ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2658/2009

HOTĂRÂRE
30.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2658/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Municipiul Timișoara prin

primar, P.M. Timișoara și C.L.M. Timișoara au chemat în judecată S.P.L. SRL și

au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezilierea

contractului de închiriere nr. 855/1999, evacuarea din spațiul deținut cu altă destinație

decât aceea de locuință și obligarea pârâtei la plata debitului în cuantum de 273.339

lei reprezentând diferența de chirie calculată conform H.C.L. nr. 42/2000

pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2003, 63.679 lei majorări de

întârziere și 1.854 lei penalități de întârziere.

Litigiul a fost soluționat

de Tribunalul Timiș care, prin sentința nr. 1061/ PI din 2008, a respins

acțiunea, ca inadmisibilă, pe considerentul că nu au fost respectate

prevederile art. 720

1

și 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit

cărora sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea

unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de lege. Instanța de fond a constatat

că reclamanta P.M. Timișoara a emis către pârâtă o înștiințare de plată pe care

a expediat-o la o altă adresă decât cea care rezultă din certificatul

constatator emis de O.R.C. În condițiile date s-a apreciat că în ipoteza în

care s-ar considera că înștiințarea de plată ar întruni elementele unei

convocări la conciliere directă, aceasta nu a fost expediată la adresa pârâtei

astfel că în realitate procedura prevăzută de art. 720

1

civ., nu a fost realizată.

Sentința nr. 1065/ PI din 7

noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost apelată de reclamantele M.T.,

P.M. Timișoara și C.L.M. Timișoara care au susținut că procedura concilierii a

fost realizată întrucât pârâta a fost invitată la conciliere cu adresele SC

2004 – 1630 din 30 ianuarie 2004 și SC 2007-7572 din 30 aprilie 2007. Pe fondul

pricinii, apelantele au susținut că pretențiile au fost întemeiate pe

prevederile contractului nr. 855/1999 care se completează în mod corespunzător

cu prevederile H.C. L.M.T. nr. 42/2000 în privința majorării tarifelor de

închiriere și cu O.G. nr. 92/2003 privind clauza penalizatoare.

Analizând sentința fondului

prin prisma motivelor de apel evocate, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă

nr. 15/ A/COM din 29 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul. Curtea a

reținut în considerentele deciziei că adresele din 2007 la care s-au referit

apelantele că ar constitui dovada de îndeplinire a procedurii prealabile nu au

fost însoțite de înscrisuri din care să rezulte că au fost înaintate pârâtei

prin modalitățile prevăzute de art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ. și

că acestea au fost receptate de către pârâta intimată. A mai reținut instanța

de apel că aceste adrese au fost expediate către o locație străină de sediul

social al pârâtei așa cum rezultă din actele furnizate de O.R.C.

Împotriva deciziei nr. 15/ A/COM

din 29 ianuarie 2009 au declarat recurs M.T. prin primar, P.M. Timișoara și C.L.M.

Timișoara  în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În argumentarea susținerilor

privind netemeinicia și nelegalitatea sentinței și deciziei anterior pronunțate,

recurentele au susținut că pârâta a deținut spațiul din str. Mihai Eminescu în

baza contractului de închiriere nr. 855/1999, că potrivit clauzelor stipulate

în art. 4.2 din contract avea obligația să achite chiria lunară actualizată

conform hotărârilor C.L.M. Timișoara și că sumele actualizate cu rata inflației

nu au fost achitate de intimata pârâtă.

În continuare, recurenta a

susținut că pentru suma actualizată cu rata inflației reprezentând chirie,

neachitată de pârâtă, a calculat majorări și penalități de întârziere care i se

cuvin în temeiul contractului de locațiune a hotărârilor C.L.M. Timișoara și a

O.G. nr. 92/2003.

În conformitate cu aceste

susțineri recurentele au apreciat că în mod cu totul nejustificat instanțele de

fond și apel au admis excepția întemeiată pe art. 720

1

față de dovezile prezentate, adresele SC 2004 – 1630 din 30 ianuarie 2004 și SC

2007-7572 din 30 aprilie 2007 din care rezultă că pârâta intimată a fost

invitată la conciliere.

