ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2009

Asupra

recursului de față;

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

esență, pârâta a susținut că soluția instanței a fost greșită, fiind dată în baza

unui probatoriu insuficient și cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au

rezultat din administrarea acestuia.

Examinându-se

sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței

persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6

septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive

etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă

localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Curtea nu

poate lua în considerare susținerile recurentei-pârâte privind nelegalitatea

sentinței atacate ca efect al pronunțării acesteia în baza unui probatoriu

insuficient și cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din

administrarea declarațiilor de martori, având în vedere că toate aspectele

privitoare la situația de fapt a cauzei, precum și nelămuririle inițiale

izvorâte din declarațiile de martori au fost pe deplin elucidate de instanța de

fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Înalta

Curte constată astfel că, din probatoriul suplimentar administrat în

cauză, respectiv audierea nemijlocită de către

instanță a martorilor Z.S.

și U.I., rezultă în mod neechivoc și unitar

faptul că reclamantul împreună cu părinții săi, datorită persecuțiilor de

natură etnică la care au fost supuși în localitatea lor de domiciliu

(localitatea Taga) în urma instaurării administrației maghiare în Ardealul de

Nord, au fost nevoiți ca în toamna anului 1940, să se refugieze în zona rămasă

sub administrație românească, stabilindu-se inițial în localitatea Geaca iar ulterior

în alte localități românești, unde s-au mutat în căutarea unui loc de muncă

(Cătuna, Mociu).

Așadar,

întrucât incidența dispozițiilor legale cuprinse în art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost

stabilită cu certitudine în cauza de fată, în mod corect instanța de fond a

constatat că acțiunea reclamantului, privind recunoașterea calității sale de

refugiat în perioada 15 octombrie 1940 -06 martie 1945 și acordarea drepturilor

aferente, este întemeiată.

Față de

toate cele expuse, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este

temeinică și legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C.

proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

aprilie 2009.