ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2009

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 26 aprilie 2004,

reclamantul H.J. a chemat în judecată pe

pârâtele Primăria Focșani, P.E., P.M., SC N. SRL și SC C. SA Focșani solicitând

anularea dispoziției nr. 714 din 18 martie 2004 emisă de Primăria Focșani,

restituirea imobilului și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1737 din 16 mai 2002.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a învederat că în anul 1967 împreună cu mama sa, H.M., au fost

nevoiți să doneze statului imobilul proprietatea lor situat în prezent în

localitatea Focșani, donație acceptată de Sfatul Popular al orașului Focșani la

data de 8 iunie 1967.

De aceea prin

dispoziția atacată, în mod greșit Primăria Focșani a respins notificarea

justificată de faptul că actul de donație nu a fost anulat, motiv pentru care a

solicitat anularea actului administrativ astfel emis.

A mai învederat că

vânzarea unei părți din construcție și a terenului de 387,70 mp din imobilul

solicitat după formularea notificării, apare ca fiind abuzivă, pârâții persoane

fizice neputând invoca buna- credință, motiv pentru care a solicitat

constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare astfel încheiat cu obligarea

în subsidiar a unității administrative la acordarea de despăgubiri.

De asemenea, a mai

învederat că pentru o altă porțiune din imobilul solicitat, respectiv suprafața

de 40 mp, pârâta SC C. SA a încheiat un contract de leasing cu pârâta SC N. SRL.

Prin sentința civilă

nr. 667 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea

reclamantului și a dispus anularea dispoziției nr. 714 din 18 martie 2004 emisă

de Primăria municipiului Focșani.

A fost respins capătul

de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în localitatea

Focșani, pentru autoritate de lucru judecat.

A fost respins capătul

de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1737 din 16 mai 2002 de BNP T.R., ca neîntemeiat.

A fost respins capătul

de cerere privind obligarea Primăriei municipiului Focșani la plata de

despăgubiri pentru parte din imobil, obiect al contractului, pentru autoritatea

de lucru judecat.

Prima instanță a

reținut, în esență, nelegalitatea actului emis în etapa administrativă a

procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001 determinat de incidența în speță a

ipotezei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ menționat,

care nu impune desființarea actului gratuit unilateral încheiat de reclamant și

acceptat de autoritățile vremii, prin hotărâre judecătorească, astfel cum a

pretins pârâta prin dispoziția adoptată.

În raport de

dispozițiile sentinței civile nr. 45 din 17 februarie 2003 a Tribunalului

Vrancea, prin care a fost soluționată cererea reclamantului de acordare a

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul solicitat

și în prezenta procedură, au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat,

capetele de cerere privind restituirea bunului în natură, ca și cel privind

acordarea de despăgubiri pentru terenul și construcțiile ce nu pot fi

restituite în natură.

Capătul de cerere

privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având

ca obiect terenul aferent construcțiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995

a fost respins, justificat de neatacarea în termenul prescris de prevederile

Legii nr. 10/2001 a acestor ultime contracte, ceea ce determină netemeinicia

cererii astfel formulate.

Apelul declarat de

reclamant, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 16/A din 23

ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, instanță care a reținut corecta

aplicațiune a dispozițiilor art. 1201 C. civ. cât privește modul de soluționare

a capetelor de cerere pentru care s-a reținut excepția autorității de lucru

judecat.

S-a constatat

caracterul nefondat al criticilor reclamantului privind soluția pronunțată cu

privire la constatarea nulității contractului întocmit pentru terenul aferent

construcțiilor înstrăinate prin Legea nr. 112/1995, întrucât, pe de o parte,

reclamantul nu a solicitat desființarea contractelor principale, și pentru că

pe de altă parte, încheierea contractului, obiect al prezentului litigiu, după

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanță cât

privește validitatea convenției materializate în actul atacat.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce

au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs, reclamantul a învederat că instanțele fondului aplicând excepția

autorității de lucru judecat cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, au omis a se pronunța asupra despăgubirii ce i

se cuvine în temeiul aceluiași act normativ, pentru terenul în suprafață de 387

mp ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a

solicitat în prezenta procedură, beneficiind de despăgubire doar pentru

suprafața de 117,03 mp din imobilul fost proprietatea sa.

A criticat, de

asemenea, greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737/2002, critică invocată și

prin motivele de apel, constând în neanalizarea sa în raport de motivele

invocate în susținerea acestei cereri, ci prin raportare la contractele încheiate

în anul 1997, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului acestei cereri și

care făceau aplicabile în apel, dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și în

recurs art. 312 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce atrage casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

A învederat că

instanțele fondului nu au remarcat că textele legale reținute ca temei al

soluționării acestui capăt de cerere, art. 45-46 din Legea nr. 10/2001 vizează

anularea unor acte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare

a legii de reparație și nicidecum a celor încheiate după intrarea sa în vigoare

și a înregistrării notificării de restituire a imobilului.

Înregistrarea ar fi

trebuit să aibă ca efect suspendarea oricărei operațiuni juridice de

înstrăinare a acestor imobile până la soluționarea notificării.

