ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2489/2009

Examinând recursul de față constată:

Prin Sentința penală nr. 83/F din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara C.D., împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 336/P din 5 ianuarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și a obligat petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că petiționara a sesizat organele de urmărire penală cu plângere împotriva subinspectorului de poliție B.M., inspectorului de poliție Ș.M., agentului șef T.C., agentului șef N.V., agentului principal G.I., agentului S.M., toți din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Brăila pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 217 alin. (1) C. pen.

Petiționara a susținut că, la data de 1 august 2008, lucrătorii de poliție au pătruns fără drept, prin distrugerea ușii, în locuința sa unde au efectuat o percheziție domiciliară fără a fi prezenți martori și nu s-au legitimat.

Instanța a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus, prin Rezoluția nr. 336/P din 5 ianuarie 2009 neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) și 10 lit. d) C. proc. pen.

Procurorul a reținut că lucrătorii de poliție reclamați au făcut parte dintr-o echipă care, la data de 1 august 2008, au efectuat o percheziție la locuința petiționarei. Acțiunea a avut ca scop prinderea lui C.G., fratele petiționarei, care era dat în urmărire generală și despre care existau date că s-ar ascunde în locuința petiționarei.

S-a reținut că lucrătorii de poliție s-au prezentat la locuința petiționarei în baza autorizației de percheziție din 31 iulie 2008 emisă de Judecătoria Făurei, au solicitat petiționarei să deschidă și, întrucât aceasta nu s-a conformat, au forțat ușa de la intrare. După pătrunderea în locuință au căutat persoana urmărită și, întrucât aceasta nu a fost găsită, acțiunea s-a încheiat întocmindu-se procesul-verbal.

Procurorul a reținut că actele premergătoare infirmă aspectele sesizate de petiționară cu privire la efectuarea percheziției, astfel încât se impune neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Procurorul a reținut că din actele premergătoare rezultă că după ce lucrătorii de poliție au bătut la ușă și au somat persoanele aflate înăuntru să deschidă, în locuință s-a aprins lumina și mai multe persoane au început să alerge prin casă. În aceste condiții lucrătorii de poliție au considerat că persoana urmărită încearcă să scape și au forțat dispozitivele de închidere a ușilor.

S-a mai reținut că din actele dosarului rezultă că persoana urmărită reușise anterior să scape.

Așa fiind s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere.

Prin Rezoluția nr. 123/II/2 din 16 februarie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea petiționarei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța a reținut că petiționara a formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale susținând că aceasta este nelegală întrucât făptuitorii se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii la care se referă sesizarea.

Instanța a reținut că plângerea este nefondată întrucât percheziția a fost legal efectuată în baza autorizației emise de Judecătoria Făurei și a avut drept scop prinderea lui C.G., fratele petiționarei care era dat în urmărire generală în vederea punerii în executare a mandatului din 19 mai 2005 emis de Tribunalul Brăila pentru executarea unei pedepse rezultante de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie.

S-a reținut că înainte de a pătrunde în locuință lucrătorii de poliție au făcut somația „Poliția, deschideți” și cum ușa nu a fost deschisă și având în vedere că acțiuni anterioare de prindere a celui căutat eșuaseră, s-a procedat la forțarea ușii pentru a se pătrunde în locuință.

Întrucât percheziția avea ca scop prinderea unui bărbat și în locuință se afla soțul petiționarei, acesta a fost imobilizat doar până când s-a stabilit că nu este persoana căutată.

S-a mai reținut că în timpul efectuării percheziției în locuința petiționarei, C.G., persoana căutată, a fost găsit și reținut de o altă echipă operativă care acționa simultan într-un alt imobil din aceeași localitate.

De asemenea s-a reținut că procesul-verbal a fost semnat de petiționară care a arătat că nu este de acord cu percheziția și modul în care a fost efectuată și de un martor asistent.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 218/2002 potrivit cărora polițiștii desfășoară activități de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor și altor hotărâri judecătorești, precum și pe cele ale art. 422 alin. (1

1

) C. proc. pen., conform cărora în vederea punerii în executare a unei hotărâri de condamnare definitivă organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea acesteia.

S-a reținut că această din urmă dispoziție legală este în concordanță cu prevederile art. 8 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care permit posibilitatea amestecului unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și corespondenței, în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertății altora.

Așa fiind activitatea lucrătorilor de poliție nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu, ea fiind efectuată în virtutea atribuțiunilor de serviciu și în conformitate cu legea.

Instanța a mai reținut că în mod corect s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere întrucât ușa de la intrare a fost forțată pentru a înlesni pătrunderea în locuință a lucrătorilor de poliție în condițiile în care cei din interior nu le-au permis accesul.

Petiționara a declarat recurs susținând că rezoluțiile date sunt nelegale deoarece nu a fost ascultat martorul care a asistat la percheziție, i-a fost distrusă ușa, nu s-a consemnat în procesul-verbal că în locuință se afla și fiica sa minoră și că persoana urmărită este fratele său care a fost găsit la locuința lui.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Sentința recurată este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că acțiunile lucrătorilor de poliție au fost legitime și pe deplin justificate, pătrunderea în locuința petiționarei efectuându-se legal, în temeiul unei autorizații de percheziție emise de organul competent în scopul depistării unei persoane date în urmărirea generală pentru punerea în executare a unei pedepse privative de libertate.

Este evident că este lipsită de relevanță împrejurarea că cel urmărit nu a fost găsit în locuința petiționarei ci într-un alt imobil din aceeași localitate, de o altă echipă de lucrători de poliție care au acționat simultan.

Nici faptul că procurorul nu l-a audiat pe cel care a asistat la percheziție și că intimații nu ar fi menționat prezența unui minor în locuința percheziționată nu constituie motive de nelegalitate sau de netemeinicie a soluției de neîncepere a urmăririi penale deoarece nu modifică în niciun fel ceea ce rezultă din actele premergătoare.

Constatând că nu există niciun motiv de casare Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.D. împotriva Sentinței penale nr. 83/F din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2009.