ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 177/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 178/F din 12 octombrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins

ca nefondată plângerea formulată de

petentul C.

S.

împotriva rezoluției nr. 539/II/2/2009 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 539/II/2/2009 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.S.

Pentru a pronunța această soluție s-au avut in vedere următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 09 octombrie 2008, persoana vătămată C.S. a sesizat că la data de 01 octombrie 2008, orele 5.55, subinspectorul de poliție M.I., de la S.I.C. al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, a pătruns fără drept în curtea imobilului său din Brăila, unde i-a agresat pe minorii C.C. și C.B.

Persoana vătămată a susținut că pătrunderea în imobil s-a făcut în baza unei autorizații de percheziție, dar cu încălcarea orelor expres arătate în acea autorizație (6.30 - 20.00).

După efectuarea actelor premergătoare, prin rezoluția nr. 374/P/2008 din 11 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul de poliție M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (1), (3) C. pen. și art. 192 alin. (1), (2) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a motivat, în esență, după descrierea situației de fapt, că faptele sesizate nu există.

Împotriva rezoluției a formulat plângere, în termen legal, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., petentul C.S.

Acesta a susținut că faptele sesizate există și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate.

A solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției și începerea urmăririi penale față de subinspectorul de poliție M.I. sub aspectul infracțiunilor sesizate.

S-a constatat că plângerea este întemeiată, dar pentru alte motive decât cele pentru invocate de petent.

S-a arătat că situația de fapt, care s-a conturat după efectuarea actelor premergătoare este următoarea:

Petentul C.S. era cercetat în Dosarul nr. 1335/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, aflat în curs de efectuare a urmăririi penale, la Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila.

În cursul efectuării actelor de urmărire penală în dosarul sus menționat, s-a solicitat Tribunalului Brăila emiterea unei autorizații de percheziție la domiciliul lui C.S.

Tribunalul Brăila a emis autorizația de percheziție nr. 44 din 30 septembrie 2008, valabilă pentru o perioadă de 3 zile, între orele 6.30-20.00.

Subinspectorul de poliție M.l., din cadrul S.I.C. al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, a fost desemnat să conducă efectivul de polițiști și jandarmi desemnați să efectueze percheziția astfel autorizată.

Î

n dimineața zilei de 01 octombrie 2008, orele 5.55, întrucât la apelul efectuat prin soneria de la poarta imobilului nu s-a răspuns, în curtea imobilului s-a pătruns prin escaladarea gardului și apoi prin deschiderea porții de interior.

Lucrătorii de poliție au imobilizat pe fiii petentului C.C. și C.B., imobilizarea fiind necesară pentru buna desfășurare a activității autorizate și pentru a se evita atitudini violente ale acestora

.

Lucrătorii de poliție au precizat acestor persoane scopul percheziției după care această activitate a fost efectuată fără incidente în prezența unor martori asistenți.

Pe timpul efectuării percheziției a sosit acolo și soția petentului, C.D., care a reclamat faptul că percheziția s-a efectuat și în sediul societății aflate în curtea aceluiași imobil, deși autorizația nu prevedea acest lucru.

După încheierea percheziției, orele 11.15, a fost întocmit procesul-verbal care a fost semnat de toate persoanele prezente la efectuarea acestei activități, mai puțin de C.D., care a motivat că nu a asistat de la început.

Reținând această situație de fapt, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor sesizate în baza unui temei juridic greșit: art. 10 lit. a) C. proc. pen. în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a apreciat că susținerile petentului în sensul că percheziția s-a efectuat cu încălcarea intervalului orar autorizat de judecător fiind reală.

Din procesul-verbal de percheziție domiciliară a rezultat că această activitate s-a desfășurat în intervalul orar 06.00 - 11.15, deci a început cu 30 de minute mai devreme decât ora autorizată de judecător - 06.30.

Acest fapt nu a fost considerat de natură a conduce automat la concluzia că în cauză s-a săvârșit un abuz atât timp cât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat că s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate.

Intrarea în locuința persoanei vătămate s-a făcut în baza unei autorizații de percheziție, astfel că nu s-a putut susține că lucrătorii de poliție nu au avut dreptul de a pătrunde în imobil.

