ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4662/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 13.10.2020, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, contestatoarea Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 9229 din 28.07.2020, emisă de către pârâtă și obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură sau, după caz, de propunere de acordare de despăgubiri pentru terenurile înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Rona de Jos, nr. top. x.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 82/2021 din 17 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 82 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a înțeles să dezvolte cele două motive de casare invocate, prin argumente comune, susținând, pe de o parte, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar, pe de altă parte, instanța de fond a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt, în esență, următoarele:

- instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reținând o situație de fapt, dar și juridică, eronată, în sensul că a constatat că bunurile solicitate spre retrocedare nu au fost preluate de către statul român, ci, în baza decretului nr. 358 din 2 decembrie 1948 au trecut direct în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Rona de Jos;

- instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1 din Decretul-lege nr. 358/1948 și a considerat că situației reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din același decret, în temeiul cărora, averea imobilă a parohiei greco-catolice a fost atribuită direct Parohiei Ortodoxe Române Rona de Jos;

- concluzia instanței de fond nu a avut la bază înscrisuri doveditoare în sensul celor reținute în considerentele hotărârii, nefiind probată respectarea procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 358/1948 privind atribuirea imobilelor aflate în proprietatea cultului greco-catolic către o terță persoană, la momentul interzicerii acestei entități religioase.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând ca sentința să fie casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Raționamentul juridic al instanței de fond, criticat prin cererea de recurs, a fost dezvoltat prin prisma faptului că textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 impune îndeplinirea a două condiții cumulative pentru admisibilitatea cererilor de retrocedare și anume: 1) bunurile să fi fost preluate abuziv de către Statul român și 2) la momentul actual, bunurile să fie în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar).

Instanța de fond a reținut că niciuna dintre aceste condiții cumulative nu este îndeplinită în persoana reclamantei pentru retrocedarea în natură a imobilelor și, pentru că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către Statul român nu pot fi acordate nici despăgubiri prin echivalent, în condițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că prima instanță și-a format convingerea exprimată în soluția pronunțată pornind de la o situație premisă fără corespondent în probatoriul administrat în cauză, procedând la o analiză superficială a pretențiilor deduse judecății și a înscrisurilor depuse la dosar referitoare la situația juridică a imobilelor care fac obiectul celor două cereri de retrocedare respinse prin Decizia nr. 9229/28.07.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Astfel, în ceea ce privește chestiunea îndeplinirii condiției ca imobilele respective să fi fost preluate, abuziv, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Înalta Curte constată că, în mod greșit, prima instanță a statuat că imobilele aparținând Parohiei Greco - Catolice Rona de Jos, menționate în CF x, cu nr. top x, reprezentând casă parohială, curte și grădină nu au fost preluate de Statul Român, ci de Parohia Ortodoxă Rona de Jos, în baza Decretului - Lege nr. 358 din 2 decembrie 1948.

În paragraful anterior al sentinței, instanța de fond reține că același probatoriu relevă faptul că imobilele în discuție au fost trecute în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Rona de Jos conform încheierii de CF nr. x din 18 martie 1967.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a aplecat asupra acestei necorelări cronologice, în condițiile în care, la dosar nu există niciun act din care să rezulte că Parohia Ortodoxă Rona de Jos a preluat în proprietate imobilele aparținând Parohiei greco - catolice, direct în baza Decretului - Lege 358/1948, prima mențiune în sensul existenței unui drept de proprietate în favoarea parohiei ortodoxe datând din 18.03.1967.

Pe de altă parte, extrasul de Carte funciară nr. x și extrasul de Carte funciară nr. x Rona de Jos care a înlocuit cartea funciară nr. x face dovada existenței unui drept de proprietate actual al Parohiei Ortodoxe Române conform încheierii nr. 92 din 18.03.1967 doar asupra imobilelor casă, curte și gradina bisericii în suprafață de 670 m.p., care constituie obiectul uneia dintre cererea de retrocedare, respectiv cea cu nr. x/19.01.2006.

