ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 14 februarie 2008 pe rolul Curții de Apel Iași,

reclamanta E.P. a solicitat în contradictoriu cu I.N.A. și Directorul General

al I.N.A., obligarea pârâților să emită ordinul de numire al acesteia în funcția

de director al C.R.F.C.A.P.L. Iași, precum și obligarea la saune cominatorii de

100 lei pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației de emitere

a ordinului de numire.

Reclamanta a mai

precizat prin cererea sa că înțelege să se judece și în contradictoriu cu C.R.F.C.A.P.L.

Iași, în calitatea de intervenient în interes propriu, în temeiul art. 57-59 C.

proc. civ.

În motivare,

reclamanta a arătat că ocupă funcția de Director al C.R.F.C.A.P.L. Iași, în

urma concursului organizat la data de 23 iulie 2001.

A mai precizat

reclamanta că de la data ocupării funcției de director s-au succedat în timp

mai multe acte normative care au vizat organizarea și funcționarea I.N.A. și a

centrelor regionale, însă funcția pentru care s-a organizat acest concurs

vizează aceleași atribuții și competențe, astfel încât, chiar dacă inițial

funcția ocupată era denumită „director general" iar ulterior

„director", acest fapt nu a avut nicio influență asupra activității

desfășurate și pe care o desfășoară și în prezent.

A apreciat reclamanta

că emiterea ordinului de numire este o obligația prevăzută de lege, în

condițiile în care: a participat la concursul organizat, rezultatele

concursului au fost însușite de fostul consiliu de administrare al centrului,

ocupă în prezent această funcție existând echivalență între funcția de director

general și cea de director.

De asemenea, funcția

în speță este o funcție publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999, iar

raportul juridic încheiat între Centrul Regional și persoana care ocupă funcția

de director al acestei instituții are o natură juridică complexă, care trebuie

să aibă la bază un act administrativ, respectiv ordinul de numire în funcție.

Le termenul de

judecată din 2 iunie 2008 reclamanta E.P. a declarat că înțelege să renunțe la

cererea de chemare în judecată.

Prin sentința nr.

111/CA din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii

în contradictoriu cu pârâții I.N.A. și Directorul General al acestui institut

și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.F.C.A.P.L.

în contradictoriu cu pârâții I.N.A. și Directorul General al I.N.A.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de

renunțarea de către reclamantă la judecata acțiunii promovate în contradictoriu

cu pârâții I.N.A. și Directorul General al I.N.A.

Totodată, instanța a

apreciat că renunțarea la judecata acțiunii nu produce efecte juridice și în

ceea ce îl privește pe intervenientul în interes propriu, având în vedere

faptul că prin cererea de chemare în judecată, în procedura prevăzută de art.

57-59 C. proc. civ., C.R.F.C.A.P.L. a dobândit calitatea de intervenient în

interes propriu, iar prin concluziile puse la termenul din 21 aprilie 2008

intervenientul și-a însușit acțiunea reclamantei, solicitând în mod explicit

obligarea pârâților la reglementarea situației juridice a reclamantei.

Prima instanță a

apreciat că refuzul manifestat prin adresa nr. 1663001 din 13 aprilie 2007 este

întemeiat, reținând că procedura prevăzută prin Hotărârea nr. 14 din 28

ianuarie 2003 nu a fost finalizată, iar prin faptul organizării unui nou

concurs în anul 2008 Consiliul de Administrație a apreciat că nu sunt

îndeplinite cerințele legale pentru ocuparea postului de director, funcția în

speță fiind în prezent vacantă întrucât pârâților nu le-a fost transmisă

documentația completă.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât E.P. cât și C.R.F.C.A.P.L. Iași, criticând

soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta-reclamantă E.P.

a apreciat că este greșită soluția pronunțată de prima instanță în ce privește

renunțarea sa la judecată numai în contradictoriu cu pârâții, întrucât C.R.F.C.A.P.L.

a devenit intervenient în interes propriu prin actul său de dispoziție, fiind o

intervenție forțată, act asupra căruia a înțeles să revină prin renunțarea la

judecată în întregul ei, iar nu numai față de pârâți.

