ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1108/2009

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 321 din 9

decembrie 2008, Curtea de

Apel

București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.R.V. împotriva

rezoluției din 24 aprilie 2008 dată de

procurorul general

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, petiționarul a solicitat efectuarea

de cercetări față

de comisarul șef de poliție N.T.C. și secretarul de

stat D.G. pentru pretinsa săvârșire a

infracțiunilor prevăzute

de art. 246, art. 25 raportat la art. 246 C.

pen. și art. 289 C. pen., susținând că, cu ocazia instrumentării dosarului

penal constituit urmare sesizării sale, organul de urmărire penală N.T.C. nu a

administrat suficiente probe, strângând date și informații nereale de la

secretarul general al Ministerului Sănătății.

Prin rezoluția din 20 martie 2008, dată în dosarul

nr. 310/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că, din verificările

efectuate, nu a rezultat că înscrisurile obținute de lucrătorul de poliție de

la Ministerul Sănătății au fost alterate în conținutul acestora de către

intimați.

Prin rezoluția din 24 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 639/ll/2/2008 a

procurorului general adjunct, a fost respinsă plângerea petiționarului, fiind

menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat ambele

rezoluții.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că nemulțumirea

petiționarului, legată de natura și conținutul

mijloacelor de probă administrate, precum și de caracterul incomplet

al

probatoriilor, putea fi valorificată în cauza în care acestea erau

administrate, în condițiile art. 277 și urm. C.

proc. pen., prin formularea plângerii împotriva soluției emise de organul de

urmărire

penală, iar, ulterior, la instanța de judecată, unde are

obligația de a susține cu probatorii afirmațiile sale.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat de petiționar împotriva

sentinței, motivat la

dosar, este nefondat.

În ce privește prima critică formulată de petiționar, prin

apărător, prin care a învederat că, deși

sesizarea sa a avut ca obiect

infracțiunea de fals material, constând în

prezentarea unui document fals de către una dintre societățile înscrise în

cadrul procedurii de licitație publică, cauză în care s-a pronunțat deja o

soluție, organul de urmărire penală a cercetat

alte fapte, pentru care

nu s-a întocmit nici un proces-verbal de

sesizare din oficiu, se constată că nu este întemeiată.

În procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.,

judecătorul este investit cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor

de netrimitere în judecată dispuse de procuror, iar nu și cu privire la alte

pretinse fapte care nu au făcut obiectul verificării procurorului cu ocazia

efectuării actelor premergătoare și care au fost soluționate de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sector 1 București.

Așa cum rezultă din actele dosarului, petiționarul a sesizat organul de

urmărire penală cu pretinsa săvârșire a unor infracțiuni de către intimații din

prezenta cauză, iar plângerea adresată instanței a vizat rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă față de aceștia.

Pe fondul cauzei, se constată, din examinarea lucrărilor dosarului, că,

în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționar, ca nefondată, reținându-se că intimații și-au îndeplinit, în mod

corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale

ale petiționarului.

Criticile petiționarului, care se referă

la insuficiența probelor

administrate de organul de

urmărire penală și la caracterul nereal al acestora nu sunt întemeiate.

Fiind investit cu soluționarea dosarului penal, intimatul lucrător de

poliție a efectuat acte de cercetare în cadrul fazei actelor premergătoare,

care nu face parte din procesul penal, prevăzută de dispozițiile art. 224 C.

proc. pen., constând în verificări și strângeri de date cu privire la faptele

reclamate.

Or, nefiind început procesul penal, în

cadrul acestei faze, nu

pot

fi administrate probe, mijloace de probă sau procedee probatorii,

întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se pot

efectua doar în cadrul legal al procesului penal.

De altfel, activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliție

este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau

infirma propunerile organului de cercetare penală,

iar soluția dispusă

de procuror este supusă cenzurii instanței.

Drept urmare, nu se poate reține că intimații și-ar fi exercitat în mod

abuziv atribuțiile de serviciu.

În raport de considerentele expuse, se

constată că sentința

instanței de fond este temeinică și

legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.R.V.,

cu

obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar B.R.V.

împotriva sentinței penale nr. 321 din

9

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

martie 2009.