ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cicârlău, în contradictoriu cu pârâta Comisia pecială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 7824 din 29.03.2018 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul teren în intravilan înscris în cartea funciară nr. x a localității Cicârlău, nr. top. x.

Prin sentința nr. 263 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cicârlău, în contradictoriu cu pârâta Comisia pecială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anulând Decizia nr. 7824/29.03.2018 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia din urmă la emiterea unei decizii de restituire parțială în natură, la care se adaugă măsuri reparatorii prin echivalent sau, după caz, a unei decizii cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară nr. x a localității Cicârlău, nr. top. x.

Împotriva sentinței nr. 263 din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâta, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, criticând hotărârea pentru nelegalitate, a solicitat admiterea recursului, casarea acesteia și respingerea acțiunii introductive formulate de reclamantă.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

În acest sens, recurenta a menționat că imobilul în cauză nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în cuprinsul art. 1 alin. (1) din ordonanță, nefiind cuprins în inventarul comunei Cicîrlău, respectiv nu a fost preluat de stat, iar din suprafața totală solicitată la restituire, 300 mp se află în proprietatea unei persoane fizice în temeiul legilor fondului funciar, fapt pentru care aceasta nu intră sub incidența O.U.G. nr. 92/2000, potrivit punctului 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din actul normativ menționat.

În ceea ce privește restul suprafeței de teren, de 177 mp, recurenta a învederat că aceasta nu se află, în prezent, în proprietatea statului pentru a putea fi restituită, iar pentru emiterea unei decizii cu propunere de acordare de măsuri compensatorii sunt necesare informații din care să rezulte împrejurarea că a făcut obiectul unei înstrăinări după anul 1989, iar asemenea informații nu au fost identificate în cauză.

Astfel, coroborat cu împrejurarea că, potrivit cărții funciare nr. x a localității Cicîrlău, imobilul solicitat se află în proprietatea Bisericii Greco-Catolice din Cicîrlău și că suprafața de 300 mp se găsea în rezerva comisiei locale, în folosința doamnei A. și se regăsea înscris în registrul agricol din perioada 1959 - 1962, se impune concluzia, conform art. 1 alin. (6), că acest teren nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În ceea ce privește suprafața de 177 m.p. din imobil, recurenta învederează că nu poate fi obligată la restituire în natură sau la acordarea de măsuri compensatorii, pentru că terenul nu se află în proprietatea statului și nici nu există informații potrivit cărora ar fi fost înstrăinat legal de către statul român după anul 1989.

În plus, recurenta precizează că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepția; pe cale de consecință, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare.

În opinia recurentei, în mod eronat instanța de judecată a obligat-o la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară nr. x a localității Cicîrlău, nr. top. x, deoarece măsuri compensatorii se pot acorda în cazul în care nu e posibilă restituirea în natură, doar pentru imobilele care au fost înstrăinate legal de statul român după data de 22 decembrie 1989. Per a contrario, pentru imobilele care au fost înstrăinate legal de statul român înainte de 22 decembrie 1989 nu pot fi acordate măsuri compensatorii în echivalent.

Terenul în suprafață de 300 m.p. a fost atribuit unei persoane fizice la nivelul anului 2011, deși, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sub sancțiunea nulității absolute, (...) este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare (...).

Or, având în vedere faptul că atribuirea a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, aceasta fiind lovită de nulitate absolută, actul normativ menționat nu permite propunerea acordării de măsuri compensatorii în acest caz.

Recurenta conchide astfel că instanța de fond a constatat în mod eronat faptul că imobilul aflat inițial în proprietatea Bisericii Greco-Catolice din Cicîrlău se găsea, după anul 1989, la dispoziția unității administrative-teritoriale și, prin urmare, este evidentă preluarea abuzivă de către stat, indiferent că s-a realizat în temeiul Decretului nr. 358/1948 sau fără titlu.

Deși a fost legal citată, intimata reclamantă nu a formulat apărări nici pe calea întâmpinării și nici a unor eventuale note scrise.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma stării de fapt rezultate din probatoriul existent la dosarul instanței de fond și a cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Imobilul care face obiectul cererii de restituire formulată de reclamantă este înscris în CF nr. x a localității Cicîrlău, sub nr. top. x, după cum rezultă din copia in extenso a cărții funciare existente la dosarul instanței de fond (22-24), aflându-se în proprietatea tabulară a Parohiei Greco-Catolice Cicîrlău, împrejurare corect reținută de către instanța de fond, precum și de către recurenta-pârâtă cu prilejul analizării cererii.

