ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2661/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I - Prin sentința comercială nr. 2670 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, la data de 23 septembrie 2008, în cauza având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC S. SA împotriva pârâtei SC M.F. SA, tribunalul, ca primă instanță a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâtă și, pe fondul cauzei a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei macaraua turn tip MTA 125 cu nr. de inventar 65-0560; capătul de cerere privind restituirea contravalorii macaralei a fost respins ca neîntemeiat, iar capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 680.000 lei reprezentând contravaloare a alte șapte macarale dezmembrate și vândute de pârâtă ca fier vechi, a fost respins ca prescris.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în sinteză că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra macaralei tip turn revendicate, ce a fost achiziționată în anul 1991 de la I.R.B. împreună cu alte 13 macarale, utilaje ce au fost depuse în curtea SC M.F. SA Năvodari beneficiarul unor lucrări de investiții la care era angrenată și reclamanta în baza unui contract de prestații încheiat cu T.C.I. Constanța. Că, în anul 1999 întregul activ al SC M.F. SA Năvodari a fost cumpărat de pârâtă, iar șase din macarale depozitate pe teren au fost demontate și vândute ca deșeuri fier vechi. Coroborând concluziile raportului de expertiză tehnică dispus în cauză cu răspunsurile la interogatoriu luat părților prima instanță constată că sunt îndeplinite condițiile acțiunii în revendicare mobiliară promovate de reclamantă, în ce privește restituirea macaralei turn existentă în materialitatea sa.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii celor șapte macarale turn tip MTA, dezmembrate și vândute ca fier vechi, tribunalul a constatat prescris dreptul materiale la acțiune al reclamantei în temeiul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 reținând că termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 3 august 2000 când reclamanta a cunoscut paguba și pe cel răspunzător, astfel că la data introducerii acțiunii 7 septembrie 2005, termenul era împlinit . II - Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, reclamanta criticând soluția dată pe excepția prescripției dreptului material la acțiune și pe dezlegarea cererii de restituire numai în natură a macaralei revendicate; apelul pârâtei a vizat soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale active și a modului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 11 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cele două părți. Răspunzând motivelor de apel instanța de control judiciar constată că în cauză plângerile penale formulate de reclamanta s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale, astfel că aceste demersuri nu au fost de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive. Cu privire la restituirea bunului în natură, instanța reține că dovezile administrate atestă existența bunului în materialitatea sa, iar scopul acțiunii în revendicare este de intrare în posesia și proprietatea bunului, așa cum reclamanta a solicitat.

Cu privire la apelul pârâtei instanța de control judiciar apreciază că reclamanta a produs dovezi incontestabile care atestă că este proprietatea macaralei ceea ce îi conferă calitate procesual activă. III - Împotriva acestei decizii pronunțate de curtea de apel atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs, în termen legal. 1. Recurenta reclamantă a criticat în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii în soluționarea excepției prescripției dreptului materiale la acțiune, susținând că, plângerea penală formulată de societate și finalizată prin decizia penală nr. 37 din 14 ianuarie 2005, poate fi asimilată cu o cerere de chemare în judecată de natură să întrerupă cursul prescripției potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, recurenta susține că rațiunea reglementării prescripției extinctive a fost de sancționare a pasivității creditorului, iar în ce o privește ieșirea sa din pasivitate prin demararea plângerilor penale se poate converti într-o cauză de suspendare a cursului prescripției chiar dacă această împrejurare nu este prevăzută în mod expres de actul normativ menționat. Sub un al doilea aspect recurenta a criticat soluția adoptată de prima instanță și menținută de instanța de apel, pe capătul de cerere privind obligarea alternativă a pârâtei de plată a contravalorii macaralei existente, aflate în posesia sa, susținând că până la momentul executării silite a pârâtei pot interveni o serie de împrejurări de natură să facă imposibilă executarea silită în natură, inclusiv dispariția bunului în materialitatea sa, context în care încuviințarea obligației pârâtei și la plata contravalorii bunului era pe deplin întemeiată.

