ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2009

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2004, reclamantul H.J. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Focșani, P.E., P.M., SC N. SRL și SC C. SA Focșani solicitând anularea dispoziției nr. 714 din 18 martie 2004 emisă de Primăria Focșani, restituirea imobilului și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 16 mai 2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că în anul 1967 împreună cu mama sa, H.M., au fost nevoiți să doneze statului imobilul proprietatea lor situat în prezent în localitatea Focșani, donație acceptată de Sfatul Popular al orașului Focșani la data de 8 iunie 1967. De aceea prin dispoziția atacată, în mod greșit Primăria Focșani a respins notificarea justificată de faptul că actul de donație nu a fost anulat, motiv pentru care a solicitat anularea actului administrativ astfel emis.

A mai învederat că vânzarea unei părți din construcție și a terenului de 387,70 mp din imobilul solicitat după formularea notificării, apare ca fiind abuzivă, pârâții persoane fizice neputând invoca buna- credință, motiv pentru care a solicitat constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare astfel încheiat cu obligarea în subsidiar a unității administrative la acordarea de despăgubiri. De asemenea, a mai învederat că pentru o altă porțiune din imobilul solicitat, respectiv suprafața de 40 mp, pârâta SC C. SA a încheiat un contract de leasing cu pârâta SC N. SRL. Prin sentința civilă nr. 667 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus anularea dispoziției nr. 714 din 18 martie 2004 emisă de Primăria municipiului Focșani.

A fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Focșani, pentru autoritate de lucru judecat. A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737 din 16 mai 2002 de BNP T.R., ca neîntemeiat. A fost respins capătul de cerere privind obligarea Primăriei municipiului Focșani la plata de despăgubiri pentru parte din imobil, obiect al contractului, pentru autoritatea de lucru judecat. Prima instanță a reținut, în esență, nelegalitatea actului emis în etapa administrativă a procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001 determinat de incidența în speță a ipotezei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ menționat, care nu impune desființarea actului gratuit unilateral încheiat de reclamant și acceptat de autoritățile vremii, prin hotărâre judecătorească, astfel cum a pretins pârâta prin dispoziția adoptată.

În raport de dispozițiile sentinței civile nr. 45 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Vrancea, prin care a fost soluționată cererea reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul solicitat și în prezenta procedură, au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat, capetele de cerere privind restituirea bunului în natură, ca și cel privind acordarea de despăgubiri pentru terenul și construcțiile ce nu pot fi restituite în natură. Capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul aferent construcțiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost respins, justificat de neatacarea în termenul prescris de prevederile Legii nr. 10/2001 a acestor ultime contracte, ceea ce determină netemeinicia cererii astfel formulate.

Apelul declarat de reclamant, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 16/A din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, instanță care a reținut corecta aplicațiune a dispozițiilor art. 1201 C. civ. cât privește modul de soluționare a capetelor de cerere pentru care s-a reținut excepția autorității de lucru judecat. S-a constatat caracterul nefondat al criticilor reclamantului privind soluția pronunțată cu privire la constatarea nulității contractului întocmit pentru terenul aferent construcțiilor înstrăinate prin Legea nr. 112/1995, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a solicitat desființarea contractelor principale, și pentru că pe de altă parte, încheierea contractului, obiect al prezentului litigiu, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanță cât privește validitatea convenției materializate în actul atacat.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a învederat că instanțele fondului aplicând excepția autorității de lucru judecat cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, au omis a se pronunța asupra despăgubirii ce i se cuvine în temeiul aceluiași act normativ, pentru terenul în suprafață de 387 mp ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat în prezenta procedură, beneficiind de despăgubire doar pentru suprafața de 117,03 mp din imobilul fost proprietatea sa.

A criticat, de asemenea, greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737/2002, critică invocată și prin motivele de apel, constând în neanalizarea sa în raport de motivele invocate în susținerea acestei cereri, ci prin raportare la contractele încheiate în anul 1997, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului acestei cereri și care făceau aplicabile în apel, dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și în recurs art. 312 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce atrage casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

A învederat că instanțele fondului nu au remarcat că textele legale reținute ca temei al soluționării acestui capăt de cerere, art. 45-46 din Legea nr. 10/2001 vizează anularea unor acte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a legii de reparație și nicidecum a celor încheiate după intrarea sa în vigoare și a înregistrării notificării de restituire a imobilului. Înregistrarea ar fi trebuit să aibă ca efect suspendarea oricărei operațiuni juridice de înstrăinare a acestor imobile până la soluționarea notificării. Or, în speță, pârâta nu numai că nu procedează în modalitatea arătată ci, dispune vânzarea suprafeței de 387 mp teren din imobilul revendicat, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, caz în care contractul astfel încheiat este lovit de nulitate pentru fraudă la lege, cauza de nulitate invocată în cererea de chemare în judecată și care nu a fost avut în vedere de instanțe la soluționarea pricini.

