

drepturile salariale aferente funcției, din momentul emiterii actului

administrativ – 23 mai 2007 și până la data emiterii ordinului nr. 1434, de

reintegrare în funcție, respectiv 8 noiembrie 2007.

Raportat la această împrejurare,

nu are relevanță în cauză data de 25 octombrie 2007, la care aceeași curte de

apel a pronunțat sentința civilă nr. 2613, de suspendare a aplicării ordinului,

în condițiile în care nu de la data menționată reclamantul a fost reintegrat în

funcția de manager al Spitalului Județean S.P. Focșani.

În consecință și în lipsa

unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) din

C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea

recursului ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 274

din același cod, recurentul va fi obligat să plătească intimatului M.I.N., suma

de 2200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinței

civile nr. 30/F din 4 martie 2008 a Curții de Apel Galați - Secția de

contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurent să

plătească intimatului suma de 2200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 martie 2009.