ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul Ș.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 22174 din 3 august 2007 emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în august 1942 a plecat împreună cu părinții săi, din localitatea de domiciliu Săcălaia, jud. Cluj, în localitatea Geaca, din același județ, întorcându-se în octombrie 1945 în localitatea de domiciliu . Prin sentința civilă nr. 549 din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.P., a dispus anularea hotărârii nr. 22174 din 3 august 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada august 1942-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar, respectiv actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor P.I.

și N.A., precum și din declarațiile acestora date sub prestare de jurământ rezultă împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna august 1942 întoarcerea având loc în 1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce privește refugiul reclamantului. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ. , Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.

127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. 105/1999. Or, din declarațiile martorilor P.I. și N.A., date în fața notarului public și, ulterior, date în fața instanței de fond, rezultă cu certitudine că reclamantul, împreună cu familia sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul 1942 în localitatea Giaca din județul Cluj, unde a rămas până în anul 1945, când s-a întors în localitatea natală, satul Săcălaia.

Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul și familia sa au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (8 ani) presupune împărtășirea aceleiași situații cu a părinților săi. Că schimbarea domiciliului de către reclamantă și familia sa a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G.

nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 549 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.