ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2008

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 4014 din 27 septembrie

2007 pronunțată în dosar nr. 10160/63/2007 al Tribunalului Dolj, secția

comercială, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC P. SRL prin

lichidator judiciar SC N. SPRL Craiova împotriva pârâtelor A.C.C.O. Craiova și SC

F.P.P.O. SA Craiova și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1739 din 18 decembrie

2006 la BNP P.E. dispunându-se și radierea înscrierii în C.F. 2979 Craiova nr.

top 4087 a dreptului de proprietate al SC F.P.O. SA asupra imobilului.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantei de a se constata

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat,

încheiat între cele două pârâte este întemeiată în condițiile în care ambele au

fost de rea-credință, iar convenția încheiată are o cauză ilicită.

Astfel, procesul-verbal de adjudecare din

5 decembrie 2005 prin care pârâta A.C.C.O. a dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului din litigiu a fost anulat prin sentința civilă nr. 514/2006,

rămasă irevocabilă la 20 aprilie 2006, în C.F. fiind notată această mențiune.

Prin urmare, încheierea ulterioară a

contractului de vânzare-cumpărare, deși vânzătoarea nu mai avea calitatea de

proprietar al bunului vândut, evidențiază incidența prevăzută de art. 966 C.

civ., în condițiile în care nici cumpărătorul nu a depus o minimă diligență

cerută de art. 1080 C. civ. pentru a se convinge că a contractat cu adevăratul

proprietar.

Apelul declarat de pârâte a fost respins

prin decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială.

Instanța

de control judiciar a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei cu motivarea că după ridicarea dreptului de administrare, debitorul

este reprezentat de administratorul sau lichidatorul judiciar care în această

calitate are prerogativa de a formula acțiuni prin care tinde la readucerea

bunului vândut în patrimoniul debitorului.

De asemenea s-a respins ca nefondată și

excepția lipsei calității procesuale a pârâtelor deoarece există identitate

între persoana pârâtelor și cea despre care se pretinde a fi obligată în

raportul juridic dedus judecății.

În consecință, arată instanța de apel,

dar fiind faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ambele

părți știau că bunul vândut este proprietatea altei persoane, convenția are o

cauză ilicită fiind lovită de nulitate absolută.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs pârâtele SC F.P.P.O. SA și A.C.C.O. criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurentele

invocă faptul că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC

P. SRL prin lichidator judiciar și în consecință a calității procesuale pasive

a fost greșit soluționată de instanța de apel, care a interpretat greșit

prevederile art. 25 lit. c) din Legea 85/2006 ce conferă lichidatorului

posibilitatea de a promova acțiuni numai împotriva actelor întocmite de către

debitor în dauna creditorilor. În speță aceste dispoziții nu sunt aplicabile

pentru că actul de adjudecare și licitația nu s-au încheiat în cadrul acestei

proceduri, iar debitoarea nu a semnat niciun act cu caracter fraudulos.

A doua critică vizează încălcarea

dreptului la apărare și la o judecată echitabilă în condițiile în care au fost

respinse probele solicitate, fiind încălcate prevederile art. 295 alin. (2) C.

proc. civ., iar cele administrate de instanța de fond au fost greșit și

părtinitor interpretate.

De asemenea, menționează recurenta, a

fost insuficient analizat cadrul procesual fixat, ignorându-se împrejurarea că

reclamanta SC P. SRL care este adevăratul proprietar al bunului vândut, fiind

un terț față de contractul a cărui anulare a cerut a se constata, putea promova

doar o acțiune în revendicare, aceea pentru anularea contractului de

vânzare-cumpărare fiind inadmisibilă.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor

invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea

constată că este nefondat.

Astfel, contrar celor susținute de

recurentă, debitorul aflat în procedura insolvenței, reprezentat prin

lichidatorul judiciar are calitate procesuală activă în a solicita constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în scopul readucerii

bunului vândut în patrimoniul său. O atare acțiune nu face parte din categoria

celor expres menționate la art. 25 din Legea 85/2006 și care revin în

competența de soluționare a judecătorului sindic, ci este o acțiune de drept

comun, pe care legal reprezentat o poate promova și un debitor aflat în această

procedură, excepția fiind prin urmare corect soluționată de instanța de apel.

De asemenea, critica referitoare la

încălcarea prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. este nefondată în

condițiile în care acest text legal vizează posibilitatea instanței de apel de

a încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță,

precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 C. proc.

civ., dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, mențiunea făcută

de pârâte în cuprinsul cererii de apel că înțeleg să se folosească de proba cu

înscrisuri și orice altă probă admisă de lege, nu satisface exigențele art. 292

conform cărora părțile se vor putea folosi în fața instanței de apel doar de

dovezile invocate sau arătate în motivarea apelului. Or, aceste dovezi nu au

fost indicate prin motivarea apelului.

În consecință, lipsa de diligență a

părții pentru precizarea probelor solicitate prin cererea de apel, potrivit

textului legal anterior menționat nu poate fi justificată prin invocarea

prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care oricum lasă la latitudinea

instanței, dacă va considera necesar, administrarea probelor noi, însă numai

dacă acestea au fost propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ., ceea ce în

speță nu a fost cazul.

În această ordine de idei, se impune și

precizarea că, analizarea probelor este exclusă, atât potrivit încadrării în

drept a motivelor de recurs, respectiv art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., ca

de altfel întregii reglementări cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

aceasta fiind atributul exclusiv al instanței de apel în virtutea caracterului

devolutiv al acestei căi de atac.

Referitor la ultima critică, se va reține

că și aceasta este nefondată, în considerarea faptului că nulitatea absolută

poate fi invocată de oricine justifică un interes, adică inclusiv de către

reclamantă, despre care însăși recurenta precizează că este adevăratul

proprietar al bunului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a

cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata, situație în care era îndreptățită

să promoveze acțiunea corect soluționată de prima instanță.

În concluzie, recursurile fiind nefondate

vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC F.P.P.O. SA Craiova și A.C.C.O. Scornicești, jud. Olt împotriva

deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2008.