ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2007, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., D.G.P.M.B. și M.E.F., obligarea pârâților, potrivit competențelor specifice obiectului de activitate, la plata primei de concediu pentru anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective. Pârâtul M.I.R.A., a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F. Pârâtul M.E.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2797 din 7 noiembrie 2007, a admis acțiunea, a obligat pârâții la plata primei de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază aferent perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective; a respins excepția invocată de M.F.P. și cererea de chemare în garanție formulată de M.I.R.A., Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 213/2003, polițiștii beneficiază de prima de concediu și spor de fidelitate, iar măsura suspendării drepturilor salariale menționate, prin legi bugetare succesive, nu echivalează cu abrogarea pe termen limitat a respectivelor prevederi legale, ci cu lipsa temporară a dreptului însuși.
S-a mai reținut că cererea de chemare în garanție a M.E.F. este neîntemeiată, întrucât această instituție a fost citată ca pârât în cauză, iar excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită față de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.E.F., reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive, față de prevederile art. 21 și art. 28 din Legea nr. 500/2002, prevederile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată al instituțiilor publice. În consecință, recurentul a susținut că obligațiile de plată ale M.I.R.A., în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestui pârât, fără nici o legătură cu competențele M.E.F.
în materie de buget. Pe fondul cauzei, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 146/2007, potrivit cărora personalul bugetar care nu a primit primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006, urmează să primească aceste drepturi, eșalonat, în cursul anului 2008. Recursul se va admite, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul acțiunii îl constituie, în cauză, obligarea pârâților la plata primelor de concediu pentru perioada 2004 - 2006 și la plata sporului de fidelitate pe anul 2005. În mod eronat însă instanța de fond a obligat M.E.F. să plătească drepturile salariale stabilite, în condițiile în care, prin O.G. nr. 22/2002 s-a reglementat modalitatea de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Prin urmare, în cauză, obligațiile de plată ale M.I.R.A., în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competențele M.E.F.
în materie de buget. Intimatul - pârât M.I.R.A., are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale. Având în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecății, Curtea de Apel a greșit când a obligat această autoritate să plătească alături de ceilalți pârâți sumele pretinse de reclamantul - intimat, în absența calității procesuale pasive a respectivei autorități.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată, în sensul că se va respinge acțiunea față de M.E.F. pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. În raport cu dezlegarea dată recursului nu se mai impune analizarea motivelor de recurs invocate în subsidiar pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2797 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de B.G. față de M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.