ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3218/2020

Ședința publică din data de 07 iulie 2020

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 20 noiembrie 2017, sub nr. de mai sus, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7308/14.09.2017 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură pentru imobilul edificiu școlar situat în Oarța de Sus, înscris în CF nr. x Oarța de Sus, nr. top. inițial x, ulterior dezmembrat în număr top. x, transcris în CF nr. x și 61/2 reînscris în CF inițială.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, în esență, că imobilul a aparținut Bisericii Române Unite cu Roma, de la care a fost preluat în mod abuziv prin Decretul-Lege nr. 358/1948, astfel că reclamanta este îndreptățită la reconstituire. A mai arătat reclamanta că Legea nr. 489/2006 se completează cu Codul Canoanelor Bisericii Orientale și că imobilul în litigiu figura în Șematismul Veneratului Cler al Eparhiei Greco-Catolice Române. De asemenea, s-a arătat că reclamanta a luat la cunoștință de elementele de la dosarul cauzei doar după emiterea deciziei.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: decizie, Șematismul Veneratului Cler .

1.2. Hotărârea pronunțată în cauză

Curtea de Apel Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 90 din 05 aprilie 2018, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 7308/14.09.2017, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei cu luarea în considerare a faptului că aceasta a făcut dovada calității de continuator al școlii de confesie greco-catolică din Oarța de Sus.

Totodată, a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește soarta bunurilor sale,că s-a făcut dovada faptului că școala în discuție era o persoană juridică subordonată Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureșului. Acest aspect reiese din "Șematismul veneratului cler al Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureșului pe anul 1936" și, în care școala din Oarța de Sus era prezentată ca aparținând acestei eparhii.

Prin urmare, arată instanța, odată cu desființarea școlii, bunurile sale – deci inclusiv imobilul care face obiectul prezentului litigiu – au trecut la persoana juridică superioară, respectiv la Eparhia Greco-Catolică Română a Maramureșului, al cărei continuator este reclamanta din prezenta speță.

1.3. Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor care au aparținut cultelor religioase din România, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta-recurentă, a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens a arătat că, în motivarea sentinței civile nr. 90/05.04.2018, Curtea de Apel Cluj, secția a IlI-a contencios administrativ și fiscal, interpretând eronat dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a reținut, contrar susținerilor recurentei, că s-a făcut dovada că școala confesională din Oarța de Sus era o persoană juridică subordonată Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureșului, a cărei continuatoare este și că există o legătură certă între solicitantă și proprietarul tabular al imobilului.

Arată că, în speță, nu există o legătură certă între solicitantă și proprietarul tabular al imobilului. Documentul intitulat "Șematismul veneratului cler al Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureșului pe anul 1936", indicat de instanță în sentința recurată nu este în măsură să demonstreze eo ipso. necoroborat cu alte mijloace de probă, faptul că intimata-reclamantă este continuatoarea în drepturi a proprietarului tabular.

Următoarele critici formulate prin motivele de recurs au vizat în acest context, faptul că actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nu întemeiază, coroborat, prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului, la data preluării abuzive, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000. În speță, este relevantă forța probantă a înscrierilor din cartea funciară.

Arată recurenta că, din analiza cărții funciare nr. x a localității Oarța de Sus rezultă, așa cum am menționat anterior, că imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea școlii de confesie greco-catolice din Oarța de Sus, iar nu a Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Maramureș.

Art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, conform căruia dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, coroborat cu dispozițiile art. 33 din acest act normativ consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară.

În sistemul cărților funciare, opera principiul forței probante a înscrierii potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fî exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În finalul motivelor de recurs, pârâta-recurentă a arătat că, principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea fiinciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care și-a înscris un drept real în cartea funciară.

Prin adresa nr. x/16.03.2017, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/17.03.2017, intimata-reclamantă a transmis doar o declarație prin care a precizat că nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației din domeniul fondului funciar sau a altor legi reparatorii și nici nu a încasat despăgubiri.

