ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2658/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Municipiul Timișoara prin primar, P.M. Timișoara și C.L.M. Timișoara au chemat în judecată S.P.L. SRL și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 855/1999, evacuarea din spațiul deținut cu altă destinație decât aceea de locuință și obligarea pârâtei la plata debitului în cuantum de 273.339 lei reprezentând diferența de chirie calculată conform H.C.L. nr. 42/2000 pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2003, 63.679 lei majorări de întârziere și 1.854 lei penalități de întârziere. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Timiș care, prin sentința nr. 1061/ PI din 2008, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pe considerentul că nu au fost respectate prevederile art. 720 1 și 109 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de lege. Instanța de fond a constatat că reclamanta P.M. Timișoara a emis către pârâtă o înștiințare de plată pe care a expediat-o la o altă adresă decât cea care rezultă din certificatul constatator emis de O.R.C. În condițiile date s-a apreciat că în ipoteza în care s-ar considera că înștiințarea de plată ar întruni elementele unei convocări la conciliere directă, aceasta nu a fost expediată la adresa pârâtei astfel că în realitate procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., nu a fost realizată. Sentința nr. 1065/ PI din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost apelată de reclamantele M.T., P.M.

Timișoara și C.L.M. Timișoara care au susținut că procedura concilierii a fost realizată întrucât pârâta a fost invitată la conciliere cu adresele SC 2004 – 1630 din 30 ianuarie 2004 și SC 2007-7572 din 30 aprilie 2007. Pe fondul pricinii, apelantele au susținut că pretențiile au fost întemeiate pe prevederile contractului nr. 855/1999 care se completează în mod corespunzător cu prevederile H.C. L.M.T. nr. 42/2000 în privința majorării tarifelor de închiriere și cu O.G. nr. 92/2003 privind clauza penalizatoare. Analizând sentința fondului prin prisma motivelor de apel evocate, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 15/ A/COM din 29 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul.

Curtea a reținut în considerentele deciziei că adresele din 2007 la care s-au referit apelantele că ar constitui dovada de îndeplinire a procedurii prealabile nu au fost însoțite de înscrisuri din care să rezulte că au fost înaintate pârâtei prin modalitățile prevăzute de art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ. și că acestea au fost receptate de către pârâta intimată. A mai reținut instanța de apel că aceste adrese au fost expediate către o locație străină de sediul social al pârâtei așa cum rezultă din actele furnizate de O.R.C. Împotriva deciziei nr. 15/ A/COM din 29 ianuarie 2009 au declarat recurs M.T. prin primar, P.M. Timișoara și C.L.M. Timișoara în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În argumentarea susținerilor privind netemeinicia și nelegalitatea sentinței și deciziei anterior pronunțate, recurentele au susținut că pârâta a deținut spațiul din str. Mihai Eminescu în baza contractului de închiriere nr. 855/1999, că potrivit clauzelor stipulate în art. 4.2 din contract avea obligația să achite chiria lunară actualizată conform hotărârilor C.L.M. Timișoara și că sumele actualizate cu rata inflației nu au fost achitate de intimata pârâtă. În continuare, recurenta a susținut că pentru suma actualizată cu rata inflației reprezentând chirie, neachitată de pârâtă, a calculat majorări și penalități de întârziere care i se cuvin în temeiul contractului de locațiune a hotărârilor C.L.M.

Timișoara și a O.G. nr. 92/2003. În conformitate cu aceste susțineri recurentele au apreciat că în mod cu totul nejustificat instanțele de fond și apel au admis excepția întemeiată pe art. 720 1 C. proc. civ., față de dovezile prezentate, adresele SC 2004 – 1630 din 30 ianuarie 2004 și SC 2007-7572 din 30 aprilie 2007 din care rezultă că pârâta intimată a fost invitată la conciliere. În raport de motivele invocate, recurentele au solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să se admită recursul și în fond prin modificarea deciziei și a hotărârii primei instanțe să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată. Recursul este nefondat. 1. Din cuprinsul dispozițiilor art. 216 – art. 316 C. proc.

civ., se desprind atributele esențiale ale recursului în actuala reglementare care-l definesc ca fiind cale de atac extraordinară de reformare, nedevolutivă ce are ca scop esențial verificarea legalității hotărârilor. În sensul acestor reglementări trebuie observat că art. 304 alin. (1) pct. 1 - 9 C. proc. civ., subliniază esența verificărilor, la care este limitată instanța de recurs, prin reglementarea strictă a motivelor de nelegalitate în temeiul cărora se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri. În speță, recurenții au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără să le argumenteze și să le dezvolte astfel cum erau obligate prin dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Primul motiv invocat, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situația când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Din rezumatul argumentelor aduse în sprijinul criticilor din recurs se poate observa că nu a fost arătat de către recurenți care este actul juridic căruia i-a fost schimbat înțelesul de către instanța de apel de vreme ce instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului și a raporturilor juridice care au generat litigiul pentru plata chiriei actualizate, a majorărilor și penalităților. În contextul arătat este evident că motivul de recurs luat în examinare a fost invocat formal, ceea ce nu echivalează cu o motivare și dezvoltare a argumentelor în fapt și în drept cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Al doilea motiv de nelegalitate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți vizează situația când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Înalta Curte observă că nici acest motiv nu a fost dezvoltat și argumentat în fapt și în drept. Dezvoltarea situației de fapt care privește argumentarea acțiunii de fond reluată în recurs nu respectă exigențele textului invocat ca temei al criticii de nelegalitate care trebuia evidențiată în recurs. Prin urmare, evocarea izvorului obligațiilor a drepturilor care s-ar cuveni recurenților în raport de clauzele contractului nu sunt de natură să atragă o examinare a fondului pricinii, mai întâi pentru că litigiul nu a fost dezbătut în fond și în al doilea rând pentru că recursul nu are caracter devolutiv nefiind posibilă o cercetare în fond.

Aceste concluzii se impun față de faptul că instanța de fond s-a oprit asupra procedurii prealabile reglementată de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Din acest punct de vedere se constată că instanțele anterioare au reținut justificat faptul că intimata nu a fost convocată la conciliere, ceea ce echivalează cu o nerespectare a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. Accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, or în cazul de față, instanțele anterioare au stabilit corect că cele două înscrisuri unul emis în anul 2004 și cel de-al doilea în anul 2007 pentru o acțiune care s-a introdus în anul 2008, nu au fost expediate la sediul social al societății pârâte menționat în certificatul emis de O.R.C.

Prin urmare, dispozițiile procedurale puse la îndemâna recurenților reclamanți, nu au fost utilizate în litera și scopul urmărit de legiuitor, astfel că soluțiile pronunțate anterior sunt la adăpost de această critică. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.T. prin primar, P.M. TIMIȘOARA și C.L.M. TIMIȘOARA împotriva deciziei comerciale nr. 15/ A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.