ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 decembrie
2007, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe Primul Ministru – C.P.T.,
reclamând nerezolvarea cererii nr. 9670 din 6 august 2007, prin care i-a
solicitat pârâtului să promulge o ordonanță de guvern prin care să prevadă
atribuțiile A.N.R.P., conform Legii nr. 247/20005.
Prin sentința nr. 766 din 11
martie 2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive
invocată de pârât prin întâmpinare și a respins, totodată, acțiunea
reclamantului ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii,
Curtea de Apel a reținut, în esență, că Primul Ministru nu are competența de o
promulga un act normativ, întrucât potrivit art. 77 din Constituția României,
doar legea este supusă spre promulgare Președintelui României.
A mai reținut că pârâtul nu
are nici atribuția inițierii unui act normativ, astfel că în mod corect
memoriul reclamantului a fost îndreptat către autoritatea competentă în
inițierea unui proiect de act normativ pe tema adusă în discuție de către
reclamant.
Reclamantul a atacat cu
recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că
soluția pronunțată de instanța de fond este contrară prevederilor art. 107 din
Constituția României, ce reglementează actele Guvernului.
A mai arătat că solicitarea
sa a fost denaturată, pentru că în realitate a solicitat pârâtului să emită o
ordonanță care să prevadă toate sarcinile A.N.R.P. și a fost vătămat inclusiv
prin nerezolvarea cererii nr. 10975 din 3 septembrie 2007, la care, de
asemenea, nu a primit răspuns, deși M.E.F. l-a informat că Guvernul României va
reglementa funcționarea autorității în discuție.
Examinând cauza prin prisma
motivelor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 3041 C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de
contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea
dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost
cauzată.
Art. 2 alin. (2) din aceeași
lege asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a
rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după
caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Cererea a cărei nerezolvare
se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic administrativ care
să privească un drept sau un interes legitim al reclamantului, pentru că pe
calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o
anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, o atare
soluție constituind o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu
încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor statului,
consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.
În plus față de
considerentele reținute de instanța de fond, se impune mențiunea că ordonanțele
Guvernului nu sunt acte administrative, deși emană de la o autoritate publică,
ele având caracterul unor acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul
delegării legislative instituite în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția
României. De aceea, refuzul inițierii sau adoptării unei ordonanțe sau
ordonanțe de urgență a Guvernului nu se încadrează în sfera de reglementare a art.
1 alin. (1) și a art. 2 alin. (1) lit. h) și i) (nesoluționarea în termenul
legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea căii de atac,
recurentul-reclamant a făcut referire și la nerezolvarea unei cereri
înregistrate la Guvernul României cu nr. 10975 din 3 septembrie 2007, dar
aceasta este o solicitare nouă, care nu poate fi formulată pentru prima dată în
recurs, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în faza
procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ.
În raport cu toate
considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând
sentința atacată ca fiind legală și temeinică, potrivit art. 312 alin. 1 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul G.C. împotriva sentinței nr. 766 din 11 martie 2008 a Curții de
Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2009.