2. Recurenta-pârâtă a reiterat prin cererea de recurs, apărările sale vizând lipsa calității procesual active a reclamantei susținând că probele cu înscrisuri și expertiză tehnică administrate nu demonstrează identitatea dintre bunul mobil revendicat de reclamanta și cel aflat în posesia sa, ceea ce impunea concluzia lipsei calității procesuale active a reclamantei. Recurenta-pârâtă critică și soluționarea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată apreciind că nu se impunea compensarea în totalitate cheltuielilor de judecată suportate de părți, ci în ipoteza admiterii în parte a acțiunii era îndreptățită să primească cel puțin un cuantum egal cu diferența dintre suma reprezentând 7/8 din cheltuielile efectuate și suma reprezentând 1/8 din cheltuielile efectuate de reclamantă.

IV - Asupra recursurilor. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și având în vedere și modul în care părțile și-au îndeplinit toate obligațiile legale impuse de exercitarea acestei căi extraordinare de atac, constată următoarele: A. Recursul declarat de recurenta – reclamantă este nefondat. Se impune a fi precizat în prealabil, ca o caracterizare juridică generală și comună a cauzelor de întrerupere și suspendare a cursului prescripției extinctivă faptul că împrejurările care au ca efect întreruperea sau suspendarea cursului prescripției sunt în toate cazurile stabilite exclusiv de lege și în același timp sunt limitative, neputând fi extinse altor situații asemănătoare.

Or, ipoteza reglementată de art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, invocată de recurentă, are în vedere introducerea unei cereri de chemare în judecată, care pentru a produce efectul intreruptiv, trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

Plângerea penală adresată de recurentă poate fi considerată o cerere de chemare în judecată în sensul art. 16 lit. b) din actul normativ, deoarece prin formularea ei a investit un organ de jurisdicție pentru realizarea unui interes legitim, dar soluția adoptată echivalează cu o respingere a cererii, iar potrivit alin. (2) al art. 16, prescripția nu este întreruptă dacă cererea a fost respinsă . În ce privește suspendarea cursului prescripției recurentul nu invocă niciuna din cauzele legale, reglementate de lege, ci solicită ca instanța să aprecieze, că ieșirea sa din pasivitate a avut ca efect suspendarea cursului prescripției ceea ce este inacceptabil față de trăsăturile juridice pe care le prezintă cauzele de suspendare și întrerupere mai sus enunțate.

Altfel spus, recurentul solicită ca aceleași împrejurări, formularea de plângeri penale, să fie considerate motive de întreruperea sau suspendare a cursului prescripției extinctive, dând o interpretare acestei instituții juridice care excede regimului său juridic astfel cum este reglementat în mod amănunțit și restrictiv de lege. În alte cuvinte, nu orice manifestare de ieșire din pasivitate a creditorului are ca efect întreruperea sau suspendarea cursului prescripției, ci numai acele împrejurări expres prevăzute în art. 16 și respectiv 13 din Decretul nr. 167/1958. În sfârșit, susținerile recurentului referitoare la obligarea alternativă a pârâtei-intimate la predarea bunului în natură sau contravaloarea sa, nu cuprind nicio referire la argumentele pertinente expuse de instanța de apel pe această chestiune, în sensul că bunul revendicat exista în materialitatea sa, iar în raport de natura acțiunii promovate soluția pronunțată este cea corectă.

Așa fiind, critica recurentului apare mai mult formală de vreme ce nu indică în concret în ce măsură au fost încălcate dispoziții legale pertinente în dezlegarea dată de instanță. Distinct de acestea dispozițiile art. 1026 C. civ., care reglementează obligațiile alternativei nu au incidența în cauză deoarece raportul juridic dedus judecății nu își are izvorul într-un contract încheiat de părți pentru a putea fi în prezența asumării unei obligații alternative, ci fundamental juridic al acțiunii l-a constituit dreptul de proprietate al reclamantului recurent asupra bunului mobil de posesia și folosința căruia a fost lipsit.

B. - Recursul declarat de recurenta pârâtă va fi anulat, ca netimbrat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constatându-se că recurenta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar datorate astfel cum i-a fost pus în vedere prin citația emisă pentru termenul din 30 octombrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S. SA GALAȚI împotriva deciziei civile nr. 11/ COM din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.F. SA NĂVODARI împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.