ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2013

Asupra contestației în anulare de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotătârea atacată Prin Decizia nr. 4841 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de M.A.D.R. și de A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 7 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului B.P., ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a a reținut, în esență, următoarele: Excepția lipsei calității procesuale ale M.A.P.D.R.

și A.P.I.A. este neîntemeiată, având în vedere că cele două autorități pârâte sunt implicate în raportul juridic dedus judecății, identificându-se și cu persoana despre care se susține că îi revin obligații potrivit acestui raport. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că intimatul - reclamant a fost numit,urmare a unui concurs, prin Ordinul nr. 1134 din 28 mai 2009 în funcția de director coordonator în cadrul C.J.P.I.A. Vaslui și a încheiat contractul de management cu M.A.P.D.R. nr. 76 din 15 august 2009 pentru o perioadă de 1 an în vederea exercitării acestei funcții, semnând acest contract și asumându-și prevederile acestuia referitoare la drepturi și obligații, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale aferente funcției în care a fost numit, menționate în art. 4 lit. a) din contract.

Prin urmare, salarizarea i-a fost stabilită conform noii funcții, iar în condițiile în care acesta aprecia că este necorespunzătoare avea posibilitatea de a refuza încheierea contractului de management. Cât timp actele în baza cărora a intervenit numirea intimatului - reclamant în funcție și cele în baza cărora aceasta s-a exercitat, prin care s-a stabilit și salarizarea corespunzătoare funcției, nu au fost anulate sau revocate, acestea produc efecte juridice inclusiv în planul salarizării intimatului - reclamant, astfel că sunt eronate aprecierile instanței de fond referitoare la greșita stabilire a salariului. În mod greșit, prima instanță a reținut că intimatul - reclamant este îndreptățit la plata diferenței de 50% din majorarea salarială neacordată în perioada 15 august 2009 - 08 decembrie 2009, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 6/2009, întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente în speța de față, deoarece vizează personalul aflat în funcție, or, intimatul - reclamant nu intră în această categorie, fiind numit într-o funcție nouă, pe un post nou,prin concurs, respectiv de director coordonator al C.J.P.I.A. Vaslui. 3.Contestația în anulare formulată de B.P. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare B.P. invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2, precum și art. 318 C. proc. civ. solicitând „casarea și reținerea spre rejudecare a recursului”. În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatorul a susținut că prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 606/2009 aplicate și în alte spețe au fost interpretate în mod diferit de Înalta Curte în cauza de față, conturându-se astfel o practică contradictorie, ceea ce demonstrează încălcarea flagrantă a competenței materiale recunoscută instanței de legiutor.

Astfel, prin modul în care sunt preluate și aplicate aceste dispoziții legale în motivarea Deciziei nr. 4841 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte se transformă practic în legiuitor, creând o nouă normă juridică care să-i permită respingerea acțiunii. De asemenea, contestatorul a arătat că, în situația în care se apreciază că nu este incident cazul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., să se aibă în vedere că pot fi incidente prevederile art. 318 C. proc. civ., fiind posibil ca instanța să se fi aflat în eroare asupra obiectului cererii și a motivării în drept. 4. Apărările intimatei A.P.I.A. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.P.I.A. a solicitat respingerea contestației în anulare, arătând în esență că aspectele invocate nu se regăsesc în cele limitativ prevăzute de dispozițiile legale invocate ca temei de drept, respectiv art. 317 și art. 318 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Calea de atac de retractare exercitată de contestator a fost fundamentată în drept pe următoarele prevederi legale: Art. 317 - „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Art. 318 „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, (...)”. În ce privește primul temei legal invocat, respectiv dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. (2) C. proc.

civ., care reglementează contestația obișnuită, examinând motivele invocate Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât nu vizează încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, la care se referă dispozițiile art. 159 C. proc. civ. Invocarea unei jurisprudențe contradictorii și, implicit modul în care instanța de recurs a interpretat sau aplicat eronat prevederile legale referitoare la soluționarea cauzei pe fondul ei sunt lipsite de consistență și exced prevederilor restrictive ale dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În fapt, contestația în anulare formulată reprezintă o reluare a argumentelor invocate prin acțiune, aceste aspecte fiind deja analizate de instanța ce a soluționat recursul.

În ce privește cel de-al doilea temei legal invocat, respectiv dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte reține că această normă legală se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. În speță, contestatorul invocă o posibilă eroare asupra obiectului cererii de chemare în judecată și asupra temeiului de drept care au condus la greșita soluționare a acțiunii deduse judecății prin respingerea acesteia ca neîntemeiată. Prin urmare, contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc.

civ, în raport de argumentele juridice anterior expuse. Cum prin contestația în anulare formulată se dorește în realitate o rejudecare a recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată. De altfel, această soluție este în concordanță și cu jurisprudența C.E.D.O., în mod constant Curtea reamintind faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține rejudecare cauzei, contestația în anulare neavând semnificația unui „apel-recurs deghizat” ci aceasta trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale de atac extraordinară nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”.

De asemenea, Curtea subliniază permanent faptul că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție. 5. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare În concluzie, având în vedere considerentele expuse, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.P. împotriva Deciziei nr. 4841 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.