De asemenea, potrivit reținerilor instanței de fond, pe baza datelor rezultate din adresa nr. x/12.02.2018 emisă de Primăria Comunei Cicîrlău, majoritatea terenurilor din comună au fost cooperativizate, operațiune care a avut la bază registrele agricole din perioada 1959-1962, terenul în litigiu nefiind cuprins în inventarul comunei, suprafața de 300 mp din acesta regăsindu-se în rezerva Comisiei locale de fond funciar, astfel că, în baza Legii nr. 18/1991, ulterior înregistrării cererii formulate de reclamantă privind retrocedarea imobilului (19.01.2006), a fost atribuit în proprietatea numitei A., conform Titlului de proprietate nr. x/14.03.2011 .

Împrejurarea că terenul în litigiu nu a fost preluat de către stat, potrivit datelor rezultate din adresa Primăriei Cicîrlău, trebuie apreciată circumstanțiat, prin raportare la contextul istoric aferent epocii 1945-1989, corelat cu regimul proprietății socialiste.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, obiectul retrocedării către foștii proprietari îl constituie imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

După cum se poate desprinde din piesele dosarului, anterior menționate, certitudinea faptului că imobilul s-a aflat în proprietatea reclamantei nu poate fi contestată, la fel cum nici împrejurarea că majoritatea terenurilor din Comunei Cicîrlău au fost cooperativizate.

De asemenea, constituie un fapt cert și lipsirea reclamantei de posesia terenului, în pofida proprietății tabulare deținute de către aceasta.

Înalta Curte precizează că, pe baza acestor certitudini, concluzia deposedării reclamantei de imobil este necesar a fi privită în contextul cooperativizării care nu presupune modificarea situației de carte funciară, din punct de vedere al transmisiunii proprietății, pentru fiecare teren în parte.

Prin urmare, afirmația autorității administrației publice locale, conform căreia terenul nu a fost preluat de către stat, nefiind astfel cuprins în inventarul comunei, nu prezintă forța unei veritabile realități istorico-juridice.

Aceasta nu se poate să însemne decât faptul că terenul nu se află în proprietatea unității administrativ teritoriale, însă nu și faptul că terenul nu a fost preluat de către stat, în lipsa unor probe contrare.

Pe de altă parte, preluarea de către stat este dificil să fie probată în condițiile în care nu întotdeauna această operațiune a avut la bază un titlu, cooperativizarea însemnând, în esență, o preluare abuzivă.

În altă ordine de idei este de notorietate faptul că perioada de avânt a procesului de cooperativizare/colectivizare a avut loc începând cu anii 1949, prelungindu-se cu aproximație până în 1962, când proprietățile și parcelele au ajuns în "grija" statului.

Faptul că imobilul în litigiu s-a aflat în rezerva Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, coroborat cu împrejurarea că nu s-a aflat în inventarul comunei, nu poate conduce decât la concluzia că acesta a fost preluat abuziv de către stat, fiind lipsită de importanță, în filosofia legii, existența sau inexistența unui titlu.

Ca atare, instanța de fond a stabilit într-o manieră judicioasă că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și (4) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru ca reclamanta să fie îndreptățită la emiterea dispoziției de restituire parțială în natură, în ceea ce privește suprafața liberă de 177 mp, precum și la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru suprafața de 300 mp atribuită numitei A., în temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv: imobilul a aparținut unui cult religios - reclamanta; a fost preluat abuziv, fără titlu, de statul român sau o organizație cooperatistă în perioada de referință prevăzută de lege (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989); imobilul se află în proprietatea statului, la dispoziția unei persoane de drept public, respectiv a unității administrativ teritoriale Comuna Ciocîrlău; o parte din acesta a fost înstrăinat legal după 22 decembrie 1989.

În ceea ce privește cea din urmă condiție enumerată în precedent, instanța de fond a apreciat corect asupra îndeplinirii acesteia, în contextul reconstituirii dreptului de proprietate al unei persoane fizice, a suprafeței de 300 mp din întregul imobil, în anul 2011, adică ulterior depunerii cererii de retrocedare la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în luna ianuarie 2006, pentru că întârzierea recurentei-pârâte în soluționarea cererii nu poate fi imputată reclamantei, impunându-se remediul acordării măsurilor reparatorii în echivalent, sens în care criticile recurentei privind aplicarea greșită a prevederilor art. 6 alin. (1) șți art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 constituie alegațiuni lipsite de suport juridic.

III. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, constatând că sentința instanței de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului declarat împotriva acesteia de către pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 263 din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.