ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin recursul formulat la
data de 11 noiembrie 2008, recurentul S.A. – Buzău a solicitat anularea
Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008, prin care i s-a respins cererea privind
recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
În motivarea
hotărârii, C.S.M. a reținut, în esență, următoarele:
-
procurorii
din cadrul D.I.I.C.O.T. care au solicitat recunoașterea gradului profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au
susținut un concurs de promovare, conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 303/2004;
-
deși
este organizată ca o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. are personalitate juridică proprie, cu
atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială (art.
75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004);
- competența prevăzută de Legea nr. 508/2004, cu modificările și
completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu poate fi pusă în
discuție validitatea actelor procedurale întocmite de către procurorii
specializați, care nu au grad profesional de procuror al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
-
numirea
procurorilor într-o structură specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 508/2004 și ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art.
75 alin. (4) – (8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată
prin Legea nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție,
care se face numai prin concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr.
303/2004;
-
art. 26
din Legea nr. 508/2004 prevede că dispozițiile legilor nr. 303, 304 și
317/2004, republicate, se aplică în mod corespunzător și D.I.I.C.O.T., astfel
că procurorii care activează în cadrul Direcției pot fi promovați în funcții de
execuție numai prin concurs, conform art. 43 – art. 44 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 303/2004;
-
în
temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, la încetarea activității în
cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele de unde provin; pentru
situația în care la parchetul unde procurorul a solicitat să revină nu există
posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a constituit prin bugetul de stat,
un fond de rezervă;
-salarizarea
procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător
indemnizației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător;
-hotărârile
judecătorești pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal nu au caracter obligatoriu în cauze
similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunțate în recurs în interesul
legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept dedusă
judecății.
Hotărârea
nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. a fost atacată cu recurs, în
temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul S.A. –
Buzău, care a solicitat anularea ei ca nelegală și netemeinică, în ceea ce îl
privește, și admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea cererii, recurentul a arătat că prin Hotărârea C.S.M. nr. 128
din 6 iunie 2008 și Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție nr. 1187 din 12 iunie 2008 a fost numit în funcția
de procuror al Biroului Teritorial Timiș din cadrul Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Numirea la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –
D.I.I.C.O.T., s-a făcut pe perioadă nedeterminată și, susține recurentul, are
semnificația unei promovări de drept într-o funcție de execuție în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurentul
a arătat, de asemenea, că în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a
îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intră în competența acestei
structuri și a beneficiat în fapt și în drept de statutul și remunerația
acordată procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, recurentul a arătat
că Plenul CSM a ignorat atât punctul de vedere evocat constant în hotărârile
judecătorești, cât și faptul că nu există o practică neunitară care să
determine necesitatea unui recurs în interesul legii, realizând chiar o
discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale menționate în art. 1 din
Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin
întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii
recurentului s-a făcut cu interpretarea corectă și distincția cuvenită între
noțiunile de „numire" și „promovare" pentru care legea prevede
condiții și proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în
hotărârea atacată. A concluzionat în sensul că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă
dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a
îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi remunerați cu
indemnizația prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin
concurs. în caz contrar - în optica intimatului s-ar crea o situație
discriminatorie, dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din cadrul M.P. care,
pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină
concursuri.
Examinând
cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate în
întâmpinare, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele
aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este
fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 1187 din 12 iunie 2008 al Procurorului General,
recurentul a fost numit în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul
Teritorial Timiș.
In esență, problema de drept vizează acordarea gradului profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
procurorului S.A. – Buzău care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și
conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt
rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art. l alin. (1) din
Legea nr. 508/2004, atât în forma inițială cât și în forma modificată și
completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora: „Prin prezenta lege se
înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată
în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".
De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.
se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 privind înființarea,
organizarea și funcționarea în cadrul M.P. a D.I.I.C.O.T., dispoziții cu
caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării
procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de
dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel, recurentul a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.
prin Ordinul nr. 1187/2008 emis de Procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 1 și 26 din Legea nr.
508/2004.
Este
evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în
condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și
promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a
solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între
efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii
acestora.
Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi
socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri
specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și
terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004)
de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui
organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii
derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleași
necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism
explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor
teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar
avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în
cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având
în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor
în cadrul DIICOT urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o
eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a
accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat
procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De
altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și
practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie
2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este
discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,
adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport
rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".
Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii
infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în
adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă
rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei
structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau
delegări - instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție).
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878
din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui
magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care
poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea
dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin
această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui
procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în
condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,
potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a
câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în
fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în
exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare
prin lege.
In
fine, în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudența
constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat în sensul
recunoașterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul structurilor
specializate organizate în cadrul acestui parchet.
O
soluție contrară, fără argumente solide care să justifice declanșarea
procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar
genera divergențe de jurisprudența care ar avea ca efect crearea unui climat de
incertitudine și insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un
proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art.
6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale (hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza S.H. împotriva Ucrainei, nr.
48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în cauza P. împotriva
României, publicată în M. Of. nr. 514 din 14 iunie 2006).
Având în vedere toate
considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.
29 alin. (7) din Legea nr. 317/ 2004 și va anula Hotărârea nr. 981 din 2
octombrie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe recurent, cu
consecința admiterii cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Admite recursul declarat de
S.A. – Buzău împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată
în ceea ce îl privește pe recurent.
Obligă intimatul C.S.M. să
emită o hotărâre prin care să recunoască recurentului gradul profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu opinia separată a
domnului judecător E.A., în sensul respingerii recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 februarie 2009.