ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, prin Încheierea din 13 iunie 2007, pronunțată în
dosarul nr. 33676/2/2005 (format vechi 3333/2005), a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de
neconstituționalitate a prevederilor art. 85 alin. (3), ultima teză din Legea
nr. 80/1995 invocată de reclamantul N.V., apreciind că aceste prevederi legale
nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, la 10 iulie
2007, reclamantul N.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 9 și 10 C.
proc. civ.
În motivarea recursului s-a imputat primei instanțe faptul
că ar fi omis să consemneze în încheierea de ședință susținerile reclamantei în
sensul că dosarul conexat are ca obiect declasificarea actului administrativ
individual prin care a fost sancționat, comunicarea acestuia, inclusiv a
motivării și constatarea nulității absolute a actului sancționator, solicitându-se
lămurirea încheierii cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată care
a fost avut în vedere de instanță pentru a se decide că respectivele dispoziții
legale nu au legătură cu acesta, aspecte care nu pot fi circumscrise nici unui
din motivele de recurs indicate de recurent, pct. 10 art. 304 C. proc. civ. fiind
abrogat, de altfel, prin art. 1 pct. 111
1
din O.U.G. nr. 138/2000,
aprobată prin Legea nr. 219/2005.
În ședința de 14 august 2007 s-a apreciat că recursul este
„declarat și motivat în termen”, impunându-se astfel examinarea cauzei sub
toate aspectele conform art. 304
1
C. proc. civ.
Examinând în această modalitate, actele dosarului, evident
numai sub aspectul soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale,
Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a
legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună modificarea sau
casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 85 alin. (3), ultima teză din Legea nr. 80/1995, față de
prevederile art. 16 art. 21 și art. 24 pct. 1 din Constituția României, în
măsura în care nu permite comunicarea ordinului de trecere în rezervă persoanelor
nemulțumite de această măsură.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor
judecătorești privind neconstituționalitatea actelor normative indicate de text,
care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare
ar fi obiectul acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din aceeași lege,
dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau
(3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată supusă recursului, cererea
de sesizare a Curții Constituționale.
Prin urmare, prima instanță era abilitată a se pronunța asupra
admisibilității unei cereri de sesizare a Curții Constituționale pentru
soluționarea excepției invocată în fața sa, fiind exclusă astfel incidența
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., sintagma
„depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” utilizată de acest text vizând doar
incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității
executive sau legislative așa cum a fost consacrată de Constituție, sau o lege
organică, prin săvârșirea de către instanță a unor acte ce intră în atribuțiile
organelor aparținând altor autorități.
Textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a invocat,
instituie doar obligația militarilor de a îndeplini atribuțiile funcțiilor în
care sunt încadrați, precum și toate îndatoririle ce le revin „până la
comunicarea ordinului de trecere în rezervă”.
În raport cu acest conținut al textului s-a apreciat în mod
corect că respectiva dispoziție legală nu are legătură cu obiectul cererii de
chemare în judecată indicat de reclamant prin acțiunile conexate și actele
depuse ulterior la dosar, ca de altfel și în cererea de recurs, hotărârea fiind
dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât nici motivul prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.
Hotărârea atacată conține motivele pentru care s-a apreciat că
se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv
neîndeplinirea condiției ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu
obiectul litigiului, fără a se putea reține că aceste motive sunt contradictorii
sau străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., pentru a deveni incident acest motiv de nelegalitate indicat de
recurent prin motivarea în drept a cererii de recurs.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de N.V., împotriva încheierii din 13 iunie 2007, pronunțată în dosarul
nr. 33676/2/2005 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședința publică, astăzi, 25 septembrie 2007.