ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 noiembrie 2007 reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara cheamă în judecată pe pârâta SC S.J. SRL Timișoara solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata debitului în cuantum total de 227.819 lei, reprezentând diferență de chirie calculată conform H.C.L. nr. 42/2000 pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 28 februarie 2003 în sumă de 36.568 lei, majorări de întârziere în sumă de 189.057 lei pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 octombrie 2007 și penalități de întârziere în cuantum de 2.194 lei datorate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, aferente contractelor de închiriere din 1999, cu privire la spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, înscris în C.F.

Timișoara, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 73 din 1 februarie 2008 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamanților având ca obiect obligația de a face și obligă pe pârâtă la plata sumei de 36.568 lei reprezentând chirie restantă și a sumei de 219,4 lei penalități de întârziere, respingând în rest pretențiile, reținând - în acest sens – că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani, întrucât locatorul nu apare în cauză în calitate de organ fiscal pentru recuperarea unor creanțe bugetare, termen care curge de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv data de 31 decembrie 2004 până la care pârâta putea să-și achite diferența de chirie fără majorări și penalități de întârziere, dată față de care introducerea acțiunii la 20 noiembrie 2007 este făcută în termen, că potrivit art. 4 din contractul de închiriere chiria lunară urma a fi reactualizată, pe durata derulării acestuia, prin Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara, că plata penalităților de întârziere de 5 % pe zi a fost limitată prin voința părților - conform art. 6 din contractul de închiriere – la o perioadă de maxim 30 zile, că pârâta nu poate fi obligată și la plata majorărilor de întârziere întrucât Primăria ca parte în contractul de închiriere în litigiu, nu acționează în calitate de organ al administrației de stat,

raporturile juridice între părți fiind guvernate de dispozițiile și clauzele cuprinse în contract, cu respectarea prevederilor art. 969 C. civ. Prin decizia civilă nr. 98 din 20 mai 2008 Curtea de Apel Timișoara respinge apelurile declarate de părți împotriva sentinței primei instanțe, reținând, cu privire la apelul reclamanților, că în mod judicios prima instanță a stabilit că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data de 31 decembrie 2004 până la care pârâta ar fi putut să achite diferența de chirie fără majorări și penalități, conform H.C.L.M.T. nr. 13 din 27 ianuarie 2004, precum și că în mod corect a făcut aplicare dispozițiilor art. 6 din contract limitând penalitățile de întârziere datorate la perioada de 30 de zile calendaristice.

Cu privire la apelul pârâtei instanța reține că și acesta este neîntemeiat față de dispozițiile H.C.L.M.T. nr. 13 din 27 ianuarie 2004 care a acordat chiriașilor posibilitatea de a achita diferența de chirie pentru perioada 2001 - 28 ianuarie 2003 fără majorări și penalități de întârziere, dacă își îndeplinesc respectiva obligație până la data de 31 decembrie 2004, dată care reprezintă și momentul nașterii dreptului reclamanților la acțiune, că reclamanta Primăria Municipiului Timișoara a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. invitând pe pârâtă la conciliere, astfel că, acțiunea reclamanților nu este prematură, precum și că în mod corect prima instanță a dat eficiență prevederilor H.C.L.M.T nr. 13 din 27 ianuarie 2004 și dispozițiilor art. 4 alin. (2) și ale art. 6 din contractul încheiat între părți.

Împotriva deciziei de mai sus ambele părți declară recurs. Invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reclamanții - recurenți solicită admiterea recursurilor, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului lor împotriva sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii lor așa cum a fost formulată, susținând în esență, în fundamentarea recursului lor, că instanța a interpretat greșit contractul dintre părți al cărui art. 6 a fost modificat prin H.C.L.M.T. nr. 182/2001 în sensul că penalitatea se stabilește la 0,5 % pe zi de întârziere fără limitarea perioadei la 30 de zile, astfel că penalitățile și majorările de întârziere se datorează până în ziua plății, precum și că aceasta a făcut o eronată aplicare a dispozițiilor O.G.

