ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1194/2009

Asupra recursului penal de

față:

Prin sentința penală nr. 271 din 17 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondată plângerea formulată de

petiționarul Brândușe Ioan împotriva rezoluțiilor din 4 martie 2008 dată în Dosarul

nr. 553/P/2007 și din 10 aprilie 2008 dată in Dosarul nr. 349/II/2/2008 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, rezoluții ce au fost

menținute.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Petiționarul B.I. a formulat

plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției nr.

553/P/2007 din 4 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se

efectua cercetări față de intimați.

Prin

rezoluția menționată

s-a dispus

neînceperea urmăririi penale fată de comisarul șef I.D. și magistrații procurori

și judecători T.V., H.O., S.I., Ș.I., A.M., D.T., T.A., B.A., D.G., Ț.(fostă M.)A.,

U.D.A., I.D., A.D., M.D., I.L., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246

C. pen.

În motivarea rezoluției s-a arătat că petentul

B.I. a formulat o plângere penală împotriva intimaților menționați mai sus, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece aceștia au lucrat

și au soluționat Dosarul nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu, respectiv în căile

de atac, sau alte dosare care au avut legătură sau au făcut trimitere la acest

dosar, deoarece prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu,

i-au cauzat acestuia o vătămare a intereselor sale legale.

Procurorul în motivarea rezoluției sale a făcut

o „radiografie” a Dosarelor nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu, 1416/1998 al

Tribunalului Arad, 4244/P/1998 al Curții de Apel Timișoara, 952/1997 al

Tribunalului Arad, 1362/1997 al Tribunalului Arad, 1432/2006 al Judecătoriei

Ineu, 6038/A/2006 al Tribunalului Arad, dosare în care s-a soluționat fondul

cauzei și prin care inculpatul B.I. a fost condamnat pentru infracțiunea prev.

de art. 13 din Legea nr. 87/1994, dosare prin care s-au soluționat cererile

legate de măsura arestării preventive a numitului B.l., dar și cereri de

revizuire formulate de acesta.

Procurorul a concluzionat că din examinarea

dosarelor menționate și invocate de petent, nu a rezultat comiterea vreunei

fapte penale de către ofițerul și magistrații care au efectuat acte de

jurisdicție în cauzele menționate, aceștia depunând diligentele necesare și

exercitându-și corespunzător, legal și deontologic atribuțiile de serviciu.

S-a mai arătat că

persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție nu pot răspunde penal

pentru soluțiile pe care le pronunță, deoarece hotărârile judecătorești nu pot fi

criticate decât prin căile legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească

nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.

Procurorul a analizat plângerea petentului și

prin prisma dispozițiilor legate de prescripția răspunderii penale,

a

ajuns și la concluzia că termenul de

prescripție a faptelor reclamate de petent pentru intervalul 1997 - 2002, a

fost împlinit la data de 27 septembrie 2007, când a fost depusă plângerea de

către petent, fiind aplicabile disp. art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere

petentul Brândușe Ioan, care a fost respinsă prin ordonanța din 10 aprilie 2008

dată în Dosarul nr. 349/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

În motivarea rezoluției s-a arătat că în speța

de față s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, iar pe de

altă parte magistrații care au soluționat cauzele în care a fost implicat și

petiționarul, și-au exercitat atribuțiile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale, astfel că nu li se poate imputa nici un fel de vinovăție.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus infirmarea

rezoluției în privința magistratului judecător L.I. de la Tribunalul Arad, cu

grad de Curte de Apel, cu privire la care competența de soluționare a cauzei îi

revenea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a

și declinat competența de soluționare a cauzei.

Examinând plângerea petentului B.I. împotriva

rezoluției și a ordonanței arătate mai sus, instanța a apreciat că aceasta este

neîntemeiată.

Din analiza lucrărilor din Dosarul nr. 553/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, rezultă că a intervenit

prescripția răspunderii penale față de intimații în cauză, faptele reclamate

datând din perioada 1997-2002, astfel că sunt incidente disp. art. 10 lit. g C.

proc. pen.

În aceste condiții, fiind prioritară incidența

excepției prescripției răspunderii penale, în cauza de față nu se va mai

analiza fondul cauzei, în sensul că nu vor fi analizate faptele magistraților

judecători și procurori, care au instrumentat cauze penale unde figura numitul

B.I., respectiv faptele ofițerului de cercetare penală care a întocmit

referatul de terminare a urmăririi penale cu privire la același petent.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul B.I., solicitând casarea acesteia,

admiterea plângerii sale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C.

pen.

Recursul este nefondat.

Petiționarul a formulat

plângere penală împotriva intimaților solicitând cercetarea acestora sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că

prin instrumentarea și soluționarea Dosarului nr. 206/2007 al Judecătoriei

Ineu, a căilor de atac declarate, precum și a altor dosare ce au avut legătură

cu acesta, intimații i-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu,

cauzându-i o vătămare intereselor sale legale.

Potrivit art. 228 alin. (1) C.

proc. pen. organul de organul de urmărire penală sesizat în vreunul din

modurile prevăzute de art. 221 dispune prin rezoluție, începerea urmăririi

penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate

nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b)

1

.

În cauză, sunt incidente disp.

art. 10 lit. g) C. proc. pen., privind prescripția răspunderii penale, așa cum

corect s-a reținut, faptele reclamate datând din perioada 1997-2002, astfel că nu

se poate dispune începerea urmăririi penale față de intimați, sentința atacată

fiind legală și temeinică.

În consecință, în baza disp.

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge,

ca nefondat recursul declarat de petiționar și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 271/PI din 17

noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31

martie 2009.