ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin Încheierea din 13 iunie 2007, pronunțată în

dosarul nr. 33676/2/2005 (format vechi 3333/2005), a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 85 alin. (3), ultima teză din Legea

nr. 80/1995 invocată de reclamantul N.V., apreciind că aceste prevederi legale

nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, la 10 iulie

2007, reclamantul N.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 9 și 10 C.

proc. civ.

În motivarea recursului s-a imputat primei instanțe faptul

că ar fi omis să consemneze în încheierea de ședință susținerile reclamantei în

sensul că dosarul conexat are ca obiect declasificarea actului administrativ

individual prin care a fost sancționat, comunicarea acestuia, inclusiv a

motivării și constatarea nulității absolute a actului sancționator, solicitându-se

lămurirea încheierii cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată care

a fost avut în vedere de instanță pentru a se decide că respectivele dispoziții

legale nu au legătură cu acesta, aspecte care nu pot fi circumscrise nici unui

din motivele de recurs indicate de recurent, pct. 10 art. 304 C. proc. civ. fiind

abrogat, de altfel, prin art. 1 pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000,

aprobată prin Legea nr. 219/2005.

În ședința de 14 august 2007 s-a apreciat că recursul este

„declarat și motivat în termen”, impunându-se astfel examinarea cauzei sub

toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând în această modalitate, actele dosarului, evident

numai sub aspectul soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a

legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună modificarea sau

casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 85 alin. (3), ultima teză din Legea nr. 80/1995, față de

prevederile art. 16 art. 21 și art. 24 pct. 1 din Constituția României, în

măsura în care nu permite comunicarea ordinului de trecere în rezervă persoanelor

nemulțumite de această măsură.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea actelor normative indicate de text,

care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din aceeași lege,

dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau

(3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată supusă recursului, cererea

de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, prima instanță era abilitată a se pronunța asupra

admisibilității unei cereri de sesizare a Curții Constituționale pentru

soluționarea excepției invocată în fața sa, fiind exclusă astfel incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., sintagma

„depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” utilizată de acest text vizând doar

incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității

executive sau legislative așa cum a fost consacrată de Constituție, sau o lege

organică, prin săvârșirea de către instanță a unor acte ce intră în atribuțiile

organelor aparținând altor autorități.

Textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a invocat,

instituie doar obligația militarilor de a îndeplini atribuțiile funcțiilor în

care sunt încadrați, precum și toate îndatoririle ce le revin „până la

comunicarea ordinului de trecere în rezervă”.

În raport cu acest conținut al textului s-a apreciat în mod

corect că respectiva dispoziție legală nu are legătură cu obiectul cererii de

chemare în judecată indicat de reclamant prin acțiunile conexate și actele

depuse ulterior la dosar, ca de altfel și în cererea de recurs, hotărârea fiind

dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât nici motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Hotărârea atacată conține motivele pentru care s-a apreciat că

se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv

neîndeplinirea condiției ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu

obiectul litigiului, fără a se putea reține că aceste motive sunt contradictorii

sau străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., pentru a deveni incident acest motiv de nelegalitate indicat de

recurent prin motivarea în drept a cererii de recurs.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.V., împotriva încheierii din 13 iunie 2007, pronunțată în dosarul

nr. 33676/2/2005 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi, 25 septembrie 2007.