ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2661/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I - Prin sentința comercială nr. 2670

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, la data de 23 septembrie

2008, în cauza având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC S. SA

împotriva pârâtei SC M.F. SA, tribunalul, ca primă instanță a respins excepția

lipsei calității procesual active invocată de pârâtă și, pe fondul cauzei a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta să lase în

deplină proprietate și posesie reclamantei macaraua turn tip MTA 125 cu nr. de

inventar 65-0560; capătul de cerere privind restituirea contravalorii macaralei

a fost respins ca neîntemeiat, iar capătul de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei la plata sumei de 680.000 lei reprezentând contravaloare a alte șapte

macarale dezmembrate și vândute de pârâtă ca fier vechi, a fost respins ca

prescris.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut,

în sinteză că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra macaralei

tip turn revendicate, ce a fost achiziționată în anul 1991 de la I.R.B. împreună

cu alte 13 macarale, utilaje ce au fost depuse în curtea SC M.F. SA Năvodari

beneficiarul unor lucrări de investiții la care era angrenată și reclamanta în

baza unui contract de prestații încheiat cu T.C.I. Constanța.

Că, în anul 1999 întregul activ al SC M.F. SA

Năvodari a fost cumpărat de pârâtă, iar șase din macarale depozitate pe teren

au fost demontate și vândute ca deșeuri fier vechi.

Coroborând concluziile raportului de

expertiză tehnică dispus în cauză cu răspunsurile la interogatoriu luat

părților prima instanță constată că sunt îndeplinite condițiile acțiunii în

revendicare mobiliară promovate de reclamantă, în ce privește restituirea

macaralei turn existentă în materialitatea sa.

Cu privire la capătul de cerere având ca

obiect plata contravalorii celor șapte macarale turn tip MTA, dezmembrate și

vândute ca fier vechi, tribunalul a constatat prescris dreptul materiale la

acțiune al reclamantei în temeiul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 reținând că

termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 3 august

2000 când reclamanta a cunoscut paguba și pe cel răspunzător, astfel că la data

introducerii acțiunii 7 septembrie 2005, termenul era împlinit .

II - Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți, reclamanta criticând soluția dată pe excepția prescripției

dreptului material la acțiune și pe dezlegarea cererii de restituire numai în

natură a macaralei revendicate; apelul pârâtei a vizat soluționarea greșită a

excepției lipsei calității procesuale active și a modului de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 11 din 2 februarie 2009,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cele două părți.

Răspunzând motivelor de apel instanța de

control judiciar constată că în cauză plângerile penale formulate de reclamanta

s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale, astfel că aceste demersuri nu

au fost de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive.

Cu privire la restituirea bunului în natură,

instanța reține că dovezile administrate atestă existența bunului în materialitatea

sa, iar scopul acțiunii în revendicare este de intrare în posesia și

proprietatea bunului, așa cum reclamanta a solicitat.

Cu privire la apelul pârâtei instanța de

control judiciar apreciază că reclamanta a produs dovezi incontestabile care

atestă că este proprietatea macaralei ceea ce îi conferă calitate procesual

activă.

III - Împotriva acestei decizii pronunțate de

curtea de apel atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs, în termen

legal.

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a

legii în soluționarea excepției prescripției dreptului materiale la acțiune,

susținând că, plângerea penală formulată de societate și finalizată prin

decizia penală nr. 37 din 14 ianuarie 2005, poate fi asimilată cu o cerere de

chemare în judecată de natură să întrerupă cursul prescripției potrivit art. 16

lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, recurenta susține că rațiunea reglementării

prescripției extinctive a fost de sancționare a pasivității creditorului, iar

în ce o privește ieșirea sa din pasivitate prin demararea plângerilor penale se

poate converti într-o cauză de suspendare a cursului prescripției chiar dacă

această împrejurare nu este prevăzută în mod expres de actul normativ

menționat.