Or, în speță, pârâta

nu numai că nu procedează în modalitatea arătată ci, dispune vânzarea

suprafeței de 387 mp teren din imobilul revendicat, în baza dispozițiilor Legii

nr. 112/1995, caz în care contractul astfel încheiat este lovit de nulitate

pentru fraudă la lege, cauza de nulitate invocată în cererea de chemare în

judecată și care nu a fost avut în vedere de instanțe la soluționarea pricini.

A solicitat admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauze spre rejudecare primei

instanțe pentru soluționarea fondului acțiunii.

Recursul este fondat.

Într-o primă judecată,

soluționată prin sentința civilă nr. 45 din 17 februarie 2003 a Tribunalului

Vrancea, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4132 din 22 mai 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea reclamantului în

contradictoriu cu pârâtele Primăria Focșani, C.U.P. RA și prefectura Vrancea și

s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Focșani, astfel:

- partea din imobil ce

formează obiectul contractului de închiriere nr. 4/1981 din 11 februarie 1975

încheiat între Primăria Focșani și M.N. pentru 18 mp suprafață locuibilă și

5,90 mp dependințe; partea din imobil ce formează obiectul contractului de

închiriere nr. 11 din 6 ianuarie 1994 încheiat între Primăria Focșani și A.I.

pentru 15,08 mp suprafață locuibilă și 29,20 mp dependințe;

- pentru partea din

imobil ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 1737/2002 încheiat între Primăria Focșani și P.M., P.E., pârâta Primăria

Focșani a fost obligată să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de

507.410.946 lei din care 117.030.000 lei reprezintă valoarea terenului vândut,

de 117,03 mp restul terenului fiind liber;

- partea din imobil ce

formează obiectul contractului de leasing nr. 11582 din 12 septembrie 2001

încheiat între C. RA și SC N. SRL Focșani în suprafață de 40 mp, ca și partea

din imobil administrat de C. RA Focșani în suprafață de 44,28 mp, au fost

restituite în natură.

În cursul soluționării

acestei cauzei, a fost emisă dispoziția nr. 714 din 18 martie 2004 prin care a

fost respinsă notificarea reclamantului înregistrată sub nr. 15466 din 8 august

2001 întrucât nu s-a făcut dovada anulării actului de donație prin care

imobilul solicitat a fost preluat de stat, act administrativ ce constituie

obiectul prezentei dezbateri judiciare.

Procedând la judecarea

contestației reclamantului împotriva actului administrativ sus menționat,

instanțele fondului au făcut aplicațiunea art. 1201 C. civ., reținând

valorificarea pretențiilor reclamantului și solicitate în prezenta procedură,

în urma judecății finalizate prin hotărârea judecătorească pronunțată în prima judecată

în modalitatea arătată mai sus.

Limitându-se în

soluționarea prezentei cauze, prin reținerea excepției autorității de lucru

judecat, instanțele nu au sesizat și din această perspectivă criticile

reclamantului se vădesc a fi fondate, că în judecata precedentă nu s-a dispus

cu privire la măsurile reparatorii cuvenite reclamantului pentru terenul de 387

mp cuprins în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1737/2002 și solicitate în

prezenta procedură, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului

pretențiilor deduse judecății cu privire la acest imobil și, prin consecință,

nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.

Sunt fondate și

criticile privind greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737/2002 pentru

motivul de recurs invocat și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

determinat de reținerea altor dispoziții legale decât cele aplicabile

raportului juridic litigios și care au fost invocate de reclamant în cererea de

sesizare a instanței.

Sesizând instanța cu

cererea de desființare a contractului menționat, reclamantul a înțeles să

invoce frauda la lege, determinat de trasmisiunea bunului litigios după

înregistrarea notificării, caz în care, astfel cum temeinic s-a susținut în

apel și apoi în recurs, nu sunt incidente prevederile legale reținute de cele

două instanțe, ci acelea prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;

Potrivit acestei

dispoziții „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea

procedurilor administrative și, după caz, judiciar, generate de prezenta lege,

este interzisă înstrăinarea, concesionarea bunurilor imobile, terenuri și/sau

construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.

Or, în speță, invocând

vânzarea bunului solicitat după înregistrarea notificării situație ce se

încadrează în ipoteza textului legal enunțat și, soluționând cererea de

nulitate a acestei vânzări prin raportare la contractele de vânzare-cumpărare încheiate

în anul 1997 și din perspectiva dispozițiilor art. 45-46 din Legea nr. 10/2001,

instanțele au omis a cerceta caracterul fraudulos al operațiunii contestate,

invocat în cererea de chemare în judecată prin raportare la dispozițiile legale

evocate, ceea ce echivalează de asemenea, cu o necercetare a fondului cererii

dedusă judecății și care, de asemenea, atrage nelegalitatea hotărârilor

judecătorești atacate.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis cu

consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la

prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul H.J. împotriva deciziei nr.

16 A din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 667 din 20 noiembrie

2007 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, și trimite cauza la această din

urmă instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.