ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 950/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 180 din 14 februarie 2008,

Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantei Parohia Ortodoxă Română

Sisești formulată în contradictoriu cu Parohia Unită cu Roma Greco Catolică

Sisești, Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor Imobile care au aparținut

cultelor religioase din România, Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică

de Maramureș și Muzeul Județean de Istorie și arheologie Maramureș, prin care

solicita să se constate nulitatea absolută a deciziei de restituire nr. 345 din

24 iunie 2004 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile

care au aparținut Cultelor Religioase din România, prin care s-a restituit

Parohiei Greco Catolice din Sisești imobilul înscris în CF, respectiv, un

pavilion de vară și, totodată, a respins excepțiile invocate în cauză de

pârâte,cu cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit C.F. Sisești

asupra imobilul este intabulat dreptul de proprietate la 8 iulie 1910 a

Bisericii Greco Catolice Sisești.

După anul 1948, imobilul a

fost preluat de Statul Român și dat în administrarea Muzeului Județean

Maramureș cu destinația „C.M.D.V.L.”, muzeul memorial având în componență casa

parohială în care a locuit părintele V.L., școala înființată de acesta în 1905,

pavilionul sau locul de adunare a românilor și altarul vechii biserici din

lemn, potrivit adresei din 19 iunie 2003.

Aprobarea înființării

acestui muzeu memorial a avut loc prin Decizia nr. 743 din 4 decembrie 1975 a

fostului Consiliu popular al județului Maramureș – Comitetul executiv iar prin

cererea înregistrată la Comisie sub nr. 2860 din 24 februarie 2003 Biserica

Română Unită cu Roma Greco Catolică a solicitat retrocedarea imobilului înscris

în C.F. care în tot acest interval de timp a rămas proprietatea sa tabulară.

Având în vedere aceste

înscrisuri care constituie probe coroborate și cu adresa din 11 februarie 2004

emisă de Primăria comunei Sisești, instanța de fond a reținut că nu există nici

un motiv de nulitate a deciziei atacate, pârâta de rândul 1 fiind pe deplin

îndreptățită la retrocedarea bunului de a cărui folosință a fost lipsită în mod

abuziv.

Excepțiile procesuale

invocate de pârâți privind interesul reclamantei și calitatea procesuală pasivă,

instanța de fond le-a respins ca nefondate, reținând că interesul reclamantei

rezultă din folosul practic urmărit prin demersul său judiciar, iar calitatea

sa procesuală rezidă din afirmarea existenței unei identități între persoana sa

și titularul dreptului afirmat, în strânsă legătură cu interesul, respectiv cu

situația juridică pentru a cărei realizare este obligatorie calea justiției.

De asemenea, instanța de

fond a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie în considerarea calității sale de

administrator al bunului litigios, preluat ca atare conform celor reținute

anterior, calitate în care poziția sa procesuală poate prezenta relevanță sub

aspectul apărărilor vizând modalitatea de preluare în administrare a acestui

bun. Pentru aceleași rațiuni s-a respins și excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Județean Maramureș.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă Română Sisești, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice.

S-a învederat, prin motivele de

recurs, că instanța de fond nu a cercetat fondul pricinii. Astfel, s-a arătat

că apărarea reclamantei a fost aceea ca pavilionul este o anexa, un foișor

deschis, în care aveau loc agape, se desfășurau mesele cu ocazia sărbătorilor

religioase și el nu a fost niciodată în administrarea Muzeului Județean

Maramureș și că nu avea de ce acest obiectiv să fie în administrarea muzeului,

pentru că nu este o clădire de patrimoniu, așa cum este școala, clădirea care

este muzeu, după anul 1948 împreună cu biserica au trecut în proprietatea

Parohiei Ortodoxe Romane Sisești. De asemenea, s-a precizat că nici

reprezentanții Primăriei Sisești și nici cei ai muzeului nu au fost efectiv în

teren, la fața locului să vadă ce se cere la legea specială de retrocedare,

unde sunt amplasate construcțiile și în folosința cui se află acestea.

