ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1464/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1464/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată la

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 5003/30

din 23 mai 2006, reclamantul D.J.V., în contradictoriu cu pârâții SC A.E.E.T.C.

SRL (denumită în continuare A.E.E.T.C. SRL) Timișoara, N.F. și P.M., solicită ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, în temeiul art. 1175 C. civ.

și art. 111 C. proc. civ., caracterul simulat al actului public reprezentat de

actul adițional la statutul și contractul A.E.E.T.C. SRL autentificat sub nr. 132

din 10 martie 1999 la BNP R.S., prin care s-a cooptat în societate pârâta II și

s-a majorat capitalul societății; să se constate, în temeiul art. 1175 C. civ.

și art. 111 C. proc. civ. că, între părți, singurul act ce produce efecte

juridice este actul secret calificabil drept un act de împrumut sume de bani și

să se dispună, în temeiul art. 6 și art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind

Registrul Comerțului, operarea cuvenitelor modificări în evidențele ORC de pe

lângă Tribunalul Timiș.

Prin sentința civilă nr. 765 din 6

aprilie 2007, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, admite în parte acțiunea reclamantului D.J.V., cu domiciliul

procesual ales în Timișoara, în contradictoriu cu pârâții SC A.E.E.T.C. SRL (denumită

în continuare A.E.E.T.C. SRL), cu sediul în Timișoara, N.F. prin mandatar L.A.L.

domiciliată în Timișoara.

Constată caracterul simulat al actului

adițional la statutul și contractul SC A.E.E.T.C. SRL, autentificat sub nr. 132

din 10 martie 1999.

Constată că actul de împrumut pentru suma

de 109.200 mărci germane este actul real ce produce efecte juridice.

Respinge în rest pretențiile

reclamantului și obligă pârâții la cheltuieli de judecată în sumă de 39.015

lei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Societatea pârâtă A.E.E.T.C. SRL s-a

constituit la data de 28 noiembrie 1990 cu un capital de 50.000 dolari SUA, în

echivalent în lei 1.750.000 lei, la cursul de schimb de 35 lei/un dolar, având

ca asociați pe reclamantul D.J.V. cu o participare de 7.000 dolari în numerar

și 29.000 dolari în natură, pe D.A. cu un aport de 7.000 dolari și pe numitul T.M.

cu un aport de 7.000 dolari.

Ulterior, asociații D.A. și T.M. și-au

cesionat părțile sociale reclamantului și numitului P.N. căruia i s-au vândut două

părți sociale, astfel cota de participare fiind de 99% din capitalul social al

reclamantului și 1% a numitului P.N. Mai târziu capitalul social a fost din nou

majorat, participarea la capital însă rămânând neschimbată.

La data de 10 martie 1999 în adunarea

generală a asociaților SC A.E.E.T.C. SRL s-a hotărât majorarea capitalului

social al societății cu suma de 800.000.000 Rol echivalentul a 55.000 Euro prin

intrarea în societate a pârâtei N.F. care a adus această sumă, majorare după

care cota de participare a fost complet modificată, pârâta deținând 97,5% din

capital, reclamantul 2,4% iar P.N. 0,1%. Această modificare de participare la

capital, complet dezavantajoasă pentru reclamantul D.J.V., care la data

intrării pârâtei în societate contribuia cu suma de 50.000 Euro, contribuție

care în mod real și firesc i-ar fi asigurat o cotă de aproape de 50%

participare la capital și nicidecum o cotă de participare de 2,4%, s-a produs

datorită diferenței de curs valutar existentă între momentul înființării societății,

anul 1990 și intrarea pârâtei 2 în societate, anul 1999.

Reclamantul, prin acțiunea introductivă

la instanță, a solicitat în principal, constatarea caracterului simulat al

actului adițional la actele constitutive ale SC A.E.E.T.C. SRL, autentificat

sub nr. 132 din 10 martie 1999.

Simulația este o operație juridică ce

constă în încheierea unui act juridic aparent menit să dea impresia creării

unei situații juridice diferite de cea reală și încheierea concomitentă a unui

alt act juridic, secret, ce cuprinde adevăratele raporturi juridice pe care

părțile înțeleg să le stabilească, operație juridică perfect valabilă, fiind

sancționată doar cu inopozabilitatea actului secret față de terți.

Proba existenței simulației cade în

sarcina celor care au interesul să invoce actul secret, în speță în sarcina

reclamantului, prin prezentarea unui contra-înscris cuprinzând actul secret sau

printr-un început de dovadă scrisă completat cu martori sau prezumții potrivit

dreptului comun în materie de probe, iar situându-ne în domeniul dreptului

comercial potrivit art. 46 C. com. mijloacele de probațiune fiind chir mai

largi decât în domeniul dreptului civil.

