ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj,

reclamantul

Ș.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii

Cluj, anularea Hotărârii nr. 22174 din

3

august 2007 emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea

reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că în august

1942

a plecat împreună cu părinții săi, din localitatea de domiciliu

Săcălaia,

jud. Cluj, în localitatea Geaca, din același județ,

întorcându-se în octombrie 1945 în localitatea de domiciliu .

Prin

sentința civilă nr. 549 din 5 noiembrie 2007, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ a

admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.P.,

a dispus

anularea hotărârii nr. 22174 din 3

august 2007 emisă de pârâtă și a

obligat-o

pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de

refugiat în perioada august 1942-6 martie 1945 și

să-i acorde

drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de

1

ianuarie 2007.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele

existente la dosar,

respectiv actele de stare civilă și declarațiile

autentificate ale martorilor P.I. și N.A.,

precum și din declarațiile acestora date sub

prestare de jurământ

rezultă împrejurarea că reclamantul s-a refugiat,

împreună cu

familia din localitatea de

domiciliu, într-o altă localitate, în luna

august 1942 întoarcerea având

loc în 1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și

netemeinicie, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art.

304

1

C. proc. civ., arătând că martorii

nu au

putut furniza date concrete în ceea ce privește refugiul

reclamantului.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie

1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că

drepturile

compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi

dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori,

potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.

127/2002 cuprinzând Normele

metodologice de aplicare a O.G. 105/1999.

Or, din

declarațiile martorilor P.I. și N.A., date în fața notarului public și,

ulterior, date în fața instanței de fond, rezultă cu certitudine că

reclamantul, împreună cu familia sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul

1942 în localitatea Giaca din județul Cluj, unde a rămas până în anul 1945,

când s-a întors în localitatea natală, satul Săcălaia.

Totodată, în

conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice".

Esențial în

cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost

supuși, reclamantul și familia sa au fost obligați să își părăsească

domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a

reclamantului (8 ani) presupune împărtășirea aceleiași situații cu a părinților

săi. Că schimbarea domiciliului de către reclamantă și familia sa a fost

determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din

împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G.

nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de

domiciliu, în martie 1945.

În cauză,

dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de

fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în

consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile

nr. 549 din 5 noiembrie 2007 a Curții de

Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 iunie 2008.