ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20 noiembrie 2007

reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Primăria Timișoara cheamă în judecată pe pârâta SC S.J. SRL

Timișoara solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata debitului în

cuantum total de 227.819 lei, reprezentând diferență de chirie calculată

conform H.C.L. nr. 42/2000 pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 28 februarie 2003

în sumă de 36.568 lei, majorări de întârziere în sumă de 189.057 lei pentru

perioada 1 ianuarie 2005 - 31 octombrie 2007 și penalități de întârziere în

cuantum de 2.194 lei datorate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie

2005, aferente contractelor de închiriere din 1999, cu privire la spațiul cu

altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 73

din 1 februarie 2008 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, admite în parte acțiunea reclamanților având ca obiect obligația

de a face și obligă pe pârâtă la plata sumei de 36.568 lei reprezentând chirie

restantă și a sumei de 219,4 lei penalități de întârziere, respingând în rest

pretențiile, reținând - în acest sens – că termenul de prescripție a dreptului

la acțiune este de 3 ani, întrucât locatorul nu apare în cauză în calitate de

organ fiscal pentru recuperarea unor creanțe bugetare, termen care curge de la

data nașterii dreptului la acțiune, respectiv data de 31 decembrie 2004 până la

care pârâta putea să-și achite diferența de chirie fără majorări și penalități

de întârziere, dată față de care introducerea acțiunii la 20 noiembrie 2007

este făcută în termen, că potrivit art. 4 din contractul de închiriere chiria

lunară urma a fi reactualizată, pe durata derulării acestuia, prin Hotărâri ale

Consiliului Local al Municipiului Timișoara, că plata penalităților de

întârziere de 5 % pe zi a fost limitată prin voința părților - conform art. 6

din contractul de închiriere – la o perioadă de maxim 30 zile, că pârâta nu

poate fi obligată și la plata majorărilor de întârziere întrucât Primăria ca

parte în contractul de închiriere în litigiu, nu acționează în calitate de

organ al administrației de stat, raporturile juridice între părți fiind

guvernate de dispozițiile și clauzele cuprinse în contract, cu respectarea

prevederilor art. 969 C. civ.

Prin decizia civilă nr. 98

din 20 mai 2008 Curtea de Apel Timișoara respinge apelurile declarate de părți

împotriva sentinței primei instanțe, reținând, cu privire la apelul

reclamanților, că în mod judicios prima instanță a stabilit că dreptul la

acțiune al reclamanților s-a născut la data de 31 decembrie 2004 până la care

pârâta ar fi putut să achite diferența de chirie fără majorări și penalități,

conform H.C.L.M.T. nr. 13 din 27 ianuarie 2004, precum și că în mod corect a

făcut aplicare dispozițiilor art. 6 din contract limitând penalitățile de

întârziere datorate la perioada de 30 de zile calendaristice. Cu privire la

apelul pârâtei instanța reține că și acesta este neîntemeiat față de

dispozițiile H.C.L.M.T. nr. 13 din 27 ianuarie 2004 care a acordat chiriașilor

posibilitatea de a achita diferența de chirie pentru perioada 2001 - 28

ianuarie 2003 fără majorări și penalități de întârziere, dacă își îndeplinesc

respectiva obligație până la data de 31 decembrie 2004, dată care reprezintă și

momentul nașterii dreptului reclamanților la acțiune, că reclamanta Primăria

Municipiului Timișoara a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 7201 C.

proc. civ. invitând pe pârâtă la conciliere, astfel că, acțiunea reclamanților

nu este prematură, precum și că în mod corect prima instanță a dat eficiență

prevederilor H.C.L.M.T nr. 13 din 27 ianuarie 2004 și dispozițiilor art. 4 alin.

(2) și ale art. 6 din contractul încheiat între părți.

Împotriva deciziei de mai

sus ambele părți declară recurs.

Invocând motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reclamanții - recurenți solicită

admiterea recursurilor, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului lor împotriva sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii lor așa

cum a fost formulată, susținând în esență, în fundamentarea recursului lor, că

instanța a interpretat greșit contractul dintre părți al cărui art. 6 a fost

modificat prin H.C.L.M.T. nr. 182/2001 în sensul că penalitatea se stabilește

la 0,5 % pe zi de întârziere fără limitarea perioadei la 30 de zile, astfel că

penalitățile și majorările de întârziere se datorează până în ziua plății,

precum și că aceasta a făcut o eronată aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 92 din

24 decembrie 2003 ignorând că intimata - pârâtă datorează atât penalități de

întârziere cât și dobânzi.