nr. 92 din 24 decembrie 2003 ignorând că intimata - pârâtă datorează atât penalități de întârziere cât și dobânzi. Cu invocarea prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței instanței de fond și respingerea în totalitate a acțiunii reclamanților. În fundamentarea recursului său recurenta - pârâtă critică instanța de apel pentru a fi reținut eronat că reclamanții - intimați ar fi îndeplinit, prealabil formulării acțiunii lor, procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

în condițiile în care abia în cursul procesului, la 28 ianuarie 2008, i s-a remis un extras de cont cu menționarea sumelor pretinse și cu precizarea că respectivul extras de cont constituie conciliere conform procedurii arbitrale, precum și pentru greșita interpretare a actului dedus judecății față de faptul că prin contractele de vânzare - cumpărare din 2 septembrie 2003 a devenit proprietara spațiilor anterior deținute în baza contractelor de închiriere în litigiu, astfel că nu mai datora nicio chirie de la data menționată.

Recurenta - pârâtă critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la determinarea momentului de la care curge termenul de prescripție de 3 ani, instanța ignorând că prin anexa de la fiecare contract de vânzare - cumpărare a spațiilor în cauză recurenta - pârâtă s-a obligat la plata diferenței de chirie aferente fiecărui contract anterior de închiriere pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 28 februarie 2003, astfel că dreptul reclamanților la formularea acțiunii cu privire la chiria restantă s-a născut la data de 2 septembrie 2003 și nu la data de 31 decembrie 2004 cum eronat a reținut instanța criticată, astfel că la data de 20 noiembrie 2007, data formulării acțiunii, termenul de prescripție era demult împlinit.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta pârâtă - intimată solicită respingerea recursului reclamanților ca nefondat. Examinând recursurile declarate împotriva deciziei instanței de apel prin prisma motivelor invocate de recurenți se constată că recurenta - pârâtă reiterează în recursul său excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților - intimați, excepție pe care a invocat-o în toate fazele procesului de față. Dând eficiență dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților intimați în cauza de față se constată că aceasta este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție de 3 ani, corect reținut de instanțele anterioare ca incident în cauză, curge de la data nașterii dreptului la acțiune.

Față de obligația asumată de recurenta - pârâtă prin anexele la contractele de vânzare - cumpărare din 2 septembrie 2003 încheiate de pârâta - recurentă cu reclamantul Municipiul Timișoara cu privire la spațiile deținute anterior, ca locatară, în baza contractelor de închiriere din 1999, de a plăti diferența de chirie stabilită în temeiul H.C.L.M.T. nr. 42/2000 și în conformitate cu H.C.L.M.T.

nr. 92 din 22 aprilie 2003, diferență de chirie care are în vedere aceeași perioadă la care se referă reclamanții în acțiunea introductivă de instanță, cum rezultă și din procesele - verbale încheiate la 7 iulie 2003 cu ocazia negocierii vânzării spațiilor în litigiu, se reține că dreptul reclamanților de a pretinde pârâtei - recurente pe cale de acțiune în justiție plata respectivelor sume s-a născut la data de 3 septembrie 2003 și nu la data de 31 decembrie 2004, cum eronat au stabilit instanțele de apel și de fond, iar prin raportare la data menționată - 3 septembrie 2003 - introducerea acțiunii reclamanților la data de 20 noiembrie 2007 s-a făcut după împlinirea termenului de prescripție la 3 septembrie 2006. Față de cele de mai sus se reține că instanța de apel, care a confirmat soluția instanței de fond, a pronunțat decizia cu greșita aplicare a legii, respectiv a art. 1 raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ignorând că acțiunea reclamanților a fost înregistrată după împlinirea termenului de prescripție.

Cum față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., urmează a fi admis recursul pârâtei și respins ca nefondat recursul reclamanților împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, care urmează a fi modificată în parte în sensul că urmează a fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, care urmează a fi schimbată în tot în sensul că acțiunea reclamanților va fi respinsă ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul reclamanților Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 98 din 20 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Admite recursul pârâtei SC S.J. SRL Timișoara împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 73 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Timiș, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca fiind prescrisă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.