ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4569/2021

Ședința publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat instanței, în temeiul Legii nr. 554/2004, obligarea pârâtelor Guvernul României și Comisia specială de retrocedare să răspundă arătând: acte și documente de stat care să ateste fără dubiu că Statul Român a înființat fondurile menționate în cererea de chemare în judecată; acte și documente de stat care să ateste că Statul Român a dizolvat aceste fonduri bisericești și prin decizii ale Ministerului Finanțelor sau al Justiției a introdus în patrimoniul privat al Statului Român imobilele care au aparținut acestor fonduri; situația juridică a fondurilor menționate în cererea de chemare în judecată la momentul anului 2018.

După declinările reciproce de competență materială între Tribunalul Cluj și și Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1104 din 1 martie 2019 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 155 din 26 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

A obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase să comunice reclamantei informațiile de interes public solicitate prin memoriul înregistrat sub nr. x/22.06.2017 la Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 155 din 26 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv a dispozițiilor art. 2, art. 3, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, fiind reliefate următoarele critici de nelegalitate:

În acest context, recurenta-pârâtă susține faptul că s-au transmis A. informațiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, iar raportat la textul de lege menționat anterior, informațiile solicitate de către reclamantă excedează noțiunii de "informații de interes public".

În acest context, apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond nu a ținut cont că solicitarea intimatei-reclamante este excesivă, raportat la pretențiile formulate și la întreaga documentație de care a luat cunoștință în cadrul litigiilor sus-menționate.

Prin urmare, consideră recurenta că, în speța dedusă judecății, instanța de fond a calificat, în mod greșit, informațiile solicitate de reclamantă ca fiind de interes public și a considerat, în mod eronat, faptul că există un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantei.

1.4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă A. nu a formulat întâmpinare, depunând la dosar note de concluzii scrise pentru termenul de judecată din 8.10.2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză precum și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, impunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Argumente de fapt și de drept

Demersul judiciar al Fundației reclamante, astfel cum acesta a fost structurat prin cererea de chemare în judecată a vizat, în esență, refuzul nejustificat al pârâților Guvernul României și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a furniza anumite informații despre fondurile deținute cu titlu de avere comună de către Statusul Romano-Catolic înființat ca instituție autonomă a bisericii romano-catolice prin adunarea generală din 9-15 februarie 1868.

În concret, informațiile solicitate s-au circumscris prezentării unor documente din partea autorităților pârâte care să dovedească sau să infirme situația, potrivit căreia, fondurile enumerate au fost înființate și ulterior dizolvate de Statul Român și că bunurile imobile ce le compuneau au intrat în patrimoniul privat al Statului Român.

Prin urmare, situația premisă de la care trebuie pornit în dezlegarea pretențiilor deduse judecății, constă în faptul că nu ne aflam în prezența unui litigiu vizând retrocedarea unor bunuri imobile aparținând cultelor religioase, ci, într-un litigiu de contencios administrativ născut din interesul legitim al reclamantei de a i se furniza anumite informații de către autoritățile publice, despre care afirmă că, în mod nejustificat, nu i-au fost puse la dispoziție.

Din considerentele sentinței recurate, rezultă că, deși, instanța de fond a calificat corect, din punct de vedere juridic, obiectul acțiunii formulate de reclamantă, ca fiind circumscris dispozițiilor Legii nr. 544/2001 raportate la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, totuși, argumentele juridice prezentate în motivarea soluției s-au raportat, în mod greșit, la dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, act normativ neincident în speță și care nu putea oferi o dezlegare eficientă și reală raportului juridic litigios.

Înalta Curte reține că această greșeală de judecată, săvârșită prin aplicarea în cauză a unor dispoziții legale fără legătură cu pretențiile deduse judecății a condus la încălcarea regulilor stabilite de art. 22 din C. proc. civ. cu referire la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului și stabilirea corectă a situației de fapt și de drept dedusă judecății.

În acest context, Înalta Curte constată că nelegalitatea sentinței recurate transpare din dublă perspectivă, după cum vom arăta în continuare.

În primul rând, în mod greșit și nemotivat a reținut instanța de fond că Guvernul României nu are calitatea procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care reclamanta a înțeles să adreseze cererea de solicitare informații acestei autorități, iar Guvernul României nu a oferit niciun răspuns, redirecționând cererea către ANRP. În acest sens, se reține confuzia în care s-a aflat instanța de fond, motivând lipsa calității procesuale pasive a Guvernului prin prisma faptului că nu are atribuții referitoare la retrocedarea bunurilor care au aparținut cultelor religioase din România, deși solicitarea nu a fost făcută în virtutea unei astfel de competențe. Astfel cum rezultă din demersul reclamantei, solicitarea de informații de interes public a fost adresată Guvernului României în calitatea sa de reprezentant al Statului Român și presupus arhivar al unor astfel de documente de natura celor menționate de Fundația petentă, și nu de autoritate sub coordonarea căreia își desfășoară activitatea Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile aparținând cultelor religioase din România.

Așadar, abordarea primei instanțe în verificarea calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României s-a făcut cu depășirea cadrului procesual și a limitelor învestirii, prin raportare la o situație de fapt nesupusă controlului judecătoresc și anume retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

În al doilea rând, chiar dacă instanța de fond a obligat cea de a doua pârâtă să îi comunice reclamantei informațiile solicitate inițial Guvernului României, atâta vreme cât a legat această obligație tot de atribuțiile Comisiei de a analiza cererile de retrocedare întemeiate pe O.U.G. nr. 94/2000, soluția pronunțată nu are o eficiență juridică corespunzătoare scopului urmărit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu poate oferi garanția unei judecăți apărate de orice îndoială de nelegalitate, îndepărtându-se de la natura și scopul pretențiilor deduse judecății și impunând recurentei-reclamante o obligație prin raportare la o situație de fapt și atribuții, neavute în vedere de fundația reclamantă.

Având în vedere că prima instanță a efectuat o cercetare judecătorească incompletă, reținând lipsa calității procesuale pasive a unuia dintre pârâți, respectiv a Guvernului României, prin prisma unui temei juridic străin de natura pricinii și prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 544/2001, ceea ce echivalează cu necercetarea pe fond a pretențiilor reclamantei, Înalta Curte constată că nu poate efectua un control judiciar eficient, motiv pentru care va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va proceda la analizarea demersului judiciar în limitele învestirii sale, cu aplicarea cadrului legal impus de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, uzând de rolul activ în aflarea adevărului, astfel cum acesta îi este conferit de dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase împotriva sentinței civile nr. 155 din 26 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.