Deși pârâta 2 contestă faptul că actul

adițional la care se face referire este un act simulat și că, în realitate

părțile s-au înțeles în sensul încheierii unui împrumut, în procesul-verbal al

adunării generale a acționarilor din data de 27 aprilie 2006 se consemnează în

alin. penultim cele propuse de către pârâtă și se menționează textual: N.F.

spune că nu o interesează SC A.E.E.T.C. SRL, ci cei 100.000 DM aduși de dânsa

din Germania și vărsați în capitalul social al SC A.E.E.T.C. SRL în anul 1999

au fost doar pentru a cumpăra acțiunile de la SC C. SA care era singurul ei

interes. Doamna N. propune închiderea activității firmei SC C. SA.

Precizarea pârâtei 2 cuprinsă în

procesul-verbal mai sus amintit constituie un început de dovadă scrisă în

conformitate cu prevederile art. 1197 alin. (2) C. civ. potrivit căruia „ se

numește început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format

petiția, sau a celui ce el reprezintă și care scriptură face a fi de crezut

faptul pretins”. Declarația făcută de către pârâta 2 în sensul că nu o

interesează SC C. SA cuprinsă în procesul-verbal este semnată de către aceasta

și, în afară de faptul că reprezintă un început de dovadă scrisă, este și un

argument în ceea ce privește existența înțelegerii secrete referitoare la

acordarea unui împrumut către reclamant.

Lipsa unei înțelegeri secrete cuprinsă

într-un înscris este explicată de relațiile de prietenie foarte apropiate

dintre familia reclamantului și a pârâtei N., existând practic o imposibilitate

morală de preconstituire a unui înscris față de încrederea reciprocă dintre

cele două părți pe care o confirmă pârâta în interogatoriul luat, arătând la

punctul 3 că este posibil să fi declarat public despre reclamant că este ca și

fiul său întrucât mama reclamantului, în prezent decedată, cu care era prietenă

a rugat-o să aibă grijă de el.

O dovadă a faptului că majorarea de capital

social prin intrarea pârâtei 2 în societate nu este un act real, o constituie

și cotele de participare ale asociaților la care s-a ajuns după această

majorare, cote complet dezavantajoase pentru reclamant care în mod real avea o

cotă de participare sensibil egală cu cea a pârâtei 2. Știind însă că actul

adițional este doar un act de circumstanță ce urma a fi desființat reclamantul

a acceptat acest dezavantaj ce nu era de fapt real, fiind stabilit doar

scriptic până la retragerea pârâtei din societate când urma să se restabilească

situația anterioară.

Înțelegerea secretă dintre reclamant și

pârâta 2 este susținută și de probele testimoniale administrate în cauză,

astfel martorul C.I.L. declară în mod expres că are cunoștință despre faptul că

pârâta 2 nu dorea să fie asociat al S.C. A.E.E.T.C. SRL cu care nu avea nicio

legătură și că majorarea ce s-a făcut la această societate a fost singura

modalitate de a aduce bani în țară și că personal a perceput acea majorare de

capital ca fiind un împrumut dat reclamantului D. chiar dacă nu a fost folosit

cuvântul „împrumut”.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 223/A din 22 octombrie 2007 respinge apelul

declarat de pârâta N.F. prin mandatar L.A.L. domiciliată în Timișoara, județul

Timiș împotriva sentinței civile nr. 765 din 6 aprilie 2007, pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5003/30/2006 în contradictoriu cu pârâții SC

A.E.E.T.C. SRL ( A.E.E.T.C. SRL), cu sediul în Timișoara, județul Timiș, și

reclamantul D.J.V., cu domiciliul procesual ales în Timișoara.

Admite apelul declarat de reclamantul D.J.V.

împotriva aceleiași sentințe.

Schimbă în parte hotărârea apelată, în

sensul că admite în întregime acțiunea reclamantului, dispunând și operarea

cuvenitelor mențiuni în evidențelor Oficiului Registrului de pe lângă

Tribunalul Timiș.

Menține în rest sentința apelată și

obligă pârâta la plata sumei de 5136,22 lei cheltuieli de judecată în primă

instanță și apel către reclamant.

Instanța de apel a reținut că primele petite

din acțiunea reclamantului vizează tocmai desființarea, prin constatarea

simulației, a actului adițional la statutul și contractul de societate al

pârâtei SC A.E.E.T.C. SRL Timișoara, care au stat la baza înregistrării în

registrul comerțului a majorării de capital social din anul 1998.

