ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3174/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteușul Mic a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România anularea deciziei 6602 din 26.01.2017 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul înscris în CF x Finteușul Mic cu nr. top xB având în vedere că pentru această suprafață nu este posibilă restituirea în natură.

Prin decizia nr. 6602 din 26.01.2017 Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea cu nr. x/19.01.2006 depusă de către Parohia Greco Catolică Finteușul Mic, întrucât această cerere nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, iar pentru imobilul solicitat i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament în temeiul legislației din domeniul fondului funciar.

Prin sentința civilă nr. 271/2017 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteușu Mic, împotriva deciziei 6602/26.01.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

A arătat recurenta că în mod greșit instanța fondului a făcut aplicarea textului de lege incident, reținând că, deși imobilul a aparținut reclamantei, a fost preluat abuziv, dar în prezent nu se mai află în proprietatea statului și nu este ocupat de stat sau de o persoană juridică de drept public, astfel încât nu se pot acorda despăgubiri în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Susține recurenta că sunt ignorate dispozițiile art. 6 (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul cărora are dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv și atribuit ulterior anului 1989 Bisericii Ortodoxe din Finteușul Mic.

S-a mai invocat faptul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de acordare a despăgubirilor din alte motive decât cele reținute de instanța de fond.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 488 din C. proc. civ., anularea deciziei comisiei și obligarea la emiterea unei decizii de propunere de acordare a despăgubirilor.

Recurenta- reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat cazurile de casare prevăzute la pct. 6 și 8 ale art. 488. 8 din C. proc. civ.

Intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum s-a arătat, prin decizia 6602 din 26.01.2017 Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea cu nr. x/19.01.2006 depusă de către Parohia Greco Catolică Finteușul Mic, întrucât această cerere nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000; iar pentru imobilul solicitat i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament în temeiul legislației din domeniul fondului funciar.

În motivarea deciziei recurate, curtea de apel, verificând adresa x din 2008 a Primăriei comunei Satulung, a înlăturat cele stabilite prin decizia atacată, constatând că în baza Legii 18/1991 reclamanta nu putea primi teren pe un alt amplasament în condițiile în care terenul ce face obiectul cauzei nu era un teren cooperativizat.

Cu toate acestea, însă, judecătorul fondului fără a anula actul administrativ, introduce un argument nou, respectiv împrejurarea că imobilul nu se mai află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public, sau a unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 alin. (1), condiția prevăzută de art. 1 alin. (4) fiind circumscrisă acestei condiții ca imobilul să fie ocupat de una de stat sau de una din persoanele juridice de drept public.

Potrivit art. 3 alin. (7) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Rezulta din interpretarea dispoziției legale anterior menționate, că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă analiza legalității deciziei comisiei, iar limitele învestirii instanței sunt stabilite în raport de soluția pronunțată de organul administrativ.

Judecătorul fondului, deși a considerat neîntemeiat argumentul reținut privind acordarea unei compensări în baza Legii nr. 18/1991, a analizat cererea reclamantei prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 94/2000, respingând contestația reclamantei, pentru un motiv care nu a făcut obiectul analizei deciziei nr. 6602 din 26.01.2017 pronunțată de Comisia Specială de Retrocedare.

In mod greșit instanța de fond a pornit de la premisa că la baza emiterii deciziei atacate a stat și argumentul că cererea nu se circumscrie O.U.G. nr. 94/2000, în condițiile în care in fapt, prin decizia atacată s-a reținuta că nu intră sub incidența acestei ordonanțe imobilele care au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator.

Este adevărat că nu este exclusă de plano, posibilitatea instanței de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, însă pentru a se putea ajunge la o asemenea soluție era necesar, ca împrejurările noi să fie puse în discuția părților și să fie susținute de un probatoriu, care să stabilească pe deplin situația de fapt.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și alin. (6) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Finteușul Mic împotriva sentinței civile nr. 271/2017 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2020.