A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauze spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea fondului acțiunii. Recursul este fondat. Într-o primă judecată, soluționată prin sentința civilă nr. 45 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Vrancea, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4132 din 22 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Primăria Focșani, C.U.P. RA și prefectura Vrancea și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Focșani, astfel: - partea din imobil ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 4/1981 din 11 februarie 1975 încheiat între Primăria Focșani și M.N.

pentru 18 mp suprafață locuibilă și 5,90 mp dependințe; partea din imobil ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 11 din 6 ianuarie 1994 încheiat între Primăria Focșani și A.I. pentru 15,08 mp suprafață locuibilă și 29,20 mp dependințe; - pentru partea din imobil ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737/2002 încheiat între Primăria Focșani și P.M., P.E., pârâta Primăria Focșani a fost obligată să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 507.410.946 lei din care 117.030.000 lei reprezintă valoarea terenului vândut, de 117,03 mp restul terenului fiind liber; - partea din imobil ce formează obiectul contractului de leasing nr. 11582 din 12 septembrie 2001 încheiat între C. RA și SC N. SRL Focșani în suprafață de 40 mp, ca și partea din imobil administrat de C. RA Focșani în suprafață de 44,28 mp, au fost restituite în natură.

În cursul soluționării acestei cauzei, a fost emisă dispoziția nr. 714 din 18 martie 2004 prin care a fost respinsă notificarea reclamantului înregistrată sub nr. 15466 din 8 august 2001 întrucât nu s-a făcut dovada anulării actului de donație prin care imobilul solicitat a fost preluat de stat, act administrativ ce constituie obiectul prezentei dezbateri judiciare. Procedând la judecarea contestației reclamantului împotriva actului administrativ sus menționat, instanțele fondului au făcut aplicațiunea art. 1201 C. civ., reținând valorificarea pretențiilor reclamantului și solicitate în prezenta procedură, în urma judecății finalizate prin hotărârea judecătorească pronunțată în prima judecată în modalitatea arătată mai sus.

Limitându-se în soluționarea prezentei cauze, prin reținerea excepției autorității de lucru judecat, instanțele nu au sesizat și din această perspectivă criticile reclamantului se vădesc a fi fondate, că în judecata precedentă nu s-a dispus cu privire la măsurile reparatorii cuvenite reclamantului pentru terenul de 387 mp cuprins în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1737/2002 și solicitate în prezenta procedură, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pretențiilor deduse judecății cu privire la acest imobil și, prin consecință, nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate. Sunt fondate și criticile privind greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737/2002 pentru motivul de recurs invocat și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. determinat de reținerea altor dispoziții legale decât cele aplicabile raportului juridic litigios și care au fost invocate de reclamant în cererea de sesizare a instanței. Sesizând instanța cu cererea de desființare a contractului menționat, reclamantul a înțeles să invoce frauda la lege, determinat de trasmisiunea bunului litigios după înregistrarea notificării, caz în care, astfel cum temeinic s-a susținut în apel și apoi în recurs, nu sunt incidente prevederile legale reținute de cele două instanțe, ci acelea prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; Potrivit acestei dispoziții „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciar, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.

Or, în speță, invocând vânzarea bunului solicitat după înregistrarea notificării situație ce se încadrează în ipoteza textului legal enunțat și, soluționând cererea de nulitate a acestei vânzări prin raportare la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1997 și din perspectiva dispozițiilor art. 45-46 din Legea nr. 10/2001, instanțele au omis a cerceta caracterul fraudulos al operațiunii contestate, invocat în cererea de chemare în judecată prin raportare la dispozițiile legale evocate, ceea ce echivalează de asemenea, cu o necercetare a fondului cererii dedusă judecății și care, de asemenea, atrage nelegalitatea hotărârilor judecătorești atacate. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., recursul va fi admis cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul H.J. împotriva deciziei nr. 16 A din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 667 din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, și trimite cauza la această din urmă instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.