ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2216/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 639/P/2008, din 23 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.G., judecător la Judecătoria Ploiești, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reținut următoarele: La data de 19 noiembrie 2008, numitul M.C.V., din comuna Berceni, județul Ilfov, s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu o plângere penală prin care sesiza că d-na judecător M.G., de la Judecătoria Ploiești, se face vinovată de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu întrucât, prin sentința civilă nr. 10175 din 5 noiembrie 2008, i-a respins acțiunea civilă formulată în dosarul civil nr. 2274/281/2008 (fila 2). În motivarea plângerii, numitul M.C.V.

a arătat că însăși Primăria Ploiești ar fi învederat că are calitate procesuală, astfel încât hotărârea instanței, bazată pe lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, nu se justifică. Procurorul a constatat că actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii care să contureze existența vreunei fapte penale. Dosarul civil nr. 2274/281/2008 a avut ca obiect acțiunea numitului M.C.V. prin care solicita instanței să constate, în contradictoriu cu statul român (prin Ministerul de Finanțe), că a uzucapat un teren în suprafață de 546 mp situat în Ploiești. În urma demersurilor instanței, care a invocat din oficiu lipsa calității procesuale pasive a statului român, numitul M.C.V. și-a precizat acțiunea în sensul că dorește să se judece în contradictoriu cu municipiul Ploiești, reprezentat de primar.

La un termen ulterior, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui ultim pârât. În aceste condiții, prin sentința civilă nr. 10175 din 5 noiembrie 2008, admițând excepția precizată, instanța a respins acțiunea numitului M.C.V. Cauza a fost soluționată, în totalitate, de un complet de judecată din care a făcut parte judecătorul M.G. Instanța și-a motivat hotărârea prin aceea că numitul M.C.V. nu a făcut, în nici un fel, dovada că proprietarul terenului în litigiu ar fi fost municipiul Ploiești, în condițiile în care, din toate probele administrate, a reieșit că proprietar era, în fapt, o persoană fizică identificată (sora defunctei L.E.).

Pârâtul, în respectiva cauză, nu a arătat că își însușește această calitate procesuală, ci doar că ar fi de acord cu amânarea judecății pentru ca reclamantul să răspundă excepției ridicată din oficiu de instanță (fila 28). În consecință, procurorul a reținut existența argumentelor pe care se fundamentează hotărârea judecătorească și, de asemenea, că nu se poate aprecia că judecătorul M.G. ar fi pronunțat hotărârea în mod arbitrar. Plângerea petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 111/II/2/2009 din 4 februarie 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat instanței competente.

Prin sentința penală nr. 69 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Petentul, deși legal citat la trei termene consecutive, nu a înțeles să se prezinte în instanță pentru a susține plângerea formulată. Este real, reține curtea de apel, că dosarul civil nr. 2274/281/2008 al Judecătoriei Ploiești, a avut ca obiect acțiunea civilă a numitului M.C.V., acțiune prin care solicita instanței să constate, în contradictoriu cu Statul Român (prin Ministerul de Finanțe), că a uzucapat un teren în suprafață de 546 mp situat în Ploiești. Cauza a fost soluționată de completul din care a făcut parte judecătorul M.G.

și care, prin sentința civilă nr. 10175 din 5 noiembrie 2008, a admis excepția invocată și a respins acțiunea numitului M.C.V. În atare situație, curtea de apel a apreciat că nemulțumirea numitului M.C.V., cu privire la soluția dispusă de către judecător, nu înseamnă că acesta a omis să îndeplinească un act sau că și-a îndeplinit, în mod defectuos, îndatoririle de serviciu. Dacă M.C.V. se consideră vătămat într-un drept al său, ori într-un interes legitim, are la îndemână căile de atac prevăzute de lege. Pe de altă parte, curtea de apel a menționat că, în faza actelor premergătoare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, nu este obligatorie audierea persoanei care a formulat plângere.

Cu toate acestea, procurorul de caz 1-a citat pe M.C.V., pentru a se prezenta la sediul parchetului, în vederea audierii, dar acesta nu s-a prezentat, împrejurare ce rezultă din procesul verbal aflat la fila 52 dosar procuror. Nu în ultimul rând, curtea de apel a observat că procurorul care a dispus soluția atacată a analizat actele dosarului nr. 2274/281/2008, o dovadă în acest sens constituind-o înscrisurile depuse în dosarul nr. 639/P/2008 și aflate la filele 6-30. împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs. Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele: - legal citat la cele 3 termene de judecată în primă instanță, petiționarul nu s-a prezentat pentru a expune motivele plângerii adresată instanței; - de asemenea, legal citat, petiționarul nu s-a prezentat pentru a expune motivele de recurs.

în cererea de recurs, petiționarul susține doar că sentința atacată este „netemeinică și nelegală" și, într-o singură frază, face aprecieri personale și generale cu privire la probitatea polițiștilor, procurorilor și judecătorilor. În lipsa unor motive concrete de recurs ale petiționarului, Înalta Curte va examina sentința atacată din oficiu, sub toate aspectele. După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei și legalei soluționări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 639/P/2008, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile și actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petiționar.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârșirii de către judecătorul reclamat a faptei, apreciată ca infracțiune, și reclamată de către petiționar. Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod specific prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă, de Constituția României [art.23 alin. (11)] și de Codul de procedură penală (art. 5/2), începerea urmării penale față de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen. Așa cum s-a menționat, pentru realizarea drepturilor sale civile, numitul M.C.V.

s-a adresat instanțelor de judecată, care s-au pronunțat asupra celor solicitate. Soluționarea unor cauze civile se poate realiza numai prin modalități reglementate de lege: prin accesul la instanțele civile de fond competente, pentru realizarea drepturilor și, respectiv, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege (art. 21, art. 126 și art. 129 din Constituția României). Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Accesul oricărei persoane la justiție și, respectiv, posibilitatea desființării ori modificării hotărârilor judecătorești numai în căile de atac prevăzute de lege, sunt principii ale organizării judiciare (art. 6 și art. 17 din Legea nr. 304/2004).

Rațiunea judiciară a instituirii unor căi de atac decurge tocmai din necesitatea reformării acelor hotărâri judecătorești care conțin elemente de netemeinicie ori nelegalitate. Aceste principii presupun că reformarea unei hotărâri judecătorești civile se poate solicita numai pe căile de atac prevăzute de lege, iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva magistratului care a pronunțat respectiva hotărâre judecătorească. Nemulțumirea petiționarului, legată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești nefavorabilă intereselor sale (în speță, pe cale de excepție), nu este suficientă, în lipsa unor minime indicii ale săvârșirii de către magistrat a unei fapte prevăzute de legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistratului respectiv.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiționarului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.