ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2013

Asupra contestației

în anulare de față ;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin Decizia nr. 4841 din 20 octombrie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursurile declarate de M.A.D.R. și de A.P.I.A. împotriva sentinței nr.

7 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a modificat sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea

reclamantului B.P., ca neîntemeiată și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte a a reținut, în esență, următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale ale M.A.P.D.R. și A.P.I.A. este neîntemeiată,

având în vedere că cele două autorități pârâte sunt implicate în raportul

juridic dedus judecății, identificându-se și cu persoana despre care se

susține că îi revin obligații potrivit acestui raport.

Cu privire la fondul

cauzei, s-a reținut că intimatul - reclamant a fost numit,urmare a unui

concurs, prin Ordinul nr. 1134 din 28 mai 2009 în funcția de director

coordonator în cadrul C.J.P.I.A. Vaslui și a încheiat contractul de management

cu M.A.P.D.R. nr. 76 din 15 august 2009 pentru o perioadă de 1 an în vederea

exercitării acestei funcții, semnând acest contract și asumându-și prevederile

acestuia referitoare la drepturi și obligații, inclusiv în ceea ce privește

drepturile salariale aferente funcției în care a fost numit, menționate în art.

4 lit. a) din contract.

Prin urmare,

salarizarea i-a fost stabilită conform noii funcții, iar în condițiile în care

acesta aprecia că este necorespunzătoare avea posibilitatea de a refuza

încheierea contractului de management.

Cât timp actele în

baza cărora a intervenit numirea intimatului - reclamant în funcție și cele în

baza cărora aceasta s-a exercitat, prin care s-a stabilit și salarizarea

corespunzătoare funcției, nu au fost anulate sau revocate, acestea produc

efecte juridice inclusiv în planul salarizării intimatului - reclamant, astfel

că sunt eronate aprecierile instanței de fond referitoare la greșita stabilire

a salariului.

În mod greșit, prima

instanță a reținut că intimatul - reclamant este îndreptățit la plata

diferenței de 50% din majorarea salarială neacordată în perioada 15 august 2009

- 08 decembrie 2009, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 6/2009,

întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente în speța de față, deoarece vizează

personalul aflat în funcție, or, intimatul - reclamant nu intră în această

categorie, fiind numit într-o funcție nouă, pe un post nou,prin concurs,

respectiv de director coordonator al C.J.P.I.A. Vaslui.

3.Contestația în

anulare formulată de B.P.

Împotriva

acestei decizii, a formulat contestație în anulare B.P. invocând dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 2, precum și art. 318 C. proc. civ. solicitând „casarea și

reținerea spre rejudecare a recursului”.

În dezvoltarea motivelor

căii de atac exercitate, contestatorul a susținut că prevederile art. 4 alin. (2)

din H.G. nr. 606/2009 aplicate și în alte spețe au fost interpretate în

mod diferit de Înalta Curte în cauza de față, conturându-se astfel o

practică contradictorie, ceea ce demonstrează încălcarea flagrantă a

competenței materiale recunoscută instanței de legiutor.

Astfel, prin modul în

care sunt preluate și aplicate aceste dispoziții legale în motivarea Deciziei

nr. 4841 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte se transformă practic în

legiuitor, creând o nouă normă juridică care să-i permită respingerea

acțiunii.

De asemenea,

contestatorul a arătat că, în situația în care se apreciază că nu este

incident cazul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., să se aibă

în vedere că pot fi incidente prevederile art. 318 C. proc. civ., fiind posibil

ca instanța să se fi aflat în eroare asupra obiectului cererii și a

motivării în drept.

intimatei A.P.I.A.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.P.I.A. a solicitat respingerea

contestației în anulare, arătând în esență că aspectele invocate nu se regăsesc

în cele limitativ prevăzute de dispozițiile legale invocate ca temei de drept,

respectiv art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Calea de atac de

retractare exercitată de contestator a fost fundamentată în drept pe

următoarele prevederi legale:

Art. 317 - „(1)

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului:

fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

la competență.

Art. 318 „Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale, (...)”.

În ce privește

primul temei legal invocat, respectiv dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. (2)

C. proc. civ., care reglementează contestația obișnuită, examinând

motivele invocate Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât nu

vizează încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, la

care se referă dispozițiile art. 159 C. proc. civ.

Invocarea

unei jurisprudențe contradictorii și, implicit modul în care instanța

de recurs a interpretat sau aplicat eronat prevederile legale referitoare la

soluționarea cauzei pe fondul ei sunt lipsite de consistență și exced

prevederilor restrictive ale dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

În

fapt, contestația în anulare formulată reprezintă o reluare a argumentelor

invocate prin acțiune, aceste aspecte fiind deja analizate de instanța ce a soluționat

recursul.

În ce privește cel

de-al doilea temei legal invocat, respectiv dispozițiile art. 318 alin. (1)

teza I C. proc. civ., Înalta Curte reține că această normă legală se referă

la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea

lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu

este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv.

Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la

pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz,

textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii

probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o

greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

Cu alte cuvinte,

trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care

determină soluția pronunțată.

În speță,

contestatorul invocă o posibilă eroare asupra obiectului cererii de chemare în

judecată și asupra temeiului de drept care au condus la greșita

soluționare a acțiunii deduse judecății prin respingerea acesteia ca

neîntemeiată.

Prin urmare,

contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în

sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ, în raport de argumentele

juridice anterior expuse.

Cum

prin contestația în anulare formulată se dorește în realitate o rejudecare a

recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.

De

altfel, această soluție este în concordanță și cu jurisprudența C.E.D.O., în

mod constant Curtea reamintind faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina

redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de

a obține rejudecare cauzei, contestația în anulare neavând semnificația unui

„apel-recurs deghizat” ci aceasta trebuie să fie justificată numai de circumstanțe

esențiale și imperative. O cale de atac extraordinară nu poate fi admisă pentru

simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit

probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De

asemenea, Curtea subliniază permanent faptul că principiul securității

raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea

de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la

un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție.

soluției adoptate cu privire la contestația în anulare

În

concluzie, având în vedere considerentele expuse, se apreciază că în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.,

astfel că urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de B.P. împotriva Deciziei nr. 4841 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2013.