S-a stabilit prin actele premergătoare efectuate în cauză că între imobilul pentru care exista autorizație de percheziție și dependința situată la nr. 23 și în privința căreia persoana vătămată a susținut că lucrătorii de poliție nu aveau dreptul de a efectua percheziție, nu existau delimitări vizibile, care să atragă atenția că este vorba despre altă adresă,

în ceea ce privește infracțiunea de purtare abuzivă sesizată de persoana vătămată din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că folosirea forței de către lucrătorii de poliție a fost justificată pentru a înlătura comportamentul violent al celor doi minori și pentru o bună desfășurare a percheziții autorizate „nefiind vorba de exercitarea unor acte de violență în sensul stabilit de legiuitor prin  incriminarea infracțiunii".

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul C.S. solicitând începerea urmăriri penale față de subinspectorul M.I. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 și art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

În susținerea plângerii petentul, prin apărător, a solicitat depunerea ca probă la instanța de judecată a CD-ului privind imagini video asupra modului în care s-a efectuat percheziția precum și poze din care rezulta faptul că s-a percheziționat și un imobil pentru care nu exista autorizație.

Curtea a respins depunerea acestor probe la dosarul cauzei motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile procedurale prev. de art. 278

1

C. proc. pen., singura proba care se poate admite in fața instanței de judecată este proba cu înscrisuri.

Analizând cauza in raport de criticile invocate Curtea a reținut următoarele:a) nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu deoarece organele de poliție au pătruns în imobil în mod legal, în baza unei autorizații de percheziție emise de judecător.

Faptul că s-a percheziționat și dependința situată la nr. 23, unde petentul a afirmat că ar fi sediul unei societăți comerciale, nu a putut fi considerat un abuz fiind efectiv o eroare a organelor care au efectuat percheziția, neexistând delimitări vizibile (exemplu existența unei firme la intrare din care să rezulte că era sediul unei societăți comerciale) în condițiile în care cele două imobile, mai precis imobilul percheziționat și dependința acestuia, fiind situate în aceeași curte și foarte aproape una de cealaltă, organele de poliție fiind astfel induse in eroare.

În

plus

, urmează a se constata și faptul că deși în imobil la momentul percheziției se aflau și alte persoane, respectiv fiii petentului: C.C. și C.B.(minori cu vârste cuprinse intre 16 și 17 ani), precum și numitul T.I., nici unul dintre aceștia nu au adus la cunoștința organelor care efectuau percheziția că dependința situată la nr. 23 este un sediu de firmă.

Față de aceste considerente, datorită acestor elemente care au indus în eroare organele care au efectuat percheziția, Curtea apreciază că nu a existat intenția subinspectorului de poliție M.I. de a săvârși infracțiunea de abuz in serviciu cu ocazia percheziționării acestei dependințe.

b) la dosarul cauzei existau foarte multe elemente din care rezulta că persoanele pentru care s-a dispus percheziția erau persoane periculoase, numitul C.S. fiind urmărit penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni cu grad ridicat de pericol, respectiv amenințări, vătămări corporale, distrugeri, furturi, tâlhării, tentative de omor,

șantaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și trafic de persoane, existând informații că acesta ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată O. – B. – C. – Z.

În raport de aceste elemente și de informații ale organelor de urmărire penală din care rezultau indicii cu privire la un presupus comportament violent al persoanelor aflate în imobil în mod judicios subinspectorul de poliție M.I., care a fost desemnat să conducă efectivul de polițiști și jandarmi desemnați să efectueze percheziția și-a luat măsuri de prevedere imobilizând pe fiii petentului C.C. și C.B., care deși minori datorită vârstelor acestora 16 și 17 ani, puteau avea o atitudine violentă față de lucrătorii de poliție.

În acest context s-a reținut faptul că imobilizarea nu a fost permanentă (persoanele nu au fost încătușate), e a fost temporară durând doar câteva minute cât s-a efectuat percheziția corporală a acestora pentru a se constata dacă au sau nu arme asupra lor.

Deci, folosirea forței de către lucrătorii de poliție în acest context a fost justificată și necesară pentru a se asigura o bună desfășurare a percheziției autorizate, nefiind vorba de exercitarea unor acte de violență în sensul stabilit de legiuitor pentru incriminarea infracțiunii de purtare abuzivă.

Din actele dosarului a rezultat că unul dintre minori a suferit o leziune ușoară, conform certificatului medico-legal depus la dosarul cauzei, dar nu a existat nici o probă din care să rezulte că subinspectorul de poliție M.I. i-ar fi provocat în mod direct această leziune. În acest context subinspectorul de poliție M.I. conducea efectivul de polițiști și jandarmi desemnați să efectueze percheziția autorizată, dar nu poate răspunde pentru o faptă săvârșită de unul din membrii echipei operative, membru rămas neidentificat.

