ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/11.04.2017 reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteușu Mic în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat instanței anularea deciziei 6602 din 26.01.2017 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul înscris în CF x Finteușul Mic cu nr. top xB având în vedere că pentru această suprafață nu este posibilă restituirea în natură.

Prin sentința civilă nr. 271 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteușu Mic, împotriva deciziei 6602/26.01.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin decizia nr. 3174 din data de 07.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Finteușul Mic împotriva sentinței civile nr. 271/2017 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 02.10.2020 sub nr. dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 220 din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteușu Mic, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială De Retrocedare A Unor Bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a fost anulată Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să emită o decizie conținând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localității Finteușu Mic nr. topo xb.

Împotriva sentinței civile nr. 220 din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 500 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că în mod eronat a reținut prima instanță autoritatea de lucru judecat cu privire la faptul că imobilul care face obiectul litigiului a apartinut cultului religios, a fost preluat abuziv și că în mod greșit a apreciat CSR că pentru imobilul solicitat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament (...), în condițiile în care prin decizia nr. 3174/2020 a fost admis recursul Parohiei și a fost casată în tot hotărârea și a fost trimisă cauza spre rejudecare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea art. 1 alin. (1) coroborat cu pct. 3 din Normele Metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1), art. 5 alin. (5) si art. 3 alin. (6) din același act normativ și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru imobilul solicitat, Parohiei fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, în temeiul legislației fondului funciar.

Astfel, terenul nr. top. xb CF nr. x nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, întrucât a făcut obiectul restituirii potrivit legilor fondului funciar, iar prin titlul de proprietate emis în favoarea reclamantei i-a fost atribuită în compensare suprafata de 2 ha, care, deși situată în extravilan, acoperă și compensează în mod evident suprafata solicitată, 980 stînjeni pătrați (cca 3500 mp).

Prin urmare, prin respingerea cererii Comisia a înlăturat în mod corect posibilitatea unei duble reparatii si, implicit, a unei îmbogățiri fără just temei.

În fine, recurenta-pârâtă a susținut că instanța nu poate hotărî asupra conținutului actului ce urmează a fi emis în procedura administrativă.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a fost invocată de recurentă încălcarea dispozițiilor art. 500 C. proc. civ., susținându-se că în mod eronat a reținut prima instanță autoritatea de lucru judecat cu privire la faptul că imobilul care face obiectul litigiului a apartinut cultului religios, a fost preluat abuziv și că în mod greșit a apreciat Comisia că pentru imobilul solicitat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, în condițiile în care prin decizia nr. 3174/2020 a fost admis recursul Parohiei și a fost casată hotărârea și a fost trimisă cauza spre rejudecare.

Dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. sunt aplicabile atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Aceste prevederi vizează neregularități de ordin procedural sancționate potrivit art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 271 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, care a fost recurată doar de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteușu Mic și doar sub aspectul argumentului ce a stat la baza respingerii acțiunii. S-a reținut în esență că argumentul din Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat de reclamantă pe un alt amplasament, în temeiul legislației din domeniul fondului funciar, este greșit, deoarece în baza Legii 18/1991 reclamanta nu putea primi teren pe un alt amplasament în condițiile în care terenul ce face obiectul cauzei nu era un teren cooperativizat astfel încât doar dacă cele două terenuri aveau aceeași situație juridică se putea elibera un titlu de proprietate pentru un alt teren, iar adresa nr. x/03.11.2008 a Primăriei comunei Satulung nu este sprijinită de înscrisuri din care să rezulte că într-adevăr titlul de proprietate x/23.06.2003 a fost emis pentru terenul înscris în CF x cu nr. top xb. Totodată, s-a reținut că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a aparținut cultului religios și a fost preluat abuziv.

În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că, având în vedere și dispozițiile art. 494, art. 477 alin. (1), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea primei instanțe a fost recurată doar parțial, ceea ce nu a fost supus recursului dobândind autoritate de lucru judecat, iar instanța de recurs nu poate modifica acele aspecte sau afecta situația părților care nu au făcut recurs.

Așadar, cu ocazia prezentei rejudecări, reclamantei nu i se poate crea o situație mai rea decât aceea din hotărârea inițială, aspectele referitoare la faptul că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a aparținut cultului religios, a fost preluat abuziv, și că în mod greșit s-a apreciat de pârâtă că pentru imobilul solicitat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament în baza legislației din domeniul fondului funciar a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel cum s-a reținut anterior, neputându-se reține că problema reconstituirii dreptului de proprietate a fost tranșată de prima instanță, partea din hotărâre care nu a fost recurată nefiind desființată, chiar dacă formularea instanței de casare este generică.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat sub aspectul încălcării prevederilor art. 1 alin. (1) coroborat cu pct. 3 din Normele Metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 6 alin. (1), art. 5 alin. (5) si art. 3 alin. (6) din același act normativ, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, prin Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă, cererea reclamantei de retrocedare nr. x/19.01.2006 a fost respinsă pe motiv că cererea de retrocedare nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul solicitat, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, în temeiul legislației din domeniul fondului funciar. Pentru a justifica această soluție, pârâta a făcut trimitere la pct. 3 din normele de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit pct. 3 din Normele de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate.

Prin urmare, cum în raport de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă analiza legalității deciziei comisiei, iar limitele învestirii instanței sunt stabilite în raport de soluția pronunțată de organul administrativ, în mod corect judecătorul fondului a reținut că cererea reclamantei de retrocedare a fost respinsă pentru unicul motiv dat de incidența în cauză, din perspectiva pârâtei, a pct. 3 din Normele de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. Or, sub acest aspect, în raport de cele anterior arătate, trebuie avute în vedere considerentele sentinței civile nr. 271 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj în baza cărora s-a reținut că argumentul din Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat de reclamantă pe un alt amplasament, în temeiul legislației din domeniul fondului funciar, este greșit.

Având în vedere că celelalte motive de respingere a cererii nu figurează în cuprinsul deciziei suspusă cenzurii pe calea acțiunii în contencios administrativ, Înalta Curte consideră că prima instanță nu putea complini motivele care au stat la baza emiterii de către recurenta-pârâtă a deciziei în discuție.

Instanța de control judiciar apreciază că argumentele recurentei-pârâte privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Or, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare exhaustivă a cererii formulată de reclamantă, neverificând dacă există și alte impedimente cu privire la admiterea acesteia, instanța nu se poate substitui organului administrativ și să aprecieze în mod direct asupra îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința trebuie reformată sub acest aspect, urmând să respingă cererea de obligare a pârâtei să emită o decizie conținând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localității Finteușu Mic nr. topo xb, cu privire la celelalte aspecte motivele expuse prin memoriul de recurs nefiind fondate, astfel cum s-a reținut anterior, urmând să fie menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de obligare a pârâtei să emită o decizie conținând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localității Finteușu Mic nr. topo xb și va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 220 din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de obligare a pârâtei să emită o decizie conținând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localității Finteușu Mic nr. topo xb.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.