În raport de motivele

invocate, recurentele au solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., să se admită recursul și în fond prin modificarea deciziei și a hotărârii

primei instanțe să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

dispozițiilor art. 216art. 316 C. proc. civ., se desprind atributele

esențiale ale recursului în actuala reglementare care-l definesc ca fiind cale

de atac extraordinară de reformare, nedevolutivă ce are ca scop esențial

verificarea legalității hotărârilor. În sensul acestor reglementări trebuie

observat că art. 304 alin. (1) pct. 1 - 9 C. proc. civ., subliniază esența

verificărilor, la care este limitată instanța de recurs, prin reglementarea

strictă a motivelor de nelegalitate în temeiul cărora se poate cere modificarea

sau casarea unei hotărâri.

În speță, recurenții au

indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., fără să le argumenteze și să le dezvolte astfel cum erau obligate prin

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Primul motiv invocat, art. 304

pct. 8 C. proc. civ., vizează situația când instanța a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Din rezumatul argumentelor aduse în sprijinul criticilor

din recurs se poate observa că nu a fost arătat de către recurenți care este

actul juridic căruia i-a fost schimbat înțelesul de către instanța de apel de

vreme ce instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului și a raporturilor

juridice care au generat litigiul pentru plata chiriei actualizate, a majorărilor

și penalităților. În contextul arătat este evident că motivul de recurs luat în

examinare a fost invocat formal, ceea ce nu echivalează cu o motivare și

dezvoltare a argumentelor în fapt și în drept cerute de art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ.

Al doilea motiv de

nelegalitate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți vizează situația

când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită

a legii. Înalta Curte observă că nici acest motiv nu a fost dezvoltat și

argumentat în fapt și în drept. Dezvoltarea situației de fapt care privește argumentarea

acțiunii de fond reluată în recurs nu respectă exigențele textului invocat ca

temei al criticii de nelegalitate care trebuia evidențiată în recurs.

Prin urmare, evocarea izvorului

obligațiilor a drepturilor care s-ar cuveni recurenților în raport de clauzele

contractului nu sunt de natură să atragă o examinare a fondului pricinii, mai

întâi pentru că litigiul nu a fost dezbătut în fond și în al doilea rând pentru

că recursul nu are caracter devolutiv nefiind posibilă o cercetare în fond.

Aceste concluzii se impun față de faptul că instanța de fond s-a oprit asupra procedurii

prealabile reglementată de dispozițiile art. 720

1

Din acest punct de vedere se

constată că instanțele anterioare au reținut justificat faptul că intimata nu a

fost convocată la conciliere, ceea ce echivalează cu o nerespectare a

prevederilor art. 720

1

Accesul liber la justiție

presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de

justiție, or în cazul de față, instanțele anterioare au stabilit corect că cele

două înscrisuri unul emis în anul 2004 și cel de-al doilea în anul 2007 pentru

o acțiune care s-a introdus în anul 2008, nu au fost expediate la sediul social

al societății pârâte menționat în certificatul emis de O.R.C. Prin urmare,

dispozițiile procedurale puse la îndemâna recurenților reclamanți, nu au fost

utilizate în litera și scopul urmărit de legiuitor, astfel că soluțiile

pronunțate anterior sunt la adăpost de această critică.

Așa fiind, potrivit art. 312

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții M.T. prin primar, P.M. TIMIȘOARA și C.L.M. TIMIȘOARA împotriva

deciziei comerciale nr. 15/ A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2759/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2007 și precizată la 16 ianuarie 2008 reclamanții M. Timișoara reprezentat prin P., C.L.M. Timișoara și P.M. Tim
ÎCCJ 2009-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1560/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 decembrie 2007 reclamantele Municipiul Timișoara prin Primar, Primări
ÎCCJ 2009-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2227/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 158/ PI din 11 martie 2008, a admis în parte cererea reclamanților M
ÎCCJ 2009-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC B.T. SA Timișoara prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezi
ÎCCJ 2009-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2009
a dispus rezilierea contractului de închiriere din 8 februarie 1999 încheiat între părți. Referitor la capătul de cerere constând în evacuarea pârâtei, s-a observat că în urma rezilierii contractului de închiriere pârâta nu mai posedă vreun
Sursă