Deoarece plângerea îl viza în mod direct pe subinspectorul de poliție M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 C. pen., s-a constatat că din probele administrate în cauză (declarații de martori, precum și declarațiile martorilor asistenți aflate la filele 61-75 dosar urmărire penală) nu a rezultat că acesta ar fi lovit pe minorul C.C.

Eventual, petentul în calitate de părinte al minorului are posibilitatea formulării unei plângeri pentru identificarea persoanei care a lovit pe minorul C.C. cu ocazia efectuării percheziției, urmând ca organele de urmărire penală să procedeze în consecință, instanța neputând fi sesizată în acest cadru procesual prev. de art. 278

1

C. proc. pen., respectiv plângerea împotriva subinspectorului de poliție M.I. cu soluționarea acestei fapte.

c)

din procesele verbale de percheziție a rezultat că din domiciliul persoanei percheziționate au fost ridicate mai multe bunuri, printre care arme albe (cuțite, topor, cuțit cu buton) precum și bijuterii (fila 46 și 50 dosar urmărire penală) dar acesta nu constituie un abuz în condițiile în care ridicarea acestor bunuri s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, ele putând contribui la o bună soluționare a cauzei în condițiile în care petentul C.S. era cercetat atât pentru infracțiuni cu violență cât și pentru infracțiuni de șantaj și trafic de persoane existând, deci, dubii cu privire la proveniența acestor bunuri de valoare.

d)

În mod judicios Parchetul a constatat că percheziția a început cu 30 minute mai devreme decât ora autorizată de judecător dar nu poate duce la concluzia automată că în cauză s-a săvârșit un abuz atâta timp cât din declarațiile martorilor asistenți și din procesele verbale de percheziție nu a rezultat că s-ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanelor vătămate.

Față de aceste considerente Curtea a apreciat că rezoluția de respingere a plângerii este legală și temeinică și, pe cale de consecință, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.S.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, petiționarul C.S. a declarat recurs, fără a se prezenta la instanță pentru a-l susține și fără a depune motivele de recurs la dosarul cauzei.

Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, intimatul

subinspector de poliție M.I.,

cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 și art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 și art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

art.

246

C. pen.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, însă nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității intimatului

subinspector de poliție

, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate.

În speță, petiționarul

nu a indicat elemente pe baza cărora să se poate identifica

reaua - credință cu care a acționat intimatul în scopul prejudicierii intereselor sale, cu prilejul efectuării percheziției, care a fost dispusă cu prilejul

efectuării actelor de urmărire penală în dosarul în care petiționarul era urmărit penal,solicitându-se Tribunalului Brăila emiterea unei autorizații de percheziție la domiciliul lui C.S., situat în Brăila.

Tribunalul Brăila a emis autorizația de percheziție nr. 44 din 30 septembrie 2008, valabilă pentru o perioadă de 3 zile, între orele 6.30-20.00.

Subinspectorul de poliție M.l., din cadrul S.I.C. al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, a fost desemnat să conducă efectivul de polițiști și jandarmi desemnați să efectueze percheziția astfel autorizată.

Î

n dimineața zilei de 01 octombrie 2008, orele 5.55, întrucât la apelul efectuat prin soneria de la poarta imobilului nu s-a răspuns, în curtea imobilului s-a pătruns prin escaladarea gardului și apoi prin deschiderea porții de interior.

De asemenea, din actele și lucrările dosarului a rezultat că

intimatul

cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., s-a reținut că nu s-au conturat indicii de natură infracțională.

Din procesele verbale de percheziție a rezultat că din domiciliul persoanei percheziționate au fost ridicate mai multe bunuri, printre care arme albe (cuțite, topor, cuțit cu buton) precum și bijuterii (fila 46 și 50 dosar urmărire penală) dar acesta nu constituie un abuz în condițiile în care ridicarea acestor bunuri s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, ele putând contribui la o bună soluționare a cauzei în condițiile în care petentul C.S. era cercetat atât pentru infracțiuni cu violență cât și pentru infracțiuni de șantaj și trafic de persoane existând, deci, dubii cu privire la proveniența acestor bunuri de valoare. Totodată, în mod corect s-a reținut că în mod judicios Parchetul a constatat că percheziția a început cu 30 minute mai devreme decât ora autorizată de judecător dar acest fapt nu poate duce la concluzia automată că în cauză s-a săvârșit un abuz atâta timp cât din declarațiile martorilor asistenți și din procesele verbale de percheziție nu a rezultat că s-ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanelor vătămate.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.S. împotriva sentinței penale nr. 178/F din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.