Or, în ceea ce privește a doua cerere, cu nr. x/19.01.2006, conexată cu prima, prin care se solicită retrocedarea unui imobil teren, în suprafață de 2158 m.p., instanța de fond nu s-a mai aplecat spre analiza acesteia, reținând că are același regim juridic cu celelalte imobile, deși, la dosar a fost depusă adeverință de la Primăria comunei Rona de Jos din care reiese că o parte se află în proprietatea Statului român și o parte în domeniul public al comunei.

Prin urmare, instanța de recurs reține că prima instanță nu a făcut o examinare judicioasă asupra pretențiilor deduse judecății din perspectiva existenței a două cereri de retrocedare care privesc imobile diferite, ceea ce echivalează cu nemotivarea corespunzătoare a soluției pronunțate și la imposibilitatea efectuării controlului judiciar asupra fondului raportului juridic litigios.

De asemenea, contrar celor arătate de instanța de fond, în sensul că reclamanta nu ar fi probat dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor prin prezenta acțiune, Înalta Curte reține că este de notorietate că Statul Român a preluat toate proprietățile mobiliare și imobiliare ale cultului greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948.

Instanța de fond consideră că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 2 din decretul mai susmenționat, în considerarea faptului că cererea de retrocedare vizează averea unei foste parohii, iar respectivul text legal instituie o excepție de la dispozițiile art. 1 din același decret, cu alte cuvinte, că în legătură cu respectivele imobile nu a operat preluarea abuzivă de către stat a acestora .

Dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă, cum eronat consideră instanța de judecată, o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000 .

Conform art. 1 din Decretul nr. 358/1948, "în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista".

Art. 2 al aceluiași act normativ menționează că "averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățămîntului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente".

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. Interpretarea pe care o face prima instanță nu este validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării este unul absurd, acela că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu este confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza aceluiași act normativ biserica respectivă a încetat să funcționeze.

În realitate, Statul Român a decis în 1948 desființarea bisericii greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cât și împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

În același sens, Înalta Curte reține că la dosar nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte faptul că la momentul 2 decembrie 1948, când prin decretul-lege nr. 352 s-a desființat cultul greco-catolic sau la un moment imediat ulterior, imobilele vizate prin cererile de retrocedare au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Rona de Jos.

De aceea, este fără echivoc că, în mod corect, reclamanta din prezenta cauză și-a întemeiat acțiunea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, existând prezumția, nerăsturnată de pârâtă, că preluarea imobilelor ce îi aparțineau la momentul desființării au fost preluate, abuziv, de Statul Român.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că, din extrasele de carte funciară nr. x și nr. 314, precum și din celelalte extrase, rezultă că și înainte de dezmembrare a imobilelor, dar și după, figurează ca proprietari Statul Român, respectiv Consiliul local Rona de Jos, alături de Biserica Ortodoxă Rona de Jos, iar Parohiei Ortodoxe i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului Județului Maramureș nr. 2879 din 22. 10.1997, inclusiv asupra unor suprafețe de teren cu prin în cererea de retrocedare formulată de reclamantă .

Abordarea trunchiată de către instanța de fond a probatoriului administrat în cauză a condus și la analiza eronată a îndeplinirii celei de a doua condiții prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2002, având în vedere că s-a făcut referire doar la petitul privind retrocedarea în natură a acestora, fără a se mai analiza capătul de cerere subsidiar, referitor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond, deși a respins acțiunea ca neîntemeiată, în realitate a analizat-o prin prisma admisibilității cu referire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1 din O.U.G nr. 94/2000, lăsând practic nesoluționat fondul pretențiilor prin raportare atât la capătul principal, dar și la cel subsidiar.

Constatând că modalitatea în care instanța de fond a efectuat cercetarea judecătorească nu permite, în mod real și efectiv, exercitarea controlului judiciar din perspectiva fondului pretențiilor deduse judecății, Înalta Curte reține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora va casa sentința atacată și în respectarea dublului grad de jurisdicție va trimite cauza la rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va ține cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie de casare și va avea în vedere suplimentarea probatoriului administrat în cauză, în vederea lămuriri tuturor aspectelor de fapt și de drept necesare dezlegării judicioase a raportului juridic litigios.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos împotriva sentinței civile nr. 82/2021 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.