ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1985/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2007, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării ordinului din 23 mai 2007 emis de pârât până la soluționarea cauzei pe fond. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin ordinul menționat mai sus, a fost eliberat din funcția de director administrativ interimar al Spitalului de Urgență „S.P.” din Focșani, actul fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 182 lit. e) din Legea nr. 95/2006 și ale art. 268 alin. (2) C. muncii, fără efectuarea unei cercetări prealabile și fără să indice concret motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.

A mai susținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv existența unui caz bine justificat, rezultat din evidenta nelegalitate a ordinului contestat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente pe cale a fi suferită atât de reclamant, cât și de unitatea spitalicească unde a funcționat. Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. De la Curtea de Apel Galați, unde fusese înregistrată inițial cauza, prin încheierea nr. 3368 din 25 iulie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pricina a fost strămutată la Curtea de Apel Constanța.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 717/CA din 17 octombrie 2007 a respins excepția inadmisibilității acțiunii a admis acțiunea, a suspendat executarea ordinului din anul 2007 până la soluționarea cauzei pe fond și a obligat pârâtul la plata sumei de 3.504,30 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția inadmisibilității, instanța de fond a apreciat că susținerea pârâtului, potrivit căreia, dacă reclamantul nu a sesizat instanța de contencios administrativ în termen de 60 de zile de la data formulării cererii de suspendare, această cerere de suspendare a devenit inadmisibilă - este eronată.

Aceasta deoarece termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, începe să curgă de la data de la care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ și nu de la momentul la care s-a introdus cererea de suspendare, cum, în mod greșit, a arătat pârâtul. Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile pre văzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la existența cazului bine justificat, s-a arătat că împrejurarea emiterii actului de eliberare din funcție de către o altă persoană decât managerul spitalului este de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, iar lipsirea reclamantului de remunerația corespunzătoare, ca urmare a eliberării sale din funcție, reprezentă un prejudiciu pentru acesta.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Sănătății Publice. 1. În motivarea cererii, recurentul invocă nelegalitatea sentinței pentru încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform cărora suspendarea încetează de drept în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare în termen de 60 de zile, text introdus prin Legea nr. 262/2007.

În legătură cu acest aspect, consideră recurentul că instanța a apreciat greșit că textul respectiv nu ar fi aplicabil în speță pentru că legea nu retroactivează, deoarece, în realitate, termenul de 60 de zile trebuia să curgă față de reclamant de la data la care Legea nr. 262/2007 a intrat în vigoare 2 august 2007. Apreciază recurenta că cele 60 de zile trebuiau calculate de la data aducerii la cunoștință a actului administrativ, dar nu mai devreme de data declanșării de către petent a recursului administrativ, dar în nici un caz de la data când se suspendă actul, așa cum a considerat prima instanță. 2. A doua critică a recurentei se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și pe ideea că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea celor două condiții: urgența și producerea unei pagube iminente, întrucât simpla susținere a reclamantului că este lipsit de drepturi bănești nu acoperea cerințele pentru suspendare.

Intimatul-reclamant a invocat în concluziile scrise excepția lipsei de interes a recursului, arătând că, dacă la momentul introducerii lui exista încă un interes, în prezent el nu mai există, deoarece prin sentința nr. 29/2008 a Curții de Apel Galați s-a dispus anularea ordinului a cărui suspendare s-a dispus. Consideră intimatul că, în situația în care suspendarea s-a dispus până la pronunțarea instanței de fond, în prezent interesul reclamantului nu mai subzistă. I. Excepția nu se fondează. Interesul reclamantului de a înlătura efectele suspendării executării ordinului subzistă pentru același argument pe care reclamantul și-a susținut cererea: drepturile bănești.

În situația în care prin recurs pârâtul ar obține invalidarea efectelor suspensive, acest fapt l-ar îndreptăți să ceară obligarea reclamantului la restituirea drepturilor bănești pe care reclamantul le-a primit pe durata suspendării executării ordinului, cel puțin până la soluționarea irevocabilă fondului cauzei (anularea ordinului). II. Recursul nu se fondează. Instanța de fond în suspendare, fără a antama aspectele substanțiale ale cauzei, și-a motivat pertinent soluția sub aspectul îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. De vreme ce, la prima vedere, actul a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată nu a fost emis de persoana competentă, iar eliberarea din funcție a reclamantului e susceptibilă a-i produce acestuia în mod evident un prejudiciu material iminent, acestea sunt argumente necesare, dar și suficiente pentru a justifica măsura suspendării executării actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes a recursului formulată de intimatul-reclamant P.V. Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 717 /CA din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.