ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2216/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 639/P/2008, din 23 ianuarie 2009,

procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale

față de M.G., judecător la Judecătoria Ploiești, sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor

premergătoare, procurorul a reținut următoarele:

La data de 19 noiembrie 2008, numitul M.C.V., din comuna

Berceni, județul Ilfov, s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești cu o plângere penală prin care sesiza că d-na judecător M.G., de la

Judecătoria Ploiești, se face vinovată de comiterea infracțiunii de abuz în

serviciu întrucât, prin sentința civilă nr.

10175

din 5 noiembrie 2008,

i-a respins acțiunea civilă formulată în dosarul

civil nr. 2274/281/2008 (fila 2).

În motivarea plângerii, numitul M.C.V. a arătat că însăși

Primăria Ploiești ar fi învederat că are calitate procesuală, astfel încât

hotărârea instanței, bazată pe lipsa calității procesuale pasive a acestei

instituții, nu se justifică.

Procurorul a constatat că actele premergătoare efectuate nu

au relevat indicii care să contureze existența vreunei fapte penale. Dosarul

civil nr. 2274/281/2008 a avut ca obiect acțiunea numitului M.C.V. prin care

solicita instanței să constate, în contradictoriu cu statul român (prin

Ministerul de Finanțe), că a uzucapat un teren în suprafață de 546 mp situat în

Ploiești.

În urma demersurilor instanței, care a invocat din oficiu

lipsa calității procesuale pasive a statului român, numitul M.C.V. și-a

precizat acțiunea în sensul că dorește să se judece în contradictoriu cu

municipiul Ploiești, reprezentat de primar.

La un termen ulterior, instanța a invocat, din oficiu,

excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui ultim pârât.

În aceste condiții, prin sentința civilă nr. 10175 din 5

noiembrie 2008, admițând excepția precizată, instanța a respins acțiunea

numitului M.C.V.

Cauza a fost soluționată, în totalitate, de un complet de

judecată din care a făcut parte judecătorul M.G.

Instanța și-a motivat hotărârea prin aceea că numitul M.C.V.

nu a făcut, în nici un fel, dovada că proprietarul terenului în litigiu ar fi

fost municipiul Ploiești, în condițiile în care, din toate probele

administrate, a reieșit că proprietar era, în fapt, o persoană fizică

identificată (sora defunctei L.E.).

Pârâtul, în respectiva cauză, nu a arătat că își însușește

această calitate procesuală, ci doar că ar fi de acord cu amânarea judecății

pentru ca reclamantul să răspundă excepției ridicată din oficiu de instanță

(fila 28).

În consecință, procurorul a reținut existența argumentelor

pe care se fundamentează hotărârea judecătorească și, de asemenea, că nu se

poate aprecia că judecătorul M.G. ar fi pronunțat hotărârea în mod arbitrar.

Plângerea petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost

respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 111/II/2/2009 din 4 februarie 2009

a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat instanței

competente.

Prin sentința penală nr. 69 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel

Ploiești, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Petentul, deși legal citat la trei termene consecutive, nu a înțeles să

se prezinte în instanță pentru a susține plângerea formulată.

Este real, reține curtea de apel, că dosarul civil nr. 2274/281/2008 al

Judecătoriei Ploiești, a avut ca obiect acțiunea civilă a numitului M.C.V.,

acțiune prin care solicita instanței să constate, în contradictoriu cu Statul

Român (prin Ministerul de Finanțe), că a uzucapat un teren în suprafață de 546 mp

situat în Ploiești.

Cauza a fost soluționată de completul din care

a făcut parte judecătorul M.G. și care, prin sentința civilă nr. 10175 din 5

noiembrie 2008, a admis excepția invocată și a respins acțiunea numitului M.C.V.

În atare situație, curtea de apel a apreciat că

nemulțumirea numitului M.C.V., cu privire la soluția dispusă de către

judecător, nu înseamnă că acesta a omis să îndeplinească un act sau că și-a

îndeplinit, în mod defectuos, îndatoririle de serviciu. Dacă M.C.V. se

consideră vătămat într-un drept al său, ori într-un interes legitim, are la îndemână

căile de atac prevăzute de lege.