Sub un al doilea aspect recurenta a criticat

soluția adoptată de prima instanță și menținută de instanța de apel, pe capătul

de cerere privind obligarea alternativă a pârâtei de plată a contravalorii

macaralei existente, aflate în posesia sa, susținând că până la momentul executării

silite a pârâtei pot interveni o serie de împrejurări de natură să facă imposibilă

executarea silită în natură, inclusiv dispariția bunului în materialitatea sa,

context în care încuviințarea obligației pârâtei și la plata contravalorii

bunului era pe deplin întemeiată.

de recurs, apărările sale vizând lipsa calității procesual active a reclamantei

susținând că probele cu înscrisuri și expertiză tehnică administrate nu

demonstrează identitatea dintre bunul mobil revendicat de reclamanta și cel

aflat în posesia sa, ceea ce impunea concluzia lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Recurenta-pârâtă critică și soluționarea cererii

sale de acordare a cheltuielilor de judecată apreciind că nu se impunea compensarea

în totalitate cheltuielilor de judecată suportate de părți, ci în ipoteza

admiterii în parte a acțiunii era îndreptățită să primească cel puțin un

cuantum egal cu diferența dintre suma reprezentând 7/8 din cheltuielile efectuate

și suma reprezentând 1/8 din cheltuielile efectuate de reclamantă.

IV - Asupra recursurilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și

având în vedere și modul în care părțile și-au îndeplinit toate obligațiile

legale impuse de exercitarea acestei căi extraordinare de atac, constată

următoarele:

A. Recursul declarat de recurenta – reclamantă

este nefondat.

Se impune a fi precizat în prealabil, ca o caracterizare

juridică generală și comună a cauzelor de întrerupere și suspendare a cursului

prescripției extinctivă faptul că împrejurările care au ca efect întreruperea sau

suspendarea cursului prescripției sunt în toate cazurile stabilite exclusiv de

lege și în același timp sunt limitative, neputând fi extinse altor situații

asemănătoare.

Or, ipoteza reglementată de art. 16 lit. b)

din Decretul nr. 167/1958, invocată de recurentă, are în vedere introducerea

unei cereri de chemare în judecată, care pentru a produce efectul intreruptiv,

trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

Plângerea penală adresată de recurentă poate

fi considerată o cerere de chemare în judecată în sensul art. 16 lit. b) din

actul normativ, deoarece prin formularea ei a investit un organ de jurisdicție

pentru realizarea unui interes legitim, dar soluția adoptată echivalează cu o

respingere a cererii, iar potrivit alin. (2) al art. 16, prescripția nu este

întreruptă dacă cererea a fost respinsă .

În ce privește suspendarea cursului

prescripției recurentul nu invocă niciuna din cauzele legale, reglementate de

lege, ci solicită ca instanța să aprecieze, că ieșirea sa din pasivitate a avut

ca efect suspendarea cursului prescripției ceea ce este inacceptabil față de trăsăturile

juridice pe care le prezintă cauzele de suspendare și întrerupere mai sus

enunțate. Altfel spus, recurentul solicită ca aceleași împrejurări, formularea

de plângeri penale, să fie considerate motive de întreruperea sau suspendare a

cursului prescripției extinctive, dând o interpretare acestei instituții

juridice care excede regimului său juridic astfel cum este reglementat în mod

amănunțit și restrictiv de lege. În alte cuvinte, nu orice manifestare de

ieșire din pasivitate a creditorului are ca efect întreruperea sau suspendarea

cursului prescripției, ci numai acele împrejurări expres prevăzute în art. 16

și respectiv 13 din Decretul nr. 167/1958.

În sfârșit, susținerile recurentului

referitoare la obligarea alternativă a pârâtei-intimate la predarea bunului în

natură sau contravaloarea sa, nu cuprind nicio referire la argumentele pertinente

expuse de instanța de apel pe această chestiune, în sensul că bunul revendicat

exista în materialitatea sa, iar în raport de natura acțiunii promovate soluția

pronunțată este cea corectă.

Așa fiind, critica recurentului apare mai mult

formală de vreme ce nu indică în concret în ce măsură au fost încălcate dispoziții

legale pertinente în dezlegarea dată de instanță.

Distinct de acestea dispozițiile art. 1026 C.

civ., care reglementează obligațiile alternativei nu au incidența în cauză

deoarece raportul juridic dedus judecății nu își are izvorul într-un contract

încheiat de părți pentru a putea fi în prezența asumării unei obligații

alternative, ci fundamental juridic al acțiunii l-a constituit dreptul de

proprietate al reclamantului recurent asupra bunului mobil de posesia și

folosința căruia a fost lipsit.

B. - Recursul declarat de recurenta pârâtă va

fi anulat, ca netimbrat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, constatându-se că recurenta nu și-a

îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru și timbru

judiciar datorate astfel cum i-a fost pus în vedere prin citația emisă pentru

termenul din 30 octombrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC S. SA GALAȚI împotriva deciziei civile nr. 11/ COM din 2

februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de

pârâta SC M.F. SA NĂVODARI împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2009.