ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 decembrie

2007, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe Primul Ministru – C.P.T.,

reclamând nerezolvarea cererii nr. 9670 din 6 august 2007, prin care i-a

solicitat pârâtului să promulge o ordonanță de guvern prin care să prevadă

atribuțiile A.N.R.P., conform Legii nr. 247/20005.

Prin sentința nr. 766 din 11

martie 2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârât prin întâmpinare și a respins, totodată, acțiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii,

Curtea de Apel a reținut, în esență, că Primul Ministru nu are competența de o

promulga un act normativ, întrucât potrivit art. 77 din Constituția României,

doar legea este supusă spre promulgare Președintelui României.

A mai reținut că pârâtul nu

are nici atribuția inițierii unui act normativ, astfel că în mod corect

memoriul reclamantului a fost îndreptat către autoritatea competentă în

inițierea unui proiect de act normativ pe tema adusă în discuție de către

reclamant.

Reclamantul a atacat cu

recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că

soluția pronunțată de instanța de fond este contrară prevederilor art. 107 din

Constituția României, ce reglementează actele Guvernului.

A mai arătat că solicitarea

sa a fost denaturată, pentru că în realitate a solicitat pârâtului să emită o

ordonanță care să prevadă toate sarcinile A.N.R.P. și a fost vătămat inclusiv

prin nerezolvarea cererii nr. 10975 din 3 septembrie 2007, la care, de

asemenea, nu a primit răspuns, deși M.E.F. l-a informat că Guvernul României va

reglementa funcționarea autorității în discuție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Art. 2 alin. (2) din aceeași

lege asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după

caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Cererea a cărei nerezolvare

se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic administrativ care

să privească un drept sau un interes legitim al reclamantului, pentru că pe

calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o

anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, o atare

soluție constituind o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu

încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor statului,

consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

În plus față de

considerentele reținute de instanța de fond, se impune mențiunea că ordonanțele

Guvernului nu sunt acte administrative, deși emană de la o autoritate publică,

ele având caracterul unor acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul

delegării legislative instituite în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția

României. De aceea, refuzul inițierii sau adoptării unei ordonanțe sau

ordonanțe de urgență a Guvernului nu se încadrează în sfera de reglementare a art.

1 alin. (1) și a art. 2 alin. (1) lit. h) și i) (nesoluționarea în termenul

legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a făcut referire și la nerezolvarea unei cereri

înregistrate la Guvernul României cu nr. 10975 din 3 septembrie 2007, dar

aceasta este o solicitare nouă, care nu poate fi formulată pentru prima dată în

recurs, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în faza

procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ.

În raport cu toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând

sentința atacată ca fiind legală și temeinică, potrivit art. 312 alin. 1 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul G.C. împotriva sentinței nr. 766 din 11 martie 2008 a Curții de

Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2009.