Cu invocarea prevederilor art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă solicită admiterea acestuia,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său împotriva

sentinței instanței de fond și respingerea în totalitate a acțiunii

reclamanților.

În fundamentarea recursului

său recurenta - pârâtă critică instanța de apel pentru a fi reținut eronat că

reclamanții - intimați ar fi îndeplinit, prealabil formulării acțiunii lor,

procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. în

condițiile în care abia în cursul procesului, la 28 ianuarie 2008, i s-a remis

un extras de cont cu menționarea sumelor pretinse și cu precizarea că

respectivul extras de cont constituie conciliere conform procedurii arbitrale,

precum și pentru greșita interpretare a actului dedus judecății față de faptul

că prin contractele de vânzare - cumpărare din 2 septembrie 2003 a devenit

proprietara spațiilor anterior deținute în baza contractelor de închiriere în

litigiu, astfel că nu mai datora nicio chirie de la data menționată. Recurenta -

pârâtă critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor

legale referitoare la determinarea momentului de la care curge termenul de

prescripție de 3 ani, instanța ignorând că prin anexa de la fiecare contract de

vânzare - cumpărare a spațiilor în cauză recurenta - pârâtă s-a obligat la

plata diferenței de chirie aferente fiecărui contract anterior de închiriere

pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 28 februarie 2003, astfel că dreptul

reclamanților la formularea acțiunii cu privire la chiria restantă s-a născut

la data de 2 septembrie 2003 și nu la data de 31 decembrie 2004 cum eronat a

reținut instanța criticată, astfel că la data de 20 noiembrie 2007, data

formulării acțiunii, termenul de prescripție era demult împlinit.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar recurenta pârâtă - intimată solicită respingerea recursului reclamanților

ca nefondat.

Examinând recursurile

declarate împotriva deciziei instanței de apel prin prisma motivelor invocate

de recurenți se constată că recurenta - pârâtă reiterează în recursul său

excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților - intimați, excepție

pe care a invocat-o în toate fazele procesului de față.

Dând eficiență dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și examinând cu prioritate excepția

prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților intimați în cauza

de față se constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 7

din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție de 3 ani, corect reținut de

instanțele anterioare ca incident în cauză, curge de la data nașterii dreptului

la acțiune. Față de obligația asumată de recurenta - pârâtă prin anexele la

contractele de vânzare - cumpărare din 2 septembrie 2003 încheiate de pârâta - recurentă

cu reclamantul Municipiul Timișoara cu privire la spațiile deținute anterior,

ca locatară, în baza contractelor de închiriere din 1999, de a plăti diferența

de chirie stabilită în temeiul H.C.L.M.T. nr. 42/2000 și în conformitate cu H.C.L.M.T.

nr. 92 din 22 aprilie 2003, diferență de chirie care are în vedere aceeași

perioadă la care se referă reclamanții în acțiunea introductivă de instanță,

cum rezultă și din procesele - verbale încheiate la 7 iulie 2003 cu ocazia

negocierii vânzării spațiilor în litigiu, se reține că dreptul reclamanților de

a pretinde pârâtei - recurente pe cale de acțiune în justiție plata

respectivelor sume s-a născut la data de 3 septembrie 2003 și nu la data de 31

decembrie 2004, cum eronat au stabilit instanțele de apel și de fond, iar prin

raportare la data menționată - 3 septembrie 2003 - introducerea acțiunii

reclamanților la data de 20 noiembrie 2007 s-a făcut după împlinirea termenului

de prescripție la 3 septembrie 2006.

Față de cele de mai sus se

reține că instanța de apel, care a confirmat soluția instanței de fond, a

pronunțat decizia cu greșita aplicare a legii, respectiv a art. 1 raportat la art.

7 din Decretul nr. 167/1958, ignorând că acțiunea reclamanților a fost

înregistrată după împlinirea termenului de prescripție.

Cum față de dispozițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ. admiterea excepției prescrierii dreptului la

acțiune al reclamanților face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs,

cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., urmează a fi

admis recursul pârâtei și respins ca nefondat recursul reclamanților împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel, care urmează a fi modificată în parte

în sensul că urmează a fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței primei

instanțe, care urmează a fi schimbată în tot în sensul că acțiunea

reclamanților va fi respinsă ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

reclamanților Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului

Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 98

din 20 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca

nefondat.

Admite recursul pârâtei SC

S.J. SRL Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte decizia în

sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 73 din 1

februarie 2008 a Tribunalului Timiș, pe care o schimbă în tot, în sensul că

respinge acțiunea reclamanților, ca fiind prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2009.