Pe de altă parte, curtea de apel a menționat

că, în faza actelor premergătoare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură

penală, nu este obligatorie audierea persoanei care a formulat plângere. Cu

toate acestea, procurorul de caz 1-a citat pe M.C.V., pentru a se prezenta la

sediul parchetului, în vederea audierii, dar acesta nu s-a prezentat,

împrejurare ce rezultă din procesul verbal aflat la fila 52 dosar procuror.

Nu în ultimul rând, curtea de apel a observat

că procurorul care a dispus soluția atacată a analizat actele dosarului nr.

2274/281/2008, o dovadă în acest sens constituind-o înscrisurile depuse în

dosarul nr. 639/P/2008 și aflate la filele 6-30.

împotriva sentinței, petiționarul a declarat

prezentul recurs.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte

constată următoarele:

- legal citat la cele 3 termene de judecată în

primă instanță, petiționarul nu s-a prezentat pentru a expune motivele

plângerii adresată instanței;

- de asemenea, legal citat, petiționarul nu s-a

prezentat pentru a expune motivele de recurs. în cererea de recurs, petiționarul

susține doar că sentința atacată este „netemeinică și nelegală" și, într-o

singură frază, face aprecieri personale și generale cu privire la probitatea

polițiștilor, procurorilor și judecătorilor.

În lipsa unor motive concrete de recurs ale

petiționarului, Înalta Curte va examina sentința atacată din oficiu, sub toate

aspectele.

După sesizarea organelor judiciare, în

conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat

actele premergătoare necesare completei și legalei soluționări a plângerii

penale, fiind format dosarul penal nr. 639/P/2008, dosar care cuprinde, în

copie, toate înscrisurile și actele procedurale aflate în legătură cu aspectele

reclamate de petiționar.

În urma efectuării acestor acte premergătoare,

nu au fost relevate minime indicii ale săvârșirii de către judecătorul reclamat

a faptei, apreciată ca infracțiune, și reclamată de către petiționar.

Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen.,

care reflectă, în mod specific prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă,

de Constituția României [art.23 alin. (11)] și de Codul de procedură penală

(art. 5/2), începerea urmării penale față de o persoană este legal posibilă

numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare

efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.

Așa cum s-a menționat, pentru realizarea

drepturilor sale civile, numitul M.C.V. s-a adresat instanțelor de judecată,

care s-au pronunțat asupra celor solicitate.

Soluționarea unor cauze civile se poate realiza

numai prin modalități reglementate de lege: prin accesul la instanțele civile

de fond competente, pentru realizarea drepturilor și, respectiv, prin

exercitarea căilor de atac prevăzute de lege (art. 21, art. 126 și art. 129 din

Constituția României).

Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita

căile de atac, în condițiile legii.

Accesul oricărei persoane la justiție și,

respectiv, posibilitatea desființării ori modificării hotărârilor judecătorești

numai în căile de atac prevăzute de lege, sunt principii ale organizării

judiciare (art. 6 și art. 17 din Legea nr. 304/2004).

Rațiunea judiciară a instituirii unor căi de

atac decurge tocmai din necesitatea reformării acelor hotărâri judecătorești

care conțin elemente de netemeinicie ori nelegalitate.

Aceste principii presupun că reformarea unei

hotărâri judecătorești civile se poate solicita numai pe căile de atac

prevăzute de lege, iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva

magistratului care a pronunțat respectiva hotărâre judecătorească. Nemulțumirea

petiționarului, legată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești nefavorabilă

intereselor sale (în speță, pe cale de excepție), nu este suficientă, în lipsa

unor minime indicii ale săvârșirii de către magistrat a unei fapte prevăzute de

legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistratului

respectiv.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul

art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

petiționarului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 aprilie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie

2009.