Curtea reține că și capătul 3 de cerere

din acțiunea reclamantului este întemeiat, întrucât conform art. 6 din Legea

nr. 26/1990 „înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei

încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești

irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel”, iar potrivit

art. 7 din aceeași lege, „instanțele judecătorești sunt obligate să trimită

oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas

irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la

acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun,

conform legii. În aceste încheieri și hotărâri instanțele judecătorești vor

dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului”.

Prin cererea de recurs formulată,

recurenta-pârâtă N.F. a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivului de recurs se precizează

că instanțele în mod eronat au apreciat că în speță sunt aplicabile prevederile

art. 1197 C. civ., considerând un început de dovadă scrisă procesul-verbal al

adunării generale a acționarilor de la SC C. SA din data de 27 aprilie 2006.

Conform prevederilor alin. (2) ale art. 1197

C. civ. pentru a fi considerat un început de dovadă scrisă trebuiesc

îndeplinite concomitent două condiții: actul/scriptura trebuie să emane de la

cel în contra căruia se face petiția, în speță de la recurentă și actul/scriptura

să facă a fi de crezut faptul pretins.

Procesul-verbal al adunării generale a

acționarilor de la SC C. SA din data de 27 aprilie 2006 este un act ce emană de

la o societate și nu de la recurentă, care l-a semnat în calitate de

participant la ședința AGA, alături de ceilalți participanți.

Instanța în mod eronat reține, tot ca o

dovadă a faptului că majorarea de capital social nu este un act real, cotele de

participare dezavantajoase pentru reclamant. Aceste cote de participare au fost

stabilite prin hotărârea AGA din 10 martie 1999 de cei doi asociați de la acea

vreme, avându-se în vedere situația economică precară a societății la acea

dată.

De asemenea, pentru a fi în prezența

simulației, este necesară existența concomitentă, între aceleași părți a două

contracte, unul public și altul aparent. În speță, reclamantul a susținut și a

încercat să demonstreze faptul că actul real ar fi fost unul de împrumut

încheiat doar între recurent și acesta, întrucât exista o relație de prietenie

foarte bună, însă părțile semnatare ale actului adițional nu erau tocmai

identice întrucât era semnat și de P.N. Astfel că, din punctul de vedere al

obligativității existenței identității de părți nu suntem în prezența

simulației.

Instanța nefiind învestită și cu o

acțiune în constatarea simulației hotărârii adunării generale a asociaților, nu

va putea pronunța o soluție în acest sens, astfel cum nu va putea să constate

simulația actului adițional, care este de fapt finalitatea hotărârii adunării

generale a asociaților.

Temeiul de drept indicat de recurent îl

constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant D.J.V., prin apărător

a depus concluzii scrise, în temeiul art. 146 C. proc. civ.

Părțile nu au depus înscrisuri în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată

în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile

incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea

hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută de dispozițiile

invocate. Hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Motivul de recurs este nefondat, iar

aprecierea instanțelor este corectă. Afirmația consemnată în procesul-verbal nu

a fost contestată de recurentă în sensul că nu ar reflecta realitatea sau că ar

fi o deturnare a sensului cuvintelor folosite la momentul organizării ședinței

AGA. Este evident că afirmația îi aparține și că și-o însușește, dovadă fiind

tocmai semnarea procesului-verbal. Această situație reprezintă o mărturisire

extrajudiciară ce respectă integral condițiile art. 1204 și art. 1205 C. civ.

Existența acordului simulatoriu rezultă

și din depozițiile martorilor (C.I. în principal), interogatoriul și

recunoașterea extrajudiciară a pârâtei, poziția exprimată prin întâmpinare și

motivele de apel, punctul 4.

De precizat că motivarea recursului

constituie o reiterare a motivelor de apel ce au fost analizate, recurentul

beneficiind deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea

situației de fapt în concordanță cu acestea.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990

„orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări

ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea

înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale

acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost

desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza

înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre

judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului”.

Reclamantul a solicitat prin petitul 3 al

cererii introductive la prima instanță ca în temeiul art. 6 și art. 7 din Legea

nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului să se dispună operarea cuvenitelor

modificări în evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Timiș.

Instanța a reținut greșit

inadmisibilitatea cererii față de petitele anterioare prin care se solicită

constatarea caracterului simulat al actului adițional și constatarea ca fiind

real al actului secret de împrumut și față de condițiile impuse de prevederile

art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta N.F. împotriva deciziei nr. 223/A din

22 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul N.F. împotriva deciziei nr. 223/A din 22 octombrie 2007 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2008 .