S-a apreciat de

către recurentă că trebuie efectuate în cauză două expertize, una topografică

și una în construcții care să stabilească exact ce a constituit obiect al

reconstituiri, pe ce amplasament se află bunurile restituite și în folosința

cui, regimul pavilionului de vară anexă fiind diferit de regimul muzeului

memorial din Sisești, ultimul fiind de necontestat o construcție distinctă.

S-a solicitat

de către recurenta Parohia Ortodoxă Român Sisești, în consecință, apreciindu-se

că se impune completarea probațiunii, în principal admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, și în subsidiar, admiterea căii de atac și modificarea sentinței

recurate în sensul admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată în

scris.

Recurenta

Parohia Ortodoxă Română Șișești a depus, în recurs, o expertiză tehnică

topografică extrajudiciară, efectuată la cererea reclamantei de către expertul

P.C.G., de care însă, în temeiul prevederilor art. 305 C. proc. civ. - potrivit

cărora în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția

înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor - nu se va

ține seama la soluționarea căii de atac. Or, prin noțiunea de „înscrisuri”,

admisibile a fi administrate în recurs, se înțeleg toate actele scrise, emanate

de la părțile din proces sau de la terți, susceptibile să contribuie la

stabilirea adevărului în raporturile dintre părți și la corecta soluționare a

litigiului; sunt asimilate cu înscrisurile și relațiile scrise solicitate de

instanța de recurs de la diferite autorități și instituții publice, dar nu pot

avea un asemenea caracter, cum s-a stabilit constant în jurisprudență,

declarațiile date de martori, chiar în formă autentificată, după judecarea

cauzei de către instanța de fond, cererile recurentului sau intimatului de

chemare la interogatoriu a părților, cererile de efectuare a unei cercetări

locale sau de efectuare a unei expertize judiciare sau cererile de administrare

a probei cu o expertiză extrajudiciară.

Recursul este

nefondat.

Într-adevăr,

cum a reținut și instanța de fond, în condițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr.

94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost

preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile

cooperatiste sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului,

a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane

juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în

condițiile ordonanței de urgență.

S-a probat în cauză, la

judecata în fața primei instanțe, că proprietar tabular asupra imobilului anexă

gospodărească în intravilan înscris în C.F figurează Biserica Greco Catolică

Sișești din anul 1910 și că din anul 1948 acest imobil a fost preluat de Statul

român și dat ulterior în administrarea Muzeului Județean Maramureș cu

destinația „C.M.D.V.L.” (având în componență casa parohială în care a locuit

părintele V.L., școala înființată de acesta în anul 1905, pavilionul sau locul

de adunare a românilor și altarul vechii biserici din lemn), astfel că pârâta

Parohia Unită cu Roma Greco Catolică a fost îndreptățită, conform art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 94/2000, la retrocedarea, prin Decizia nr. 345 din 24 iunie 2004

a Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut

cultelor religioase din România, nudei proprietăți asupra imobilului în discuție.

În aceste

condiții, reținând că motivele invocate de reclamantă sunt neîntemeiate și că

sentința atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Sișești împotriva

sentinței civile nr. 180 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta va fi obligată, pe temeiul

culpei procesuale, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în

favoarea intimatei Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Șișești a sumei

de 392 RON și la plata în favoarea intimaților Consiliul Județean Maramureș și

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a sumei de 666 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată suportate în recurs

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Parohia Ortodoxă Română Sisești, împotriva sentinței civile nr. 180 din 14

februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

cheltuielilor de judecată către intimata Parohia Română Unită cu Roma Greco

Catolică Sistești în cuantum de 392 RON și către intimații C.J. Maramureș și

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș în cuantum de 666 RON,

reprezentând cheltuieli de transport.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2009.