A apreciat de

asemenea recurenta că este netemeinică și nelegală și soluția pronunțată de

instanță asupra cererii de intervenție, instanța reținând în mod greșit că C.R.F.C.A.P.L.

Iași nu ar fi înțeles să dea finalitate deplină concursului organizat în anul

2001, în realitate acesta hotărâre nemaiputând fi pusă în aplicare, întrucât,

după emiterea acesteia, s-a schimbat cadrul legislativ.

C.R.F.C.A.P.L. Iași a

criticat soluția pronunțată prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând

că în dreptul procedural civil există renunțare parțială numai în condițiile în

care se renunță la judecarea unui capăt de cerere, pe când în cauza de față

reclamanta și-a dat consimțământul în sensul renunțării efective la judecarea

procesului.

În atare condiții, a

apreciat recurentul, cererea de renunțare a produs efecte juridice și față de

intervenientul în interes propriu.

La data de 2

februarie 2009, recurentul C.R.F.C. a depus, prin serviciul registratură, o

cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la recursul formulat,

solicitând a se lua act de această renunțare.

Înalta Curte de

Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată fondat

recursul declarat de E.P., urmând a lua act de renunțarea la judecata

recursului declarat de intervenient, din următoarele considerente :

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta E.P. a precizat că înțelege să se judece și în

contradictoriu cu C.R.F.C.A.P.L. Iași, în calitate de intervenient în interes

propriu, în temeiul art. 57-59 C. proc. civ.

În cazul unei cereri

de introducere forțată a unui terț în proces, părțile apreciază ele însele și

liber oportunitatea implicării terțului, instanța, ca urmare a principiului

disponibilității, neputând avea o atare inițiativă, ci, în exercitarea rolului

său activ, fiind în măsură să pună în discuția părților orice împrejurare de

fapt sau de drept care ar duce la dezlegarea pricinii, adică și posibilitatea

părților de a introduce în cauză, un terț.

C.R.F.C.A.P.L. Iași a

dobândit calitate procesuală în temeiul textelor de lege invocate prin cererea

de chemare în judecată, fiind vorba așadar de introducerea forțată a unui terț

în proces, la cererea reclamantei.

Ca urmare a regimului

juridic aplicabil, numai în situațiile în care prin cererea de introducere în

proces se tinde la obținerea unei condamnări personale a terțului, întrucât

cererea este o veritabilă chemare în judecată, o cerere autonomă, ea se va

soluționa de către instanță chiar dacă litigiul principal s-a stins ca urmare a

unei desistări, achiesări, tranzacții.

Cum în cauza de față

reclamanta nu urmărește o atare finalitate, în speță nefiind formulate cereri

care să rămână spre judecare în considerarea autonomiei lor, în mod greșit

prima instanță a luat act de renunțarea la judecată numai în contradictoriu cu

pârâții, manifestarea voluntară de voință a reclamantei fiind în sensul

desistării, al stingerii judecății, manifestare ce antrenează corelativ și

ineficacitatea cererilor incidentale.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l)-(3) C. proc.

civ., va admite prezentul recurs și va modifica în parte sentința atacată,

urmând a se lua act de renunțarea la judecata cererii și față de intervenientul

în interes propriu.

În ce privește

recursul declarat de C.R.F.C.A.P.L. Iași, se constată că prin cererea depusă la

data de 29 ianuarie 2009, recurentul-intervenient a solicitat, în temeiul art.

246 alin. (1) C. proc. civ., a se lua act de renunțarea instituției la

judecată.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte, văzând cererea formulată de recurentul intervenient C.R.F.C.A.P.L.

Iași privind renunțarea la judecarea recursului declarat împotriva sentinței

nr. 111/CA din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 C. proc. civ.,

urmând a lua act de renunțarea la judecarea acestui recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului

declarat de C.R.F.C.A.P.L. Iași împotriva sentinței nr. 111/CA din 2 iunie 2008

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

declarat de E.P. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că ia act de renunțarea la judecata cererii

formulată de reclamanta E.P. și față de intervenientul în interes propriu C.R.F.C.A.P.L.

Iași.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2009.