ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 decembrie 2007, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe Primul Ministru – C.P.T., reclamând nerezolvarea cererii nr. 9670 din 6 august 2007, prin care i-a solicitat pârâtului să promulge o ordonanță de guvern prin care să prevadă atribuțiile A.N.R.P., conform Legii nr. 247/20005. Prin sentința nr. 766 din 11 martie 2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare și a respins, totodată, acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. În considerentele hotărârii, Curtea de Apel a reținut, în esență, că Primul Ministru nu are competența de o promulga un act normativ, întrucât potrivit art. 77 din Constituția României, doar legea este supusă spre promulgare Președintelui României.

A mai reținut că pârâtul nu are nici atribuția inițierii unui act normativ, astfel că în mod corect memoriul reclamantului a fost îndreptat către autoritatea competentă în inițierea unui proiect de act normativ pe tema adusă în discuție de către reclamant. Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că soluția pronunțată de instanța de fond este contrară prevederilor art. 107 din Constituția României, ce reglementează actele Guvernului. A mai arătat că solicitarea sa a fost denaturată, pentru că în realitate a solicitat pârâtului să emită o ordonanță care să prevadă toate sarcinile A.N.R.P. și a fost vătămat inclusiv prin nerezolvarea cererii nr. 10975 din 3 septembrie 2007, la care, de asemenea, nu a primit răspuns, deși M.E.F.

l-a informat că Guvernul României va reglementa funcționarea autorității în discuție. Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art. 2 alin. (2) din aceeași lege asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Cererea a cărei nerezolvare se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic administrativ care să privească un drept sau un interes legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, o atare soluție constituind o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. În plus față de considerentele reținute de instanța de fond, se impune mențiunea că ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative, deși emană de la o autoritate publică, ele având caracterul unor acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative instituite în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția României.

De aceea, refuzul inițierii sau adoptării unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului nu se încadrează în sfera de reglementare a art. 1 alin. (1) și a art. 2 alin. (1) lit. h) și i) (nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere) din Legea nr. 554/2004. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a făcut referire și la nerezolvarea unei cereri înregistrate la Guvernul României cu nr. 10975 din 3 septembrie 2007, dar aceasta este o solicitare nouă, care nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în faza procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ. În raport cu toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică, potrivit art. 312 alin. 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva sentinței nr. 766 din 11 martie 2008 a Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.