În ceea ce privește transmiterea de acte din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular, "școala de confesiune greco-catolică din Oarța de Sus", și solicitantă. Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș nu a transmis niciun document prin adresa amintită anterior.

Astfel, legalitatea deciziei contestate trebuie analizată în funcție de actele aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, coroborat cu respectarea de către solicitant, în procedura administrativă, a obligațiilor sale izvorâtul din prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș a formulat întâmpinare.

În esență, a arătat de-a lungul timpului intimata-reclamantă a probat, în fața instanțelor de judecată, faptul că este continuatoarea oricăror entități greco-catolice care și-au încetat existența. În ceea ce privește școlile confesionale, din puncte de vedere istoric este cunoscut că acestea au fost înființate de către Biserica Română Unită cu Roma în Transilvania ca fiind singurele școli confesionale în limba română.

La rândul său, recurenta -pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) – (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În fața instanței de fond a fost contestată Decizia nr. 7308 din 14 septembrie 2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România, decizie prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006 formulată de intimata -reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș, și înregistrată sub nr. x/19.01.2006, prin care acesta din urmă a solicitat retrocedarea în natură a imobilului casă, curte și grădină, situat în localitatea Oarța de Sus, str. x, înscris în CF nr. x, nr. top. x, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 850 stânjeni pătrați.

Pentru a decide în acest sens, pârâta a reținut că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular "școala de confesie greco-catolică din Oarța de Sus" și solicitantă.

Imobilul casă, curte și grădină, situat în localitatea Oarța de Sus, str. x, înscris în CF nr. x, nr. top. x, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 850 stânjeni pătrați, evidențiat în cartea funciară nr. x a localității Oarța de Sus, sub nr. top inițial x, ulterior dezmembrat în nr. top x transcsris in CF x și 61/2, reinscsris in cartea funciară inițială apare ca acesta a fgost in proprietate a Scolii de confesie greco-catolică din Oarța de Sus iar nu a reclamantei Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș.

În acest context și având în vedere că, din analiza înscrierilor din cartea funciară nr. x a localității Oarța de Sus, nu a reieșit dreptul de proprietate al intimatei-reclamante cu privire la imobilul în cauză, prin adresa nr. x/08.11.2016, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Maramureș o serie de acte, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

Ca atare, pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive (art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000).

În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive (art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000).

Sintagma acte doveditoare a fost definită prin pct. 13 la art. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobate prin H.G. nr. 1164/2002: "a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale".

Totodată, Normele metodologice precizează că depunerea unui singur act (declarație de martori, expertiză extrajudiciară) nu este suficientă pentru întemeierea prezumției existenței dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului, la data preluării abuzive, fiind necesară coroborarea mai multor dovezi în acest sens (pct. 3 la art. 4 din Normele metodologice).

Respectând linia de gândire a instanței de fond în sensul că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada desființării sale și nici a momentului în care această desființare s-a produs, acesta a concluzionat totuși că odată cu desființarea școlii, bunurile sale – deci inclusiv imobilul care face obiectul prezentului litigiu – au trecut la persoana juridică superioară, respectiv la Eparhia Greco-Catolică Română a Maramureșului, al cărei continuator este reclamanta din prezenta speță.

Așadar, instanța fondului nu lămurește în ceea ce privește transmiterea de acte din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular, "școala de confesic greco-catolică din Oarța de Sus", si solicitantă Episcopia Română Unită cu Roma, Grcco-Catolică, de Maramureș.

Or, intimata a transmis, prin adresa nr. x/16.03.2017, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/17.03.2017, o declarație prin care a precizat că nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației din domeniul fondului funciar sau a altor legi reparatorii și nici nu a încasat despăgubiri.

În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora: "Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar,..."

În acest context, Decizia nr. 7308/14.09.2017 emisă de recurenta pârâtă, ce face obiectul controlului judecătoresc în prezenta cauză și prin care s-a respins cererea reclamantei, cu motivarea că petenta nu a depus acte juridice din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului este legală și urmează a fi menținută.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, reținând că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, de Maramureș, ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 90 din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, de Maramureș, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 iulie 2020.